Contestaţie la executare. Sentința nr. 2287/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI

Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI - Sentințe și decizii civile / 2015

Sentința nr. 2287/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 25-02-2015 în dosarul nr. 2287/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECATORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI

- SECȚIA CIVILĂ -

SENTINȚA CIVILĂ NR. 2287

ȘEDINȚA PUBLICA din data de 25.02.2015

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE: A. B. A.

GREFIER: V. N. E.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect contestație la executare – întoarcere executare silită formulată de contestatoarea B. SA în contradictoriu cu intimatul B. T. G..

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns contestatoarea prin avocat substituent M. V., care depune delegație de substituire și intimatul prin avocat M. M., care depune împuternicire avocațială.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează obiectul cauzei, stadiul judecății și modalitatea îndeplinirii procedurii de citare, precum si faptul ca la data de 21.01.2015 s-a depus dosarul de executare nr. 418/2014, după care:

Instanța înmânează intimatei un exemplar de pe răspunsul la întâmpinare depus la dosarul cauzei.

Potrivit art. 131 alin 1 C.proc.civ., instanța pune în discuția părților competența soluționării pricinii.

Părțile, prin avocați, apreciază că Judecătoria Sectorului 2 București este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză.

Verificându-și din oficiu competența, potrivit art. 131 alin 1 C.proc.civ, instanța constată că este competentă din punct de vedere general, material și teritorial să soluționeze cauza, conform art. 713 alin. 1 C.proc.civ. și art. 650 alin. 1 C.proc.civ.

Intimatul, prin avocat, arată că nu mai stăruie în susținerea excepției netimbrării cererii de chemare în judecată.

Instanța ia act că intimatul nu mai susține excepție netimbrării cererii de chemare în judecată.

În condițiile art. 224 C.proc.civ., instanța pune în discuția părților excepția inadmisibilității cererii privind anularea executării silite, invocată de către intimat prin întâmpinare.

Intimatul, prin avocat, solicită admiterea excepției inadmisibilității, arătând că art. 712 alin. 2 C.proc.civ. prevede că în cazul în care executarea silită se face în temeiul unui alt titlu executoriu decât o hotărâre judecătorească, se pot invoca în contestația la executare și motive de fapt sau de drept privitoare la fondul dreptului cuprins în titlul executoriu, numai dacă legea nu prevede în legătură cu acel titlu executoriu o cale procesuală specifică pentru desființarea lui. Contestatoarea a formulat contestație la executare ce a făcut obiectul dosarul nr._, al Judecătoriei Sectorului 6 București, acțiune în care s-a contestat titlul executoriu în ceea ce privește cuantumul cheltuielilor de executare, folosind aceleași motive de fapt și de drept privitoare la fondul dreptului. Împotriva hotărârii pronunțate în dosarul nr._ contestatoarea a formulat recurs soluționat prin respingerea contestației formulate ca neîntemeiată.

Contestatoarea, prin avocat, solicită respingerea excepției, învederând că intimatul face vorbire despre un alt dosar care a avut ca obiect contestație împotriva refuzului executorului judecătoresc de a continua executarea silită. În data de 13.05.2014 contestatoarea a primit o adresă prin care se solicita achitarea în integralitate cheltuielile de executare și onorariul executorului judecătoresc, menționându-se că dacă nu se achită sumele indicate se va considera o renunțare tacită din partea contestatoarei și se va înceta executarea silită. Contestatoarea a interpretat adresa ca un refuz din partea executorului judecătoresc sens în care a formulat contestație împotriva refuzului și a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 399 din vechiul Cod de procedură civilă. Prin cererea formulată contestatoarea a solicitat obligarea B. T. G. la continuarea executării silite. Prezenta contestație este formulată împotriva executării silite propriu-zise și este întemeiată pe dispozițiile noului Cod de procedură civilă. În final arată că nu se poate reține o identitate de motive între cele două contestații.

Potrivit art. 248 alin. 1 C.proc.civ., instanța se va pronunța cu prioritate asupra excepției inadmisibilității contestației la executare, excepție de fond, absolută și peremptorie, invocată de către intimat, pe care o respinge, cu următoarea motivare:

Potrivit art. 712 alin. 3 C.proc.civ., nu se poate face o nouă contestație de către aceeași parte pentru motive care au existat la data primei contestații.

De asemenea, alin. 2 al art. 712 C.proc.civ. prevede că în cazul în care executarea silită se face în temeiul unui alt titlu executoriu decât o hotărâre judecătorească, se pot invoca în contestația la executare și motive de fapt sau de drept privitoare la fondul dreptului cuprins în titlul executoriu, numai dacă legea nu prevede în legătură cu acel titlu executoriu o cale procesuală specifică pentru desființarea lui.

În speță este prima contestație la executare silită însăși formulată în cadrul dosarului de executare nr. 418/2014, astfel că nu se pune problema inadmisibilității contestației la executare.

Nefiind cereri prealabile formulate și nici excepții ridicate, instanța, conform art. 237 alin. 1 C.proc.civ., acordă cuvântul în vederea formulării probatoriului.

Părțile, prin avocați, solicită încuviințarea probei cu înscrisuri.

Instanța, în temeiul dispozițiilor art. 258 alin. 1 C.proc.civ., încuviințează pentru părți proba cu înscrisuri, ca fiind pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei.

La interpelarea instanței cu privire la necesitatea depunerii unei copii de pe decizia nr. 3720/24.11.2014, părțile apreciază că nu se impune depunerea unei copii de pe decizia antemenționată.

Nemaifiind alte cereri formulate sau alte probe de administrat, instanța acordă cuvântul în dezbateri, pe fondul cauzei.

