Plângere contravenţională. Hotărâre din 13-11-2015, Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI

Hotărâre pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 13-11-2015 în dosarul nr. 12306/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI

București, Sector 3, Bvd. Unirii nr. 37

Tel. / Fax.: 021/408.36.52 / e-mail:_

operator de date cu caracter personal nr. 2891

prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001

Dosar nr._

Sentința civilă nr._

Ședința publică din data de 13.11.2015

Instanța constituită din:

Președinte: G. –O. C.

Grefier: C. R.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect plângere contravențională privind pe petentul S. Ș. C. în contradictoriu cu intimata DGPMB - Brigada de Poliție Rutieră.

Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din data de 29.10.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea data, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 13.11.2015, hotărând următoarele:

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 27.03.2015, pe rolul Judecătoriei Sector 2 București, sub nr._, petentul S. Ș. C., în contradictoriu cu intimata DGPMB – Brigada de Poliție Rutieră, a solicitat anularea procesului-verbal de constatare a contravenției . nr._/23.03.2015 și exonerarea de la plata amenzii.

În motivare, petentul a arătat, în esență, că procesul – verbal este netemeinic, deoarece prin acesta s-a reținut că nu ar fi acordat prioritate de trecere pietonilor angajați în traversarea regulamentară, cu toate că aceștia au trecut . a semaforului.

În drept, s-au invocat disp. OUG 195/2002, Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În susținere, petentul a depus la dosar înscrisuri (f.9-17).

Cererea a fost legal timbrată cu taxă de timbru în cuantum de 20 lei, conform art.19 din OUG 80/2013.

Prin întâmpinarea depusă la data de 28.04.2015 intimata DGPMB - Brigada de Poliție Rutieră a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată.

În motivare, intimata a arătat că, la data de 14.03.2015, petentul a condus autoturismul cu nr. de înmatriculare_ pe . din direcția . Calea Dorobanților, iar când a ajuns la intersecția cu Calea Floreasca a efectuat virajul la dreapta și nu a acordat prioritate de trecere pietonilor angajați în traversarea drumului public pe trecerea pentru pietoni semnalizată și marcată corespunzător, pietoni care se aflau în sensul de mers al contravenientului.

În ceea ce privește legalitatea procesului verbal contestat, s-a arătat ca acesta îndeplinește condițiile de forma prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute. Având in vedere ca este vorba de o contravenție constatată personal de agentul constatator, cele reținute în procesul-verbal sunt suficiente pentru a da naștere unei prezumții simple, în sensul că situația de fapt si împrejurările reținute corespund adevărului.

Susținerile petentului se rezumă doar la negarea situației de fapt, ceea ce nu îl exonerează de răspundere. Cu privire la individualizarea sancțiunii, s-a arătat că amenda a fost aplicată în limitele prevăzute de actul normativ, fiind proporțională cu gradul de pericol social al faptei.

În drept, intimata a invocat dispozițiile art. 16 și 17 din OG 2/2001, art. 135 lit.h RAOUG 195/2002.

Intimata a depus la dosar istoricul de sancțiuni pentru petent (f.24).

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

În fapt, prin procesul-verbal CP nr._/23.03.2015, petentul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 390 lei, suspendarea exercitării dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 zile, în temeiul art.135 lit.h din RAOUG 195/2002 pentru că, la data de 23.03.2015, a condus autoturismul cu nr. de înmatriculare_ pe . din direcția . Calea Dorobanților, iar când a ajuns la intersecția cu Calea Floreasca a efectuat virajul la dreapta și nu a acordat prioritate de trecere pietonilor angajați în traversarea drumului public pe trecerea pentru pietoni semnalizată și marcată corespunzător.

În drept, conform art. 135 lit.h din RAOUG nr. 195/2002, Conducătorul de vehicul este obligat să acorde prioritate de trecere și în următoarele situații: h) pietonului care traversează drumul public, prin loc special amenajat, marcat și semnalizat corespunzător ori la culoarea verde a semaforului destinat lui, atunci când acesta se află pe sensul de mers al vehiculului.

Verificând, potrivit art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța constată că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.

Sub aspectul temeiniciei, instanța reține că, deși O.G. nr.2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul verbal contravențional face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.

Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku c. Franței, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28).

Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni c. Franței, hotărârea din 7 septembrie 1999).

Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. c. României, hotărârea din 4 octombrie 2007, cauza N. c. României, decizie de inadmisibilitate din 18 noiembrie 2008).

Din cele arătate mai sus reiese că această răsturnare a prezumției nu operează automat prin simpla solicitare de anulare a actului, ci petentul, cu respectarea prevederilor art. 249 C.proc.civ., trebuie să ceară instanței, în conformitate cu prevederile art. 254 C.proc.civ., încuviințarea și administrarea unor probe din care să rezulte contrariul.

În cauza de față, instanța reține că petentul, prin probele solicitate, a reușit să răstoarne prezumția de legalitate și temeinicie a procesului – verbal de contravenție. Astfel, din declarația martorului S. A. A. a reieșit că, la intersecția Calea D. – Calea Floreasca, petentul a acordat prioritate de trecere pietonilor angajați în traversarea străzii, cu toate că aceștia aveau culoarea roșie. Instanța apreciază că depoziția martorului este una credibilă, chiar dacă provine de la rudă a petentului și este de natură să formeze convingerea instanței că faptele reținute în procesul verbal nu corespund realității. La luarea acestei decizii instanța a ținut cont și de faptul că în procesul – verbal fapta nu este descrisă suficient. Astfel, în procesul – verbal nu se consemnează dacă intersecția în care s-a constatat săvârșirea faptei este semaforizată, care era culoarea semaforului pentru pietoni la momentul săvârșirii faptei și, totodată, dacă pietonii se aflau pe sensul de mers al vehiculului. În lipsa acestor elemente, instanța nu poate să constate că procesul – verbal a fost temeinic întocmit, cu atât mai mult cu cât petentul a adus probe în răsturnarea situației de fapt reținute în actul constatator. Totodată, instanța nu poate să verifice dacă agentul constatator a încadrat corect fapta, atâta timp cât din procesul – verbal nu rezultă dacă pietonii angajați în traversarea drumului se aflau pe sensul de mers al vehiculului.

Prin urmare, având în vedere argumentele prezentate mai sus, instanța va dispune anularea procesului – verbal de contravenție . nr._/23.03.2015 pentru netemeinicie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE :

Admite cererea formulată de petentul S. Ș., domiciliat în B., A. Pann, nr. 4, ., ., județ B. în contradictoriu cu intimata DGPMB - Brigada de Poliție Rutieră, cu sediul în sector 3, București, Logofăt U., nr. 9-15.

Anulează procesul – verbal de contravenție . nr._.

Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare. Apelul se depune la Judecătoria Sectorului 2 București.

Pronunțată în ședință publică, azi, 13.11.2015.

Președinte Grefier

G.-O. C. C. R.

Red./ Thred.CGO./CR 4 ex/12.01.2016

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Hotărâre din 13-11-2015, Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI