Plângere contravenţională. Încheierea nr. 09/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI

Încheierea nr. 09/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 23-09-2015 în dosarul nr. 9318/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI - SECȚIA CIVILĂ

INCHEIERE

Ședința publică din data de 09.09.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: P. V. L.

GREFIER: B. F.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile, având ca obiect plângere contravențională, privind pe petenta S. de P. a Energiei Electrice în Hidrocentrale – Hidroelectrica S.A. prin Euro Insol SPRL în calitate de administrator judiciar si prin D. G. în calitate de administrator special în contradictoriu cu intimata A. de R. în Domeniul Energiei.

La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns petenta prin consilier juridic S. C. care împuternicirea de reprezentare juridică nr. 9771/07.09.2015, lipsă fiind intimata.

Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței obiectul dosarului, stadiul procesual, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, dupa care,

Petenta prin consilier juridic depune un set înscrisuri.

Instanța, verificându-și competența în temeiul art. 131 C.pr.civ., dupa ascultarea reprezentantului petentei, constată că este competentă a soluționa prezenta cauză general, material și teritorial, raportat la dispozițiile art. 31 si 32 din OG 2/2001 rep. coroborate cu art. 94 punct 3 C.pr.civ. si, în baza art. 238 alin. 1 C.proc. civ, estimeaza durata cercetarii procesului la 20 zile.

Instanța pune în discutie probele.

Petenta prin consilier juridic solicita proba cu înscrisuri.

Instanța, în baza dispozițiilor art. 258 alin. 1 C.proc.civ., încuviințează proba cu înscrisuri ca fiind pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei si dispune administrarea ei la termenul de azi potrivit art. 260 alin. 1 C.proc. civ.

Nemaifiind alte cereri de formulat în cauză și nici alte incidente de solutionat, instanța, în temeiul art. 244 C.proc.civ., declară încheiată faza de cercetare a procesului și, în temeiul art. 392 C.proc.civ., deschide dezbaterile si acorda petentei prin reprezentant cuvantul pe fondul cauzei.

Petenta prin consilier juridic solicita admiterea plângerii astfel cum a fost formulata, anularea actului contestat ca nelegal si netemeinic. Precizeaza ca în raport de art. 13 alin. 2 din OG nr. 2/2001 intimata nu mai putea aplica sanctiunea, dreptul fiind prescris, intrucat cele 3 lucrari de investitii din cele 9 au fost terminate /finalizate în anul 2013. Procesul verbal de contraventie nr._/24.10.2014 este nul absolut întrucat a fost întocmit cu încalcarea art. 16 alin. 1 din OG nr. 2/2001, agentul constatator nu a descris fapta cu indicarea datei, orei si locului în care a fost savarsita si nu a aratat toate împrejurarile ce pot servi la aprecierea gravitatii faptei. Agentul constatator nu a indicat care sunt cele 9 lucrari pentru care petenta a fost sanctionata ci dor exemplifica 3. Actul contestat este si netemeinic fata de prevederile art. 10 alin. 1 lit.a din Legea nr. 123/2012 întrucat cele 3 lucrari despre care se face vorbire nu se încadreaza în acest text de lege, nefiind lucrari de retehnologizare ci doar lucrari de modernizare. Fără cheltuieli de judecată.

Instanța, în temeiul art. 394 C.proc.civ., declară închise dezbaterile în fond și reține cauza spre soluționare .

INSTANȚA

Având nevoie de timp pentru a delibera, urmează a amâna pronunțarea, motiv pentru care:

DISPUNE

Amână pronunțarea la data de 23.09.2015 conform art. 396 alin. 1 C.pr.civ.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 09.09.2015.

PREȘEDINTE GREFIER,

P. V. L. B. F.

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI-SECȚIA CIVILĂ

SECȚIA CIVILĂ

Sentința civilă nr. 9318

Ședința publică din data de 23.09.2015

Instanța constituită din

PREȘEDINTE: P. V. L.

GREFIER: B. F.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile, având ca obiect plângere contravențională, privind pe petenta S. de P. a Energiei Electrice în Hidrocentrale – Hidroelectrica S.A. prin Euro Insol SPRL în calitate de administrator judiciar si prin D. G. în calitate de administrator special în contradictoriu cu intimata A. de R. în Domeniul Energiei.