Contestatoarea, prin avocat, solicită admiterea contestației la executare astfel cum a fost formulată, învederând că potrivit art. 632 C.proc.civ. executarea silită se face numai în temeiul unui titlu executoriu iar conform art. 371 ind. 7 din. 2 din codul de procedură civilă de la 1865 cheltuielile ocazionate de efectuarea executării silite sunt în sarcina debitorului urmărit, cu excepția cazului în care creditorul a renunțat la executare sau dacă prin lege se prevede altfel. În cauză contestatoarea nu a renunțat la executarea silită, iar procesele verbale de stabilire a cheltuielilor de executare nu reprezintă titluri executorii față de creditor având în vedere că acesta nu a renunțat la executare. Totodată, arată că prin contractul încheiat între părți se prevede modalitatea de achitarea a cheltuielilor ocazionate de executarea silită, apreciind că procesele verbale nu au respectat contractul dintre părți. În final precizează că executarea silită s-a desfășurat cu încălcarea art. 662 C.proc.civ. sumele stabilite prin procesul verbal nefiind certe, lichide și exigibile.

Intimata, prin avocat, arată că executorul judecătoresc nu este creditorul debitorului urmărit de către contestatoarea, sens în care nu se poate transfera dreptul privind recuperarea cheltuielilor de executare în sarcina executorului judecătoresc. În cuprinsul textului legal invocat de către contestatoare, respectiv art. 371 ind. 7 din. 2 din Codul de procedură civilă de la 1865, legiuitorul nu a dat să se înțeleagă că debitorul este exonerat de plata cheltuielilor de executare. Procesul verbal de stabilire a cheltuielilor de executare reprezintă titlu executoriu odată cu emiterea acestuia. Părțile din dosarul de executare nr. 491/2014 sunt debitorul contestatoarei, contestatoarea-creditor, precum și executorul judecătoresc care pune în pune în aplicare dispozițiile titlului executoriu reprezentat de contract de credit.

Executorul judecătoresc nu se poate transforma în creditorul debitorului urmărit de contestatoare. Contractul de prestări servicii încheiat între părți chiar face vorbire despre riscul insolvabilității debitorului, risc pe care nu și-l asumă executorul judecătoresc, depunând la dosarul cauzei un set de înscrisuri.

La interpelarea instanței cu privire la prevederile art. 371 ind. 5 lit. c C.proc.civ., intimata arată că riscul insolvabilității debitorului este suportat de către creditor, creditorul fiind obligat să avanseze cheltuielile de executare. În cazul hotărârilor judecătorești executarea silită nu este condiționată de plata în avans a onorariului executorului judecătoresc, în celelalte cazuri este condiționată raportat la art. 39 din Legea nr. 188/2000, însă se efectuează acte de executarea chiar dacă nu s-a achitat onorariul executorului judecătoresc.

În replică, contestatoarea arată că se impune o distincție între cheltuieli necesare executării silite și onorariul executorului judecătoresc iar prin procesele verbale de stabilire a cheltuielilor onorariul executorului a fost stabilit la limita maximă.

Intimata, prin avocat, dispunând întoarcerea executării silite instanța va dispune ca executorul judecătoresc să plătească contestatoarei cheltuielile efectuate din resurse proprii.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 23.09.2014 sub nr._, contestatoarea B. SA a formulat, în contradictoriu cu intimatul B. T. G., în temeiul art. 711 și urm. C.proc.civ., contestație la executare împotriva executării silite întreprinse în dosarul de executare nr. 418/2014 al B. M. G. I., solicitând să se dispună:

- anularea executării silite și a tuturor actelor de executare întreprinse în dosarul de executare nr. 418/2014 aflat pe rolul B. M. G. I., respectiv: adresa de înființare a popririi din data de 15.09.2014, pentru suma de 6,924.26 lei; adresa de înștiințare cu privire la înființarea popririi din data de 15.09.2014; încheierea de stabilire a cheltuielilor din data de 15.09.2014; orice alt act de executare efectuat în dosarul nr. 418/2014;

- anularea încheierii de ședință pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 la data de 28.08.2014 în dosarul nr._/300/2014) prin care a fost admisă cererea de încuviințare a executării silite;

- în subsidiar, diminuarea cuantumului sumelor cuprinse în titlurile executorii și, pe cale de consecință, să dispună anularea în parte a procesului - verbale din data 06.07.2012 și a procesului - verbal din data 27.03.2014 de stabilire a cheltuielilor de executare;

- în subsidiar, diminuarea cheltuielilor de executare stabilite de B. M. G. I. prin încheierea din data de 15.09.2014, respectiv reducerea onorariului executorului judecătoresc la minimul prevăzut de lege, a onorariului avocațial, și a sumelor pentru care nu sunt menționate informații cu privire la destinația acestora și, pe cale de consecință, anularea parțială a încheierii;

- întoarcerea executării silite;

- obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, contestatoarea a arătat următoarele:

A încheiat în data de 15.05.2012 contractul privind efectuarea activității de executare silită nr. 51.6A/4732 cu Biroul Executorilor Judecătorești Asociați T. G. și M. O.. Ulterior, contract modificat prin actul adițional nr. 1 din 10.04.2013, prin contract părțile agreând modalitatea desfășurării procedurii executării silite în privința debitorilor B..

În temeiul Contractului a transmis o cerere de executare silită împotriva debitorului acesteia, respectiv I. V., astfel fiind constituit dosarul de executare nr. 491/2012.

Din informațiile aflate la dispoziția contestatoarei, B. T. G. a preluat dosarul de executare constituit ca urmare a cererii B. ulterior dezasocierii față de executorul judecătoresc M. O..

În cadrul dosarului de executare nr. 491/2012, B. a achitat în integralitate sumele reprezentând avans de onorariu și de cheltuieli de executare silită, în conformitate cu dispozițiile contractului.

