Obligaţie de a face. Sentința nr. 4222/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4222/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 17-04-2015 în dosarul nr. 4222/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI – SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 4222
Ședința publică din data de: 17.04.2015
Instanța constituită din:
Președinte: A. M.
Grefier: A.-M. I.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect acțiune în constatare clauze abuzive, pretenții, obligația de a faceprivind pe reclamanții C. O. M. și C. A. M. în contradictoriu cu pârâtele T. R. Bank of Scotland PLC Edinburgh – Sucursala România (fosta RBS Bank România S.A.) și U. Ț. Bank S.A.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns reclamanții, reprezentați de avocat, cu împuternicire avocațială la fila 20 din dosar, pârâta T. R. Bank of Scotland PLC Edinburgh – Sucursala România (fosta RBS Bank România S.A.), reprezentată de avocat, care depune împuternicire avocațială la dosar, și pârâta U. Ț. Bank S.A., reprezentată de avocat, care depune împuternicire avocațială la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței obiectul cauzei, stadiul procesual și modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, precum și împrejurarea că la data de 16.04.2015, prin Serviciul Registratură, apărătorul reclamanților a depus la dosar cerere de strigare a cauzei la ora 11:00, după care:
Apărătorul pârâtei T. R. Bank of Scotland PLC Edinburgh – Sucursala România (fosta RBS Bank România S.A.) depune la dosar și comunică părților adverse, prin apărători, dovezile privind comunicarea contractului de cesiune de creanță.
Apărătorul reclamanților depune la dosar concluzii scrise.
Instanța pune în discuție excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 2 București, invocată de pârâta T. R. Bank of Scotland PLC Edinburgh – Sucursala România (fosta RBS Bank România S.A.) prin întâmpinare. Totodată, pune în discuție în ce măsura capătul 11 al cererii de chemare în judecată ar fi evaluabil în bani.
Apărătorul pârâtei T. R. Bank of Scotland PLC Edinburgh – Sucursala România (fosta RBS Bank România S.A.) apreciază că Judecătoria Sectorului 2 București nu este competentă material în soluționarea prezentei cauze având în vedere dispozițiile art. 94 alin. (1) lit. j) din Codul de procedură civilă. Arată că evaluarea pe care au făcut-o reclamanții se referă exclusiv la capetele de cerere în restituire și că o evaluare justă și corectă a capetelor de cerere privind constatarea caracterului abuziv și anularea clauzelor contractuale ar excede pragului de 200.000 lei. Menționează că în urma calculelor efectuate pentru comisionul de administrare din contractul nr. 1610, valoarea pentru întreaga perioadă contractuală s-ar ridica la suma de 236.408,526 lei. Față de cele arătate, apreciază că Tribunalul București este competent în soluționarea prezentei cauze.
Apărătorul reclamanților solicită instanței respingerea excepției necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 2 București având în vedere că atât dispozițiile art. 98 din Codul de procedură civilă, cât și dispozițiile art. 101 din codul de procedură civilă arată că în funcție de valoarea obiectului cererii de chemare în judecată se determină competența instanțelor de judecată. Apreciază că Judecătoria Sectorului 2 București este instanța competentă în soluționarea prezentei cauze raportat la calculele efectuate în cuprinsul cererii de chemare în judecată și pentru care există înscrisuri depuse la dosar. Menționează că există o decizie a Curții de Apel Timișoara potrivit căreia valoarea obiectului cererii este dată de pretențiile efective ale reclamanților și nu de pierderea patrimonială estimată pentru viitor. Arată că în cuprinsul întâmpinării se face referire la exonerarea de la plată, or, cuvântul „exonerare” presupune existența unei datorii legale în sarcina cuiva și că în prezența unor clauze abuzive nu se poate vorbi despre o exonerare de la plată întrucât nu există o plată datorată în viitor. Față de cele arătate și de cele menționate în cuprinsul concluziilor scrise, apreciază că Judecătoria Sectorului 2 București este competentă în soluționarea prezentei cauze.
