Obligaţie de a face. Sentința nr. 3908/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3908/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 09-04-2015 în dosarul nr. 3908/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI – SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3908
Ședința publică din data de 09.04.2015
Instanța constituită din:
Președinte: I. A. P.
Grefier: D. O.
Pe rol se află soluționarea cererii având ca obiect acțiune în constatare - daune morale, obligația de a face, formulată de reclamantul R. I., în contradictoriu cu pârâta P. S. 2.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns reclamantul personal, care se legitimează cu CI . nr._, pârâta prin consilier juridic S. A.-M. care depune la dosar delegație.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței obiectul dosarului, stadiul procesual și arată că s-au depus la dosar întâmpinare și cerere de chemare în garanție, de către pârâtă, după care:
Instanța acordă cuvântul cu privire la excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 2 București invocată de către pârâtă prin întâmpinare și acordă cuvântul în acest sens părților.
Reclamantul arată că prezenta acțiune e formulată în temeiul Legii nr. 544/2001, apreciind că prezenta instanță este competentă să soluționeze cauza.
Apărătorul pârâtei arată că lasă acest aspect la aprecierea instanței.
Instanța reține cauza spre soluționare cu privire la excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 2 București.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:
Prin cererea formulată la data de 11.12.2014 și înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București sub nr._, reclamantul R. I., în contradictoriu cu pârâta P. S. 2, a solicitat constatarea încălcării prevederilor Legii nr. 544/2004 privind liberul acces la informațiile publice, obligarea pârâtei la comunicarea unor copii a deciziilor care au avut drept consecință îngrădirea terenului viran situat în ., învecinat cu imobilul de la numărul 5, mărginit de punctul TRAFO și locurile de parcare din spatele blocului 404-5 din ., sector 2 București, a deciziilor care au avut drept consecință transformarea acestui teren în parcare, în principal obligarea pârâtei la plata unor despăgubiri morale în cuantum de 1 leu, ca urmare a afectării drepturilor prevăzute de Legea nr.544/2001, iar în subsidiar obligarea, sub sancțiunea prev. de art.24 alin.2 Legea nr.544/2001, la afișarea, pe pagina principală, la loc vizibil, hotărârea judecătorească ce va fi pronunțată în prezenta cauză.
Cererea a fost întemeiată pe dispozițiile Legii 544/2001, HG 123/2002, Legea 554/2004, Legea 128/1997, Codul de Procedură Civilă, art. 998-999 C.civ., art. 31 din Constituție.
În susținerea cererii, au fost depuse la dosar înscrisuri.
Pârâta a depus la dosar întâmpinare și cerere de chemare în garanție prin care a invocat excepția necompetenței materiale a Judecătoriei sectorului 2 București și declinarea cauzei având în vedere disp. art.22 din legea nr.544/2001
În drept, a invocat disp. art.72, art.205 și urm. C.proc.civ..
Analizând materialul probator administrat în cauză, prin prisma excepției necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 2, instanța reține:
Potrivit art. 248 alin. 1 C.proc.civ., instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și a celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.
Totodată, art. 22 alin. 2 teza I C.proc.civ. impune în sarcina judecătorului obligația de a stărui, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale.
În aceste condiții, instanța se va pronunța cu prioritate asupra excepției necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 2 București, excepție de procedură, absolută și dilatorie.
Prin cererea de chemare în judecată reclamantul a solicitat, în contradictoriu cu pârâta, constatarea încălcării prevederilor Legii nr. 544/2004 privind liberul acces la informațiile publice, obligarea pârâtei la comunicarea unor copii a deciziilor care au avut drept consecință îngrădirea terenului viran situat în ., învecinat cu imobilul de la numărul 5, mărginit de punctul TRAFO și locurile de parcare din spatele blocului 404-5 din ., sector 2 București, a deciziilor care au avut drept consecință transformarea acestui teren în parcare, în principal obligarea pârâtei la plata unor despăgubiri morale în cuantum de 1 leu, ca urmare a afectării drepturilor prevăzute de Legea nr.544/2001, iar în subsidiar obligarea, sub sancțiunea prev. de art.24 alin.2 Legea nr.544/2001, la afișarea, pe pagina principală, la loc vizibil, hotărârea judecătorească ce va fi pronunțată în prezenta cauză.
Din cuprinsul dispozițiilor art. 99 al. 2 C.proc.civ. reiese faptul că în cazul în care mai multe capete principale de cerere sunt întemeiate pe un titlu comun și au fost deduse judecății prin aceeași cerere de chemare în judecată, instanța competentă să le soluționeze se determină în funcție de pretenția care atrage competența unei instanțe de grad mai înalt.
Așa fiind și având în vedere că potrivit art. 22 alin.1 din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile publice În cazul în care o persoană se consideră vătămată în drepturile sale, prevăzute în prezenta lege, aceasta poate face plângere la secția de contencios administrativ a tribunalului în a cărei rază teritorială domiciliază sau în a cărei rază teritorială se află sediul autorității ori al instituției publice. Plângerea se face în termen de 30 de zile de la data expirării termenului prevăzut la art. 7, instanța competentă să se pronunțe asupra prezentei cereri este Tribunalul București, motiv pentru care instanța, în temeiul art.132 alin.3 C.proc.civ., va admite excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 2 București și va dispune declinarea competenței de soluționare a prezentei cauze în favoarea instanței indicate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția necompetenței materiale.
Declină competența de soluționare a cauzei având ca obiect acțiune în constatare - daune morale, obligația de a face, formulată de reclamantul R. I. cu domiciliul în București, ., .. 1, ., în contradictoriu cu pârâta P. S. 2 cu sediul în sector 2, București, .-13, în favoarea Tribunalului București.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 09.04.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
I. A. P. D. O.
Red. și dact. Jud. I.A.P., Gref. D.O./ 4 ex/24.04.2015
ROMANIA
Judecătoria Sectorului 2 - București
., sectorul 3
Dosar nr._
Către,
Tribunalul București
Vă facem cunoscut că prin Sentința civilă nr. 3908 din data de 26.03.2015 a Judecătoriei Sectorului 2 București, pronunțată in dosarul nr._/300/2014, s-a dispus declinarea competenței de soluționare a prezentei cauze, având ca obiect acțiune în constatare - daune morale, obligația de a face, formulată de reclamantul R. I. cu domiciliul în București, ., .. 1, ., în contradictoriu cu pârâta P. S. 2 cu sediul în sector 2, București, .-13, în favoarea dumneavoastră, sens în care vă înaintăm alăturat dosarul nostru cusut și numerotat, conținând ……….. file, compus dintr-un singur volum.
Președinte Grefier
I. A. P. D. O.
Operator de date cu caracter personal nr. 2891
Adresa: București, ., sector 3
Telefon:_
Fax:_;_
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 3927/2015.... | Pretenţii. Sentința nr. 4475/2015. Judecătoria SECTORUL 2... → |
|---|