Având în vedere că B. T. G. nu a fost în măsură să recupereze de la debitor sumele cuprinse în titlul executoriu, acesta a considerat necesar să transmită contestatoarei adresa cuprinsă în anexa nr. 2 prin care a pus în vedere acesteia din urmă să achite întregul cuantum al cheltuielilor de executare stabilite prin procese verbale de cheltuieli (excluzând sumele deja plătite cu titlu de avans). Prin această adresă, B. T. G. a precizat că refuzul de plată al acestor sume va fi interpretat ca fiind o renunțare tacită la procedura executării silite, ducând la închiderea acesteia.

Alături de această adresă, B. T. G. a transmis procesele-verbale de stabilire a cheltuielilor de executare, respectiv procesul verbal din data de 06.07.2012 și procesul verbal nr. 27.03.2014 încheiate în cadrul dosarului de executare, ce au fost astfel comunicate pentru prima dată B..

Împotriva refuzului executorului judecătoresc de a continua executarea silită contestatoarea a formulat o contestație la executare, înregistrată sub nr._ pe rolul Judecătoriei Sectorului 6.

Procesele verbale de stabilire a cheltuielilor reprezintă titlu executoriu față de creditor doar în situația în care acesta renunță la executarea silită, ceea ce nu este cazul în speță, conform art. 3717 C.proc.civ. 1865, iar simpla prezentare a procesului-verbal de stabilire a cheltuielilor de executare și solicitarea făcută de executorul judecătoresc creditorului de a plăti sumele respective nu este suficientă.

În lipsa unei prevederi care să dispună altfel, executorul judecătoresc este obligat să facă dovada faptului renunțării la executare pentru a putea solicita creditorului plata cheltuielilor, iar renunțarea la executare trebuie să fie expresă.

Potrivit art. 663 alin. 1 C.proc.civ., la cerere de executare silită a se vor atașa titlul executoriu precum și, dacă este cazul, înscrisurile anume prevăzute de lege, iar potrivit art. 665 alin. 5 punctele 2 și 3 C.proc.civ., instanța poate respinge cererea de încuviințare a executării silite numai dacă, fie înscrisul nu constituie potrivit legii titlu executoriu, fie înscrisul, altul decât o hotărâre judecătorească, nu întrunește toate condițiile de formă cerute de lege.

Faptul că B. nu a renunțat la executarea silită este confirmat și de formularea unei contestații la executare împotriva refuzului B. T. G. de a continua executarea silită împotriva debitorului contestatoarei, împotriva adresei prin care B. T. G. a informat contestatoarea că apreciază că se află în prezența unei renunțări tacite a băncii la executarea silită începută împotriva debitorului acesteia.

În ceea ce privește pretinsa creanță invocată de B. T. G., nu sunt îndeplinite condițiile de certitudine, lichiditate și exigibilitate.

În cuprinsul contractului, părțile au prevăzut modalitatea plății cheltuielilor și onorariului de către B., respectiv avans cheltuieli de executare în cuantum de 100 lei și avans onorariu în cuantum de 60 de lei, urmând ca B. T. G. să rețină un procent de inițial 2%, apoi de 5% din sumele recuperate de la debitori, până la recuperarea integrală a sumelor datorate în baza titlurilor executorii, diferența până la onorariul executorului judecătoresc stabilit în conformitate cu prevederile legale urmând a se recupera de către executor doar după realizarea integrală a creanței contestatoarei.

Potrivit art. 4.2 din contract, cheltuielile de executare și onorariul executorului judecătoresc, incluzând sumele avansate de B., urmau a fi recuperate de la debitori pe măsură ce se recuperau debitele.

În subsidiar, contestatoarea a solicitat să se dispună reducerea cuantumului cheltuielilor cuprins în procesele - verbale, acesta fiind nejustificat, câtă vreme intimatul nu a respectat cuantumul convenit de către părți prin semnarea contractului, onorariul executorului judecătoresc stabilit în dosarul de executare fiind nejustificat față de acțiunile întreprinse în cadrul acestuia, precum și față de sumele recuperate.

Referitor la diminuarea cheltuielilor de executare stabilite de intimat și, pe cale de consecință, anularea parțială a încheierii emise de B. M. G. I., contestatoarea a învederat că prin încheierea din data de 15.09.2014 intimatul a stabilit cheltuieli de executare silită în cuantum de 1,238.66 lei, cheltuieli excesive față de obiectul și actele îndeplinite în cadrul dosarului de executare.

Onorariul executorului judecătoresc a fost stabilit la maximul permis de lege și nu este justificat, având în vedere că singurele acte îndeplinite de executorul judecătoresc au constat în depunerea cererii de încuviințare a executării silite la instanța de executare și emiterea adresei de înființare a popririi, respectiv de notificare a înființării popririi.

Cuantumul onorariului executorului judecătoresc trebuie raportat la nivelul de muncă efectiv prestat de acesta și, așa cum în mod unanim s-a stabilit și prin jurisprudența, onorariul maximal este justificat doar în acele dosare de executare silită ce presupun numeroase demersuri și acte de executare și care au un nivel de complexitate ridicat.

Intimatul menționează prin încheierea emisă în data de 15.09.2014 sume, fără a indica sursa acestor cheltuieli, limitându-se la a cita art. 669 din C.proc.civ., ce enumera cheltuielile ce intră în sfera cheltuielilor de executare și un articol din Legea 188/2000 ce în prezent este abrogat.

Mențiunea „cheltuieli necesare desfășurării executării silite" nu este suficientă pentru a justifica încasarea acestei sume, în lipsa altor mijloace care să arate destinația și scopul în care aceste sume au fost cheltuite., dar art. 669 alin. 4 din C.proc.civ. prevede în mod expres că sumele datorate vor fi stabilite pe baza dovezilor prezentate de partea interesată.

De asemenea, onorariul avocațial inclus în cheltuielile de executare este excesiv față de obiectul dosarului de executare, singurul act efectuat de către Cabinet de Avocat M. M. L. în îndeplinirea mandatului în cadrul dosarului de executare silită fiind depunerea cererii de executare silită a B..

În drept, contestatoarea a invocat dispozițiile art. 451, 452, 632, 662, 669, 711 și urm. C.proc.civ., art. 371 ind. 7 alin. 2, art. 399 alin. 1 C.proc.civ. de la 1865, art. 39 din Legea nr. 188/2000, art. 1 din Ordinul nr. 2.550/2006, art. 1166 și urm. Noul Cod Civil, iar în probațiune a solicitat înscrisuri.

În data 27.11.2014, intimatul a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția netimbrării sau a insuficientei timbrări a cererii, excepția inadmisibilității cererii privind anularea executării silite, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea tuturor capetelor de cerere și obligarea contestatoarei la plata cheltuielilor de judecată.

Sub aspectul excepției netimbrării sau insuficientei timbrări intimata a invocat prevederile art. 10 din OUG 80/2010.

Referitor la excepția inadmisibilității contestației la executare intimata a arătat următoarele: potrivit art. 712 C.proc.civ. nu se poate face o noua contestație de către aceeași parte pentru motive care au existat la data primei contestații; la data de 02.06.2014, contestatoarea a formulat contestație la executare ce a făcut obiectul dosarului_ aflat pe rolul Judecătoriei Sector 6; în cadrul contestației la executare, B. a solicitat pe lângă obligarea intimatului la continuarea executării silite si diminuarea onorariului executorului judecătoresc stabilit conform proceselor verbale de cheltuieli executare; Instanța a admis in parte contestația la executare, obligând B. sa continue executarea silita in dosarul 491/_ fără însă a modifica/anula parțial titlurile executorii; împotriva hotărârii pronunțate in dosarul menționat intimatul a formulat recurs soluționat la data de 24.11.2014 de către Tribunalul București conform hotărârii 3720/24.11.2014 prin respingerea contestației la executare formulata de contestatoare ca neîntemeiata.

Pe fondul cauzei, intimatul a susținut următoarele:

Contestatoarea a investit executorul judecătoresc cu cerere de executare silita motivata si semnata de reprezentații acesteia din cuprinsul căreia nu rezulta neștiința acestora fata de dispozițiile legale indicate in cerere.

După învestirea cu cererea de executare silita, executorul judecătoresc a efectuat numeroase demersuri pentru identificarea bunurilor debitorului.

Executorul judecătoresc a comunicat periodic informații cu privire Ia demersurile efectuate precum si la starea de solvabilitate a debitorului, contestatoarea solicitând solicitat executorului continuarea executării silite, fără a indica in concret bunurile ce urmează a fi executate silit si fără a mai achita cheltuielile de executare aferente.

Având in vedere cererile repetate de "stăruința in executare" și față de actele dosarului de executare nr. 491/2012, intimatul a solicitat contestatoarei sa avanseze cheltuielile de executare silita stabilite prin titlurile executorii reprezentate de procese verbale de stabilire a cheltuielilor de executare, având in vedere ca in lipsa acestora, executorul judecătoresc este împiedicat sa-si desfășoare activitatea, in speța sa continue executarea silita prin efectuarea de noi acte de executare asupra averii debitorului.

Deși au trecut mai mult de doi ani de la momentul înregistrării dosarului de executare iar din cercetările efectuate pana la acest moment a rezultat ca nu au fost identificate bunuri ale debitoarei, contestatoarea solicita in continuare efectuarea de noi demersuri cu scopul de a nu închide dosarul pentru lipsa de bunuri ale debitoarei in virtutea unui câștig viitor datorat acumulării de dobânzi si penalități in cazul in care debitorul va devenii solvabil peste vreo încă 2-3 ani sau de a cesiona creanțele rezultate din credite neperformante.

Susținerea contestatoarei in sensul diminuării onorariului in raport de suma recuperata si fata de acțiunile întreprinse nu este justificata, ci, dimpotrivă demonstrează reaua credința a acesteia, având in vedere ca executorul nu si-a asumat riscul insolvabilității debitorului.

Atât timp cat contestatoarea nu a avut diligenta de a obține o garanție reala a creditului acordat, nu poate imputa executorului judecătoresc imposibilitatea recuperării debitului si nu-l poate obliga la nesfârșit sa emită acte de executare fără a suporta si cheltuieli pentru acestea.

Cheltuielile de executare sunt reprezentate exclusiv de taxe-posta, OCPI, taxe de timbru. ITM etc. ce nu intra in patrimoniul executorului iar in afara de aceste taxe executorul are cheltuieli reprezentate de hârtie, imprimare, cheltuieli pentru spațiul de lucru (chirie, întreținere etc.), salariul personalului angajat cheltuieli ce sunt suportate exclusive din onorariul sau si nu din cheltuielile de executare avansate de contestatoare.

Contestatoarea considera ca se impune ca executorul judecătoresc, care și-a desfășurat activitatea in acest dosar timp de peste 2 ani de zile cu o plata parțiala a onorariului (un onorariu de 60 de lei), si îl obliga sa continue efectuarea de acte de executare, suportând in „buzunarul" propriu cheltuielile, lipsindu-l pe acesta de dreptul de a-si incasa onorariul si cheltuielile de executare stabilite in mod legal, in cuantumul legal.

Deși a înștiințat-o pe contestatoare de stadiul dosarului si de imposibilitatea continuării executării silite in cazul in care nu va înțelege sa-si achite obligațiile, creditorul nu a acceptat riscul executării silite începute in baza unui contract de împrumut fără garanție, fiind conștienta ca închiderea dosarului de executare reprezintă intervenirea prescripției de a solicita executarea silita.

In speța, nu poate fi vorba de un abuz al executorului judecătoresc sau de o rotunjire a veniturilor, câtă vreme constatatoarea, creând o aparenta a diligențelor sale, refuza sa-si asume riscul insolvabilității totale sau parțiale a debitorului sau al imposibilității continuării executării, astfel cum si l-a asumat conform aceluiași contract invocat in speța, obligând executorul sa tina la nesfârșit dosarul pe rolul biroului sau.

Cu privire la contractul privind efectuarea activității de executare silita încheiat intre părți si având in vedere caracterul special al procedurii executării silite, normele de procedura sunt de stricta interpretare, astfel ca, grefarea raportului execuțional dintre B. si B. T. G. pe un raport contractual anterior nu este de natura să conducă la ineficacitatea dispozițiilor art. 371 ind. 7 C.proc.civ., raportul contractual preexistent intre părți putând reprezenta un temei pentru soluționarea ulterioara a eventualelor neînțelegeri intre părți.

F. de dispozițiile contractuale, respectiv art. 4.2, cu excepția cazurilor prevăzute de lege, atât cheltuielile, inclusiv cele avansate de creditoare cat si onorariile, vor fi recuperate de Ia debitori pe măsura ce se recuperează debitele, art. 5 executorul se obliga sa execute in condițiile legii si a solvabilității debitorului, art. 6 potrivit cu care in cazul neîndeplinirii de către executorul judecătoresc a obligațiilor asumate conform prezentului contract si a anexelor la acesta, creditoarea poate solicita rezilierea de plin drept a prezentului contract si fata de dispozițiile art. 31 și față de cererile de stăruința in executare formulate de creditoarea B., rezulta ca B. urmărește transferul riscului insolvabilității debitorului urmărit in sarcina executorului.

Susținerea contestatoarei in sensul ca procesul verbal de stabilire a cheltuielilor de executare reprezintă titlu executoriu si împotriva creditorului doar când acesta a renunțat la executare este vădit neîntemeiată.

Intimatul nu a susținut ca B. a renunțat Ia executarea silita, rațiunea pentru care a comunicat creditorului că neachitarea cheltuielilor poate fi asimilata unei renunțări tacite, neechivoce, la executare a avut scopul de a atrage atenția acestuia ca executarea nu poate continua fără plata cheltuielilor de executare, sancțiunea fiind evident perimarea executării raportat la ultimul act de executare îndeplinit benevol de executor, menționând ca subzistă temeiul închiderii dosarului de executare prin împiedicarea desfășurării normale a executării silite.

Creditorul, deși a fost informat in scris prin proces verbal cu privire la situația debitorului urmărit, nu a înțeles sa continue actul de executare silita, a refuzat sa avanseze cheltuieli de executare pentru verificarea in continuare a averii debitorului, nu a contestat titlurile executorii preferând sa conteste in instanța adresele emise in alte dosare de executare prin care I s-au solicitat cheltuielile de executare.

Titlul executoriu pus in executare silita la cererea petentei B. S.A., în dosarul in care au fost întocmite procesele verbale de cheltuieli de executare pentru care intimatul a solicitat încuviințarea executării silite, este un contract de credit, nu o hotărâre judecătoreasca.

Din interpretarea per a contrario a art. 39 alin 3 din Legea 188/2000, rezulta in mod clar ca punerea in executare si a fortiori continuarea acesteia in cazul unui titlu executoriu ce nu este hotărâre judecătoreasca poate fi condiționata de plata cheltuielilor de executare din care onorariul executorului face parte integranta.

Clauzele contractuale invocate de contestatoare contravin normelor de ordine publica reglementează activitatea de interes public desfășurata de executorii judecătorești.

Procedura executării silite este reglementata in integralitate de Codul de procedura civila, de Legea 188/2000, de Ordinul Ministrului justiției nr.2550/2006 și Anexa nr. 1 a Statului UNEJ, condițiile de derulare a acestei proceduri nefiind lăsate la latitudinea participanților la executarea silita decât in privința aspectelor ce țin de declanșarea procedurii executării silite-posibilitatea creditorului de a solicita executarea silita, de a renunța, de a suspenda .

Contractul privind efectuarea activității de executare silita încheiat intre creditor si executor, nu poate deroga de la normele de ordine publica prevăzute de Codul de procedura civila, de legea 188/2000, de Ordinul Ministrului justiției nr.2550/2006 si Anexa nr.1 a Statului UNEJ,nici in ceea ce privește plata cheltuielilor de executare silita si nici in ceea ce privește cuantumul si plata onorariului executorului judecătoresc.

Limitarea încasării onorariului si a cheltuielilor de executare in raport de cuantumul debitului recuperat contravine dispozițiilor legale in sensul transferului riscului executării silite in sarcina executorului si, in plus, chiar si in cazul unui debitor solvabil, totalul cheltuielilor de executare nu pot fi puse in sarcina debitorului (in sensul de a fi recuperate de la debitor) atâta timp cât nu au fost efectiv suportate de creditorul B..

In ceea ce privește solicitarea de diminuare a sumelor stabilite prin titlurile executorii intimatul a arătat că daca instanța va modifica titlul executoriu in sensul diminuării onorariului, executorul judecătoresc va fi in imposibilitate de a solicita plata onorariului executorului judecătoresc stabilit in conformitate cu prevederile legale de la debitor întrucât executorul nu este creditorul debitorului si nici de la creditor.

In ceea ce privește susținerea contestatoarei în sensul că onorariul executorului judecătoresc nu este justificat, intimatul a precizat că cuantumul cheltuielilor de executare si limitele onorariului executorului judecătoresc sunt stabilite de lege, nefiind lăsate la aprecierea pârtilor ori a executorului judecătoresc, stabilirea unor cheltuieli de executare ce se încadrează in plafonul legal nu poate fi considerata si nici nu este abuziva.

Susținerea contestatoarei in sensul diminuării onorariului in raport de suma recuperata si fata de acțiunile întreprinse nu este justificata, ci, dimpotrivă demonstrează reaua credința a acesteia, având in vedere ca executorul nu si-a asumat riscul insolvabilității debitorului, ci dimpotrivă creditorul.

In ceea ce privește solicitarea de anulare a încheierii de încuviințare a executării silite, intimatul a precizat că legea procesuală civilă recunoaște cheltuielilor de executare un caracter cert, lichid și exigibil, fără a se face distincție în vreun text între cheltuielile de executare deja avansate de creditor și cele care urmează a fi achitate la încetarea executării silite.

Creanțele menționate titlurile executorii procese verbale de cheltuieli de executare sunt certe, lichide si exigibile, iar susținerile contestatoarei în sensul că onorariile percepute de avocat sunt disproporționat de mari nu sunt întemeiate.

In ceea ce privește onorariul de executor, sumele plătite cu titlu de onorariu pentru executorul judecătoresc reprezintă cheltuieli ocazionate de efectuarea executării silite și față de dispozițiile art. 37 alin. 1 din Legea nr. 188/ 2000 și cele ale Ordinului ministrului justiției nr. 2550/ 2006, în cazul obligațiilor având ca obiect plata unor sume de bani, onorariul executorului nu poate depăși un anumit plafon determinat potrivit acestor acte normative, raportat la cuantumul obligației de plată a cărei executare se urmărește.

În cauză, executorul judecătoresc a aplicat corect pentru a determina cuantumul onorariului său, dispozițiile art. 37 alin. 1 din Legea nr. 188 2000, acesta fiind stabilit sub limita de 10% din creanța pusă în executare.

Cu privire la cheltuielile de executare in cuantum de 200 Iei, acestea sunt justificate de taxe poștale, comisioane bancare, cheltuieli transport, plicuri tipărite pentru procedura nou, copii acte anexate pentru poprire si înștiințare poprire etc.,

În drept, intimatul a invocat art. 205, 453, 662, 712 și urm. Noul Cod de procedură civilă, art. 371 ind. 7 alin. 1, 399 și urm. din Vechiul Cod de procedură civilă, iar în probațiune a solicitat înscrisuri și interogatoriu.

La data de 19.12.2014, contestatoarea a depus răspuns la întâmpinare.

Analizând cauza de față, prin prisma motivelor formulate, a apărărilor invocate și a probelor administrate, instanța reține următoarele:

În fapt, intimatul B. T. G. a formulat cerere de executare silită împotriva contestatoarei B. SA pentru suma de 5.686,60 lei (f. 55, vol. II), în temeiul proceselor verbale de cheltuieli de executare din data de 06.07.2012 și 27.03.2014, întocmite de către intimat în dosarul de executare silită nr. 491/2012 (f. 256, 257, vol. II), sens în care s-a format dosarul de executare silită nr. 418/2014, al B. M.-G. I. (f. 261, vol. II), în cadrul căruia a fost obținută încuviințarea executării silite din partea Judecătoriei Sectorului 2 București (f. 264).

Prin încheierea nr. 418/15.09.2014, emisă de B. M.-G. I. au fost stabilite cheltuielile de executare silită la suma de 1.238,66 lei (f. 265, vol. II), după care a fost înființată măsura popririi pentru suma totală de 6.925,26 lei, sumă ce a fost indisponibilizată (f. 272-273).

În drept, conform art. 711 alin. 1 teza I C.proc.civ., împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare, în timp ce art. 711 alin. 3 C.proc.civ. prevede că, după începerea executării silite, cei interesați sau vătămați pot cere, pe calea contestației la executare, și anularea încheierii prin care s-a admis cererea de încuviințare a executării silite, dacă a fost dată fără îndeplinirea condițiilor legale.

Totodată, potrivit art. 703 C.proc.civ., nerespectarea dispozițiilor privitoare la executarea silită însăși sau la efectuarea oricărui act de executare atrage nulitatea actului nelegal, precum și a actelor de executare subsecvente, dispozițiile art. 174 și următoarele fiind aplicabile în mod corespunzător.

În acest sens, art. 174 C.proc.civ. prevede că nulitatea este sancțiunea care lipsește total sau parțial de efecte actul de procedură efectuat cu nerespectarea cerințelor legale, de fond sau de formă, nulitatea fiind absolută atunci când cerința nerespectată este instituită printr-o normă care ocrotește un interes public, respectiv relativă în cazul în care cerința nerespectată este instituită printr-o normă care ocrotește un interes privat.

Nulitatea poate fi necondiționată de existența unei vătămări, legiuitorul reglementând această chestiune în art. 176 C.proc.civ, dar regula este că nulitatea este condiționată de existența unei vătămări, conform art. 175 C.proc.civ.

Textul legal prevăzut în art. 703 C.proc.civ. reiterează în materia executării silite regula generală din materia actelor de procedură prevăzută în art. 175 C.proc.civ., potrivit căreia actul de procedură este lovit de nulitate dacă prin nerespectarea cerinței legale s-a adus părții o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin desființarea acestuia, iar în cazul nulităților expres prevăzute de lege, vătămarea este prezumată, partea interesată putând face dovada contrară.

Că aceasta este voința reală a legiuitorului rezultă din interpretarea sistemică a Codului de procedură civilă, care prevede în materia executării silite anumite cazuri de nulitate expresă, cum ar fi cele menționate în art. 666 alin. 2 sau 678 alin. 2 C.proc.civ. Or, câtă vreme legiuitorul a reglementat o . situații în care intervine nulitatea unor acte de executare sau chiar nulitatea executării, este evident că art. 703 C.proc.civ. nu face altceva decât să reproducă în materia executării silite regula generală instituită de art. 175 C.proc.civ., iar o interpretare contrară ar fi de natură să se depărteze nu doar de la litera legii, ci și de la spiritul ei.

