Validare poprire. Sentința nr. 6900/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 6900/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 17-06-2015 în dosarul nr. 6900/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI
- SECȚIA CIVILĂ -
SENTINȚA CIVILĂ NR. 6900
Ședința publică din data de 17.06.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. B. A.
GREFIER: V. N. E.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect validare poprire, formulată creditorul S. V. în contradictoriu cu debitorul Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă și terțul poprit B. SA.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns creditorul prin avocat G. C., cu împuternicire avocațială la dosar (f. 40), debitorul prin consilier juridic Chipu M. G., care depune delegație de reprezentare, lipsind terțul poprit.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează obiectul cauzei, stadiul judecății, modalitatea îndeplinirii procedurii de citare, faptul că la data de 16.06.2015 s-a depus dosarul de executare nr. 614/2013, precum și împrejurarea că avocatul creditorul a depus cerere de lăsare a cauzei la sfârșitul ședinței și iar la data de 17.06.2015 a depus cerere de judecată în lipsă, după care,
Potrivit art. 131 alin 1 C.proc.civ., instanța pune în discuția părților competența soluționării pricinii.
Părțile, prin reprezentanți, apreciază că Judecătoria Sectorului 2 București este competentă să soluționeze cauza.
Verificându-și din oficiu competența, potrivit art. 131 alin 1 C.proc.civ, instanța constată că este competentă din punct de vedere general, material și teritorial să soluționeze pricina, potrivit art. 790 alin. 1 și art. 651 alin.1 C.proc.civ.
Nefiind cereri prealabile formulate și nici excepții ridicate, instanța, conform art. 237 C.proc.civ., acordă cuvântul în vederea formulării probatoriului.
Părțile, prin reprezentanți, solicită încuviințare probei cu înscrisuri.
Instanța, în temeiul dispozițiilor art. 258 alin. 1 C.proc.civ., încuviințează părților proba cu înscrisuri, ca fiind pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei.
Nemaifiind alte cereri formulate sau alte probe de administrat, instanța acordă cuvântul în dezbateri, pe fondul cauzei.
Creditorul, prin avocat, solicită admiterea cererii de validare a popririi astfel cum a fost formulată având în vedere motivele invocate în cuprinsul cererii și a răspunsului la întâmpinare, precizând următoarele: apărările debitorului și ale terțului poprit sunt neîntemeiate; nu s-a făcut dovada destinației speciale a conturilor debitorului; până în prezent creditorul nu a obținut îndestularea creanței sale constatate prin hotărârea judecătorească ce constituie titlu executoriu; există un refuz nejustificat al terțului și, implicit, al debitorului de a da curs executării, cu cheltuieli de judecată pe cale separată.
La interpelarea instanței cu privire la eșalonarea debitului invocată de către debitor, conform OUG nr. 70/2009, și OUG nr. 92/2012, creditorul, prin avocat, arată că dispozițiile ordonanțelor antemenționate sunt aplicabile, însă nu s-au făcut plăți parțiale, până la prezentul termen de judecată nu s-a obținut nicio sumă de bani de către creditor, neexistând nicio dovada a indisponibilului bănesc.
Debitorul, prin consilier juridic, solicită respingerea cererii ca neîntemeiată și nelegală pentru motivele expuse pe larg în întâmpinare, învederând că în cauză sunt incidente prevederile care reglementează plata unor sume având ca obiect acordare drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, precum și prevederile care reglementează obligațiile de plată ale instituțiilor publice. Totodată, arată că debitorul a depus toate diligențele pentru plata creanței, iar obligațiile de plată puse în sarcina sa nu pot fi realizate pe cale executării silite prin poprire întrucât sunt de natura celor prevăzute de art. 780 alin. 5 lit. din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, fără cheltuieli de judecată.
Nefiind alte cereri formulate sau alte probe de administrat, instanța declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare, conform art. 394 C.proc.civ.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe în data de 09.02.2015 sub nr._, creditorul S. V., în cu contradictoriu cu debitorul Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă și terțul poprit B. SA, a formulat cerere de validare apopririi înființate de B. D. G., L. G. și M. P. în dosarul de executare nr. 614/2013.
În motivarea cererii, creditorul a arătat că, prin sentința civilă nr. 165/21.09.2012 pronunțată de către Curtea de apel Bacău în dosarul nr._, îndreptată prin încheierea din 05.10.2012, s-a dispus obligarea debitorului la plata sumei de 91.096 lei, reprezentând debit și cheltuieli de executare în valoare de9.461,22 lei, iar în vederea recuperării sumelor de bani s-a început executarea silită împotriva către B. D. G., L. G. și M. P. în dosarul de executare nr. 614/2013.
A mai susținut creditorul că s-a primit încuviințarea executării silite împotriva debitorului, conform încheierii pronunțate de către Judecătoria Sector 2 București în dosarul_/300/2013.
În esență, a precizat creditorul că terțul poprit B. SA nu s-a conformat adresei de înființare a popririi, sens în care solicită validarea popririi.
În drept, creditorul a invocat dispozițiile art. 789 C.proc.civ., iar în probațiune a solicitat înscrisuri.
În data de 02.04.2015, terțul poprit B. SA a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de validare a popririi, ca neîntemeiată, susținând, în esență, că a dat curs solicitării de înființarea a popririi, dar i-a precizat executorului judecătoresc faptul că debitorul Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă deține un cont destinat exclusiv efectuării plăților drepturilor salariale, fiind incidente prevederile art. 1 alin. 2 din OG nr. 22/2002.
În data de 14.04.2015, debitorul Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de validarea a popririi, ca neîntemeiată.
În esență, debitorul a invocat următoarele aspecte: în speță sunt incidente dispozițiile art. 1 alin. 2 din OG nr. 22/2002, în sensul că nu se pot achita creanțele stabilite prin titluri executorii în sarcina instituțiilor și autorităților publice din sumele destinate potrivit bugetului aprobat pentru acoperirea cheltuielilor de organizare și funcționare, inclusiv a celor de personal, în scopul îndeplinirii atribuțiilor și obiectivelor legale, pentru care au fost înființate; este aplicabil art. XI alin. 1 din OUG nr. 92/2012 privind eșalonarea debitului cuvenit creditoarei, pe durata eșalonării fiind suspendată de drept orice procedură de executare.
În data de 11.05.2015, creditorul a depus răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apărărilor invocate în cauză și admiterea cererii de chemare în judecată. A susținut creditorul, în principal, următoarele: terțul poprit nu a făcut dovada destinației speciale a conturilor debitorului; nu există temei legal pentru ca terțul să refuze executarea hotărârii definitive, termenul de 3 luni prevăzut de art. 780 alin. 5 lit. c C.proc.civ. fiind depășit; debitorul nu a făcut dovada indisponibilului bănesc; a invocat cauza Ș. împotriva României pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, executarea unei hotărâri făcând parte din noțiunea de proces; beneficiul termenului de grație reglementat de dispozițiile OG nr. 22/2002 nu operează.
La solicitarea instanței, B. D. G., L. G. și M. P. a depus la dosar, în fotocopie certificată pentru conformitate cu originalul, dosarul de executare nr. 614/2013.
Analizând cauza de față, prin prisma motivelor formulate, a apărărilor invocate și a probelor administrate, instanța reține următoarele:
În fapt, prin sentința civilă nr. 165/21.09.2012 pronunțată de către Curtea de apel Bacău în dosarul nr._ (irevocabilă prin decizia nr. 2294/30.05.2013), îndreptată prin încheierea din 05.10.2012 – titlu executoriu în cauză –, Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă – debitor în prezenta – a fost obligată să achite către S. V. – creditor în prezenta – suma de 87.096 lei, reprezentând venituri salariale brute, la care se adaugă suma de 4.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată (f. 123-126).
Creditorul a formulat cerere de executare silită în temeiul titlului executoriu în discuție, sens în care s-a format dosarul de executare nr. 614/2013, al B. D. G., L. G. și M. P., fiind obținută încheierea de încuviințare a executării silite din partea Judecătoriei Sectorului 2 București în data de 26.03.2013 (f. 132).
Ulterior, B. D. G., L. G. și M. P. a emis adrese de înființare a popririi la diverse instituții bancare, printre care și B. SA – terț poprit în prezenta – până la concurența sumei de totale de 100.557,22 lei, reprezentând debit principal, la care se adaugă cheltuieli de executare în cuantum, fiind înștiințată despre această măsură și debitoarea (f. 139).
Terțul poprit B. SA a comunicat executorului judecătoresc faptul că debitorul Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă deține un cont destinat exclusiv efectuării plăților drepturilor salariale (f. 381).
În drept, instanța reține mai întâi că poprirea reprezintă modalitatea de executare silită prin care creditorul urmărește sumele de bani, titlurile de valoare sau alte bunuri mobile incorporale urmăribile datorate debitorului ori deținute în numele său de o a treia persoană sau pe care aceasta din urmă i le va datora în viitor, în temeiul unor raporturi juridice existente, conform art. 781 alin. 1 teza I C.proc.civ.
De asemenea, art. 790 alin. 1 C.proc.civ., statuează că dacă terțul poprit nu își îndeplinește obligațiile ce îi revin pentru efectuarea popririi, inclusiv în cazul în care, în loc să consemneze suma urmăribilă, a liberat-o debitorului poprit, creditorul urmăritor, debitorul sau executorul judecătoresc, în termen de cel mult o lună de la data când terțul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, poate sesiza instanța de executare, în vederea validării popririi.
Totodată, în conformitate cu dispozițiile art. 790 alin. 4 C.proc.civ., dacă din probele administrate rezultă că terțul poprit îi datorează sume de bani debitorului, instanța va da o hotărâre de validare a popririi, prin care îl va obliga pe terțul poprit să îi plătească creditorului, în limita creanței, suma datorată debitorului, iar, în caz contrar, va hotărî desființarea popririi.
În același sens, potrivit art. 786 alin. 1 C.proc.civ., în termen de 5 zile de la comunicarea popririi, iar în cazul sumelor de bani datorate în viitor, de la scadența acestora, terțul poprit este obligat:
1. să consemneze suma de bani, dacă creanța poprită este exigibilă, sau, după caz, să indisponibilizeze bunurile mobile incorporale poprite și să trimită dovada executorului judecătoresc, în cazul popririi înființate pentru realizarea altor creanțe decât cele arătate la pct. 2;
2. să plătească direct creditorului suma reținută și cuvenită acestuia, în cazul sumelor datorate cu titlu de obligație de întreținere sau de alocație pentru copii, precum și în cazul sumelor datorate cu titlu de despăgubiri pentru repararea pagubelor cauzate prin moarte, vătămarea integrității corporale sau a sănătății. La cererea creditorului, suma îi va fi trimisă la domiciliul indicat sau, dacă este cazul, la reședința indicată, cheltuielile de trimitere fiind în sarcina debitorului.
În atare condiții, este lesne de observat că pentru a aprecia asupra temeiniciei cererii de validare a popririi, instanța are în vedere exclusiv aspectele ce țin de datorarea de către terțul poprit a unor sume de bani către debitor, sens în care pe calea procedurii validării popririi nu se analizează legalitatea executării silite din perspectiva criticilor aduse de debitor.
Supremația legii este un principiu fundamental într-un stat de drept, iar aplicarea corectă de către instanța de judecată a normelor juridice ce constituie sediul materiei pentru pricina cu care este învestită reprezintă garanții ale procesului echitabil, câtă vreme aceste reguli fundamentale ale unei societăți democratice sunt inserate și în Constituția României, republicată, prin dispozițiile art. 1 alin. 3, art. 16 alin. 1 și 2, respectiv art. 21 alin. 2 și 3.
Totodată, instanța reamintește că dispozițiile Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (citată în continuare Convenție) constituie parte a dreptului intern, astfel cum prevede art. 11 alin. 2 din Constituția României, republicată, iar preeminența acestora este reglementată prin prevederile art. 20 alin. 2 din Legea fundamentală, care statuează că în cazul în care există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.
Or, procedura de executare a unei hotărâri judecătorești reprezintă parte a procesului civil, astfel că instanțele sunt ținute a observa că și în privința acesteia sunt antrenate toate garanțiile prevăzute la art. 6 paragraful 1 din Convenție.
Astfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (citată în continuare CEDO), analizând plângeri prin care se reclamă încălcarea dispozițiilor art. 6 paragraful 1 din Convenție, precum în cauza Ruianu împotriva României, din 17 iunie 2003, a reținut că dreptul la justiție garantat de art. 6 protejează în egală măsură și punerea în executare a hotărârilor judecătorești definitive și obligatorii, care, într-un stat care respectă preeminența dreptului, nu pot rămâne fără efect în defavoarea uneia dintre părți, sens în care executarea unei hotărâri judecătorești nu poate fi împiedicată, anulată sau amânată pe o perioadă lungă de timp.
Pe de altă parte, în cauza S. împotriva României, din 25 septembrie 2005, CEDO a reținut că neconformarea autorităților cu o hotărâre definitivă într-un termen rezonabil poate duce la o încălcare a art. 6 paragraful 1 din Convenție, mai ales atunci când obligația de executare a hotărârii în cauză aparține unei autorități administrative.
Conform art. 1 alin. 1 din OG nr. 22/2002, privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, creanțele stabilite prin titluri executorii în sarcina instituțiilor și autorităților publice se achită din sumele aprobate cu această destinație prin bugetele acestora sau, după caz, de la titlurile de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.
Totodată, potrivit art. 2 din OG nr. 22/2002, dacă executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată, iar acest termen curge de la data la care debitorul a primit somația de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului, în vreme ce art. 3 din același act normativ prevede că, în cazul în care instituțiile publice nu își îndeplinesc obligația de plată în termenul prevăzut la art. 2, creditorul va putea solicita efectuarea executării silite potrivit Codului de procedură civilă și/sau potrivit altor dispoziții legale aplicabile în materie.
Or, printr-o interpretare logico-gramaticală se impune cu puterea evidenței a constata că termenul de grație de 6 luni, instituit de art. 2 din OG nr. 22/2002 în favoarea instituțiilor publice, precum debitorul din prezenta cauză, este condiționat de dovedirea împrejurării că executarea creanței stabilite prin titlul executoriu nu poate începe sau nu poate continua din cauza lipsei de fonduri, termenul fiind acordat tocmai pentru ca instituția publică debitoare să efectueze demersuri pentru a-și îndeplini obligația de plată.
Cu toate acestea, debitorul nu a fost în măsură să probeze, în condițiile art. 10 alin. 1 teza finală C.proc.civ., imposibilitatea executării creanței din cauza lipsei de fonduri, deși avea această obligație. Pe cale de consecință, debitorul nu este îndrituit să invoce beneficiul termenului instituit de art. 2 din OG nr. 22/2002.
Totodată, potrivit art. 1 alin. 2 din OG nr. 22/2002, creanțele stabilite prin titluri executorii în sarcina instituțiilor și autorităților publice nu se pot achita din sumele destinate potrivit bugetului aprobat pentru acoperirea cheltuielilor de organizare și funcționare, inclusiv a celor de personal, în scopul îndeplinirii atribuțiilor și obiectivelor legale, pentru care au fost înființate. Or, nici debitorul și nici terțul poprit nu au probat faptul că acel cont deschis la B. SA este destinat exclusiv efectuării plăților drepturilor salariale.
În schimb, în speță sunt incidente prevederile art. XI din OUG nr. 92/2012, invocate de către debitor, având următorul conținut:
(1) Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din instituțiile și autoritățile publice, devenite executorii în perioada 1 ianuarie-31 decembrie 2013, se va realiza astfel:
a) în primul an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plătește 5% din valoarea titlului executoriu;
b) în al doilea an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plătește 10% din valoarea titlului executoriu;
c) în al treilea an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plătește 25% din valoarea titlului executoriu;
d) în al patrulea an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plătește 25% din valoarea titlului executoriu;
e) în al cincilea an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plătește 35% din valoarea titlului executoriu.
(2) În cursul termenului prevăzut la alin. (1), orice procedură de executare silită se suspendă de drept.
(3) Sumele prevăzute la alin. (1), plătite în temeiul prezentei ordonanțe de urgență, se actualizează cu indicele prețurilor de consum comunicat de Institutul Național de S..
(4) Prin ordin al ordonatorilor principali de credite va fi stabilită procedura de efectuare a plății titlurilor executorii, cu respectarea termenelor prevăzute la alin. (1).
În atare condiții, este imperios necesar ca instanța, în soluționarea prezentei cauze, să evalueze și compatibilitatea dispozițiilor art. XI din OUG nr. 92/2012cu normele Convenției, respectiv art. 6 paragraf 1 și art. 1 din Protocolul Adițional nr. 1 la Convenție(citat în continuare Protocolul 1), date fiind dispozițiile art. 11 alin. 2 și art. 20 alin. 2 din Constituția a României, republicată, întrucât prin normele interne în discuție se amână, se eșalonează și se suspendă executarea unor titluri executorii, cele trei efecte fiind cumulative.
În hotărârea pronunțată în cauzaȘ. contra României, din 24.03.2005, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (citată în continuare CEDO) a statuat că este excesiv și, prin urmare, contrar dreptului la un proces echitabil, să se pretindă unui creditor al statului să recurgă la o procedură de executare silită pentru a-și realiza dreptul de creanță stabilit într-o procedură judiciară.
De asemenea, în cauza D. D. D. și alții împotriva României, CEDO a reamintit că executarea unei hotărâri sau decizii judecătorești face parte integrantă din "proces", în sensul art. 6. Neexecutarea de către un stat contractant a unei hotărâri judecătorești pronunțate împotriva acestuia poate constitui o încălcare a dreptului oricărei persoane de acces la instanță, consacrat la art. 6 § 1 din Convenție. În plus, neexecutarea poate aduce atingere dreptului persoanei la respectarea bunurilor ei, în condițiile în care hotărârea pronunțată în favoarea ei poate da naștere unei anumite creanțe care poate fi considerată "bun" în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1.
O autoritate publică nu poate invoca lipsa de resurse pentru neplata unei datorii întemeiate pe o hotărâre judecătorească. Deși este adevărat că o întârziere la executarea unei hotărâri judecătorești poate fi justificată în împrejurări speciale, această întârziere nu poate fi de așa natură încât să afecteze însăși substanța dreptului protejat prin art. 6 § 1 din Convenție.
Instanța reține că în speță creditorul este titularul unui drept de creanță, care constituie un drept de proprietate asupra unui bun, în accepțiunea Convenției. Creditorul are o creanță bine stabilită pentru a beneficia de protecția art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție (cauzele Rafinăriile Grecești Stran și Stratis Adreadis c. Greciei, Jasiuniene c. Lituaniei, Ș. și V. I. c. României), iar întârzierea la plată sau refuzul de plată din partea debitorului constituie atingeri aduse dreptului de proprietate al creditorului, astfel cum este garantat și protejat de Convenție.
Textul Convenției și implicit jurisprudența CEDO fac parte din dreptul intern al României încă din anul 1994, iar dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile, potrivit art. 20 alin. 2 din Constituția României.
Or, din momentul în care autoritatea statală, prin mijlocirea puterii judecătorești, a recunoscut în patrimoniul creditorului un drept de creanță, ingerințele în exercițiul dreptului de proprietate cu privire la acest bun, pentru a fi compatibile cu art. 1 din Protocolul Adițional nr. 1 la Convenție (citat în continuare Protocolul 1), respectiv jurisprudența CEDO în materie, nu pot interveni decât dacă sunt prevăzute de lege, urmăresc un scop legitim și păstrează un raport rezonabil de proporționalitate între ingerință și scopul urmărit.
În cauza de față, ingerința constă din eșalonarea plății sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din instituțiile și autoritățile publice.
Ingerința în discuție este prevăzută de OUG nr. 92/2012, act normativ accesibil, în sensul că a fost publicat în Monitorul Oficial, dar și previzibil, în sensul că are un conținut precis și clar.
De asemenea, ingerința urmărește un scop legitim, recte restructurarea și echilibrarea cheltuielilor bugetare în vederea asigurării stabilității economice a țării.
În jurisprudența sa, CEDO a hotărât deja că măsurile luate pentru menținerea echilibrului bugetar între cheltuielile și veniturile publice pot fi considerate ca urmărind un scop de utilitate publică (D. D. D. și alții împotriva României).
În aceeași cauză D. D. D. și alții împotriva României, CEDO a observat că în 2009 România a început să se confrunte cu o gravă criză economică și financiară, și, întrucât autoritățile naționale se află, în principiu, într-o poziție mai bună decât instanța internațională pentru a stabili ce constituie "utilitate publică", și a admis că măsurile în litigiu (eșalonarea drepturilor salariale consfințite prin hotărâri judecătorești) urmăreau un scop de utilitate publică.
Referitor la condiția existenței unui raport rezonabil de proporționalitate între ingerință și scopul urmărit, în acord cu CEDO, instanța apreciază că plata eșalonată a sumelor datorate creditorului nu poate fi considerată nerezonabilă, câtă vreme acesta a primit părți însemnate din debit în anul 2013 (f. 79, 81, 84, 87, 95, 96-99), neexistând niciun element de natură a considera că nu își va primi integral drepturile bănești, însă în mod eșalonat.
Având în vedere toate aspectele de fapt și de drept reținute, instanța, în temeiul art. 790 alin. 4 C.proc.civ., instanța va respinge cererea de chemare în judecată și va desființa poprirea înființată în dosarul de executare nr. 614/2013, al B. D. G., L. G. și M. P., prin adresa din data de 05.11.2013, asupra contului deținut de debitor la terțul poprit.
Potrivit art. 716 alin. 2 C.proc.civ., instanța va pune în vedere creditorului să achite către B. D. G., L. G. și M. P. suma de 342,24 lei, reprezentând contravaloare copiere dosar executare nr. 614/2014.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge cererea formulată de creditorul S. V., cu domiciliul ales la SCA C. și Asociații, în București, ., ., sector 1, în contradictoriu cu debitorul Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, cu sediul în București, .-22, sector 4, și terțul poprit B. SA, cu sediul în București, bld. D. P., nr. 6A, sector 2, înregistrat în registrul comerțului sub nr. J_, CUI RO_.
Desființează poprirea înființată în dosarul de executare nr. 614/2013, al B. D. G., L. G. și M. P., prin adresa din data de 05.11.2013, asupra contului deținut de debitor la terțul poprit.
Pune în vedere creditorului să achite către B. D. G., L. G. și M. P. suma de 342,24 lei, reprezentând contravaloare copiere dosar executare nr. 614/2014.
Cu drept de apel, în termen de 5 zile de la comunicare.
Cererea de apel se depune la prezenta instanță.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17.06.2015.
Președinte, Grefier,
A. B. A. V. N. E.
Red./Tehnored. ABA/VNE
01.07.2015/5 ex.
| ← Contestaţie la executare. Încheierea nr. 10/2015. Judecătoria... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 6901/2015. Judecătoria... → |
|---|