Apărătorul pârâtei U. Ț. Bank S.A. arată că susține excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 2 București având în vedere că, în raport de valoarea obiectului cererii de chemare în judecată, mai exact de conținutul acesteia, este indiscutabil faptul că se depășește pragul de 200.000 lei, astfel că Tribunalul București este competent în soluționarea cauzei. Arată că argumentele privind exonerarea la plată nu subzistă unei analize atente întrucât raportarea se face la caracterul evaluabil sau neevaluabil în bani al capetelor de cerere. Mai arată că pe capetele de cerere evaluabile în bani se depășește pragul de 200.000 lei.
Apărătorul pârâtei T. R. Bank of Scotland PLC Edinburgh – Sucursala România (fosta RBS Bank România S.A.) arată că, în ceea ce privește exonerarea de la plată, actul juridic beneficiază de prezumția de legalitate până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să constate existența clauzelor abuzive. Mai arată că pretențiile reclamanților reprezintă valoarea contractului pe 20-30 de ani, depășindu-se pragul de 200.000 lei.
Apărătorul reclamanților arată că evaluarea obiectului cererii de chemare în judecată, raportat la prevederile art. 194 din Codul de procedură civilă, se face după prețuirea reclamantului. Mai arată că în funcție de această evaluare se stabilește competența, în caz contrar existând riscul ca judecătorul ori legiuitorul să treacă peste principiul disponibilității. Apreciază că, prin raportare la prevederile art. 98 și 101 din Codul de procedură civilă, Judecătoria Sectorului 2 București este competentă în soluționarea cauzei.
Apărătorul pârâtei U. Ț. Bank S.A. arată că prevederile art. 194 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură civilă obligă reclamantul nu doar să indice valoarea obiectului cererii de chemare în judecată, ci și modul de calcul prin care a determinat această valoare pentru ca instanța să poată verifica susținerile sale. Arată că valoarea obiectului cererii de chemare în judecată, raportat la modul de calcul indicat chiar de reclamanți, excede pragului de 200.000 lei.
Instanța reține cauza spre soluționarea excepției necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 2 București.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București la data de 29.09.2014 sub nr._, reclamanții C. O. M. și C. A. M. au chemat în judecată pe pârâtele T. R. Bank of Scotland PLC Edinburgh – Sucursala România (fosta RBS Bank România S.A.) și U. Ț. Bank S.A. solicitând instanței, ca prin hotărârea ce o va pronunța să se constate existența clauzei abuzive prevăzuta la art. 4 punctul 4.4 din Contractului de Credit și Garanție Reala Mobiliara nr. 1601/22.02.2007, privind variația dobânzii in funcție de evoluția pieței monetare/financiare, ca modalitate de stabilire si modificare a dobânzii in mod unilateral de către parata, fără a exista consimțământul clienților si sa dispună eliminarea din contract si constatarea nulității absolute a acestei clauze, să se constate existența clauzelor abuzive prevăzute la art. 4 punctul 4.5 si 4.6 din Contractul de Credit și Garanție Reala Mobiliara nr. 1601/22.02.2007 si sa dispună eliminarea din contract si constatarea nulității absolute a acestor clauze, să se constate existența clauzei abuzive prevăzuta la art. 4 punctul 4.3 din Contractul de Credit Ipotecar si Garanție Reala Mobiliara nr. 1610/05.03.2007, privind variația dobânziiin funcție de evoluția pieței monetare/financiare, ca modalitate de stabilire si modificare a dobânziiin mod unilateral de către parata, fara a exista consimțământul clienților si sa dispună eliminarea din contract si constatarea nulității absolute a acesteiclauze, să se constate existența clauzelorabuzive prevăzute la art. 4 punctul 4.4 si 4.5 din Contractului de Credit Ipotecar si Garanție Reala Mobiliaranr. 1610/05.03.2007 si sa dispună eliminarea din contract si constatarea nulității absolute a acestor clauze,obligați parata sa respecte si sa interpreteze corect propria clauza introdusa in Contractului de Credit și Garanție Reala Mobiliara nr. 1601/22.02.2007 la art. 4, punctul 4.4 privind variabilitatea dobânziiin favoarea consumatorului (a celui care se obliga), in sensul ca variabilitatea dobânziise manifesta in funcție de indicele Euribor, atat in sens crescător cat si descrescător, in consecința obligarea pârâtei in principal la recalcularea retroactiva cat si pentru viitora ratelor si a dobânzii dupa formulade calcul EURIBOR la 12 luni+ Marja fixa a băncii de la data semnării contractului de 3,32%, asa cum rezulta din prevederile art. 14 lit. a din Legea 190/1999, aplicabila in speța,obligarea pârâtei să respecte si sa interpreteze corect propriaclauza introdusa in Contractul de Credit Ipotecar si Garanție Reala Mobiliara nr. 1610/05.03.2007 la art. 4, punctul 4.3 privind variabilitatea dobânzii infavoarea consumatorului (a celui carese obliga), in sensul ca variabilitatea dobânziise manifesta in( funcție de indicele Euribor, atat in sens crescător cat si descrescător, in consecința obligarea pârâtei in principal la recalcularea retroactiva catsi pentru viitor a ratelor si a dobânzii dupa formulade calcul EURIBOR la 12 luni + marja fixă a băncii la data semnării contractului de 3,02%, așa cum rezultă din prevederile art. 4 punctul 4.1 alin. 2 din contract și în conformitate cu prevederile art. 14 lit. a din Legea nr. 190/1999, să se constatate că pârâta a majorat unilateral pe parcursul derulării Contractului de Credit și Garanție Reala Mobiliara nr. 1601/22.02.2007 dobânda, fara sa existe o majorare a Liborului, prin majorarea marjei fixe a băncii și obligarea băncii sa respecte marja inițiala de 3,32 % si sa o mențină pe toata perioada contractuală, să se constatate ca parata a majorat unilateral pe parcursul derulării Contractului de Credit Ipotecar si Garanție Reala Mobiliara nr. 1610/05.03.2007 dobânda, fara sa existe o majorare a Liborului, prin majorarea marjei fixe a băncii, obligarea pârâtei la restituirea sumelor încasate ca urmare a majorării unilaterale a marjei băncii si respectiv a dobânzii din Contractului de Credit și Garanție Reala Mobiliara nr. 1601/22.02.2007, cu nerespectarea formulei de calcul a dobânzii, de la data la care aceasta a fost majorata și până la data rămânerii irevocabile a prezentei hotărârii si a eliminării acestor clauze abuzive din contract, și în consecința solicitam obligarea paratei la restituirea integrala a valorii in EURO, a sumelor pretinse, încasate abuziv si achitate de reclamanți, conform extrasului de cont si
graficului de rambursare, ca urmare a interpretării si aplicării greșite a prevederilor contractuale si legale privind din formula de calcul si variabilitate a dobânzii, începand cu data de 09.03.2007 și obligarea băncii sa respecte marja inițiala de 3,02 % si sa o mențină pe toata perioada contractuala, obligarea pârâtei la restituirea sumelor încasate ca urmare a majorării unilaterale a marjei băncii si respectiv a dobânzii din Contractului de Contractului de Credit Ipotecar si Garanție Reala Mobiliara nr. 1610/05.03.2007, cu nerespectarea formulei de calcul a dobânzii, de la data la care aceasta a fost și până la data rămânerii irevocabile a prezentei hotărârii si a eliminării acestor clauze abuzive din contract, în consecința obligarea paratei la restituirea integrala a valorii in EURO, a sumelor pretinse, încasate abuziv si achitate de reclamanți, conform extrasului de cont si graficului de rambursare, ca urmare a interpretării si aplicării greșite a prevederilor contractuale, să se constatate abuzivă clauza privind comisionul de administrare a creditului de la art. 5 pct. 5.1. alin. 1 de 120 EURO + 1,2 % din suma rămasa de rambursat din Contractului de Credit și Garanție Reala Mobiliara nr. 1601/22.02.2007 menținut prin Actul adițional din 2010 implementat unilateral si sa dispună nulitatea absoluta a acesteia, cu consecința obligării pârâtei la restituirea sumei plătite cu titlu de comision de administrare credit achitat si calculat din 28.02.2007 pana la data eliminării acestui comision din contract, să se constatate abuziva clauza privind comisionul de administrare a creditului de la art. 5 pct. 5.1. alin. 1 de 120 EURO + 1,2 % din suma rămasa de rambursat din Contractului de Contractului de Credit Ipotecar si Garanție Reala Mobiliara nr. 1610/05.03.2007 menținut prin Actul adițional din 2010 implementat unilateral si sa dispuneți nulitatea absoluta a acesteia, cu consecința obligării pârâtei la restituirea sumei plătite cu titlu de comision de administrare credit achitat si calculat din 12.03.2007 pana la data eliminării acestui comision din contract, să se constate existența clauzelor abuzive prevăzute la art. 10 din cele doua Contracte de credit garantate cu ipoteca, prin care Banca poate modifica unilateral nivelul comisioanelor al taxelor fără consimțământul Clientului si sa dispună eliminarea din contracte si nulitate absoluta a acestor clauze, să se constatate nulitatea de drept, raportat la art. 35 alin. 1 lit. b si a art. 40 alin. 3 din OG 50/2010, a prevederilor din Actele adiționale din 2010, prin care s-a majorat abuziv marja fixa a băncii, întrucât majorarea marjei fixe a dobânzii nu este obligatorie conform OUG 50/2010, având in vedere si lipsa consimțământului reclamanților la încheierea lor, acestea fiind implementate de bancă în mod unilateral, obligarea pârâtei la plata sumelor de bani solicitate la petitele 7,8,9 și 10 plus dobânda legală și la plata cheltuielilor de judecată.
În drept, și-au întemeiat acțiunea pe dispozițiile Legii nr. 193/2000 și ale Directivei 93/13/CEE/05.04.1993, Legea nr. 190/1999.
În dovedire a solicitat proba cu înscrisuri și orice alte probe ce se vor dovedi utile cauzei pe parcursul dezbaterilor.
Acțiunea era scutită de la taxa judiciară de timbru în temeiul dispozițiilor art.29 alin.1 lit.f din OUG 80/2013.
Pârâta U. Ț. Bank S.A. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca inadmisibilă în principal și ca neîntemeiată în subsidiar și obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de judecată.
Pârâta T. R. Bank of Scotland PLC Edinburgh – Sucursala România (fosta RBS Bank România S.A.) a depus întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 2 București, respingerea cererii de chemare în judecată ca efect al admiterii excepției nulității capetelor 1,2,3,4,9,10,11,12,13 din cererea de chemare în judecată, față de cerințele imperative ale art. 194 C.p.c., excepției inadmisibilității acțiunii, ca o consecință a faptului că nu toate părțile din contract sunt parte în proces, excepției lipsei de obiect a capetelor 1,2,3,4 din cererea de chemare în judecată, excepția inadmisibilității capetelor 5 ș 6 din cererea de chemare în judecată față de faptul că acestea nu îndeplinesc condițiile introducerii unei acțiuni constatatoare, excepției prescripției dreptului de a solicita constatarea caracterului abuziv al clauzelor prevăzute în cererea de chemare în judecată, excepției lipsei calității procesual pasive în privința capătului 13 din cererea de chemare în judecată cu privire la sumele percepute cu titlu de dobândă și comisioane ulterior datei cesiunii către U., excepției prescripției dreptului la formularea capătului 13 de cerere, referitor la restituirea prestațiilor, excepției inadmisibilității capetelor 1,2,3,4,9,10 respectiv 11 de cerere privind constatarea nulității clauzelor pretins abuzive din contractul de credit, iar în subsidiar respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată și obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de judecată.
În dovedire au solicitat proba cu înscrisuri, interogatoriul reclamanților.
Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, din perspectiva excepției invocate, instanța reține următoarele:
Reclamanții C. O. M. și C. A. M. au sesizat instanța cu mai multe capete de cerere principale având ca obiect constatarea caracterului abuziv al unor clauze diferite din două contracte de credit, respectiv contractul de credit Contractului de Credit și Garanție Reala Mobiliara nr. 1601/22.02.2007 și Contractul de Credit Ipotecar si Garanție Reala Mobiliara nr. 1610/05.03.2007.
Conform art. 99 alin. 2 C.p.c., când reclamantul a sesizat instanța cu mai multe capete de cerere principale, întemeiate pe un titlu comun, instanța competentă să le soluționeze se determină ținându-se seama de acea pretenție care atrage competența unei instanțe de grad mai înalt.
Conform art. 95 Cod procedură civilă, tribunalul este instanță de drept comun pentru soluționarea cererilor în primă instanță, judecătoria având o competență limitată, conform prevederilor art. 94 pct. 1 li. a-j.
Prin urmare, în măsura în care un capăt de cerere principal are o valoare ce depășește pragul de 200.000 lei reglementat de art. 94 lit. j, cauza este de competența instanței superioare. Or, în cauza dedusă judecății, aceasta este concluzia cel puțin în ceea ce privește constatarea caracterului abuziv al clauzei referitoare la comisionul de administrare cuprins în art. 5 pct. 5.1 din contractul nr. 1601/22.02.2007, comision care, raportat la întreaga durată de derulare a contractului, depășește valoarea de 200.000 lei, calculul pârâtei fiind corect.
Instanța nu ar putea reține poziția reclamantei în sensul că valoarea acestui capăt de cerere se limitează la suma achitată până la momentul introducerii acțiunii. Această afirmație este corectă numai în ceea ce privește capătul accesoriu al cererii, referitor la restituirea acestui comision, însă, desigur, nu poate fi avută în vedere când este vorba despre capătul principal prin care se solicită nulitatea acestei clauze cu consecința eliminării sale din contract. Acest din urmă capăt de cerere evaluabil, se raportează la valoarea comisionului datorat pe întreaga perioadă de derulare a contractului.
Se mai reține că cererea având ca obiect constatarea caracterului abuziv al unei clauze neevaluabile în bani nu se încadrează în prevederile art. 94 pct. 1 li. a-j și, prin urmare, nu este de competența judecătoriei, ci a tribunalului.
Obiectele cererilor principale formulate în cauză atrag competența materială a unor instanțe diferite. Astfel, se reține că, în privința caracterului abuziv al clauzei prevăzute la art. 10 din cele două contracte, competența aparține, fără îndoială, tribunalului, fiind vorba despre clauze neevaluabile.
Prin urmare, instanța constată că cererea formulată de reclamanți se încadrează în ipoteza prevăzută de art. 99 alin. 2 Cod procedură civilă, întrucât cererea cuprinde mai multe capete principale, dintre care unele sunt de competența tribunalului, instanță mai mare în grad decât judecătoria.
Față de considerentele expuse, instanța va reține că Judecătoria Sectorului 2 București nu a fost corect învestită cu soluționarea cererii având ca obiect pretenții, constatare clauze abuzive, astfel încât va admite excepția de necompetență materială și va declina soluționarea cauzei în favoarea Tribunalului București.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 2 București.
Declină competența de soluționare a cauzei având ca obiect acțiune în constatare clauze abuzive, pretenții, obligația de a faceprivind pe reclamanții C. O. M. (C.N.P._) și C. A. M. (C.N.P._), ambii cu domiciliul procesual ales la S.C.P.A. S. și Asociații din Timișoara, Bastion Office, .. 2, ., jud. T., în contradictoriu cu pârâtele T. R. Bank of Scotland PLC Edinburgh – Sucursala România (fosta RBS Bank România S.A.), având C.U.I._, cu sediul procesual ales la S.C.A. „N. N. D. Kingston Petersen” din București, .. 1A, ., sector 1, Complexul Bucharest Business Park, și U. Ț. Bank S.A., având C.U.I._, cu sediul procesual ales la „B. și Asociații” SPRL din București, ., nr. 70, sector 2, în favoarea Tribunalului București.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17.04.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
A. M. A.-M. I.
RED. M.A./19.05.2015/5ex.
| ← Obligaţie de a face. Încheierea nr. 06/2015. Judecătoria... | Anulare act. Sentința nr. 4271/2015. Judecătoria SECTORUL 2... → |
|---|