Așadar, art. 703 C.proc.civ. nu reglementează un caz de nulitate expresă, situație în care vătămarea s-ar presupune, ci doar reamintește regula generală instituită de art. 175 C.proc.civ.

Pentru a interveni nulitatea actelor de procedură se cer a fi întrunite, în mod cumulativ, conform art. 175 alin. 1 C.proc.civ., următoarele condiții: să existe un act de procedură care a fost întocmit cu nerespectarea cerinței legale; actul de procedură să fi produs părții o vătămare; vătămarea să nu poate fi înlăturată decât prin desființarea acestuia.

Potrivit art. 632 alin. 1 C.proc.civ., executarea silită se poate efectua numai în temeiul unui titlu executoriu și doar dacă creanța este certă, lichidă și exigibilă, potrivit art. 662 alin. 1 C.proc.civ.

În speță, titlurile executorii invocate sunt reprezentate de procesele verbale de cheltuieli de executare din data de 06.07.2012 și 27.03.2014, întocmite de către intimat în dosarul de executare silită nr. 491/2012 (f. 256, 257), dar aceste înscrisuri nu au aptitudinea de a fi titluri executorii împotriva contestatoarei, creditor în dosarul de executare nr. 491/2012.

Astfel, conform art. 3717 alin. 2 C.proc.civ. 1865, cheltuielile ocazionate de efectuarea executării silite sunt în sarcina debitorului urmărit, afară de cazul când creditorul a renunțat la executare sau dacă prin lege se prevede altfel, debitorul fiind ținut să suporte cheltuielile de executare făcute după înregistrarea cererii de executare și până la data realizării obligației stabilite în titlul executoriu prin executare voluntară.

Astfel, este fără putință de tăgadă că nu a renunțat creditorul la executarea silită ce a făcut obiectul dosarului de executare nr. 491/2012, aparținând intimatului, întrucât, pe de o parte, nu există un proces-verbal prin care să fi încetat executarea prin renunțarea la executare, conform art. 3715 lit. c C.proc.civ. 1865, iar pe de altă parte intimatul însuși, prin întâmpinare, a învederat că nu a renunțat creditorul la executare silită.

Or, este lipsită de orice echivoc interpretarea art. 3717 alin. 2 C.proc.civ. 1865, în sensul că procesul verbal de stabilire a cheltuielilor de executare reprezintă titlu executoriu împotriva creditorului numai dacă acesta a renunțat la executare silită, ceea ce în speță nu s-a întâmplat.

Așadar, este lesne de observat că intimatul nu se află în posesia unui titlu executoriu împotriva contestatoarei, motiv pentru care executarea silită și toate actele de executare sunt nelegale, aceste argumente reprezentând tot atâtea motive pentru care nu pot fi reținute apărările intimatului.

Pe de altă parte, între părți s-a încheiat contractul privind efectuarea activității de executare silită nr. 51.6A/4732/15.05.2012, contract ce nu a încetat ca urmare a divizării B. T. G. și M. O. și care are putere de lege între părțile contractante, conform art. 1270 alin. 1 C.civ., text legal ce reglementează principiul forței obligatorii a contractului, pacta sunt servanda. Acest contract guvernează relațiile dintre părți în ceea ce privește executarea silită și nu este interzis de lege, nici direct, nici indirect, neputând fi reținută susținerea intimatului referitoare la faptul că acest contract s-ar opune dispozițiilor legale imperative privind executarea silită.

Potrivit art. 5 din contract, executorul judecătoresc se obligă să execute, în condițiile legii și a solvabilității debitorului, dispozițiile rezultate din titlul executoriu a cărui executare s-a solicitat, urmând a lua toate măsurile pentru realizarea cu celeritate a drepturilor și obligațiilor rezultate din acesta, iar art. 31 din contract prevede că organul de executare nu își asumă riscul insolvabilității totale sau parțiale a debitorului (f. 16-18, vol. I).

În atare condiții, este lesne de observat că intimatul nu și-a asumat riscul insolvabilității debitorului, astfel că nu poate suporta cheltuielile de executare efectuate în dosarul de executare. Riscul insolvabilității debitorului este suportat exclusiv de către creditor, care datorează cheltuielile de executare efectuate în cauză, astfel că nu pot fi reținute susținerile contestatoarei în sensul că nu ar fi în sarcina sa obligația de a suporta cheltuielile de executare. Totuși, răspunderea creditorului este contractuală față de executorul judecătoresc, acesta din urmă neavând un titlu executoriu împotriva creditorului decât în ipoteza renunțării la executare silită, ceea ce în speță nu s-a întâmplat.

Pe de altă parte, cuantumul cheltuielilor de executare nu poate fi cenzurat în această fază a executării silite, câtă vreme contestatoarea a adus deja această critică printr-o contestație la executare ce a format obiectul dosarului nr._, al Judecătoriei Sectorului 6 București, soluționată irevocabil prin respingerea contestației la executare, ca neîntemeiată. Or, este cu neputință ca, pe calea unei noi contestații la executare, să se reitereze critica privind cuantumul cheltuielilor de executare stabilite prin procesele verbale 06.07.2012 și 27.03.2014, întocmite de către intimat în dosarul de executare silită nr. 491/2012, sens în care aceste cheltuieli nu pot fi diminuate în cauză.

