Obligaţie de a face. Sentința nr. 6941/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 6941/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 18-06-2015 în dosarul nr. 6941/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI - SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 6941
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 18.06.2015
INSTANȚA CONSTITUITA DIN:
PREȘEDINTE: M. D. D.
GREFIER: F. B.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile, având ca obiect acțiune în constatare – clauze abuzive, pretenții, obligație de a face, privind pe reclamanta B. M. în contradictoriu cu pârâta ..
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns pârâta, prin avocat Ș. H., cu împuternicire avocațială la fila 90 dosar, lipsind reclamanta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează oral obiectul cauzei, stadiul judecății, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, precum și faptul că pârâta a depus la dosar întâmpinare și înscrisuri, precum și cerere de suspendare a cauzei și de amânare a judecății în vederea soluționării litigiului pe cale amiabilă, după care
Instanța pune în discuție excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 2 București, invocată de pârâtă prin întâmpinare.
Avocatul pârâtei solicită admiterea excepției necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 2 București, în temeiul dispozițiilor art. 94, art. 95 coroborat cu art. 99 din C.p.c. și declinarea soluționări cauzei către instanța competentă, Tribunalul București.
Instanța rămâne în pronunțare asupra excepției invocată de pârâtă.
JUDECĂTORIA
Asupra cauzei civile de fata:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București la data de 13.02.2015, sub nr._, reclamanta B. M. în contradictoriu cu pârâta . a solicitat instanței, ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună:
1.A constatarea caracterului abuziv al clauzei de comision de risc stipulata in art. 5 lit. a) din condițiile speciale ale convenției de credit nr._/02.11.2007, si art. 5 lit. b din actul adițional nr.1 încheiat la data de 03.11.2010 / art.3 punct 5 din act adițional nr.2 încheiat la data de 21.03.2011 si în consecința constatarea nulității absolute a acesteia;
1.B constatarea caracterului abuziv si in consecința constatarea nulității absolute a art.3 lit. d din convenției de credit nr._/02.11.2007 / art.3 lit.a din actul adițional nr.1 încheiat la data de 25.11.2010/ art.3 lit.e din actul adițional nr.2 incheiat la data de 03.11.2010/ art.1 punct 3 lit.a si d din act adițional nr.3 încheiat la data de 21.03.2011 privind dobânda variabila;
1.C constatarea caracterului abuziv al clauzei de comisionului de analiza dosar credit in cuantum de 60 CHF stipulat in art.5lit.b din condițiile speciale ale convenției de credit nr._/02.11.2007 si in consecința constatarea nulității absolute acestuia si restituirea sumei la care se vor adaugă dobânzile legale aferente, calculate de la data încasării pana la data restituirii integrale;
1.D constatarea caracterului abuziv al clauzei de comision de gestiune in cuantum de 185 CHF stipulat in art.5 lit.d din condițiile speciale ale convenției de credit nr._/02.11.2007 si in consecința constatarea nulității absolute acestuia si restituirea sumei la care se vor adaugă dobânzile legale aferente, calculate de la data încasării pana la data restituirii integrale;
2. restituirea tuturor sumelor achitate cu titlu de comision de risc in cuantum de 58,154 LEI (_.45CHF * 4.2388(valoare chf la data introducerii acțiunii) = 58,154 lei la data depunerii acțiunii) (redenumit ulterior comision de administrare), la care se vor adaugă dobânzile legale aferente, calculate de la data încasării pana la data restituirii integrale;
3.precizarea elementelor componente ale procentului de dobânda (dobânda = marja fixa + Libor la 3 M, 4,25-M+2,75, M=4,25-2,75=1,50, concluzionând marja fixa de la data încheierii contractului = 1,50) din contractul de convenției de credit nr._/02.11.2007 si a actelor adiționale 1 si 2 având in vedere procentul de dobânda si valoarea indicelui Libor CHF de la data încheierii contractului;
4. restituirea tuturor sumelor încasate de către banca cu titlu de dobânda, fără titlu legal si contractual, in baza clauzelor abuzive menționate mai sus;
