Plângere contravenţională. Încheierea nr. 04/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Încheierea nr. 04/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 18-03-2015 în dosarul nr. 3012/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI - SECȚIA CIVILĂ
INCHEIERE
Ședința publică din data de 04.03.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: P. V. L.
GREFIER: B. F.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile, având ca obiect plângere contravențională, privind pe petenta . SA în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA - Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică -CESTRIN.
La primul și la al doilea apel nominal făcut în ședința publică, conform Regulamentului de ordine interioară, nu au răspuns părțile.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței obiectul dosarului, stadiul procesual, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, precum și faptul că la data de 27.02.2015 intimata a depus o cerere prin care solicita plangerea si inscrisurile pentru a formula intampinare.
Instanța constata ca plângerea contravenționala a fost introdusa pe rolul Judecatoriei C. sub nr._/215/2014, ca intimata a primit plangerea si inscrisurile si ca la data de 11.08.2014 a formulat si intampinare, motiv pentru care respinge solicitarea intimatei ca neintemeiata.
Instanța, verificându-și competența în temeiul art. 131 N.C.pr.civ., constată că este competentă a soluționa prezenta cauză general, material și teritorial, raportat la dispozițiile art. 94 pct. 4 C.pr.civ. coroborat cu art. 10¹ din O.G. nr. 15/2002.
Instanța, in baza art. 238 alin. 1 C.proc. civ, estimeaza durata procesului la 10 zile si constatand ca s-a solicitat judecata in lipsa si proba cu inscrisuri, în baza dispozițiilor art. 258 alin. 1 C.proc.civ., o încuviințează ca fiind pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei si dispune administrarea ei la termenul de azi potrivit art. 260 alin. 1 C.proc. Civ.
Nemaifiind alte cereri de formulat în cauză și nici alte incidente de solutionat, instanța, în temeiul art. 244 C.proc.civ., declară încheiată faza de cercetare a procesului și, în temeiul art. 392 și 394 C.proc.civ., declară închise dezbaterile în fond și reține cauza spre soluționare pe baza probelor aflate la dosar.
INSTANȚA
Având nevoie de timp pentru a delibera, urmează a amâna pronunțarea, motiv pentru care:
DISPUNE
Amână pronunțarea la data de 18.03.2015 conform art. 396 alin. 1 C.pr.civ.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 04.03.2015.
PREȘEDINTE GREFIER,
P. V. L. B. F.
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI-SECȚIA CIVILĂ
SECȚIA CIVILĂ
Sentința civilă nr.3012
Ședința publică din data de 18.03.2015
Instanța constituită din
PREȘEDINTE: P. V. L.
GREFIER: B. F.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile, având ca obiect plângere contravențională, privind pe petenta . SA în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA - Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică -CESTRIN.
Dezbaterile pe fondul cauzei au avut loc în ședința publică de la termenul din data de 04.03.2015, care fac parte integrantă din prezenta, când, instanța a amânat pronunțarea la data de 18.03.2015 conform art. 396 alin. 1 C.pr.civ.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București, la data de 19.01.2015, sub nr._ ( cerere declinata de Judecatoria C. prin sentinta civila nr._/06.11.2014 pronuntata in dosarul nr._/215/2014), petenta . SA a contestat procesul verbal de contravenție nr._/02.06.2014, solicitând instanței ca în raport de motivele invocate, prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea procesului verbal atacat și pe cale de consecință, anularea măsurii de sancționare a petentei.
În fapt, petenta arată că prin actul contestat a fost sancționata contravențional pentru faptul că a circulat pe drumurile naționale fără a deține rovinietă valabilă. Precizeaza ca auto marca Peugeot 307 T6 Sport 1,6E cu nr. de inmatriculare_ este folosit de numita C. F. in baza contractului de leasing financiar nr._/26.05.2006, aceasta avand calitatea de utilizator. Mai mult, la data de 02.06.2011 contractul a ajuns la maturitate iar proprietatea auto a fost transmisa numitei C. Florert. Actul a fost incheiat si cu incalcarea art. 16 alin. 7 si art. 19 alin. 1 si 2 din OG 2/2001 rep.
În drept, petenta a invocat OG nr. 15/2002 mod. si OG 2/2001 mod. A solicitat judecarea cauzei în lipsă.
În dovedire, a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, fiind depuse in copie: actul contestat, factura din 02.06.2011 privind valoarea reziduala a auto marca Peugeot 307 T6 Sport 1,6E cu nr. de inmatriculare_ .
Intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România – C.E.S.T.R.I.N., a formulat întâmpinare prin care a solicitat instanței să respingă plângerea contravențională ca fiind nefondată și neîntemeiată, și menținerea procesului verbal de constatare a contravenției.
În fapt, intimata a precizat că procesul verbal a fost întocmit cu respectarea prevederilor art. 9 alin. 2 și 3 din OG nr. 15/2002, constatarea contravenției fiind efectuată cu mijloace specifice ale Sistemului Informativ de Emitere, Gestiune, Monitorizare și Control a Rovinietei, învederând totodată că procesul verbal întrunește toate condițiile prevăzute de OG nr. 15/2002 coroborat cu OG nr.2/2001.
Intimata a mai arătat că nici contractul de leasing financiar nr._/26.05.2006 si nici factura din 02.06.2011 privind valoarea reziduala a auto marca Peugeot 307 T6 Sport 1,6E cu nr. de inmatriculare_ nu ii sunt opozabile, petenta având posibilitatea de a-și recupera prejudiciul cauzat de către cumpărător pe calea unei acțiuni civile.
În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispozițiile OG nr. 2/2001, OG nr. 15/2002, Legea nr. 455/2001 și Ordinul MTI nr. 769/2010 și Legea nr. 134/2010.
În dovedire, a solicitat administrarea probei cu înscrisuri si a depus inscrisurile care au stat la baza incheierii procesului-verbal de contraventie.
În ședința publică din data de azi, instanța a încuviințat administrarea probei cu înscrisurile de la dosar, în temeiul dispozițiilor art. 258 alin. 1 C.proc.civ.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:
Prin procesul-verbal de constatare și sancționare contravențională . nr._/02.06.2014, întocmit de C.N.A.D.N.R. S.A. Centrul de studii tehnice rutiere și informatică CESTRIN, în sarcina petentei s-a reținut săvârșirea contravenției prevăzută de art. 8 alin. 1 din O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, respectiv autovehiculul cu numărul de înmatriculare_, aparținând petentei, a circulat pe DN 65 Km 15+550 m, pe raza localitatii Pielesti, judetul D., la data de 12.01.2014, orele 19,43, fără a deține rovinietă valabilă.
Prin același proces-verbal, petenta a fost sancționată cu amenda contravențională în temeiul prevederilor art. 8 alin. 2 din O.G. nr. 15/2002.
Însă potrivit înscrisurilor depuse la dosar, instanța reține că petenta a făcut dovada ca la data de 02.06.2011, anterior constatării contravenției, a transmis proprietatea autoturismului marca Peugeot 307 T6 Sport 1,6E cu nr. de inmatriculare_ in baza contractul de leasing financiar nr._/26.05.2006 coroborat cu factura din 02.06.2011 privind valoarea reziduala a auto marca Peugeot 307 T6 Sport 1,6E cu nr. de inmatriculare_ .
În drept, instanța reține că, potrivit dispozițiilor art. 6 alin. 1 din O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, utilizatorii români au obligația legală de a achita tariful de utilizare în lei, la cursul de schimb al zilei comunicat de Banca Națională a României, valabil pentru ultima zi din luna anterioară datei achitării tarifului, iar în conformitate cu art. 7 din același act normativ, responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile, precum și a achitării tarifului de trecere sau a tarifului de concesiune revine în exclusivitate utilizatorilor români, iar în cazul utilizatorilor străini, aceasta revine în exclusivitate conducătorului auto al vehiculului.
Nerespectarea acestei obligații legale este sancționată prin instituirea contravenției prevăzută de art. 8 alin. 1 din O.G. nr. 15/2002, respectiv fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă constituie contravenție și se sancționează cu amenda în cuantumul prevăzut de anexa nr. 2.
În conformitate cu dispozițiile art. 34 din O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța verifică legalitatea și temeinicia procesului-verbal contestat.
În ceea ce privește legalitatea procesului verbal, instanța retine ca, potrivit prevederilor art. 9 alineat 3 din OG 15/2002 actualizată: „Procesul-verbal se întocmește și se comunică contravenientului în termen de 30 de zile de la data constatării contravenției, interval în care nu se pot încheia alte procese-verbale de constatare a contravenției pentru încălcarea prevederilor art. 8 alin. (1).”
Norma legală instituie un termen de prescripție derogatoriu atât de la aplicarea sancțiunii contravenționale (măsura aplicării sancțiunii contravenționale fiind indisolubilă de întocmirea procesului verbal, în speță) cât și de la executarea acesteia (prescripția executării sancțiunilor fiind strâns legată de actul comunicării procesului verbal).
Nu se poate retine că acest termen ar fi doar unul prohibitiv, întrucât acesta nu este legat de interzicerea întocmirii unui act de procedură ci de perfectarea unui proces verbal de contravenție, respectiv a unui act administrativ de sancționare pentru care legiuitorul a stabilit o reglementare specifică, respectiv OG 2/2001. În această normă cadru se stipulează cu claritate faptul că, esențialmente, condițiile angajării răspunderii contravenționale sunt legate de obligația agenților constatatori de a perfecta actul într-un anumit termen de prescripție: „Aplicarea sancțiunii amenzii contravenționale se prescrie în termen de 6 luni de la data săvârșirii faptei.” (art. 13)
În situația în care intenția legiuitorul ar fi fost doar aceea de a prevedea faptul că în termenul de 30 de zile nu se pot întocmi alte procese-verbale, limitând astfel caracterul continuu al contravenției, acesta nu ar fi menționat în mod expres că procesul-verbal trebuie să fie întocmit și comunicat în termen de 30 de zile de la data constatării contravenției, fiind suficient să se prevadă că procesul-verbal trebuie doar să fie comunicat în termen de 30 de zile, perioadă în care nu se pot încheia alte procese-verbale pentru aceeași faptă, termen de altfel prevăzut și de art. 14 din O.G. nr. 2/2001.
În speță, se poate reține că fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă a fost constatată la data de 12.01.2014 iar procesul verbal a fost perfectat la mai mult de 30 de zile, respectiv la data de 02 iunie 2014.
În consecință, instanța retine că procesul verbal nu a fost legal întocmit.
Mai mult, prin decizia nr. 6/16.02.2015 ICCJ, in interpretarea și aplicarea dispozițiilor art.17 din Ordonanța Guvernului nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările, raportate la dispozițiile art.4 pct.1-4 și art.7 din Legea nr.455/2001 privind semnătura electronică, republicată, procesele-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor prevăzute de art.8 alin.(1) din Ordonanța Guvernului nr.15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.424/2002, cu modificările și completările ulterioare, încheiate potrivit art.9 alin.(1) lit.a), alin.(2) și alin.(3) din acest act normativ, transmise persoanelor sancționate contravențional pe suport de hârtie, sunt lovite de nulitate absolută în lipsa semnăturii olografe a agentului constatator.
Astfel, si pentru acest motiv actul este nelegal.
Este adevarat ca recursul in interesul legii nu are efect retroactiv dar semnatura de pe procesul verbal contestat nu poate fi retinuta ca valabila intrucat nu este o semnatura electronica astfel cum sustine intimata, nici simpla ( conform art 4 pct. 3 din Legea nr.455/2001 privind semnatura electronica ), nici extinsa ( conform art.4 pct .4) si nici calificata ( conform art .5) intrucat este aplicata pe hartie. Ori toate semnaturile electronice sunt niste date in forma electronica astfel incat din momentul in care sunt puse pe hartie, ele isi pierd valoarea juridica pe care le-o da legea.
Cu privire la temeinicia procesului-verbal, instanța reține că responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile, precum și a achitării tarifului de trecere sau a tarifului de concesiune revine în exclusivitate utilizatorilor români (art. 7 din O.G. nr. 15/2002), iar termenul de utilizator este definit ca persoana fizică sau juridică înscrisă în certificatul de înmatriculare, care are în proprietate sau care, după caz, poate folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate in Romania, potrivit art. 1 alin. 1 lit. b din aceeași ordonanță.
La data săvârșirii contravenției reținute în sarcina petentei, respectiv 12.01.2014, aceasta nu mai avea proprietatea și detenția autoturismului, astfel cum reiese din contractul de leasing financiar nr._/26.05.2006 coroborat cu factura din 02.06.2011 privind valoarea reziduala a auto marca Peugeot 307 T6 Sport 1,6E cu nr. de inmatriculare_ .
În conformitate cu dispozițiile art. 1 din O.G. nr.2/2001, constituie contravențiefapta tipică, săvârșită cu vinovăție, stabilită și sancționată prin lege.
Instanța constată că faptă comisă de către petentă nu este tipică, având în vedere că nu există corespondență între fapta concretă și modelul abstract descris prin norma de incriminare.
Astfel, pentru considerentele reținute mai sus, fapta petentei nu se suprapune cu fapta contravențională prevăzută de art. 8 alin. 1 din O.G. nr. 15/2002, având în vedere că aceasta nu avea nici calitatea de utilizator al autoturismului cu nr. de înmatriculare_, nici pe cea de proprietar, astfel cum impun dispozițiile legale menționate anterior.
În procesul de constatare a faptei contravenționale, intimata apelează la sistemul informatic de emitere, gestiune, monitorizare și control al rovinietei - SIEGMCR, conform art. 9 din O.G. nr. 15/2002, iar utilizatorul autoturismului este identificat prin interogarea bazei de date a Ministerului Administrației și Internelor, Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (MAI-DRPCIV), în baza unui protocol încheiat între instituții.
Inexistența informațiilor necesare în baza de date a M.A.I.-D.R.P.C.I.V., întrucât proprietarul nu a îndeplinit formalitățile de desemnare a noului utilizator, nu este de natură să atragă răspunderea petentei. Rămâne autorităților competente să ia măsurile necesare pentru acuratețea informațiilor din bazele de date, acest fapt neputând fi imputat petentei. Aceasta deoarece pentru situația de față există deja o sancțiune contravențională incriminată de legiuitor.
Astfel, noul proprietar este obligat să solicite autorității competente transcrierea transmiterii dreptului de proprietate, în termen de 30 de zile de la data dobândirii dreptului de proprietate asupra vehiculului, potrivit art. 11 alin. 4 din O.U.G. nr. 195/2002, nerespectarea acestei obligații legale constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a III-a de sancțiuni, respectiv fapta săvârșită de către persoane fizice constând în neefectuarea modificărilor și completărilor intervenite în certificatul de înmatriculare ori în cartea de identitate a vehiculului (art. 101 alin. 1 pct. 4 raportat la art. 98 alin. 4 lit. c) din OUG nr. 195/2002).
Pe cale de consecință, instanța constată că sancționarea petentei în condițiile menționate anterior nu are niciun suport legal, constituind o încălcare a principiului legalității stabilirii contravențiilor și aplicării sancțiunilor contravenționale, consacrat de dispozițiile art.1 din O.G. nr. 2/2001, va admite plângerea contravențională formulată de către petentă și va anula procesul-verbal contestat ca nelegal si netemeinic.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite plângerea formulată de către petenta . SA, având J40/_/2007 si CUI RO_, cu sediul în București, .. 3, . în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA - Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică –CESTRIN, avand CUI_ si J_, cu sediul în București, .. 401A, sector 6.
Dispune anularea procesului verbal de contraventie . nr._/02.06.2014 si exonereaza petenta de sanctiunile aplicate.
Ia act ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecata.
Cu drept de apel in termen de 30 zile de la comunicare.
Cererea de apel se depune la Judecatoria Sector 2.
Pronunțată în ședința publică astăzi, 18.03.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
P. V. L. B. F.
Red. Jud. PVL
4 ex/19.03.2015
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 3006/2015. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 1214/2015.... → |
|---|








