Partaj judiciar. Sentința nr. 4694/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI

Sentința nr. 4694/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 28-04-2015 în dosarul nr. 4694/2015

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECATORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI - SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 4694

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA:28.04.2015

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE: P. M.

GREFIER: D. A.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect, partaj judiciar privind pe reclamant L. T.- în contradictoriu cu pârâta B. E..

La apelul nominal, făcut în ședință publică pe lista cauzelor la ordine, a răspuns reclamantul personal și asistată de avocat cu împuternicire avocațială depusă la dosar, pârâta B. E. prin avocat cu împuternicire avocațială depusă la doar lipsind celelalte părți.

Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței, obiectul cauzei, stadiul procesual, modul de îndeplinire a procedurii de citare,

Nemaifiind alte cererii de formulat și excepții de invocat, instanța acordă părților cuvântul pe formularea cererii de probatoriu.

Apărătorul reclamantului solicită instanței încuviințarea probei cu înscrisuri precizând că valoare casei este de 90.000 EURO, depunând totodată a dosarul cauzei un set de înscrisuri.

Apărătorul pârâtei B. E. solicită instanței încuviințarea probei cu înscrisuri.

Instanța deliberează asupra probelor solicitate de părți și încuviințează pentru părți proba cu înscrisurile atașate la dosar, apreciind în raport de dispozițiile art. 258 C.Pr.Civ., ca fiind pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei.

Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și cuvântul pe fondul cauzei.

Reclamantul prin avocat solicită instanței admiterea cererii așa cum a fost formulată, să se dispună partajarea imobilului ce face obiectul cauzei, să se dispună atribuirea acestuia către reclamantul L. T. cu obligarea acestuia la plata sultei în valoare de 30.000 Euro către pârâta B. E.. Totodată solicită ca achitarea sultei să se facă într-un termen de 12 luni raportat la faptul că pe de o parte există o altă cauză civilă cu obiect pretenții ce privește o sumă de bani moștenire ce a fost sustrasă din masa partajabilă de către fiica pârâtei din prezenta cauză care are termen pe 5 mai, cu cheltuieli de judecată taxă judiciară de timbru și onorariu de avocat pe cale separată.

Pârâta B. E. prin avocat învederează instanței că este de acord cu acțiunea formulată de către reclamant, să se facă partajul așa cum a fost solicitat, să se plătească sulta în termen de 3 luni și nu în termen de 12 luni. A mai arătat că față de referirile cu privire la fiica pârâtei solicită să nu se tină cont de precizările făcute și nu are legătură cu cauza cu cheltuieli de judecată, precizând că nu are asupra sa chitanțele.

Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față instanță constată următoarele.

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanței în data de 09.05.2013 sub nr._ reclamantul L. T. a solicitat în contradictoriu cu pârâții B. E., L. C., P. E. R. ieșirea din indiviziune asupra imobilului situat în București, . sector 2 compus din terenul în suprafață de 300 mp și construcția amplasată pe acesta.

În motivarea cererii a arătat că a dobândit imobilul împreună cu pârâții de pe urma defunctei sale mătuși, așa cum rezultă din certificatul de moștenitor nr.96/06.12.2012 și cu toate că a încercat partajarea imobilului pe cale amiabilă, au existat neînțelegeri în privința valorii acestuia.

În drept au fost invocate disp. art. 118 c.pr.civ., art. 192 și urm. c.pr.civ, art.979 și urm. c.pr.civ., art.1143 cod civil.

Reclamantul a depus la dosar o cerere precizatoare prin care a învederat faptul că a cumpărat cota indiviză a pârâților L. C. și P. E. R. conform contractelor de vânzare cumpărare de drepturi litigioase nr.487/15.05.2013 și nr.484/14.05.2013 în prezent având calitatea de coproprietari reclamantul și pârâta B. E..

Pârâta a depus la dosar întâmpinare prin care a învederat că este de acord cu ieșirea din indiviziune, cu atribuirea bunului către reclamant cu obligarea acestuia la plata sultei prin raportare la valoarea de 90.000 Euro, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea poziției sale procesuale pârâta a arătat că sunt neadevărate susținerile reclamantului în sensul că au existat neînțelegeri cu privire la valoarea bunului or că în prezent deține cheile imobilului, nepermițând accesul, reclamantul fiind cel care a pătruns prin efracție în imobil, ocupându-l de la începutul lunii august 2013, a făcut diverse modificări la imobil fără permisiunea sa.

Pârâta a mai susținut că a primit o notificare din partea pârâtului în vederea inventarierii bunurilor mobile iar nu pentru partajarea bunurilor mobile.

În dovedirea solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, martori, .

În drept au fost invocate disp. art. 205 c.pr.civ.

Instanța a încuviințat părților proba cu înscrisuri.

Analizând probatoriul administrat instanța reține următoarele:

Soții G. M. și G. Ianula-autorii părților, au dobândit prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr.3428/239/06.08.1960 terenul de 300 mp situat ., sector 2 ( fosta stra. Dimineții, fostă stradă C lot. Nr.143 din parcelarea C. M., teren pe care au ridicat o construcție în baza autorizație de construcție nr.266D din adta de 14.11.1960.

De pe urma defuncților G. M. și G. Ianula au rămas ca moștenitori reclamantul, pârâta și L. C. și P. E. R..

Reclamantul a dobândit și cota numiților L. C. și P. E. R. conform contractelor de vânzare cumpărare de drepturi litigioase nr.487/15.05.2013 și nr.484/14.05.2013 în prezent având calitatea de coproprietari reclamantul cu cotă de 2/3 și pârâta B. E. cu o cotă de 1/3.

Prin urmare instanța reține existența unei stări de indiviziune asupra imobilului situat în București, . sector 2 compus din terenul în suprafață de 300 mp și construcția amplasată pe acesta.

Pentru a atribui imobilul în deplină proprietate și liniștită posesie reclamantului, instanța a avut în vedere faptul că acesta deține o cotă mai mare din bun precum și acordul pârâtei în acest sens.

În temeiul disp. art. 989 c.pr.civ. va obliga reclamantul la plata sumei de 30.000 Euro echivalentul cu titlu de sultă către pârâta, în termen de 5 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii, sultă stabilită la valoarea de 90.000 Euro cu care părțile au fost de acord.

Conform disp. art. 453 c.pr.civ. va obliga pârâta la plata sumei de 550 lei cheltuieli de judecată către reclamant reprezentând taxă judiciară de timbru, stabilită în limita cotei deținute din bun, reclamantul având obligația să suporte cheltuielile de judecată în limita cotei sale din bun, partajul profitând deopotrivă părților.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea privind pe reclamant L. T.- cu domiciliul în sector 3, București, CALEA CALARASILOR, nr. 177, ., . la Cabinet de Avocat B. C. în contradictoriu cu pârât B. E. domiciliată în sector 2, București, ..

Dispune ieșirea din indiviziune asupra imobilului situat în București, . sector 2 compus din terenul în suprafață de 300 mp și construcția amplasată pe acesta.

Atribuie imobilul situat în București, . sector 2 compus din terenul în suprafață de 300 mp și construcția amplasată pe acesta în deplină proprietate și liniștită posesie reclamantului.

Obligă reclamantul la plata sumei de 30.000 Euro echivalentul cu titlu de sultă către pârâta, în termen de 5 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii.

Obligă pârâta la plata sumei de 550 lei cheltuieli de judecată către reclamant reprezentând taxă judiciară de timbru.

Cu drept de apel 30 zile comunicare, cererea pentru exercitarea cǎii de atac urmând a fi depusǎ la Judecǎtoria Sector 2 București.

Pronunțată în ședință publică azi, 28.04.2015

PREȘEDINTE, GREFIER,

P. M. D. A.

Red. Jud P.M 5 ex/ 05.06.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Partaj judiciar. Sentința nr. 4694/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI