Contestaţie la executare. Sentința nr. 967/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 967/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 29-01-2015 în dosarul nr. 967/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI – SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 967
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA de: 29.01.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ din:
PREȘEDINTE: N. F.
GREFIER: D. N.
Pe rol se afla soluționarea cauzei civile, având ca obiect contestație la executare, formulată de contestatoarea I. L. L. în contradictoriu cu intimata ..
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc la termenul de judecată din data de 15.01.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre și când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea succesiv pentru 22.01.2015 și 29.01.2015, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București la data de 26.09.2014, sub nr._, contestatoarea I. L. L., în contradictoriu cu intimata ., a formulat contestație la executare, solicitând anularea încheierii din data de 14.08.2014 privind încuviințarea executării silite pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București în dosarul nr._/300/2014 și anularea actelor de executare silită emise de executorul judecătoresc în dosarul de executare silită nr. 1493/2014 al SCPEJ D., C. & Asociații.
În motivarea în fapt, contestatoarea a arătat că între creditorul . (împrumutator) și terțul Rokura SRL (împrumutat) a intervenit un contract de împrumut cu ipotecă autentificat sub nr. 1172/26.07.2012, având ca obiect împrumutul în suma de 300.000 Euro, contestatoarea semnând acest contract în calitate de garant ipotecar și garantând restituirea împrumutului cu instituirea unui drept de ipotecă de rang I asupra imobilului proprietatea personală situat în București, ., sect. 2.
Ulterior, termenul stabilit pentru restituirea împrumutului a fost prelungit în mod succesiv până la data de 05.08.2013, iar apoi până la data de 31.07.2014.
Contestatoarea a mai menționat faptul că, anterior încheierii contractului de împrumut și independent de acesta, . și Rokura SRL au încheiat un alt contract de împrumut înregistrat sub nr. 4115/16.07.2012 având ca obiect un împrumut acordat societății Rokura în sumă de 100.000 Euro, contestatoarea menționând faptul că acest împrumut nu face în mod direct obiectul prezentei cauzei.
De asemenea, anterior încheierii acestui contract de împrumut și independent de acesta, între intimata . și Rokura SRL a intervenit un contract de furnizare echipamente înregistrat sub nr. 4202/2013, din a cărui executare există o creanță rămasă de achitat de către Rokura SRL și a accesoriilor aferente calculate conform contractului.
În temeiul contractului de împrumut autentificat sub nr. 1172/26.07.2012 – titlu executoriu (al cărui termen de restituire a fost prelungit până la data de 30.09.2013) și față de nerestituirea în termen a acestuia de către Rokura SRL, creditoarea R. SRL a solicitat executorului judecătoresc executarea silită a imobilului proprietatea contestatoarei situat în București ., sect. 2, ca accesoriu al împrumutului asupra căruia s-a constituit dreptul de ipotecă în favoarea R. SRL.
Contestatoarea a arătat că prin încheierea din data de 14.08.2014 pronunțată de Judecătoria Sector 2 București în dosarul nr._/300/2014 instanța a încuviințat executarea silită imobiliară a acesteia, executorul emițând acte de executare, respectiv încheierea prin care a stabilit cheltuielile judiciare în sarcina acesteia în cuantum de 24.202,32 lei și somația imobiliara, ambele din data de 04.09.2014.
Ulterior comunicării acestor acte de procedura, la solicitarea R. SRL, executorul judecătoresc a emis în dosarul de executare încheierea de din data 12.08.2014 prin care a dispus suspendarea executării silite, urmare a înțelegerii amiabile între cele două societăți, având în vedere că R. și Rokura au înțeles să soluționeze litigiul în mod amiabil prin achitarea debitului restant de 300.000 Euro.
De asemenea, contestatoarea a menționat că ulterior pronunțării încheierii de ședință din data de 14.08.2014 pronunțată de Judecătoria Sector 2 București, între împrumutatorul . si împrumutatul Rokura SRL au intervenit înscrisuri noi, cu relevanță în dosarul de executare, care fac dovada nelegalității actelor de executare emise în dosarul de executare, înscrisuri care nu au fost avute în vedere de către executorul judecătoresc.
Astfel, aceasta a arătat că între intimată și Rokura SRL a intervenit un contract de cesiune de creanța înregistrat sub nr. 1520/19.08.2014, prin care Rokura SRL a cesionat creanța în valoarea totala de 9.219.532,83 lei, cu TVA inclus, către intimata ..
În esența, în baza unui alt contract încheiat cu . alți doi parteneri contractuali, Rokura SRL avea de încasat o creanță, pe care a cesionat-o parțial către intimata ., în vederea stingerii debitelor rezultate din contractele de împrumut și din alte două contracte comerciale încheiate între Rokura SRL și intimata ..
Contestatoarea a mai arătat, de asemenea, că intimata . și Rokura SRL au încheiat convenția de plată înregistrată sub nr. 1519/19.08.2014, prin care au stabilit ca debitele și dobânzile aferente celor două împrumuturi acordate de intimată să fie achitate până la data de 03.07.2015, data limită finală de plată.
La această convenție de prelungire a termenului de restituire a împrumutului a fost încheiat și contractul de ipotecă mobiliară între cele două părți, contract înregistrat sub nr. 1532/19.08.2014.
Contestatoarea a menționat faptul că executarea silită pentru suma nerestituită rezultată din contratul de împrumut autentificat sub nr. 1172/26.07.2012 este nelegală în condițiile în care împrumutul s-a stins urmare încheierii contractului de cesiune de creanță nr. 1520/19.08.2014 încheiat între Rokura SRL și intimata ..
Cesiunea de creanță încheiată între părți îmbracă forma cerută de lege, fiind notificat pentru opozabilitate și terțul cedat – . chiar și acordul expres dat de către acest terț.
Prin semnarea contractului de cesiune de creanța, a fost transmisă creanța ce urma să fie încasată de către Rokura SRL de la terțul . intimata .. Ca efect al cesiunii de creanță, din momentul realizării acordului de voință, creanța s-a transferat către cedentul R. SRL, intrând efectiv în patrimoniul acesteia cu toate drepturile pe care i le conferea cedentului Rokura SRL, iar cesionarul R. SRL a luat locul cedentului Rokura SRL în ceea ce privește încasarea creanței, preluând toate drepturile în acest sens.
Prin efectul cesiunii de creanța încheiate s-a stins împrumutul ce trebuia restituit de către Rokura SRL în baza contractului de împrumut autentificat sub nr. 1172/26.07.2012, cu același efect asupra garanției ipotecare constituite.
În situația contrară, s-ar ajunge la executarea silită de către R. SRL a garanției imobiliare constituite în baza contractului de împrumut autentificat, asupra imobilului proprietatea contestatoarei. De asemenea, intimata . ar urma să încaseze aceeași creanță și de la Dimar SRL, astfel cum rezultă din contractul de cesiune creanță încheiat și din acordul terțului cedat Dimar SRL.
Așadar, contestatoarea apreciază că împrumutul s-a stins ca urmare a transferului în patrimoniul creditoarei R. SRL a creanței cesionate de către Rokura SRL, actele de executare emise de către executorul judecătoresc fiind nelegale.
În subsidiar, contestatoarea a arătat că prin convenția de plată încheiată între Rokura SRL și R. SRL, înregistrată sub nr. 1519/19.08.2014, părțile au stabilit ca data restituirii împrumutului să fie 03.07.2015, iar actele de executare silită sunt eronat emise, raportat la disp. art. 662 C. proc. civ., fiind evident că nu putea fi inițiată executarea silită prin emiterea de acte de executare cât timp termenul pentru restituire a împrumutului, conform înțelegerii părților a fost stabilit pentru data de 03.07.2015.
În drept, s-au invocat disp. art. 711 alin. 1 C.pr.civ.
În dovedire au fost depuse înscrisuri.
Cererea de chemare în judecată a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 1.000 lei.
La data de 05.11.2014, intimata a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației la executare, ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată.
Intimata a arătat că, la data de 26.07.2012 a fost încheiat contractul de împrumut cu ipotecă nr. 1172, ce avea ca obiect împrumutul în sumă de 300.000 Euro, între intimata ., în calitate de împrumutător, ., în calitate de împrumutat, și contestatoarea lonescu L. L., în calitate de garant ipotecar.
Termenul stabilit pentru restituirea împrumutului a fost prelungit în mod succesiv până la data de 05.08.2013, conform actului adițional autentificat sub nr. 418/02.08.2013 și rectificat prin încheierea autentificată sub nr. 16/05.08.2013, iar ulterior până la data de 31.07.2014, conform actului adițional încheiat olograf de părți la data de 05.08.2014.
În temeiul contractului de împrumut autentificat sub nr. 1172/26.07.2012 ce constituie titlu executoriu conform art. 2165 coroborat cu art. 2157 din NCC, . solicitat executorului judecătoresc executarea silită a imobilului situat in ., București, sector 2, proprietatea contestatoarei lonescu L. L. ce a garantat obligația asumată de către ..
În data de 14.08.2014, Judecătoria Sectorului 2 București, prin încheierea de ședință pronunțată în dosarul_/300/2014, a încuviințat executarea silită imobiliară a contestatoarei.
Intimata a arătat că la data la care a fost pronunțată încheierea de ședință prin care a fost încuviințată cererea de executare silită, erau îndeplinite toate condițiile prevăzute de art. 665 din Codul de procedura civila.
Totodată, prin pronunțarea încheierii de încuviințare a executării silite, a fost atestat faptul că la acel moment erau îndeplinite toate condițiile necesare pentru a fi introdusă o cerere de executare silită, așa cum prevede și art. 662 Cod de Procedură Civilă, creanța fiind certă, lichidă și exigibilă, iar cererea era întemeiată, respectiv în speță fiind vorba despre o creanță certă, lichidă și exigibilă ce rezulta din contractul de împrumut cu ipotecă.
De asemenea, contestatoarea a mai arătat că, deși, efectul cesiunii de creanță constă în stingerea împrumutului ce trebuia restituit, acest aspect nu atrage anularea încheierii de ședință din data de 14.08.2014 privind încuviințarea executării silite pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București, întrucât acest contract a fost încheiat ulterior pronunțării încheierii de ședință.
Cu privire la solicitarea contestatoarei de anulare a actelor de executare silită emise de executorul judecătoresc în dosarul de executare silită nr. 1493/2014, intimata a solicitat respingerea motivului de contestație, ca neîntemeiat, menționând că executorul judecătoresc a emis încheierea prin care au fost stabilite cheltuielile judiciare și somația imobiliară cu respectarea dispozițiilor legale, respectiv a art. 666-669 C.proc.civ.
De asemenea, s-a mai srătat că, în mod eronat, contestatoarea susține că nu erau îndeplinite cerințele privitoare la introducerea și încuviințarea cererii de executare silită prev. de art. 662 din C.proc.civ., încheierea de ședință din 14.08.2014 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 fiind pronunțată anterior încheierii convenției de plată nr. 1519/19.08.2014, moment la care creanța era certă, lichidă și exigibilă.
În drept, s-au invocat dispozițiile C.civ. și ale C.proc.civ.
La data de 02.12.2014 contestatoarea a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat anularea încheierii de ședință din data de 14.08.2014 privind încuviințarea executării silite dată de Judecătoria Sectorului 2 București in dosarul nr._/300/2014 si anularea actelor de executare silita emise de executorul judecătoresc in dosarul de executare silita nr. 1493/2014 al SCPEJ D., Cosoreanu & Asociații, intimata - creditoare fiind ., formulând aceleași apărări ca și în contestația la executare.
Contestatoarea a mai menționat că executorul judecătoresc a emis somația de executare silită imobiliară, iar ulterior, la cererea creditorului, a suspendat executarea silită. Actele de executare ale executorului judecătoresc au fost emise ulterior încheierii contractului de cesiune de creanță prin care împrumutul s-a stins. În acest context, executorul judecătoresc nu trebuia să emită acte de executare și nici să emită încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare în dosar, prin care a pus în sarcina contestatoarei cheltuieli de executare în sumă de 24.202,32 lei, scadente la data de 31.12.2014.
La solicitarea instanței, SCPEJ D., C. & Asociații a comunicat copii din dosarul de executare silită nr. 1493/2014.
La termenul de judecată din data de 15.01.2015, instanța, în temeiul art. 258 raportat la art.260 C.proc.civ., a încuviințat și a administrat pentru ambele părți proba cu înscrisuri, considerând că probele sunt admisibile potrivit legii și duc la soluționarea procesului.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
În fapt, între intimata . (împrumutator) și terțul Rokura SRL (împrumutat) a intervenit un contract de împrumut cu ipotecă autentificat sub nr. 1172/26.07.2012 de BNPA P. C., R. M. și R. G., având ca obiect împrumutul în suma de 300.000 Euro, contestatoarea I. L. L. semnând acest contract în calitate de garant ipotecar și garantând restituirea împrumutului cu instituirea unui drept de ipotecă de rang I asupra imobilului proprietatea personală a acesteia, situat în București, ., sector 2.
Prin actul adițional autentificat la data de 05.08.2013, termenul stabilit pentru restituirea împrumutului a fost prelungit până la data de 30.09.2013, iar apoi, prin actul adițional din data de 05.08.2013, termenul stabilit pentru restituirea împrumutului a fost prelungit până la data de 31.07.2014.
La data de 30.06.2014 intimata – creditoare a formulat o cerere de executare silită împotriva societății Rokura SRL și a contestatoarei I. L. L., aceasta din urmă având calitatea de garant ipotecar, în temeiul titlului executoriu reprezentat de contractul de împrumut cu ipotecă autentificat sub nr. 1172/26.07.2012 de BNPA P. C., R. M. și R. G., fiind astfel format dosarul de executare silită nr. 1493/2014 al SCPEJ D., C. & Asociații.
La data de 14.07.2014 executorul judecătoresc a formulat cererea de încuviințare a executării silite, iar prin încheierea din data de 14.08.2014 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București în dosarul nr._/300/2014 instanța a admis în parte cererea formulată de SCPEJ D., C. & Asociații, la solicitarea creditoarei ., privind pe debitoarea I. L. L., în calitate de garant ipotecar, și a încuviințat executarea silită în modalitatea urmăririi silite imobiliare cu privire la imobilul situat în București, ., sector 2, proprietatea debitorului garant ipotecar, până la concurența creanței înscrise în titlul executoriu reprezentat de contractul de împrumut cu ipotecă autentificat sub nr. 1172/26.07.2012 de BNPA P. C., R. M. și R. G., modificat și completat prin actul adițional autentificat prin încheierea nr. 418/02.08.2013 de către notarul public I. T., rectificat prin încheierea de rectificare nr. 16/05.08.2013 de către același notar public, plus cheltuielie de executare silită.
Prin convenția privind cesiunea plăților înregistrată sub nr. 1520/19.08.2014, societatea Rokura SRL, în calitate de cedent, a cesionat în favoarea intimatei ., în calitate de cesionar, o creanță pe care o avea împotriva societății Dimar SRL, în valoare totală de 9.219.532,83 lei, cu TVA inclus. La art. 2 din convenție s-a menționat că sumele ce vor fi plătite în baza art. 1 din acest contract, vor stinge obligația de plată a cedentului născută din Raportul contractual secundar cu cesionarul. De asemenea, potrivit art. 5, prevederile convenției sunt executorii, în sensul că nerespectarea de către cedent și/sau plătitor a obligațiilor de plată, conferă dreptul cesionarului de a solicita executarea oricăror titluri deținute împotriva cedentului, independent de opțiunea cesionarului de a continua Raporturile contractuale secundare.
Prin adresa înregistrată sub nr. 1524/19.08.2014, societatea Dimar SRL a comunicat societății Rokura SRL și intimatei . acordul său cu privire la cesiunea drepturilor de creanță, în cuantum total de 9.219.532,83 lei, cu TVA inclus, menționând că va efectua plata creanțelor în contul intimatei ..
De asemenea, intimata . și societatea Rokura SRL au încheiat convenția de plată înregistrată sub nr. 1519/19.08.2014, prin care au stabilit ca debitele și dobânzile aferente contractelor de împrumut nr. 4115 și nr. 1172 încheiate între părți să fie achitate până la data de 03.07.2015, data limită finală de plată. La art. 3 din această convenție de plată s-a menționat că toate garanțiile instituite prin actele arătate în preambulul convenției se mențin în vigoare, garanții/fideiusorii fiind ținuți să îndeplinească orice formalitate de menținere a acestora și fiind răspunzători pentru orice afectare a acestora de sarcini sau limitări. Fideiusorii renunță la beneficiile de discuțiune și diviziune.
Odată cu această convenție de prelungire a termenului de restituire a împrumutului a fost încheiat și contractul de ipotecă mobiliară între cele două părți, contract înregistrat sub nr. 1532/19.08.2014.
Prin somația din data de 04.09.2014 emisă de SCPEJ D., C. & Asociații în dosarul de executare silită nr. 1493/2014, contestatoarea I. L. L. a fost somată ca, în termen de 15 zile de la data comunicării somației, să consemneze la dispoziția executorului judecătoresc suma de 300.000 Euro reprezentând creanță + 24.202,32 lei reprezentând cheltuieli de executare, în caz contrar procedându-se la continuarea executării silite, prin vânzarea la licitație publică a imobilului proprietatea contestatoarei, situat în București, ., sector 2.
Prin încheierea privind stabilirea cheltuielilor de executare silită din data de 04.09.2014 emisă de SCPEJ D., C. & Asociații în dosarul de executare silită nr. 1493/2014, executorul judecătoresc a stabilit că suma totală de plată pe care o are de achitat contestatoarea – debitoare este de 300.000 Euro reprezentând creanță + 24.202,32 lei reprezentând cheltuieli de executare (22.962,32 lei onorariu executor judecătoresc - inclusiv TVA și 1.240 lei cheltuieli necesare desfășurării executării silite - inclusiv TVA).
La data de 05.09.2014 intimata – creditoare . a solicitat executorului judecătoresc suspendarea executării silite în dosarul de executare nr. 1493/2014, având în vedere că părțile au înțeles să soluționeze litigiul în mod amiabil.
Prin încheierea din data de 12.09.2014 (astfel cum rezultă din încheierea de îndreptare a erorii materiale din data de 18.09.2014 – f. 139), executorul judecătoresc a dispus suspendarea, la cererea creditorului, a executării silite a titlului executoriu reprezentat de contractul de împrumut cu ipotecă autentificat sub nr. 1172/26.07.2012 de BNPA P. C., R. M. și R. G., modificat și completat prin actul adițional autentificat prin încheierea nr. 418/02.08.2013 de către notarul public I. T., rectificat prin încheierea de rectificare nr. 16/05.08.2013 de către același notar public, ce face obiectul dosarului de executare nr. 1493/2014, inclusiv urmărirea silită a bunului imobil situat în București, ., sector 2, proprietatea debitoarei I. L. L.. S-a menționat că pe perioada suspendării executării, actele și măsurile de executare dispuse anterior de către instanța de executare și de către executorul judecătoresc rămân în ființă. Totodată, s-a menționat că executarea silită se va relua pentru recuperarea onorariului în cuantumul stabilit prin încheierea SCPEJ D., C. & Asociații din data de 04.09.2015, care constituie, în temeiul art. 665 alin. 4 coroborat cu art. 669 alin. 5 și 6 C.proc.civ., titlu executoriu pentru executorul judecătoresc, în ipoteza în care debitorii nu achită suma de 22.962,32 lei reprezentând onorariu executor judecătoresc, până la data de 31.12.2014.
În drept, potrivit art. 711 alin. 1 și 3 C.proc.civ., împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, a încheierii de încuviințare a executării silite, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare, iar conform art. 719 alin. 1 C.proc.civ. dacă admite contestația la executare, instanța, ținând seama de obiectul acesteia, după caz, va îndrepta ori anula actul de executare contestat, va dispune anularea ori încetarea executării înseși, va anula ori lămuri titlul executoriu.
Instanța constată faptul că executarea silită ce face obiectul dosarului de executare nr. 1493/2014 al SCPEJ D., C. & Asociații a fost demarată, la cererea creditoarei - intimate ., împotriva debitoarei – contestatoare I. L. L., în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de împrumut cu ipotecă autentificat sub nr. 1172/26.07.2012 de BNPA P. C., R. M. și R. G., modificat și completat prin actul adițional autentificat prin încheierea nr. 418/02.08.2013 de către notarul public I. T., rectificat prin încheierea de rectificare nr. 16/05.08.2013 de către același notar public.
Instanța nu poate reține susținerile contestatoarei în sensul că executarea silită ar fi nelegală pe motiv că, urmare a cesiunii de creanță încheiate între intimata . și societatea Rokura SRL, s-ar fi stins creanța decurgând din contractul de împrumut autentificat sub nr. 1172/26.07.2012 și obligația ei de garanție, pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art. 1493 alin. 1 C.proc.civ., atunci când, în locul prestației inițiale, este cedată o creanță, obligația se stinge în momentul satisfacerii creanței cedate. Dispozițiile art. 1568 – 1584 sunt aplicabile în mod corespinzător.
Ca atare, din dispozițiile legale menționate rezultă că obligația de plată decurgând din contractul de împrumut autentificat sub nr. 1172/26.07.2012 încheiat între . și societatea Rokura SRL, inclusiv obligația contestatoarei I. L. L. de garanție, se sting la momentul satisfacerii creanței cedate, respectiv la momentul la care societatea Dimar SRL va plăti intimatei – creditoare suma stabilită prin contractul de cesiune de creanță. Or, din actele existente la dosar nu rezultă faptul că societatea Dimar SRL și-ar fi îndeplinit această obligație.
De altfel, în art. 2 din convenția privind cesiunea plăților înregistrată sub nr. 1520/19.08.2014 s-a menționat că sumele ce vor fi plătite în baza art. 1 din acest contract, vor stinge obligația de plată a cedentului născută din Raportul contractual secundar cu cesionarul. De asemenea, în art. 5 din contract s-a menționat că prevederile convenției sunt executorii, în sensul că nerespectarea de către cedent și/sau plătitor a obligațiilor de plată, conferă dreptul cesionarului de a solicita executarea oricăror titluri deținute împotriva cedentului, independent de opțiunea cesionarului de a continua Raporturile contractuale secundare.
Totodată, potrivit art. 3 din convenția de plată înregistrată sub nr. 1519/19.08.2014, prin care părțile au stabilit ca debitele și dobânzile aferente contractelor de împrumut nr. 4115 și nr. 1172 să fie achitate până la data de 03.07.2015, data limită finală de plată, s-a menționat că toate garanțiile instituite prin actele arătate în preambulul convenției se mențin în vigoare, garanții/fideiusorii fiind ținuți să îndeplinească orice formalitate de menținere a acestora și fiind răspunzători pentru orice afectare a acestora de sarcini sau limitări. Fideiusorii renunță la beneficiile de discuțiune și diviziune. Printre actele arătate în preambulul convenției se numără și contractul de împrumut cu ipotecă autentificat sub nr. 1172/26.07.2012 de BNPA P. C., R. M. și R. G. – titlul executoriu din prezenta cauză.
Prin urmare, din prevederile convențiilor menționate mai sus, rezultă faptul că părțile, cu ocazia încheierii cesiunii de creanță, au convenit ca obligația de plată a cedentului Rokura SRL față de cesionarul ., decurgând din contractul de împrumut cu ipotecă autentificat sub nr. 1172/26.07.2012 de BNPA P. C., R. M. și R. G., să se stingă la momentul efectuării plății de către debitorul cedat Dimar SRL.
De asemena, instanța consideră ca neîntemeiată solicitarea contestatoarei de anulare a încheierii din data de 14.08.2014 de încuviințare a executării silite pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București în dosarul nr._/300/2014, având în vedere că la data pronunțării acestei încheieri creanța creditoarei – intimate era certă, lichidă și exigibilă, fiind astfel respectate dispozițiile art. 665 rap. la art. 662 C.proc.civ.
Astfel, având în vedere că prin actul adițional la contractul de împrumut cu ipotecă din data de 05.08.2013, termenul stabilit pentru restituirea împrumutului a fost prelungit până la data de 31.07.2014, la momentul încuviințării executării silite (14.08.2014), creanța era certă, lichidă și exigibilă.
Faptul că ulterior încuviințării executării silite, părțile au încheiat convenția de plată înregistrată sub nr. 1519/19.08.2014, prin care au stabilit ca debitele și dobânzile aferente contractului de împrumut cu ipotecă autentificat sub nr. 1172/26.07.2012 de BNPA P. C., R. M. și R. G. să fie achitate până la data de 03.07.2015, data limită finală de plată, nu este de natură a conduce la altă concluzie, această convenție fiind ulterioară încheierii de încuviințare a executării silite și neputând avea niciun efect asupra valabilității acesteia.
Nici faptul că prin încheierea din data de 12.09.2014 (astfel cum rezultă din încheierea de îndreptare a erorii materiale din data de 18.09.2014 – f. 139), executorul judecătoresc a dispus suspendarea, la cererea creditorului, a executării silite a titlului executoriu reprezentat de contractul de împrumut cu ipotecă autentificat sub nr. 1172/26.07.2012 de BNPA P. C., R. M. și R. G., modificat și completat prin actul adițional autentificat prin încheierea nr. 418/02.08.2013 de către notarul public I. T., rectificat prin încheierea de rectificare nr. 16/05.08.2013 de către același notar public, ce face obiectul dosarului de executare nr. 1493/2014, inclusiv urmărirea silită a bunului imobil situat în București, ., sector 2, proprietatea debitoarei I. L. L., nu este de natură a conduce la o altă concluzie. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 700 alin. 2 C.proc.civ., executarea silită se suspendă și la cererea creditorului urmăritor de către executorul judecătoresc, iar potrivit art. 700 alin. 3 C.proc.civ., pe perioada suspendării executării, actele de executare efectuate anterior, măsurile de executare dispuse de instanța de executare sau de executor, inclusiv cele de indisponibilizare a bunurilor, veniturilor și conturilor bancare, rămân în ființă, în afară de cazul în care prin lege sau prin hotărâre judecătorească se dispune altfel. Ca atare, toate măsurile de executare dispuse de instanța de executare sau de executor anterior suspendării executării silite rămân în ființă pe perioada suspendării.
Instanța nu poate reține nici susținerile contestatoarei în sensul că actele de executare efectuate de către executorul judecătoresc, respectiv somația din data de 04.09.2014 și încheierea privind stabilirea cheltuielilor de executare silită din data de 04.09.2014 ar fi nule pe motiv că ar fi fost încheiate ulterior contractului de cesiune de creanță înregistrat sub nr. 1520/19.08.2014, și convenției de plată înregistrată sub nr. 1519/19.08.2014, prin care s-a stabilit ca debitele și dobânzile aferente împrumutului acordat de intimată să fie achitate până la data de 03.07.2015. Instanța reține că executorul judecătoresc a efectuat aceste acte de executare fără a avea cunoștință de convențiile încheiate de către părți, cererea creditorului de suspendare a executării silite fiind înregistrată la executor la data de 09.09.2014 (f. 73), ulterior emiterii actelor respective.
Faptul că în încheierea executorului judecătoresc de suspendare a executării silite apare data de 12.08.2014 este doar o eroare materială, astfel cum rezultă din încheierea de îndreptare a erorii materiale din data de 18.09.2014 (f. 139), unde se menționează data corectă la care s-a emis încheierea de suspendare a executării silite ca fiind 12.09.2014.
Instanța constată, totodată, că executorul judecătoresc a calculat în mod corect cheltuielile de executare silită - în cuantum de 24.202,32 lei (22.962,32 lei onorariu executor judecătoresc - inclusiv TVA și 1.240 lei cheltuieli necesare desfășurării executării silite - inclusiv TVA), conform dispozițiilor 669 alin. 3 C.proc.civ., art. 39 alin. 1 lit. d din Legea nr. 188/2000 și Ordinului ministrului justiției nr. 2550/C/2006 privind onorariile executorilor judecătorești, prin raportare la valoarea debitului (300.000 Euro) și la actele de executare efectiv îndeplinite în cauză, detaliate în încheierea din data de 04.09.2014.
Instanța consideră, însă, întemeiată în parte contestația la executare cu privire la încheierea din data de 12.09.2014 emisă de către S.C.P.E.J. D., C. și Asociații în dosarul de executare nr. 1493/2014, în privința dispoziției conform căreia executarea silită se va relua pentru recuperarea onorariului în cuantumul stabilit prin încheierea S.C.P.E.J. D., C. și Asociații din data de 04.09.2014, în ipoteza în care debitorii nu achită suma de 22.962,32 lei reprezentând onorariu executor judecătoresc, până la data de 31.12.2014.
Astfel, potrivit art. 669 alin. 2 C.proc.civ., cheltuielile ocazionate de efectuarea executării silite sunt în sarcina debitorului urmărit, în afară de cazul când creditorul a renunțat la executare, situație în care vor fi suportate de acesta, sau dacă prin lege se prevede altfel.
Având în vedere că prin încheierea din data de 12.09.2014 (astfel cum rezultă din încheierea de îndreptare a erorii materiale din data de 18.09.2014 – f. 139), executorul judecătoresc a dispus suspendarea, la cererea creditorului, a executării silite a titlului executoriu reprezentat de contractul de împrumut cu ipotecă autentificat sub nr. 1172/26.07.2012 de BNPA P. C., R. M. și R. G., ce face obiectul dosarului de executare nr. 1493/2014, inclusiv urmărirea silită a bunului imobil situat în București, ., sector 2, proprietatea debitoarei I. L. L., instanța reține faptul că executorul judecătoresc nu putea impune debitorilor ca până la data de 31.12.2014 să achite onorariul de executor judecătoresc în cuantum de 22.962,32 lei. Astfel, la momentul suspendării executării silite nu se poate ști care va fi finalitatea acestei executări, respectiv dacă debitorul va achita debitul și creditorul va renunța la executare silită, dacă debitorul nu-și va îndeplini obligația de plată a debitului și creditorul va solicita reluarea executării silite sau dacă executarea silită se va perima, față de dispozițiile 696 alin. 1 și 2 C.proc.civ., pentru a se putea stabili în sarcina căreia dintre părți cade obligația plății onorariului executorului judecătoresc.
Pentru aceste motive, instanța va admite în parte contestația la executare, va anula în parte încheierea din data de 12.09.2014 emisă de către S.C.P.E.J. D., C. și Asociații în dosarul de executare nr. 1493/2014, în sensul că va înlătura dispoziția conform căreia executarea silită se va relua pentru recuperarea onorariului în cuantumul stabilit prin încheierea S.C.P.E.J. D., C. și Asociații din data de 04.09.2014, în ipoteza în care debitorii nu achită suma de 22.962,32 lei reprezentând onorariu executor judecătoresc, până la data de 31.12.2014, urmând a respinge în rest contestația la executare, ca neîntemeiată.
În temeiul dispozițiilor art. 453 alin. 2 C.proc.civ., față de soluția de admitere în parte a contestației la executare, instanța va dispune obligarea intimatei la plata către contestatoare a sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând jumătate din taxa judiciară de timbru achitată.
Instanța urmează a respinge cererea intimatei de obligare a contestatoarei la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată, având în vedere că nu s-a depus dovada efectuării cheltuielilor de judecată solicitate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte contestația la executare formulată de contestatoarea I. L. L., CNP_1, cu domiciliul în București, .-48, sector 2 în contradictoriu cu intimata .., J40/_/1993, CUI_, cu sediul în București, .. 4, . 3, sector 2.
Anulează în parte încheierea din data de 12.09.2014 emisă de către S.C.P.E.J. D., C. și Asociații în dosarul de executare nr. 1493/2014, în sensul că înlătură dispoziția conform căreia executarea silită se va relua pentru recuperarea onorariului în cuantumul stabilit prin încheierea S.C.P.E.J. D., C. și Asociații din data de 04.09.2014, în ipoteza în care debitorii nu achită suma de 22.962,32 lei reprezentând onorariu executor judecătoresc, până la data de 31.12.2014.
Respinge în rest contestația la executare, ca neîntemeiată.
Obligă intimata la plata către contestatoare a sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru.
Respinge cererea intimatei de obligare a contestatoarei la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Sectorului 2 București.
Pronunțată în ședință publică, azi, 29.01.2015.
PREȘEDINTE,GREFIER,
N. F. D. N.
Red. Jud. F.N./Th.red. N.D./ 4 ex./ 10.04.2015
| ← Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 988/2015. Judecătoria... → |
|---|








