Obligaţie de a face. Sentința nr. 2283/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2283/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 25-02-2015 în dosarul nr. 2283/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI
- SECȚIA CIVILĂ -
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2283
Ședința publică din data de 25.02.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. B. A.
GREFIER: V. N. E.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect acțiune în constatare clauze abuzive - pretenții civile - obligație de a face, formulată de reclamanții U. M. și U. C.-C., în contradictoriu cu pârâta B. SA.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns reclamanții prin avocat M. A., care depune împuternicire avocațială, lipsind pârâta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează obiectul cauzei, stadiul judecății, modalitatea îndeplinirii procedurii de citare, precum și faptul că pârâta a depus la data de 25.02.2015 note scrise, după care,
Potrivit art. 131 alin 1 C.proc.civ., instanța pune în discuție competența soluționării pricinii.
Reclamanții, prin avocat, apreciază că Judecătoria Sectorului 2 București este competentă să soluționeze cauza.
Având în vedere valoarea creditului și luând în considerare că anumite clauze din convenția de credit (clauzele prevăzute la pct. 1.1 și 1.2) nu pot fi evaluate decât prin prisma valorii creditului ce depășește suma de 200.000 lei, instanța invocă din oficiu și pune în discuție excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sector 2 București.
Reclamanții, prin avocat, solicită respingerea excepției, precizând că reclamanții au indicat în anexa nr. 1 cuantumul pretențiilor, valoarea acestora fiind sub pragul de 200.000 lei, toate clauzele fiind evaluabile în bani.
Instanța rămâne în pronunțare asupra excepției necompetenței materiale a Judecătoriei Sector 2 București, excepție de procedură, absolută și dilatorie.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe în data de 23.10.2014 sub nr._, reclamanții U. M. și U. C.-C. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta . ca instanța, prin hotărârea pe care o va pronunța, să:
- constate caracterul abuziv al următoarelor clauze contractuale: clauzele referitoare la dreptul băncii de a modifica unilateral rata dobânzii (art. 4.1 alin. 2, 4.2 alin. 2, 4.3, 4.4, 4.5, 4.6); clauzele referitoare la dreptul băncii de a modifica unilateral graficul de rambursare (art. 5.4); clauzele prin care se instituie comisionul de acordare (art. 4.11 lit. a); clauzele prin care se instituie comisionul de administrare lunară (art. 4.11 lit. b);
- constate nulitatea clauzelor din contractul de credit nr. HL_/07.02.2008, a actelor unilaterale de modificare a ratei dobânzii și a graficelor de rambursare aferente acestor acte unilaterale;
- constate caracterul fix al ratei dobânzii prevăzută în contractul de credit încheiat de reclamanți la nivelul prevăzut la momentul încheierii contractului de credit până la momentul aplicării actului adițional emis potrivit OUG nr. 50/2010;
- constate caracterul variabil al ratei dobânzii începând cu momentul aplicării actului adițional emis potrivit OUG nr. 50/2010 cu determinarea marjei băncii prin scăderea nivelului indicatorului LIBOR;
- oblige pârâtei la restituirea sumelor plătite nedatorat de către reclamanți cu titlu de dobândă sau de comisioane, în temeiul clauzelor contractuale abuzive, cu privire la care a fost solicitată constatarea nulității prin cererea de chemare în judecată, de la data încasării acestora și până la data încetării perceperii lor;
- oblige pârâtei la plata de dobânzi-legale pentru sumele achitate în plus în mod nedatorat de reclamanți, cu titlu de dobândă și comisioane, cu începere de la data la care au fost efectuate aceste plăți și până la restituirea lor efectivă;
- oblige pârâta la emiterea unui nou grafic de rambursare care să țină seama de eliminarea din contract a clauzelor abuzive menționate la pct. 1 al cererii de chemare în judecată.
- oblige pârâta la plata cheltuielilor de judecată.
La data de 25.02.2015 pârâta a depus note scrise prin care a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma excepției necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 2 București, invocată de către pârâtă, instanța constată următoarele:
Potrivit art. 248 alin. 1 C.proc.civ., instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.
Totodată, art. 22 alin. 1 teza I C.proc.civ. impune în sarcina judecătorului obligația de a stărui, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale.
În aceste condiții, instanța se va pronunța cu prioritate asupra excepției necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 2 București, excepție de procedură, absolută și dilatorie, pe care o va admite, cu următoarea motivare:
Competența materială presupune o delimitare între instanțe de grad diferit, iar normele de competență materială sunt stabilite sub aspect funcțional (după felul atribuțiilor jurisdicționale) și sub aspect procesual (după obiectul, valoarea sau natura cererii) în codul de procedură civilă și în alte acte normative speciale.
Competența materială funcțională este aceea care determină și precizează funcția și rolul atribuite fiecăreia dintre categoriile instanțelor judecătorești, în timp ce competența materială procesuală este aceea care determină categoria de pricini ce pot fi rezolvate, în concret, de o categorie de instanțe judecătorești.
Normele care reglementează competența materială sunt norme de ordine publică, acestea având caracter absolut, astfel încât părțile nu pot conveni să deroge de la aceste norme, nici chiar cu autorizarea instanței. În acest sens sunt și dispozițiile art. 129 alin. 2 pct. 2 C.proc.civ, care statuează că necompetența este de ordine publică în cazul încălcării competenței materiale, când procesul este de competența unei instanțe de alt grad.
De asemenea, instanța reține că necompetența materială și teritorială de ordine publică poate fi invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, conform art. 130 alin. 2 C.proc.civ., la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, judecătorul fiind obligat, din oficiu, să verifice și să stabilească dacă instanța sesizată este competentă general, material și teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de ședință temeiurile de drept pentru care constată competența instanței sesizate, potrivit art. 131 alin. 1 C.proc.civ.
Astfel, potrivit art. 95 pct. 1 C.proc.civ., tribunalele judecă în primă instanță toate cererile care nu sunt date prin lege în competența altor instanțe. Textul legal antemenționat consacră noua optică pe care legiuitorul a adoptat-o cu privire la judecata în primă instanță, stabilind că tribunalul are plenitudine de jurisdicție pentru judecata în primă instanță. Deci, ori de câte ori legea nu prevede competența altei instanțe, tribunalului îi revine competența de a soluționa pricina în primă instanță.
În speță, reclamantul a sesizat instanța de judecată cu mai multe capete principale de cerere, motiv pentru care se constată incidența art. 99 C.proc.civ., potrivit căruia:
(1) Când reclamantul a sesizat instanța cu mai multe capete principale de cerere întemeiate pe fapte ori cauze diferite, competența se stabilește în raport cu valoarea sau, după caz, cu natura ori obiectul fiecărei pretenții în parte. Dacă unul dintre capetele de cerere este de competența altei instanțe, instanța sesizată va dispune disjungerea și își va declina în mod corespunzător competența.
(2) În cazul în care mai multe capete principale de cerere întemeiate pe un titlu comun ori având aceeași cauză sau chiar cauze diferite, dar aflate în strânsă legătură, au fost deduse judecății printr-o unică cerere de chemare în judecată, instanța competentă să le soluționeze se determină ținându-se seama de acea pretenție care atrage competența unei instanțe de grad mai înalt.
Anumite clauze contractuale a căror anulare s-a solicitat nu sunt evaluabile prin ele însele, ci prin raportare la valoarea totală a contractului, având în vedere că acestea nu cuprind o valoare pecuniară în sine, ci doar permit pârâtei să acționeze în anumite moduri, fără însă a putea fi evaluate în bani, cel puțin anterior aplicării lor.
Astfel, clauzele aflate la art. 4.1, 4.2, 4.3, 4.4, 4.5 și 4.6 nu pot fi evaluate sau, cel mult, pot fi evaluate doar prin raportare la valoarea totală a creditului, respectiv 84.760 CHF (peste 200.000 de lei).
Concluzionând, o parte dintre capetele cererii de chemare în judecată sunt neevaluabile în bani sau sunt evaluabile prin raportare la o valoare mai mare de 200.000 de lei, iar capetele de cerere sunt întemeiate pe un titlu comun. Prin art. 94 C.proc.civ. nu se prevede competența judecătoriei pentru soluționarea tuturor capetelor de cerere, sens în care competența revine tribunalului, conform art. 95 pct. 1 C.proc.civ., ca instanță de grad mai înalt.
Având în vedere toate aspectele de fapt și de drept reținute, în temeiul art. 95 pct. 1 C.proc.civ., în referire la art. 99 alin. 2, art. 129 alin. 2 pct. 2 și art. 130 alin. 2, instanța va admite excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 2 București, invocată din oficiu de către instanță.
Totodată, făcând aplicarea dispozițiilor art. 132 alin. 1 și 3 C.proc.civ., instanța va declina competența soluționării prezentei cauze în favoarea Tribunalului București, căruia îi va trimite de îndată dosarul, spre competentă soluționare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 2 București, invocată din oficiu de către instanță.
Declină competența soluționării cauzei privind pe reclamanții U. M. și U. C.-C., domiciliul procesual ales la SCA P. și Asociații, în București, Splaiul Unirii, nr. 223, ., sector 3, în contradictoriu cu pârâta B. SA, cu sediul în București, bld. D. P., nr. 6A, sector 2, în favoarea Tribunalului București.
Trimite de îndată dosarul către Tribunalul București, spre competentă soluționare.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25.02.2015.
Președinte, Grefier,
A. B. A. V. N. E.
Red./Tehnored. ABA/VNE / 02.04.2014/5 ex.
| ← Întoarcere executare. Sentința nr. 2257/2015. Judecătoria... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 2287/2015. Judecătoria... → |
|---|