Dezbaterile pe fondul cauzei au avut loc în ședința publică de la termenul din data de 09.09.2015, care fac parte integrantă din prezenta, când instanța a amânat pronunțarea la data de 23.09.2015 conform art. 396 alin.1 C.pr.civ.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București, în data de 10.11.2014, sub nr._, petenta S. de P. a Energiei Electrice în Hidrocentrale – Hidroelectrica S.A. prin Euro Insol SPRL în calitate de administrator judiciar si prin D. G. în calitate de administrator special în contradictoriu cu intimata A. de R. în Domeniul Energiei a contestat procesul verbal de contraventie nr._/24.10.2014, solicitând instanței ca în raport de motivele invocate, prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea procesului verbal atacat și pe cale de consecință, anularea măsurii de sancționare a petentei.

În fapt, petenta arată că în raport de art. 13 alin. 2 din OG nr. 2/2001 intimata nu mai putea aplica sanctiunea, dreptul fiind prescris, întrucat cele 3 lucrari de investitii din cele 9 au fost terminate /finalizate în anul 2013. Procesul verbal de contraventie nr._/24.10.2014 este nul absolut întrucat a fost întocmit cu încalcarea art. 16 alin. 1 din OG nr. 2/2001, agentul constatator nu a descris fapta cu indicarea datei, orei si locului în care a fost savarsita si nu a aratat toate împrejurarile ce pot servi la aprecierea gravitatii faptei. Agentul constatator nu a indicat care sunt cele 9 lucrari pentru care petenta a fost sanctionata ci dor exemplifica 3 – lucrarea „ Reabilitare prin RK cu modernizare la HA1 CHE Remet inclusiv a panourilor de comanda, protectie, masura si automatizare aferente” realizata in baza contractului nr. 6754/01.11.2011 incheiat intre Hidroelectrica S.A. – Sucursala Hidrocentrale Cluj-UH Oradea cu ., lucrarea „ Modernizare hidroagregat nr. 2 CHE Raureni” realizata in baza contractului nr._-401/2011 incheiat intre Hidroelectrica S.A. – Sucursala Hidrocentrale Ramnicu Valcea cu . SA si lucrarea „ Modernizarea statiei de 20 kv din CHE Sasciori” realizata in baza contractului nr. 16/16.05.2011 incheiat intre Hidroelectrica S.A. – Sucursala Hidrocentrale S. cu .. Actul contestat este si netemeinic fata de prevederile art. 10 alin. 1 lit.a din Legea nr. 123/2012 întrucat cele 3 lucrari despre care se face vorbire nu se încadreaza în acest text de lege, nefiind lucrari de retehnologizare ci doar lucrari de modernizare. Acest text legal prevede obligativitatea obtinerii autorizatiei de infiintare doar pentru realizarea de capacitati de energetice de producere a energiei electrice, inclusiv de capacitati de producere a energiei electrice si termice in cogenerare, noi, sau care sunt retehnologizate si numai daca puterea electrica instalata a capacitatilor respective depaseste 1 MW. Capacitatea de producere a energiei electrice in cadrul Hidroelectrica SA nu poate fi decat hidroagregatul ( turbina si generatorul aferent). Potrivit art. 3 punct 62 din Legea nr. 123/2012 prin retehnologizare se intelege ansamblul operatiunilor de inlocuire a unor tehnologii existente, uzate moral si/sau fizic, cu tehnologii moderne, in scopul cresterii eficientei activitatii, reducerii consumurilor specifice de energie, reducerii emisiilor poluante, etc. Astfel, nu se poate retine ca cele 3 lucrari date cu titlu de exemplu de agentul constatator sunt lucrari de retehnologizare. Primele doua lucrari sunt lucrari de modernizare iar cea de-a treia se refera la o statie care nici nu are o capacitate de productie, nefiind nici macar statie electrica. Potrivit art. 3 punct 61 si 62 din Legea energiei nr. 123/2012 si Ordinului ANRE nr. 35/06.12.2002 pentru aprobarea Regulamentului de conducere si organizare a activitatii de mentenanta, publicat in MO, partea I nr. 916/16.12.2002, prin modernizare se intelege ansamblul de lucrari prin care, fara a interveni asupra tehnologiilor utilizate in cadrul SISC se inlocuiesc elementele uzate moral si/sau fizic cu elemente noi, cu performante superioare sau se adauga astfel de elemente cu scopul de a creste performantele si rentbilitatea SISC peste nivelul initial precizat in proiectul aprobat. Rezulta ca cresterea de putere si randament a hidroagregatelor nu poate fi obtinuta decat prin retehnologizare. Arata ca masura impusa de agentul constatator, respectiv „ in termen de 30 zile de la data scoaterii societatii din procedura judiciara de inolventa, S. de P. a Energiei Electrice în Hidrocentrale – Hidroelectrica S.A. va depune documentatiile necesare in vederea obtinerii autorizatiilor de infiintare pentru toate obiectivele receptionate si puse in functiune in perioada 01.01._14”, pe langa faptul ca frizeaza ridicolul, contravine prevederilor legale aplicabile in materie. Astfel, autorizatiilor de infiintare pot fi obtinute doar inainte de inceperea lucrarilor iar din masura dispusa se intelege ca trebuie obtinute autorizatii pentru toate lucrarile mentionate in raportul de verificare nr._/30.09.2014, deci inclusiv pentru lucrarile care se refera la constructii, sisteme de automatizare si comanda, aparare si consolidare taluz, sisteme de avertizare-alarmare, . de-a dreptul halucinanta a dispozitiilor art. 10 alin. 1 din Legea nr. 123/2012. In speta, doar instanta poate stabili vinovatia petentei, fiind relevante Decizia CC nr. 1096/2009 si Decizia CEDO, A. vs Romania.

În drept, a invocat dispozitiile art. 13, 17 si 31 din OG 2/2001.

În dovedire, a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, fiind depuse în copie certificata înscrisiri privind procedura judiciara de inolventa a Societatii de P. a Energiei Electrice în Hidrocentrale – Hidroelectrica S.A., procesul verbal de contraventie nr._/24.10.2014, instiintare plata, raport verificare nr._/30.09.2014, adresa ANRE nr._/28.07.2014, mandat control emis de intimata nr._/28.07.2014, adresa emisa de petenta nr._/23.10.2014, extrase legi invocate, practica judiciara, procese verbale de receptie la terminarea lucrarilor nr. 127.222/14.11.2013, nr. 127.225/14.11.2013 si nr. 167/27.11.2013, avizul consiliului tehnico- economic SH Oradea nr. 80/09.03.2011, cel al SH Ramnicu Valcea nr. 163/2011 si cel al SH Ramnicu Valcea nr. 152/2011, cel al SH S. nr. 29/08.09.2008 si cel al SH S. nr. 27/18.09.2008, referat specialitate emis de proiectant nr._/22.05.2013, proces verbal de receptie a punerii in functiune inregistrat sub nr. 168/27.11.2013 + anexe, proces verbal terminare lucrari nr. 81.261/12.07.2013, proces verbal de punere in functiune nr. 81.262/12.07.2013 .

La data de 30.03.2015 intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat instanței să respingă plângerea contravențională ca fiind nefondată și neîntemeiată și menținerea procesului verbal de constatare a contravenției.

Aprecizeaza ca atat exceptia dreptului de a aplica sanctiunea cat si exceptia nulitatii prcesului-verbal de contraventie trebuie analizate in cadrul plangerii contraventionale ca si aparari de fond.

ANRE este abilitata cu atributii si competente in sectorul energiei electrice si energiei termice produse in cogenerare in baza art. 9 alin. 1 lit. j din OUG nr. 33/2007. Petenta are calitatea de producator de energie electrica, fiind autorizata prin licenta nr. 332/20.12.2001

Exceptia prescriptiei este neintemeiata in raport de prevederile art. 93 alin. 7 din Legea nr. 123/2013 care stabilesc un alt termen de prescriptie, respectiv 2 ani de la data savarsirii faptei. Nu se poate retine ca este vorba despre o contraventie continua conform art. 13 alin. 2 din OG nr. 2/2001, fapta petentei fiind „ comisiva”. Procesul verbal nu este nici nul intrucat cuprinde toate mentiunile prevazute de art. 17 din OG nr. 2/2001 singurele care pot atrage nulitatea absoluta. Petenta nu a facut dovada ca a suferit vreo vatamare prin lipsa celorlalte elemente prevazute de art. 16 pentru a fi incidenta nulitatea. Fapta pentru care a fost sactionata este clar descrisa – incalcarea prevederilor art. 10 alin. 1 lit. a din Legea nr. 123/2012. Toate cele 9 lucrari sunt lucrari de retehnologizare si trebuiau autorizate, aceasta situatie rezultand chiar din inscrisurile depuse de petenta . Fapta savarsita de petenta este prevazuta de art. 93 alin. 1 punct 1 din Legea nr. 123/10.07.2012 si este sanctionata de art. 93 alin. 1 punct 2 lit. b din Legea nr. 123/10.07.2012 intrucat petenta nu a respectat dispozitiile art. 8, 9 si 10 din Legea nr. 123/2012 in raport de prevederile Regulamentului aprobat prin HG nr. 540/2004, Regulamentului aprobat prin Ordinul Presedintelui ANRE nr. 48/2013, Regulamentului aprobat prin Ordinul nr. 35/2002 si Conditiile Licentei nr. 332.

În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 205-208 C.pr.civ., Legii nr. 123/2012, OUG nr. 33/2007 Regulamentul aprobat prin HG nr. 540/2004, Regulamentul aprobat prin Ordinul Presedintelui ANRE nr. 48/2013, Regulamentul aprobat prin Ordinul nr. 35/2002 .

În dovedire, a solicitat administrarea probei cu înscrisuri si a depus inscrisurile care au stat la baza incheierii procesului-verbal de contraventie. A solicitat judecata in lipsa.

La data de 17.04.2015 petenta a depus raspuns la intampinare prin care a solicitat respingerea apararilor intimatei ca nefondate.

A anexat Ordinul privind aprobarea Regulamentului pentru acordarea licentelor si Autorizatiilor in sectorul energiei electrice.

În ședința publică din data de 09.09.2015, instanța a încuviințat administrarea probei cu înscrisurile de la dosar, în temeiul dispozițiilor art. 258 alin. 1 C.proc.civ.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:

Prin procesul verbal de constatare și sancționare contravențională nr._/24.10.2014 petenta a fost sanctionata pentru savarsirea contraventiei prevazuta de art. 93 alin. 1 pct. 1 din Legea energiei electrice si a gazelor naturale nr. 123/10.07._ mod. si compl. cu amenda de 100.000 lei in baza art. 93 alin. 1 pct. 2 lit. b din Legea energiei electrice si a gazelor naturale nr. 123/10.07._ mod. si compl. care prevede o amenda cuprinsa intre 8.000 lei si 250.000 lei, retinandu-se ca in perioada 01.01._14 a receptionat si pus in functiune un numar de 9 lucrari de investitii executate pentru realizarea/retehnologizarea de capacitati energetice cu puteri mai mari de 1 MW, fara sa detina autorizatii de infiintare emise de ANRE, exemplificand 3 lucrari, respectiv „ Reabilitare prin RK cu modernizare la HA1 CHE Remet inclusiv a panourilor de comanda, protectie, masura si automatizare aferente” realizata in baza contractului nr. 6754/01.11.2011 incheiat intre Hidroelectrica S.A. – Sucursala Hidrocentrale Cluj-UH Oradea cu . – proces verbal de receptie nr._/14.11.2013 si o capacitate de productie de 50MW, lucrarea „ Modernizare hidroagregat nr. 2 CHE Raureni” realizata in baza contractului nr._-401/2011 incheiat intre Hidroelectrica S.A. – Sucursala Hidrocentrale Ramnicu Valcea cu . SA - proces verbal de receptie nr. 167/27.11.2013 si nr. 168/27.11.2013 si o capacitate de productie de 24 MW si lucrarea „ Modernizarea statiei de 20 kv din CHE Sasciori” realizata in baza contractului nr. 16/16.05.2011 incheiat intre Hidroelectrica S.A. – Sucursala Hidrocentrale S. cu .. proces verbal de receptie nr._/12.07.2013 si nr._/12.07.2013 si o capacitate de productie de 24 MW.”

Actul contestat a fost intocmit in prezenta reprezentantului petentei care l-a semnat fara obiectiuni.

Procesul-verbal de contravenție poate face dovadă asupra situației de fapt reținute și asupra încadrării în drept a faptei în condițiile în care este legal și temeinic întocmit pana la proba contrara.

Din analiza comparativă a cerințelor prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute și a cuprinsului procesului-verbal se poate constata că acesta a fost legal întocmit.

Astfel, nu se poate retine ca acesta a fost întocmit cu încalcarea art. 16 alin. 1 sau art. 17 din OG nr. 2/2001, respectiv ca agentul constatator nu a descris fapta cu indicarea datei, orei si locului în care a fost savarsita si nu a aratat toate împrejurarile ce pot servi la aprecierea gravitatii faptei si ca aceasta situatie i-a cauza petentei vreo vatamare.

Din cuprinsul actului contestat rezulta fara niciun dubiu care este fapta comisa, respectiv „ca in perioada 01.01._14 petenta a receptionat si pus in functiune un numar de 9 lucrari de investitii executate pentru realizarea/retehnologizarea de capacitati energetice cu puteri mai mari de 1 MW, fara sa detina autorizatii de infiintare emise de ANRE, exemplificand 3 lucrari” nerespectand astfel prevederile legale - art. 10 alin. 1 lit. a din Legea nr. 123/2012 ce constituie contraventie conform art. 93 alin. 1 pct. 1 din Legea energiei electrice si a gazelor naturale nr. 123/10.07._ mod. si compl.

Potrivit art. 93 alin. 7 din Legea energiei electrice si a gazelor naturale nr. 123/10.07._ mod. si compl., lege speciala in raport cu art. 13 din OG nr. 2/2001, aplicarea sanctiunii contraventionale se prescrie in termen de 2 ani de la data savarsirii faptei.

Cum petenta a fost sanctionata la data de 24.10.2014 pentru fapte comise in perioada 01.01._14 rezulta ca nu se poate retine prescriptia dreptului de a aplica sanctiunea amenzii contraventionale astfel cum sustine petenta.

Petenta contestă si temeinicia procesului verbal dar fara sa probeze cele sustinute, respectiv ca nu se face vinovata de savarsirea contraventiei retinuta in sarcina sa.

Din actele depuse la dosarului cauzei rezulta ca societatea petenta a pus in functiune in perioada 01.01._14 un numar de 9 lucrari de investitii executate pentru realizarea/retehnologizarea de capacitati energetice cu puteri mai mari de 1 MW, fara sa detina autorizatii de infiintare emise de ANRE cu nerespectarea dispozitiilor art. 8, 9 si 10 din Legea nr. 123/2012 in raport de prevederile Regulamentului aprobat prin HG nr. 540/2004, Regulamentului aprobat prin Ordinul Presedintelui ANRE nr. 48/2013, Regulamentului aprobat prin Ordinul nr. 35/2002 si de art. 24, 25, 26 si 27 din Conditiile Licentei nr. 332/20.12.2001 aprobata prin Decizia resedintelui ANRE nr. 702/24.07.2001.

Potrivit art. 3 punct 62 din Legea nr. 123/2012 prin retehnologizare se intelege ansamblul operatiunilor de inlocuire a unor tehnologii existente, uzate moral si/sau fizic, cu tehnologii moderne, in scopul cresterii eficientei activitatii, reducerii consumurilor specifice de energie, reducerii emisiilor poluante, etc.

Din raportul de verificare nr._/30.09.2014 emis de intimata, procesele verbale de receptie la terminarea lucrarilor nr. 127.222/14.11.2013, nr. 127.225/14.11.2013 si nr. 167/27.11.2013, avizele consiliului tehnico- economic SH Oradea nr. 80/09.03.2011, al SH Ramnicu Valcea nr. 163/2011, al SH Ramnicu Valcea nr. 152/2011, al SH S. nr. 29/08.09.2008 si al SH S. nr. 27/18.09.2008, referatul de specialitate emis de proiectant nr._/22.05.2013, procesul verbal de receptie a punerii in functiune inregistrat sub nr. 168/27.11.2013 + anexe, procesul verbal terminare lucrari nr. 81.261/12.07.2013 si proces verbal de punere in functiune nr. 81.262/12.07.2013, si avandu-se in vedere definitiile prevazute de Regulamentul aprobat prin Ordinul nr. 35/2002 cu privire la „ inlocuire echivalenta, inlocuire standard, lucrari curente, lucrari minore, mentenanta, mentenanta bazata pe fiabilitate, mentenanta bazata pe stare, mentenanta bazata pe timp, mentenanta corectiva, mentenanta minora, mentenanta preventiva, mentenanta predictiva, modificare, monitorizare, reabilitare, reparatie, retehnologizare (ansamblul operatiunilor de inlocuire a unor tehnologii existente, uzate moral si/sau fizic, cu tehnologii moderne, in scopul cresterii eficientei activitatii, reducerii consumurilor specifice de energie, reducerii emisiilor poluante, etc.) si modernizare (ansamblul de lucrari prin care, fara a interveni asupra tehnologiilor utilizate in cadrul SISC se inlocuiesc elementele uzate moral si/sau fizic cu elemente noi, cu performante superioare sau se adauga astfel de elemente cu scopul de a creste performantele si rentbilitatea SISC peste nivelul initial precizat in proiectul aprobat) rezulta ca cel putin cele 3 lucrari date ca exemplu de agentul constatator - „ Reabilitare prin RK cu modernizare la HA1 CHE Remet inclusiv a panourilor de comanda, protectie, masura si automatizare aferente” realizata in baza contractului nr. 6754/01.11.2011 incheiat intre Hidroelectrica S.A. – Sucursala Hidrocentrale Cluj-UH Oradea cu . – proces verbal de receptie nr._/14.11.2013 si o capacitate de productie de 50MW, lucrarea „ Modernizare hidroagregat nr. 2 CHE Raureni” realizata in baza contractului nr._-401/2011 incheiat intre Hidroelectrica S.A. – Sucursala Hidrocentrale Ramnicu Valcea cu . SA - proces verbal de receptie nr. 167/27.11.2013 si nr. 168/27.11.2013 si o capacitate de productie de 24 MW si lucrarea „ Modernizarea statiei de 20 kv din CHE Sasciori” realizata in baza contractului nr. 16/16.05.2011 incheiat intre Hidroelectrica S.A. – Sucursala Hidrocentrale S. cu .. proces verbal de receptie nr._/12.07.2013 si nr._/12.07.2013 si o capacitate de productie de 24 MW.” sunt lucrari de retehnologizare, nu lucrari de de modernizare.

In acest sens se retine ca montarea unei pompe suplimentare dimensionata la grupul de ulei sub presiune, montarea unui hidrogenerator cu modificarea configuratiei bratelor stea sau executarea unei instalatii de etansare de tip labirint nu pot fi asimilate lucrarilor prin care, fara a interveni asupra tehnologiilor utilizate in cadrul SISC se inlocuiesc elementele uzate moral si/sau fizic cu elemente noi, cu performante superioare sau se adauga astfel de elemente cu scopul de a creste performantele si rentbilitatea SISC peste nivelul initial precizat in proiectul aprobat pentru a se retine ca acestea sunt lucrari de modernizare astfel cum sustine petenta.

In consecinta, retinandu-se ca fapta a fost constatata personal de agentul constatator, ca aceasta este relevata si inscrisurile depuse la dosar chiar de petenta si ca actul a fost legal intocmit, procesul-verbal contestat se bucura de prezumtia de temeinicie si, in absenta altor probe propuse de petenat pentru rasturnarea acesteia, plangerea va fi respinsa ca neantemeiata.

S-a avut in vedere ca una dintre limitele pana la care trebuie sa actioneze prezumtia de temeinicie a procesului-verbal trebuie sa fie data de constatarea personala a faptei de catre agent, fiind in acord cu jurisprudenta Curtii de la Strasbourg in privinta prezumtiilor si a limitei rezonabile pe care statele nu trebuie sa o depaseasca in folosirea lor si apreciem ca aceasta solutie este in acord si cu articolul 6 din Conventie, din moment ce instanta verifica din oficiu legalitatea procesului-verbal de contraventie.

In lipsa producerii dovezii contrare procesul-verbal de contraventie nu poate echivala cu negarea prezumtiei de nevinovatie, putand fi considerat insa o modalitate de stabilire legala a vinovatiei in sensul art. 6 alin. 2 din CEDO intrucat, in caz contrar, s-ar perturba grav functionarea autoritatilor statului, facand extrem de dificila sanctionarea acestor fapte antisociale.

F. de circumstantele comiterii faptei se apreciaza ca nu se impune nici inlocuirea sanctiunii aplicate cu o alta mai usoara.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge plângerea formulată de petenta S. de P. a Energiei Electrice în Hidrocentrale – Hidroelectrica S.A., avand J_ si CUI R13267213, cu sediul în Bucuresti, .. 15-17, . 1, prin Euro Insol SPRL în calitate de administrator judiciar si prin D. G. în calitate de administrator special în contradictoriu cu intimata A. de R. în Domeniul Energiei, avand C._, cu sediul în Bucuresti, .. 3, sector 2 împotriva procesului verbal de contravenție nr._/24.10.2014, ca neîntemeiată.

Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare.

Cererea de apel se depune la Judecatoria Sectorului 2 Bucuresti.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23.09.2015

PREȘEDINTE GREFIER,

P. V. L. B. F.

Red. Jud.PVL

5 ex. 24.09.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Încheierea nr. 09/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI