Întoarcere executare. Sentința nr. 6854/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 6854/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 17-06-2015 în dosarul nr. 6854/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI - SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 6854
Ședința publică din data de 17.06.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: C. G.
GREFIER: L. C.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect, întoarcere executare silită, privind pe reclamanta A. P. ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI în contradictoriu cu pârâții G. L. G. și B.E.J. P. C..
Dezbaterile pe fondul cauzei au avut loc în ședință publică din data de 10.06.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre și când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru astăzi, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București la data de 26.03.2015, reclamanta A. P. ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI în contradictoriu cu pârâții G. L. G. și B.E.J. P. C. a solicitat întoarcerea executării silite prin obligarea pârâților la plata sumei de_,55 lei, actualizată cu indicele de inflație începând cu data executării contului și până la plata efectivă a acesteia.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că împotriva actelor de executare a formulat contestație la executare, iar prin Decizia civilă din 25.06.2012, Tribunalul București a admis recursul și a modificat în tot sentința recurată în sensul că a admis contestația la executare și a anulat actele de executare efectuate în dosarul nr.278/2010 al B. P. C.. În urma cererii de poprire formulate în dosarul de executare, au fost executate conturile contestatoarei astfel cum reiese din dovezile anexate.
În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art.404¹ alin.1 C.pr.civ, art.404² alin.3 C.pr.civ., OG nr.22/2002, OUG nr.51/1998/R.
La data de 29.04.2015, pârâtul Giucă L. G. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei sectorului 2 București. Pe fondul cauzei, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, titlul executoriu fiind încă valabil chiar dacă executarea a fost anulată. Statul are obligația pozitivă de a executa hotărârile judecătorești definitive, lipsa fondurilor nefiind un motiv justificat pentru întârziere. Prin Decizia civilă din data de 25.06.2012 nu s-a dispus întoarcerea executării. Totodată, pârâtul a arătat că sunt îndeplinite condițiile pentru a opera compensația deoarece există două datorii certe, lichide și exigibile și care au ca obiect o sumă de bani.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Părți în cadrul executării silite sunt debitorul și creditorul. Potrivit art.2 alin (1) din Legea nr.188/2000 Executorii judecătorești sunt învestiți să îndeplinească un serviciu de interes public. Totodată, potrivit Art. 52 alin.(1) Executarea silită și celelalte acte care sunt de competența executorului judecătoresc se îndeplinesc la cerere, dacă legea nu dispune altfel. Astfel, având în vedere aceste dispoziții legale, instanța concluzionează că cererea formulată în contradictoriu cu pârâtul B. P. C. este neîntemeiată.
Potrivit art. 4041 C.pr.civ. - În toate cazurile în care se desființează titlul executoriu sau însăși executarea silită, cel interesat are dreptul la întoarcerea executării, prin restabilirea situației anterioare acesteia, iar potrivit art. 4042 C.pr.civ. - În cazul în care instanța judecătorească a desființat titlul executoriu sau actele de executare, la cererea celui interesat, va dispune, prin aceeași hotărâre, și asupra restabilirii situației anterioare executării. Dacă instanța care a desființat hotărârea executată a dispus rejudecarea în fond a procesului și nu a luat măsura restabilirii situației anterioare executării, această măsură se va putea dispune de instanța care rejudecă fondul. Dacă nu s-a dispus restabilirea situației anterioare executării în condițiile alin. 1 și 2, cel îndreptățit o va putea cere instanței judecătorești competente potrivit legii.
Prin Decizia civilă nr.1803R/25.06.2012 a Tribunalului București, a fost admis recursul împotriva Sentinței civile nr. 7581/01.06.2011 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București, in dosarul nr._/300/2010 fiind admisă contestația la executare și anulată executarea silită efectuata in dosarul de executare nr. 278/2010, aflat pe rolul B. P. C..
Prin urmare, având în vedere faptul că executarea silită efectuată în baza titlului executoriu reprezentat de Sentința civilă nr._/17.12.2014 pronunțată de Tribunalul București a fost anulată, iar anterior, la data de 29.03.2011 a fost întocmit procesul verbal de distribuire a sumelor rezultate din executarea silită (fila 58), instanța în baza art.4041 C.pr.civ observând că sunt îndeplinite condițiile necesare întoarcerii executării silite va admite cererea și va dispune întoarcerea executării silite, obligând pârâtul GIUCĂ L. G. la plata sumei de_,55 lei către reclamantă.
Observând însă că titlul executoriu reprezentat de Sentința civilă nr._/17.12.2014 pronunțată de Tribunalul București nu a fost desființat, instanța reține că în cauză sunt întrunite condițiile operării compensației potrivit art.1616 C.civ care prevede că datoriile reciproce se sting prin compensație până la concurența celei mai mici dintre ele. Astfel, obligațiile fiind reciproce, certe, lichide și exigibile, având ca obiect o sumă de bani, instanța va compensa creanțele reciproce ale părților până la concurența sumei de _,65 lei (conform titlului executoriu) și va obliga pârâtul la plata sumei de_,9 lei cheltuieli de executare efectuate în dosarul nr.278/2010 al B. P. C. ( deoarece cheltuielile de executare rămân în sarcina creditorului în caz de anulare a executării silite) Totodată, instanța va obliga pârâtul la plata sumei reprezentând actualizarea cu indicele de inflație a sumei de_,55 lei de la data de 14.02.2011 la data de 17.06.2015 precum și a sumei reprezentând actualizarea cu indicele de inflație a sumei de_,9 lei de la data de 14.02.2011 și până la data achitării debitului.
P. ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge cererea formulată de reclamanta A. P. ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI cu sediul în București, .. Ș. nr.50, sector 1 în contradictoriu cu pârâtul B. P. C. cu sediul în C., ..5, sector 1, ca neîntemeiată.
Admite cererea privind pe reclamanta A. P. ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI în contradictoriu cu pârâtul GIUCĂ L. G., CNP_, cu domiciliul ales la Cabinet de avocat A. L. D. din București, ., ..
Dispune întoarcerea executării silite și obligă pârâtul GIUCĂ L. G. la plata sumei de_,55 lei către reclamantă.
Compensează creanțele reciproce ale părților până la concurența sumei de_,65 lei și obligă pârâtul la plata sumei de_,9 lei cheltuieli de executare precum și a sumei reprezentând actualizarea cu indicele de inflație a sumei de_,55 lei de la data de 14.02.2011 la data de 17.06.2015 precum și a sumei reprezentând actualizarea cu indicele de inflație a sumei de_,9 lei de la data de 14.02.2011 și până la data achitării debitului.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 17.06.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
C. G. L. C.
Red/Tehn/CG/LC/4ex/17.07.2015
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 6901/2015. Judecătoria... | Succesiune. Sentința nr. 6836/2015. Judecătoria SECTORUL 2... → |
|---|