Referitor la cheltuielile de executare din dosarul de executare contestat prin prezenta, conform art. 669 alin. 2 C.proc.civ., cheltuielile ocazionate de efectuarea executării silite sunt în sarcina debitorului urmărit, în afară de cazul când creditorul a renunțat la executare, situație în care vor fi suportate de acesta, sau dacă prin lege se prevede altfel. De asemenea, debitorul va fi ținut să suporte cheltuielile de executare stabilite sau, după caz, efectuate după înregistrarea cererii de executare și până la data realizării obligației stabilite în titlul executoriu, chiar dacă el a făcut plata în mod voluntar. Cu toate acestea, în cazul în care debitorul, somat potrivit art. 667, a executat obligația de îndată sau în termenul acordat de lege, el nu va fi ținut să suporte decât cheltuielile pentru actele de executare efectiv îndeplinite, precum și onorariul executorului judecătoresc și, dacă este cazul, al avocatului creditorului, proporțional cu activitatea depusă de aceștia.

Totodată, în alin. 3 al art. 669 C.proc.civ. se prevede că sunt cheltuieli de executare:

1. taxele de timbru necesare declanșării executării silite;

2. onorariul executorului judecătoresc, stabilit potrivit legii;

3. onorariul avocatului în faza de executare silită;

4. onorariul expertului, al traducătorului și al interpretului;

5. cheltuielile efectuate cu ocazia publicității procedurii de executare silită și cu efectuarea altor acte de executare silită;

6. cheltuielile de transport;

7. alte cheltuieli prevăzute de lege ori necesare desfășurării executării silite.

Analizând încheierea nr. 418/15.09.2014, emisă de B. M.-G. I. (f. 265, vol. II), instanța constată au fost stabilite cheltuielile de executare cu respectarea dispozițiilor art. 39 alin. 1 lit. a din Legea nr. 188/2000 și art. 669 alin. 2 și 3 C.proc.civ., neimpunându-se cenzurarea acestora, câtă vreme este vorba despre cheltuieli reale, necesare și rezonabile.

Având în vedere toate aspectele de fapt și de drept, instanța, în temeiul art. 711 alin. 1 și 2 C.proc.civ., respectiv art. 719 alin. 1 C.proc.civ., va admite contestația la executare și va anula executarea silită și toate actele de executare efectuate în dosarul de executare nr. 418/2014 al B. M. G. I., precum și încheierea de ședință din data de 28.08.2014, pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București în dosarul nr._/300/2014.

Cererea formulată de contestatoare privind întoarcerea executării silite este întemeiată și urmează a fi admisă, având în vedere următoarele considerente:

Procedura întoarcerii executării silite este prevăzută de art. 722-725 C.proc.civ. și reprezintă în fapt o reluare a "drumului executării", însă în sens invers, având drept scop restabilirea situației anterioare executării săvârșite.

Astfel, conform art. 723 alin. 1 teza I C.proc.civ., în cazul în care instanța judecătorească a desființat titlul executoriu sau însăși executarea silită, la cererea celui interesat, va dispune, prin aceeași hotărâre, și asupra restabilirii situației anterioare executării.

Din analiza logico-juridică a textului art. 723 alin. 1 teza I C.proc.civ., rezultă că, pentru a se realiza întoarcerea executării, trebuie să fie îndeplinite, în mod cumulativ, următoarele condiții: a) se dispune de către instanța de judecată desființarea titlului executoriu sau a însăși executării silite; b) cel interesat, adică debitorul urmărit, a solicitat instanței de judecată, odată cu cererea de desființare a titlului sau a executării silite, restabilirea situației anterioare executării.

În cauză, instanța a desființat executarea silită, iar contestatoarea a solicitat întoarcerea executării silite, sens în care instanța va obliga intimata la plata către contestatoare a sumei de 6.925,26 lei.

Luând în considerare dispozițiile art. 453 alin. 1 C.proc.civ. și având în vedere culpa procesuală a intimatei, instanța o va obliga pe aceasta la plata către contestatoare a sumei de 1.119,23 lei, reprezentând cheltuieli de judecată compuse din onorariu avocațial și cheltuieli multiplicare dosar executare (f. 280-285, 278, vol. II), apreciind cheltuielile judiciare efectuate în cauză drept reale, necesare și rezonabile.

Sub aspectul taxelor judiciare de timbru sunt incidente dispozițiile art. 45 alin. 1 lit. f din OUG nr. 80/2013, potrivit cărora sumele achitate cu titlu de taxe judiciare de timbru se restituie când contestația la executare a fost admisă, iar hotărârea a rămas definitivă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite, în parte, contestația la executare formulată de contestatoarea B. SA, cu sediul procesul ales la R. și Asociații SPRL, în București, bld. I. M., nr. 15-17, ., înregistrată în Registrul Comerțului sub nr. J_, CUI_, în contradictoriu cu intimatul B. T. G., cu sediul în București, Splaiul Unirii, nr. 35, ., ., sector 3.

Anulează executarea silită și toate actele de executare efectuate în dosarul de executare nr. 418/2014 al B. M. G. I., precum și încheierea de ședință din data de 28.08.2014, pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București în dosarul nr._/300/2014.

Dispune întoarcerea executării silite ce a făcut obiectul dosarului de executare nr. 418/2014 al B. M. G. I. și obligă intimatul să restituie contestatoarei suma de 6.925,26 lei.

Obligă intimatul să achite contestatoarei suma de 1.119,23 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Respinge cererea formulată de contestatoare în rest, ca neîntemeiată.

Cu drept de apel, în termen de 10 de zile de la comunicare.

Cererea de apel se depune la prezenta instanță.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25.02.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

A. B. A. V. N. E.

Red./Tehnored. ABA/VNE

10.04.2015/4 ex

← Obligaţie de a face. Sentința nr. 2283/2015. Judecătoria...  Contestaţie la executare. Sentința nr. 2296/2015. Judecătoria... →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 2287/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI