Contestaţie la executare. Sentința nr. 7997/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI

Sentința nr. 7997/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 23-07-2015 în dosarul nr. 7997/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI – SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 7997

Ședința publică din data de 23.07.2015

Instanța constituită din:

Președinte: I. A. P.

Grefier: D. O.

Pe rol se află soluționarea cererii având ca obiect contestație la executare, formulată de contestatoarea D. S. 95 Consulting SRL, în contradictoriu cu intimații B. B. C. și M. A. M. și C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA - CNADNR.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns contestatoarea prin avocat cu împuternicire avocațială . nr._/2015 aflată la fila 18 din dosarul nr._ al Judecătoriei Sector 6 București, lipsă fiind intimații.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței obiectul dosarului, stadiul procesual, după care:

La interpelarea instanței, apărătorul contestatoarea arată că nu înțelege să se judece în contradictoriu cu B. B. C. și M. A. M., însă nu deține mandat de renunțarea judecata cu acesta.

Instanța invocă din oficiu excepția lipsei calității procesuale pasive a B. B. C. și M. A. M. și acordă cuvântul pe acest aspect.

Apărătorul contestatoarei solicită admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a B. B. C. și M. A. M..

Nemaifiind cereri prealabile de formulat și nici excepții de invocat, instanța acordă cuvântul cu privire la formularea de probatorii.

Apărătorul contestatoarei solicită încuviințarea probei cu înscrisurile de la dosar.

Instanța, în temeiul art. 255 C., încuviințează în cauză proba cu înscrisurile de la dosar, considerând că această probă este utilă, pertinentă și concludentă soluționării cauzei.

Nemaifiind probe de administrat în cauză, instanța acordă cuvântul pe fondul cauzei.

Apărătorul contestatoarei solicită admiterea contestației astfel cum a fost formulată, și anularea tuturor actelor ce fac obiectul dosarului de executare nr. 4581/a/2014 înregistrat la B. B. C. și M. A. M.. Cu cheltuieli de judecată constând în taxă judiciară de timbru, timbru judiciar și onorariu de avocat.

Instanța reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, instanța constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 6 București, la data de 09.03.2015, sub numărul_, contestatoarea . CONSULTING SRL în contradictoriu cu intimații C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA – CNADNR - DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI SI PODURI BUCUREȘTI și B. B. C. ȘI M. A. M., a formulat contestație la executare împotriva tuturor formelor de executare silită și a actelor ce fac obiectul dosarului de executare nr. 4581/a/2014 înregistrat la B. B. C. ȘI M. A. M., la cererea intimatei CNADNR SA, în baza presupusului titlu executoriu reprezentat de procesul - verbal de contravenție . 11 nr_/12.12.2011, solicitând anularea formelor de executare efectuate în dosarului de executare nr 4581/a/2014, ca urmare a constatării nulității absolute a titlurilor de creanța.

In motivarea cererii, contestatoarea a arătat că a fost amendată de C.N.A.D.N.R . SA, prin întocmirea unui număr de cel puțin 10 procese verbale de constatare a contravenției într-un interval de 1 an pe motiv ca autoturismul cu nr de înmatriculare_ ar fi circulat pe drumurile publice fără a deține rovinietă. A mai menționat că pentru autoturismul cu nr de înmatriculare_, a achitat în fiecare an rovinietă, însă este imposibil să facă dovada plații acesteia, întrucât bonul prin care s-a achitat acesteia s-a demagnetizat fiind imposibil de descifrat.

A arătat că a luat la cunoștința pentru prima dată de faptul că societatea nu ar fi achitat rovinieta prin comunicat de către A.N.A.F. Sector 2 a somației nr._/29.09.2014 și a titlului executoriu nr._/29.09.2014, ambele transmise prin scrisoare cu confirmare de primire la data de 16.10.2014.

De asemenea, contestatoarea a mai invocat Decizia nr.6/2015 a ÎCCJ pronunțată în recursul în interesul legii.

În dovedirea cererii, a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, pe care le-a atașat în copie ( filele 9-15).

La data de 25.03.2015, s-a depus prin serviciul registratură, de către intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA – CNADNR - DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI SI PODURI BUCUREȘTI, întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii contestatoarei, ca neîntemeiată

In motivarea întâmpinării, a arătat că, urmare a efectuării controlului prin sistemul informatic SIEGMCR, s-a constatat că autovehiculul aparținând S.C. D. ERVICE 95 CONSULTING SRL circula pe drumurile naționale fără să dețină rovinieta valabilă, așa cum este definită de art. 1 (1 ^1) din norma de referința, adică O.G. nr. 15/2002.

La data de 06.05.2015, s-a depus prin serviciul registratură de către B. B. C. ȘI M. A. M., dosarul de executare nr. 4581/B/2014( filele 46-58).

Intimatul B. B. C. ȘI M. A. M. nu a depus întâmpinare.

La termenul din 06.05.2015, instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 6 București.

Prin sentința civilă nr.3291/06.05.2015 Judecătoria sectorului 6 București, a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat soluționarea cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 2 București.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 2 București la data de 25.06.2015 sub nr._ .

Instanța a încuviințat părților proba cu înscrisuri.

Instanța în temeiul disp. art.248 alin.1 C.proc.civ. se va pronunța cu prioritate asupra excepției lipsei calității procesuale a intimatului B. B. C. și M. A. M., excepție întemeiată având în vedere că între contestatoare și intimat nu există raporturi juridice de natură să justifice legitimarea procesuală a B., acesta îndeplinind un serviciu de interes public, calitate procesual activă și pasivă în cadrul unei contestații la executare având doar părțile interesate sau vătămate prin actul de executare întocmit în cadrul unui dosar de executare. Față de cele menționate, instanța va admite excepția și va respinge cererea formulată împotriva intimatului B. B. C. și M. A. M. ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

Împotriva contestatoarei a fost emis procesul verbal de contravenție . nr._/12.12.2011 prin care a fost amendată cu 250 lei pentru săvârșirea contravenției prev. de art. 8 alin.1 din OG nr.15/2002, stabilindu-se în sarcina sa și obligația de a plăti tariful de despăgubire de 28 Euro.

Intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA – S.A. PRIN DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI BUCUREȘTI a formulat cerere de executare silită a procesul verbal de contravenție . nr._/12.12.2011 fiind format dosarul de executare nr. 4581/a/2014 al B. B. C. și M. A. M..

În ceea ce privește contestația la executare, instanța apreciază că motivele de nelegalitate invocate de contestatoare sunt întemeiate așa cum va rezulta din analiza coroborată a probelor.

Potrivit Art. 711. (1) Împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare. De asemenea, se poate face contestație la executare și în cazul în care executorul judecătoresc refuză să efectueze o executare silită sau să îndeplinească un act de executare silită în condițiile legii.

Instanța învederează dispozițiile art. 638 alin. 1 pct. 3 Cod proc. civ., conform cărora constituie titluri executorii și pot fi puse în executare silită titlurile de credit sau alte înscrisuri cărora legea le recunoaște putere executorie.

Potrivit art. 37 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției, neatacat în termenul de 15 zile de la comunicare, prevăzut la art. 31, constituie titlu executoriu, fără vreo altă formalitate.

Prin decizia nr. 6 pronunțată la data de 16 februarie 2015 în soluționarea unui recurs în interesul legii (Monitorul Oficial, Partea I nr. 199 din 25 martie 2015) Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat cu caracter de principiu că procesele-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor, prevăzute de art. 8 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002, încheiate potrivit art. 9 alin. (1) lit. a), alin. (2) și (3) din aceeași ordonanță a Guvernului, transmise persoanelor sancționate contravențional pe suport hârtie, sunt lovite de nulitate absolută pentru lipsa semnăturii olografe a agentului constatator, în raport cu dispozițiile art. 17 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001.

În considerentele acestei decizii, s-a mai reținut și că procesul-verbal întocmit în format electronic, ce are atașată o semnătură electronică extinsă, care nu a fost comunicat persoanei sancționate contravențional în format electronic, stocat pe un suport informatic al autorității din care face parte agentul constatator, beneficiază doar de prezumția de validitate prevăzută de art. 283 C. proc.civ., dar că această prezumție nu funcționează împotriva terților (în cauzele analizate, persoanele sancționate contravențional), ci în favoarea lor. În plus, un asemenea act nu produce efecte juridice, de vreme ce nu a fost comunicat în formele prevăzute de lege, motiv pentru care este lipsit de forța executorie conferită actelor administrative unilaterale adoptate în regim de putere publică.

În consecință, față de cele menționate anterior constatând că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției, nu prezintă caracter de titlu executoriu, în sensul art. 37 din OG nr. 2/2001 și nu se încadrează în niciuna dintre categoriile de titluri executorii stabilite în capitolul II, titlul I din Cartea a V-a din Codul de procedură civilă, instanța urmează să admită contestația la executare și să anuleze actele de executare efectuate în dosarul de executare nr. 4581/a/2014 al B. B. C. și M. A. M..

În temeiul art.453 alin.1 C.proc.civ., instanța va obliga intimata, ca parte care a pierdut procesul, la plata către contestatoare a sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat, apreciate de instanță ca având un caracter real, necesar și rezonabil.

De asemenea, în condițiile art.45 alin.1 lit.f din O.U.G. nr.80/2013 privind taxele judiciare de timbru, se va restitui contestatoarei suma de 40 lei achitată conform chitanței nr._/06.03.2015, reprezentând taxă judiciară de timbru aferentă contestației la executare, în cazul și la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatului B. B. C. și M. A. M..

Respinge cererea formulată împotriva intimatului B. B. C. și M. A. M. cu sediul în București, .. 5C, ., sector 4, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Admite în parte cererea având ca obiect contestație la executare formulată de contestatoarea . CONSULTING SRL cu sediul în București, cu sediul ales la Cabinet de Avocat E. A. M. - .. GC5, ., sector 3, în contradictoriu cu intimata CESTRIN cu sediul în București, ., sector 6.

Anulează actele de executare efectuate în dosarul de executare nr. 4581/a/2014 al B. B. C. și M. A. M..

Restituie contestatoarei suma de 40 lei achitată conform chitanței nr._/06.03.2015 în cazul și la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

Obligă intimata la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, către contestatoare.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică astăzi 23.07.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

I. A. P. D. O.

Red. și dact. Jud. I.A.P., Gref. D.O./ 5 ex/31.07.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 7997/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI