Întoarcere executare. Sentința nr. 9/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 9/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 09-11-2015 în dosarul nr. 12018/2015
Dosar nr._
JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR._
Ședința publică din data de 9.11.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE:D.-E. G.
GREFIER:R.-E. F.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile, având ca obiect contestație la executare - întoarcere executare silită, formulată de contestatoarea ., în contradictoriu cu intimații F. C. I. și F. R..
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns contestatoarea, prin avocat, în temeiul împuternicirii avocațiale . nr._/2015, aflată la fila 15 dosar, lipsind intimații.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței neîndeplinirea obligațiilor de către contestatoare, precum și depunerea dosarului de executare nr. 2724/2015, după care:
Apărătorul contestatoarei învederează instanței că i s-a comunicat de către reprezentanții contestatoarei faptul că a încheiat o tranzacție cu intimații. Astfel, solicită acordarea unui termen de judecată în vederea depunerii tranzacției încheiate între părți și eventual, a unei cereri de renunțare la judecată.
La interpelarea instanței, apărătorul contestatoarei precizează că față de încheierea tranzacției cu intimații, contestatoarea nu și-a mai îndeplinit obligațiile puse în sarcina sa, și față de faptul că nu a fost achitată taxa judiciară de timbru, urmează ca instanța să se pronunțe asupra excepției netimbrării cererii de chemare în judecată.
Instanța invocă din oficiu excepția netimbrării cererii de chemare în judecată.
Apărătorul contestatoarei lasă la aprecierea instanței, după care instanța reține cauza spre soluționare cu privire la excepția netimbrării cererii de chemare în judecată invocată din oficiu.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 26.06.2015 sub nr._, contestatoarea a formulat contestație la executare, solicitând:
- Desființarea tuturor actelor de executare realizate în dosarul de executare nr. 2724/2015, inclusiv a încheierii de stabilire a cheltuielilor de executare din data de 10.06.2015;
- Întoarcerea executării silite pentru sumele pe care instanța de judecată le va considera nelegal stabilite de către executorul judecătoresc;
- Obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, contestatoarea a arătat în esență că în ceea ce privește creanța, aceasta nu este certă, lichidă și exigibilă și nu se cunoaște modul de calcul al acesteia.
De asemenea, contestatoarea a invocat motive de nelegalitate a executării silite, arătând că la data de 19.05.2015, anterior începerii executării, contestatoarea a înțeles să execute de bunăvoie datoria, fiind creditată în contul intimaților suma de 2341,46 CHF.
Totodată, în ceea ce privește cheltuielile de executare, contestatoarea a arătat că acestea nu sunt nici detaliate, nici probate, solicitând înlăturarea acestora.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 669, art. 711 și urm. Cod proc. civ.
În susținerea cererii, contestatoarea a arătat că înțelege să se folosească de proba cu înscrisuri.
În dovedire, contestatoarea a depus la dosar înscrisuri.
Intimații au depus întâmpinare la data de 10.08.2015, prin care au solicitat respingerea contestației la executare ca nefondată.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 468, art. 632, art. 634 și art. 669 Cod proc. civ.
În combaterea cererii, intimații au arătat că înțeleg să se folosească de proba cu înscrisuri.
În dovedire, intimata a depus la dosar înscrisuri.
În vederea justei soluționări a cauzei, la solicitarea instanței a fost depus de către biroul executorului judecătoresc, în fotocopie, dosarul de executare silită.
Analizând materialul probator administrat în cauză, prin prisma excepției netimbrării, instanța reține:
Potrivit art. 33 alin. 1 din O.U.G. nr. 80/2013, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar dacă taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, în momentul înregistrării acțiunii sau cererii, instanța va pune în vedere reclamantului să achite suma datorată.
Conform art. 10 alin. 2 din O.U.G. nr. 80/2013, „în cazul contestației la executare silită, taxa se calculează la valoarea bunurilor a căror urmărire se contestă sau la valoarea debitului urmărit, când acest debit este mai mic decât valoarea bunurilor urmărite. Taxa aferentă acestei contestații nu poate depăși suma de 1.000 lei, indiferent de valoarea contestată. În cazul în care obiectul executării silite nu este evaluabil în bani, contestația la executare se taxează cu 100 lei.”
Art. 10 alin.4 din același act normativ prevede că „Cererile de întoarcere a executării silite se taxează, în toate cazurile, cu 50 lei, dacă valoarea cererii nu depășește 5.000 lei, și cu 300 lei, pentru cererile a căror valoare depășește 5.000 lei. ”
Instanța a stabilit astfel taxa de timbru pe contestația la executare și pe cererea de întoarcere a executării silite la suma totală de 1.300 lei.
Contestatoarea, deși legal citată cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru de 1.300 lei, sub sancțiunea anulării cererii ca netimbrată, nu a făcut dovada îndeplinirii acestei obligații până la primul termen de judecată.
Pentru aceste motive, instanța va admite excepția netimbrării cererii și va anula cererea ca timbrată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția netimbrării cererii.
Anulează ca netimbrată cererea formulată de contestatorul S.C. V. România S.A., cu sediul în București, sector 2, ., et. 10, CUI_, J_, în contradictoriu cu intimații F. C. I., CNP_, și F. R., CNP_, cu domiciliul ales la SCPA D., Valean și Asociații, cu sediul în jud. Maramureș, loc. Baia M., ./17-18.
Cu drept de apel în termen 10 zile de la comunicare, cererea urmând a se depune la Judecătoria Sector 2 București.
Pronunțată în ședință publică astăzi, data de 9.11.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
D.-E. G. R.-E. F.
Red. D.E.G./Dact. R.E.F./5 ex./ 9.12.2015
3 .>
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 9/2015. Judecătoria... | Întoarcere executare. Încheierea nr. 26/2015. Judecătoria... → |
|---|