5. constatarea caracterului abuziv al clauzei prevăzute in cuprinsul art. 3 lit. d) din condițiile speciale ale convenției de credit nr._/02.11.2007, a art.1 punct 3 lit.d din actul adițional nr.1, a art.1 punct 3 lit.d din actul adițional nr.2, referitoare la ajustarea dobânzii si in consecința constatarea nulității absolute a acesteia;
6. constatarea caracterului abuziv al clauzei prevăzute in cuprinsul secțiunii a 8-a din condițiile generale ale convenției de credit nr._/02.11.2007, referitoare la declararea scadentei anticipate si in consecința constatarea nulității absolute a acesteia;
7. constatarea caracterului abuziv al clauzei prevăzute in cuprinsul secțiunii a 10 a din condițiile speciale ale convenției de credit nr._/02.11.2007, referitoare la costurile suplimentare ce pot apărea si in consecința constatarea nulității absolute a acesteia;
8. constatarea caracterului abuziv al clauzei de risc valutar inserata in contractul de credit si eliminarea acesteia;
9. stabilizarea (înghețarea) cursului de schimb CHF - leu la momentul semnării contractului, curs care sa fie valabil pe toata perioada derulării contractului;
10.denominarea in moneda naționala a plaților, in virtutea principiului din regulamentul valutar conform căruia prețul mărfurilor sau al serviciilor intre rezidenți se plătește in moneda naționala;
11. obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecata, reprezentând onorariu avocat si alte cheltuieli ocazionate de rezolvarea acestui litigiu, in baza art. 453 alin.(1) C.pr.civ.
În motivarea în fapt a cererii, reclamanta a arătat că a încheiat la data de 02.11.2007 cu pârâta convenția de credit nr._, având ca obiect un credit in valoare de 92.000,00 CHF. Creditul s-a acordat pentru o perioada de 300 luni de la data încheierii Convenției.
La data de 03.11.2010 a încheiat cu . actul adițional nr.1 a contractul de credit nr._ / 02.11.2007 conform OUG 50/2010, fără ca reprezentanții băncii sa îi explice modificările aduse contractului inițial.
La data de 21.03.2011 a încheiat actul adițional nr.2 la contractul de credit nr._ / 02.11.2007, acceptând forțată de împrejurări toate condițiile impuse de către banca datorita situației financiare precare in care se afla în aceea perioada.
A mai arătat că deși achita ratele lunar cu toate ca a semnat 3 acte adiționale, cu trecerea timpului creditul în loc să scadă a crescut sau a rămas la aceeași valoare.
La momentul încheierii contractului de credit in cauza, raportat la circumstanțele economice de la acel precum si la capacitatea sa de înțelegere a clauzelor contractuale si a implicațiilor acestora pe termen lung, contractarea unui credit in CHF se prefigura a fi cea mai avantajoasa alternativa la un credit in lei sau în euro, acest aspect constituind motivul determinant in vederea perfectării contractului. Astfel, s-a obligat sa returneze creditul contractat la termenele si in cuantumul stipulate in contract, având ca premiza valutar al CHF de la aceea data (cu valoarea de 1CHF= 2.0153 LEI), însa pe parcursul derulării lui acesta s-a dublat cu consecințe grave asupra capacității sale de a-și îndeplini obligațiile contractuale, determinând astfel o imposibilitate fortuita de executare, crescând la data introducerii prezentei acțiuni 12.02.2015 la: 1 CHF = 4.2388 lei.
Creșterea accelerata a valorii CHF fata de moneda naționala cu implicații negative directe asupra costurilor împrumutului ce se răsfrâng asupra ratelor precum si a comisioanelor de schimb valutar, din leu in euro și din euro in CHF au determinat o schimbare a condițiilor contractuale avute in vedere la data contractării contractului si, in consecința, incumba in sarcina sa obligații vădit disproporționate fata de cele în considerarea cărora și-a exprimat voința de a se angaja juridic.
A mai menționat faptul ca odată cu semnarea fiecărui act adițional a solicitat eliminarea comisionului de risc cu privire la contractul de credit si de asemenea eliminarea clauzelor abuzive de la a 8a si a 10 a, cerere ce nu a fost acceptata, fiind stabilite anumite condiții, preacceptate si impuse prin Actele Adiționale cum a susținut si mai sus si se poate observa din lecturarea contractului si actelor adiționale.
În drept, a invocat art. 1 alin. 1, art. 4 alin. 1 din Legea 193/2000 privind clauzele abuzive din convențiile încheiate între comercianți și consumatori, art. 1 lit. a) din Anexa Legii nr. 193/2000, art. 6 alin. 2, art. 1341 și urm., art. 1534, art. 14, art. 15, art. 1175 din C.civ.
In dovedire a solicitat proba cu înscrisuri, cu interogatoriul și cu orice altă probă a cărei necesitate ar reieși din dezbateri.
Pârâta, legal citată, a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 2 București, în raport de art. 94 și art. 95 din C.p.c. și de caracterul neevaluabil în bani al capătului de cerere având ca obiect constatarea caracterului abuziv al clauzelor.
Analizând cu prioritate excepția de necompetență materială, care este o excepție de procedură absolută, instanța reține că, potrivit art. 95 pct. 1 din C.p.c., tribunalul judecă în primă instanță toate cererile care nu sunt date prin lege în competența altor instanțe, iar potrivit dispozițiilor art. 123 alin. 1 Cod pr.civ., cererile accesorii se judecă de instanța competentă pentru cererea principală, cererea accesorie fiind acea cerere a cărei soluționare depinde de soluția dată unui capăt de cerere principal, conform art. 30 alin. 4 Cod pr.civ., iar potrivit dispozițiilor art. 99 alin. 2 din C.p.c., în cazul în care mai multe capete principale de cerere întemeiate pe un titlu comun ori având aceeași cauză sau chiar cauze diferite, dar aflate în strânsă legătură, au fost deduse judecății printr-o unică cerere de chemare în judecată, instanța competentă să le soluționeze se determină ținându-se seama de acea pretenție care atrage competența unei instanțe de grad mai înalt
Având în vedere că acțiunea din cauza de față are drept capăt de cerere principal constatarea caracterului abuziv al clauzelor din convenția de credit, așa cum au fost menționate în petitul cererii de chemare în judecată, instanța constată că aparține tribunalului competența de soluționare a cauzei.
Așa cum dealtfel se afirmă chiar în acțiune, în primul rând se constată caracterul abuziv al clauzei, deci se constată atingerea, vătămarea, dreptului nepatrimonial al consumatorilor la negocierea directă a contractelor, a dreptului nepatrimonial al consumatorilor de a beneficia de bună-credință din partea profesioniștilor la încheierea contractelor și a dreptului nepatrimonial la un echilibru între drepturile și obligațiile părților contractante, capăt de cerere totdeauna neevaluabil în bani, întrucât atingerea acestor drepturi nepatrimoniale nu poate nicicum să fie evaluată în bani, rămânând un prejudiciu nepatrimonial chiar dacă reparația ar fi patrimonială, iar ulterior și ca o consecință, se aplică sancțiunea prevăzută de Legea nr. 193/2000, adică inexistența clauzei în raport cu consumatorul, care constituie o sancțiune diferită de nulitate.
Astfel, în functie de importanta conditiei de validitate nerespectate, sanctiunile de drept civil care atrag ineficacitatea unei clauze sunt si ele corespunzatoare anume: a) anulabilitatea; b) nulitatea; c) inexistenta.
In materia dreptului consumatorilor, problema ineficacității în contractele încheiate între profesioniști și consumatori se pune în alti termeni decat in dreptul pur privat, in primul rand datorita coexistentei mai multor categorii de interese aflate pe același plan, și anume: interesul general al societății de a proteja consumatorii în raporturile acestora cu profesioniștii si interesul individual al consumatorilor.
Legea trebuie sa tina seama de aceste interese si sa le concilieze, astfel că pentru anumite situații de încălcări grave, flagrante ale condițiilor de validitate a contractelor, uneori ea declara inexistenta actului. Inexistenta este situatia in care clauzele din contractul încheiat între profesionist și consumator nu prezinta nici macar umbra unei aparente de legalitate, ele aparand in mod manifest ca ilegale, fiind lovite de vicii atat de vizibile, incat nimeni nu le poate atribui caracterul de clauze obligatorii și nimeni nu poate fi obligat sa se supuna prevederilor cuprinse în astfel de clauze, iar punerea in executare a clauzelor inexistente de către profesionist, apare ca o cale de fapt, iar nu de drept, care atrage raspunderea profesionistului pentru prejudiciile produse consumatorului.
Deci, o clauză inexistentă nu genereaza, nu modifica si nu stinge raporturi juridice conform intentiei profesionistului, dar totusi ea poate produce efecte juridice ca un fapt material-juridic, putand avea ca efect, de exemplu, obligatia restituirii prestatiei necuvenite.
Prin urmare, inexistența se distinge de nulitate prin aceea că dacă viciul actului lovit de nulitate absolută trebuie constatat prin intermediul unei hotărâri judecătorești, inexistența se caracterizează printr-o stare intrinsecă de ineficacitate, ce nu constrânge consumatorul să se adreseze instanței.
Ca regula a regimului juridic al inexistentei clauzelor abuzive, trebuie admis dreptul consumatorilor de a constata personal existența clauzelor abuzive și de a se apara in fata oricui prin invocarea inexistentei.
In dreptul consumatorilor, în special în materia contractelor de credit, care au o mare răspândire și un mare impact în viața societății și a cetățenilor, prezinta un mare interes sanctiunea inexistentei spre deosebire de dreptul civil pur privat, întrucât aceste contracte constituie titluri executorii, producand efecte pana in momentul desfiintarii lor, astfel că în cazul inexistentei, prin simpla ei constatare, facuta de orice subiect interesat, sunt lipsite de caracterul executoriu.
Cu toate ca inexistenta se aseamănă mult cu nulitatea absoluta, practic efectul constatării fiind același, intrucat in ambele situatii clauzele sunt desființate in întregime cu efect retroactiv, totusi, distinctia intre cele doua sanctiuni există și constă în faptul ca o clauză lovită de nulitate absoluta continua sa produca efecte juridice până in momentul în care se constată, cu efect retroactiv, nulitatea clauzei de catre instanța competentă, pe cand in cazul inexistentei, clauza nu beneficiaza de la bun inceput de prezumția de validitate si nu poate fi pusă in executare.
Inserarea în contract a unei clauze abuzive constituie o faptă ilicită prin care se aduce atingere atât dreptului nepatrimonial al consumatorilor la negocierea directă a contractelor, dreptului nepatrimonial al consumatorilor de a beneficia de bună-credință din partea profesioniștilor la încheierea contractelor și dreptului nepatrimonial la un echilibru între drepturile și obligațiile părților contractante, existența acestor drepturi rezultând fără nici un dubiu din prevederile art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193 din 2000, care definește caracterul abuziv, cât și interesului general al societății de a proteja consumatorii în raporturile acestora cu profesioniștii, așa încât, acțiunea având ca obiect constatarea caracterului abuziv al clauzelor cu consecința inexistenței acestora este totdeauna neevaluabilă în bani.
Reglementarea sancțiunii inexistenței clauzelor abuzive rezultă cu evidență din prevederile art. 6 din Legea nr. 193/2000, conform căruia clauzele abuzive cuprinse în contract și constatate fie personal, fie prin intermediul organelor abilitate prin lege nu vor produce efecte asupra consumatorului, iar contractul se va derula în continuare, cu acordul consumatorului, numai dacă după eliminarea acestora mai poate continua.
Deci, conform legii, caracterul abuziv al clauzelor poate fi constatat nu numai de instanțele de judecată, dar chiar și de consumatori personal care, constatând acest caracter abuziv pot să refuze orice efect acestor clauze, sau chiar mai mult, pot să refuze continuarea contractului, spre deosebire de nulitate, care poate fi constatată doar de instanțele de judecată, iar până la eventuala ei constatare își produce toate efectele astfel cum au fost prefigurate prin contractul respectiv.
Prin urmare, atâta vreme cât o clauză este abuzivă, deci este inexistentă, sub nicio formă nu se poate considera că acea clauză ar fi evaluabilă în bani, pentru că ea pur și simplu nu există, iar ceva care nu există nu are absolut nicio valoare, deci cu atât mai puțin o valoare în bani. Când consumatorul invocă și solicită a se constata caracterul abuziv și, în consecință, inexistența unei clauze, ar fi cel puțin absurd să i se pretindă a evalua „nimicul”, iar o clauză care în accepțiunea legiuitorului nu produce nici un fel de efecte, deci nu numai că nu produce efecte patrimoniale, dar nu este nici măcar de natură a produce astfel de efecte, nu are cum să fie evaluabilă în bani, întrucât, pentru a fi evaluabilă în bani, ar trebui să producă efecte patrimoniale, sau cel puțin să fie de natură a produce astfel de efecte, ceea ce nu este cazul.
Împrejurarea că o clauză abuzivă poate produce efecte juridice ca un fapt material-juridic, putand avea ca efect, de exemplu, obligatia restituirii prestatiei necuvenite, nu înseamnă că acea clauză este evaluabilă în bani, pentru că ceea ce este evaluabil în bani în această situație este obligația de restituire întemeiată pe faptul juridic al plății nedatorate și nicidecum obligația prefigurată de profesionist prin clauza abuzivă, care, așa cum s-a reținut mai sus, nu genereaza, nu modifica si nu stinge raporturi juridice conform intentiei profesionistului.
Situația este deci diferită față de nulitate, întrucât în cazul nulității, până la constatarea acesteia de către instanța de judecată, clauza există, are o existență juridică și produce toate efectele prefigurate prin contractul în care a fost inclusă, iar dacă aceste efecte au un conținut patrimonial, atunci și clauza este evaluabilă în bani, astfel că și acțiunea prin care se solicită constatarea nulității acelei clauze are un obiect evaluabil în bani. Prin acțiunea în constatarea nulității unei clauze se urmărește înlăturarea aparenței juridice de validitate a acesteia, deci înlăturarea operațiunii juridice în sensul de „negotium iuris”, datorită căreia clauza produce efecte, ceea ce s-ar putea exprima plastic prin expresia „uciderea juridică a clauzei”, în vreme ce prin acțiunea în constatarea caracterului abuziv al unei clauze se urmărește, așa cum prevede expres legea, eliminarea acesteia, noțiunea de eliminare implicând în acest context doar operațiunea materială de înlăturare din contract a clauzei văzută în sensul de „instrumentum”, întrucât este lipsită total de suportul juridic necesar pentru a exista, or clauza abuzivă în materialitatea ei, ca și acțiunea de înlăturare a unei clauze abuzive în materialitatea sa nu are cum să fie evaluabilă în bani.
Că este așa, rezultă cu evidență din dispozițiile art. 12 alin. 1 și alin. 3 din Legea nr. 193/200, unde se prevede că „În cazul în care constată utilizarea unor contracte de adeziune care conțin clauze abuzive, organele de control prevăzute la art. 8 vor sesiza tribunalul de la domiciliul sau, după caz, sediul profesionistului, solicitând obligarea acestuia să modifice contractele aflate în curs de executare, prin eliminarea clauzelor abuzive, iar „Asociațiile pentru protecția consumatorului care îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 30 și 32 din Ordonanța Guvernului nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, îl pot chema în judecată pe profesionistul care utilizează contracte de adeziune care conțin clauze abuzive, la instanța prevăzută la alin. (1), pentru ca aceasta să dispună încetarea folosirii acestora, precum și modificarea contractelor aflate în curs de executare, prin eliminarea clauzelor abuzive”, precum și din dispozițiile art. 13 alin. 1 din Legea nr. 193/200, unde se prevede că „Instanța, în cazul în care constată existența clauzelor abuzive în contract, obligă profesionistul să modifice toate contractele de adeziune în curs de executare, precum și să elimine clauzele abuzive din contractele preformulate, destinate a fi utilizate în cadrul activității profesionale”.
Din expresiile utilizate de legiuitor în textele legale menționate în paragraful anterior, astfel cum au fost subliniate de instanță, rezultă cu prisosință că noțiunea de eliminare implică în acest context doar operațiunea materială de înlăturare din contract a clauzelor văzute în sensul de „instrumentum”, ceea ce confirmă reglementarea prin acest act normativ a sancțiunii inexistenței clauzelor abuzive, pentru că numai în cazul unei clauze inexistente se poate pune problema eliminării materiale a clauzei. Legiuitorul se referă expres și strict la constatarea caracterului abuziv, urmată de eliminarea clauzei, tocmai pentru că atâta vreme cât clauza abuzivă are doar o existență materială și nu există juridic, constatarea caracterului abuziv nici nu ar putea avea alt efect decât eliminarea materială și tocmai pentru că nu ai cum să „ucizi juridic” ceea ce nu are o existență juridică.
Dacă nu s-ar accepta această soluție și ar fi vorba de constatarea nulității, atâta vreme cât s-ar constata nulitatea absolută, nu ar mai avea nici un rost eliminarea materială a clauzelor. Atâta timp cât instanța a dispus „constată nulitatea clauzei”, această dispoziție înlătură din contract clauza atât din punct de vedere juridic, cât și material, cu efect retroactiv, deci după pronunțarea nulității nu se justifică în nici un fel obligarea la modificare prin eliminarea clauzelor. În urma constatării nulității, clauza nu mai există sub nicio formă, or legiutorul a reglementat foarte detaliat situația consecventă constatării caracterului abuziv, impunându-și foarte clar voința în sensul că se vor elimina material clauzele, ceea ce înseamnă că a reglementat o sancțiune distinctă de nulitate, adică inexistența clauzelor, pentru că nu poate fi primită interpretarea că ar fi reglementat atât de detaliat o urmare inutilă pentru sancțiunea nulității absolute, deci că ar fi dat o normă fără efect.
În plus, trebuie ținut cont și de faptul că nulitatea este o sancțiune care este atrasă de nerespectarea la încheierea unui act juridic a condițiilor de validitate de fond și de formă prevăzute de lege, cee ce înseamnă că această sancțiune intervine doar pentru actele juridice, adică pentru manifestările de voință făcute de părți în sensul de a produce efecte juridice, or legiutorul a prevăzut că urmare a constatării caracterului abuziv al clauzelor instanța va dispune să se elimine clauzele abuzive și din contractele preformulate, destinate a fi utilizate în cadrul activității profesionale, care în nici un caz nu constituie acte juridice, fiind simple formulare, ceea ce înseamă că eliminarea prevăzută de legiuitor ca urmare a constatării caracterului abuziv constă doar în operațiunea materială de înlăturare a clauzelor văzute în sensul de „instrumentum”, ceea ce înseamnă că sancțiunea caracterului abuziv constă în inexistența clauzelor, întrucât doar în cazul unei inexistențe se justifică o înlăturare materială a clauzelor, pentru că acestea pur și simplu nu există juridic, nu reprezintă nicio manifestare de voință și pot fi înlăturate doar material. Clauzele din formularele de contracte destinate a fi utilizate, dar care nici măcar nu au fost propuse vreunui consumator și care doar există undeva în fișetele unui profesionist, nu reprezintă nicicum o manifestare de voință care să poată atrage sancțiunea nulității absolute.
Cu alte cuvinte, clauza abuzivă este doar o cochilie goală, o zgură lipsită de viață, un contract care este doar scris pe hârtie fără a exista în nici un fel ca realitate juridică, astfel că fiind lipsită de orice valoare, nici nu poate să transmită vreo valoare pentru acțiunea în care urmărește înlăturarea acesteia și nici nu poate să atragă sancțiunea nulității absolute. Pentru a putea vorbi de nulitate absolută trebuie să existe o manifestare de voință juridică în sensul de a se produce anumite efecte, care să poată fi afectată de un viciu care să atragă nulitatea, or clauza abuzivă nu reprezintă o manifestare de voință producătoare de efecte juridice în sensul prefigurat de profesionist, ea nu genereaza, nu modifica si nu stinge raporturi juridice, astfel că nici nu poate să atragă nulitatea absolută fiind pur și simplu inexistentă .
Față de considerentele arătate, instanța va admite excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 2 Bucuresti, invocată din oficiu, și, în temeiul art. 132 alin.1 Cod pr.civ., va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția necompetenței materiale invocată de pârâtă.
Declină competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta B. M., cu domiciliul în București, ., .. 3, ., Sector 3 și cu domiciliul ales la C.A. C. M. V., București, Calea Rahovei, nr. 266-268, Clădirea 60, ., Electromagnetica Business Park, Sector 5, în contradictoriu cu pârâta ., cu sediul în București, Șoseaua P., nr. 42, . 10, Sector 2, în favoarea Tribunalului București.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 18.06.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
M. D. D. F. B.
Red./tehn./M.D.D./F.B./4 ex. /06.07.2015
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 6962/2015.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 6951/2015.... → |
|---|
