Uzucapiune. Sentința nr. 9206/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 9206/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 22-09-2015 în dosarul nr. 9206/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI II BUCUREȘTI – SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 9206
Ședința publică din data de 22.09.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: ȚARI V.
GREFIER: Ț. G.
Pe rol se află soluționarea cauzei având ca obiect uzucapiune privind pe reclamantul P. D. V., în contradictoriu cu pârâtul M. București prin Primar General.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, se prezintă reclamantul reprezentat de avocat, lipsă fiind pârâtul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței obiectul cauzei, stadiul judecății și modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, precum și faptul că pârâtul a depus obiecțiuni la raportul de expertiză tehnică specialitatea topografie, prin Serviciul Registratură al instanței.
Apărătorul reclamantului solicită lăsarea dosarului la a doua strigare pentru a lua cunoștință de conținutul obiecțiunilor formulate de pârât.
Pentru a da posibilitatea apărătorului reclamantului să ia cunoștință de conținutul obiecțiunilor formulate la raportul de expertiză tehnică specialitatea topografie de către pârât, instanța dispune lăsarea dosarului la a doua strigare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare a cauzei, se prezintă reclamantul reprezentat de avocat, lipsă fiind pârâtul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței obiectul cauzei, stadiul judecății și modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, precum și faptul că pârâtul a depus obiecțiuni la raportul de expertiză tehnică specialitatea topografie, prin Serviciul Registratură al instanței.
Instanța acordă cuvântul cu privire la obiecțiunile formulate la raportul de expertiză tehnică specialitatea topografie de către pârât.
Apărătorul reclamantului învederează instanței că pentru a fi lămuriți pe deplin s-ar putea reveni cu adresă către M. București, cu copie de pe acea sentință.
Instanța respinge obiecțiunile formulate la raportul de expertiză tehnică specialitatea topografie de către pârât, ca neîntemeiate, întrucât sentința la care face referire se află la dosarul cauzei, este definitivă și irevocabilă și opozabilă oricărui subiect de drept.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților în dezbateri asupra fondului cauzei.
Apărătorul reclamantului solicită amânarea pronunțării o săptămână și admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.
În ceea ce privește calitatea procesuală pasivă invocă dispozițiile art. 36 din Legea 18/1991. Fără cheltuieli de judecată.
Instanța declară închise dezbaterile și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA ,
Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București la data de 17.12.2012 sub nr._, reclamantul P. D. V. a chemat în judecată pe pârâtul M. București prin Primar General, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să constate dobândirea dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 1.250,00 metri pătrați situat în București, ., sector 2, prin efectul prescripției achizitive de 30 de ani.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat în esență că autorii săi, P. P. și P. M., au luat în stăpânire terenul în anul 1973, odată cu cumpărarea terenului învecinat, iar după decesul acestora reclamantul a continuat stăpânirea imobilului.
În drept, sunt invocate prevederile art. 1964, art. 1847, art. 1860 din vechiul C.civ., art. 112 C.prc.civ.
Cererea de chemare în judecată a fost legal timbrată cu suma de 711 lei reprezentând taxă judiciară de timbru, potrivit dispozițiilor art.2 alin.1 lit.f din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru și s-au aplicat timbre judiciare în valoare de 3,00 lei, potrivit prevederilor art.3 alin.2 din O.G. nr.32/1995.
În dovedirea cererii, reclamantul a depus la dosarul cauzei, în copii certificate pentru conformitate cu originalul, înscrisuri.
Prin întâmpinare, pârâtul M. București prin Primar General a invocat excepția lipsei calității procesuale active și excepția lipsei calității procesuale pasive.
În ședința publică din data de 04.02.2014, instanța a unit ambele excepții cu fondul.
La data de 27.04.2012 a fost depus raportul de expertiză specialitatea topografie întocmit de expert P. D. V..
La data de 06.05.2014 instanța a calificat excepția lipsei calității procesuale active ca fiind o apărare de fond și a respins solicitarea reclamantului de încuviințare a probei testimoniale ca neutilă soluționării cauzei.
Prin sentința civilă nr. 5451/06.05.2014 Judecătoria Sectorului 2 București a admis excepția lipsei calității procesuale pasive și a respins cererea ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
Pe fondul cererii a solicitat respingerea ca neîntemeiată, susținând că reclamantul nu a posedat terenul cel puțin 30 de ani.
Prin decizia civilă nr. 4218R/23.12.2014 Tribunalul București – Secția a V – a Civilă a admis recursul, a casat sentința și a dispus trimiterea spre rejudecare.
La data de 07.04.2014 a fost depus raportul de expertiză specialitatea topografie, întocmit de expert M. C..
La termenul din data de 23.06.2015 au fost audiați în calitate de martori numiții S. V. și Z. G..
La data de 14.09.2015 a fost depus raportul de expertiză specialitatea topografie, întocmit de expert A. I..
Analizând ansamblul materialului probator administrat, reține următoarele:
În fapt, terenul asupra căruia reclamantul solicită constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune este situat în București, ., sector 2, terenul fiind în suprafață de 946 metri pătrați. Coordonatele amplasamentului exact al terenului, precum și reprezentarea lor grafică se regăsesc în raportul de expertiză tehnică topografică întocmit de exp. M. C. la 07.04.2014 (f. 84-91).
Reclamantul P. D. V. este nepotul defuncților P. P. și P. M. conform depozițiilor testimoniale ale martorilor S. V. și Z. G..
Instituții legale incidente.
Uzucapiunea de lungă durată reprezintă un mod de dobândire al dreptului de proprietate privată asupra unui bun imobil, prin care un posesor neproprietar, bazându-se pe faptul posesiunii sale utile și neîntrerupte timp de 30 de ani, devine cu efect retroactiv proprietar al imobilului, proprietarul neposesor pierzând concomitent dreptul de proprietate în beneficiul celui dintâi.
În acest sens, art. 1837 din vechiul C.civ. arată că prescripția este un mijloc de a dobândi proprietatea sub condițiile determinate prin această lege, acestea fiind chiar posesia utilă și termenul general de prescripție de 30 de ani pentru ipoteza uzucapiunii de lungă durată.
Conform art. 645 din vechiul C.civ., proprietatea se dobândește, între altele, și prin prescripție.
În prezenta cauză, în ceea ce privește uzucapiune de lungă durată sunt aplicabile dispozițiile vechiului Cod Civil, potrivit art. 82 din Legea nr. 71/2011, care stipulează că dispozițiile art. 930-934 din Codul civil referitoare la uzucapiunea imobiliară se aplică numai în cazurile în care posesia a început după data intrării în vigoare a acestuia. Pentru cazurile în care posesia a început înainte de această dată sunt aplicabile dispozițiile referitoare la uzucapiune în vigoare la data începerii posesiei. Cu privire la imobilele pentru care, la data începerii posesiei, înainte de . Codului civil, nu erau deschise cărți funciare, rămân aplicabile dispozițiile în materie de uzucapiune din Codul civil din 1864.
Calitatea procesual pasivă a pârâtului.
Instanța va analiza mai întâi dacă pârâtul din prezenta cauză întrunește calitatea de proprietar neposesor, căci numai în contradictoriu cu adevăratul proprietar al terenului uzucapiunea ar putea să producă în patrimoniul acestuia efectul extinctiv de proprietate, în beneficiul posesorului neproprietar. Aceasta se impune cu atât mai mult cu cât uzucapiunea este nu doar un mod de dobândire a dreptului de proprietate privată, ci reprezintă în mod indirect și o sancțiune pentru fostul proprietar care, rămas în pasivitate pentru un timp îndelungat, a permis unui posesor neproprietar să se comporte ca un adevărat proprietar.
Prin decizia civilă nr. 4218R/23.12.2014 Tribunalul București – Secția a V – a Civilă a stabilit definitiv și irevocabil că pârâtul din prezenta cauză are calitate procesuală pasivă.
Asupra prescriptibilității achizitive a bunului imobil.
În ceea ce privește imprescriptibilitatea achizitivă a bunului imobil, invocată de pârâtă prin întâmpinare, instanța urmează să constate că terenul în cauză este prezumat a fi în proprietatea privată a unității administrativ-teritoriale nu pentru că s-ar fi aflat anterior anului 1989 în proprietate de stat, ci pentru că în mod rezonabil nu s-a putut determina dacă a existat vreodată un proprietar al acelui teren.
Așadar, împrejurarea că proprietatea de stat dinainte de 1989 era inalienabilă, imprescriptibilă și insesizabilă nu are nicio înrâurire asupra soluției ce va fi dată în prezenta cauză, căci imobilul este prezumat a fi fostde la origini până în prezent numai în proprietatea privată a unității-administrativ teritoriale, neexistând nici măcar un indiciu în sensul că s-ar fi aflat vreodată în domeniul public.
Prin decizia Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. IV din 16 ianuarie 2006 s-a statuat că în cazul posesiilor începute înainte de adoptarea Legilor nr. 58/1974 și nr. 59/1974, prescripția achizitivă asupra terenurilor nu a fost întreruptă prin . acestor legi, astfel că, după abrogarea lor prin Decretul-lege nr. 1/1989 și Decretul-lege nr. 9/1989, posesorii acelor terenuri pot solicita instanțelor de judecată să constate că au dobândit dreptul de proprietate privind terenurile respective.
Prin cele două texte de lege terenurile nu au fost scoase din circuitul civil, ci doar a avut loc o restrângere a atribuției de dispoziție din conținutul dreptului de proprietate, ceea ce nu poate echivala cu lipsirea de efect a posesiei utile asupra terenurilor. Ca urmare, după abrogarea legilor nr. 58/1974 și nr. 59/1974, fiind înlăturată interdicția dobândirii terenurilor în alt mod decât prin succesiune legală, posesorii acestora au devenit îndreptățiți să solicite instanțelor de judecată să constate că au dobândit drept de proprietate asupra acelor terenuri.
Asupra condițiilor de fond ale prescripției achizitive.
Instanța urmează să constate că reclamantul a exercitat o posesie utilă alături de autorii săi mai bine de 30 de ani.
Potrivit art. 1846 alin. 2 din vechiul C.civ. posesiunea este deținerea unui lucru sau folosirea de un drept, exercitată, una sau alta, de noi înșine sau de altul în numele nostru, iar art. 1854 din vechiul C.civ. prevede că posesorul este presupus că posedă pentru sine, sub nume de proprietar, dacă nu este probat că a început a poseda pentru altul.
Autorii reclamantului, defuncții P. P. și P. M. au intrat în stăpânirea materială efectivă a terenului acum mai bine de 30 de ani, acest lucru reieșind din depozițiile martorilor propuși spre audiere de reclamant. Martorul Z. G., domiciliat în . (f. 13), arată că bunicul reclamantului avea în stăpânire actualul teren încă din anul 1977, când martorul s-a instalat în respectiva comunitate. Precizează că în prezent imobilul este ocupat de vecinul său, în speță reclamantul, și că nu cunoaște să fi existat pretenții ale unor terți în privința terenului, litigii sau orice alte diferende privind imobilul din speță. Această realitate de fapt se coroborează cu cele relatate de martorul S. V., domiciliat în . (f. 12), care declară că reclamantul, părinții și bunicii săi au avut în stăpânire terenul litigios încă din perioada copilăriei reclamantului.
Cum s-a dovedit că autorii reclamantului au început a stăpâni imobilul sub nume de proprietar încă dinainte de anul 1980, sunt incidente prevederile art. 1854 din vechiul C.civ., potrivit cărora ei sunt presupuși că au exercitat posesia în tot acest timp, până în anii decesului lor, fiind necesară dovada contrarie în sensul că posesorul a început la un moment dat să posede pentru altul ori că a abandonat bunul, or nu a fost produsă proba că autorii reclamantului ar fi abandonat bunul sau ar fi încetat să mai posede sub nume de proprietar.
Sub aspectul posesiei exercitate de reclamant asupra terenului ulterior decesului autorilor săi, reclamantul a continuat posesia acestora, exercitând în mod similar atât elementul intențional al posesiei, cât și elementul material, așa cum reiese aceasta din cele două depoziții testimoniale de la dosar.
Cât privește calitățile pe care posesia trebuie să le aibă pentru a fi aptă să fondeze uzucapiunea, autorii reclamantului, cât și reclamantul au exercitat o posesie utilă, aceasta fiind continuă, pașnică și publică.
Primele două calități ale posesiei sunt prezumate relativ, în sensul că, odată ce s-a dovedit că posesia a fost începută sub nume de proprietar, ea este prezumată că s-a exercitat fără discontinuități, respectiv într-un mod pașnic. Astfel, art. 1850 din vechiul C.civ. dispune următoarele: continuitatea și neîntreruperea posesiunii sunt dispensate de probă din partea celui ce invocă prescripția, în acest sens că, posesorul actual care probează că a posedat într-un moment dat mai înainte, este presupus că a posedat în tot timpul intermediar, fără însă ca aceasta să împiedice proba contrarie.
Atât prezumția unui exercițiu pașnic al posesiei, cât și prezumția caracterului continuu al posesiei nu au fost răsturnate din punct de vedere probator.
Caracterul public al posesiei a fost dovedit pe deplin prin declarațiile martorilor ce recunosc faptul că autorii reclamantului, cât și reclamantul s-au comportat vizavi de imobilul litigios ca și cum ar fi fost proprietari, fără a lăsa sub umbra echivocului faptul că s-ar considera stăpânii bunului litigios.
Pentru a produce efectul generator de proprietate, prescripția achizitivă longissimi temporis cere și ca posesia să fi fost exercitată în mod neîntrerupt timp de cel puțin 30 de ani, fie în mod singular din partea unui singur posesor, fie de mai mulți posesori în mod separat, cu posibilitatea pentru ultimul de a uni posesia sa cu posesia autorului său.
Sub acest aspect, art. 1860 din vechiul C.civ. dispune că orice posesor posterior are facultatea, spre a putea opune prescripția, să unească posesiunea sa cu posesiunea autorului său.
În speță, reclamatul a dovedit că exercită o posesie mai lungă de 30 de ani alături de autorii săi, operând astfel în ce îl privește joncțiunea posesiei cu cea a antecesorilor săi.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 1846 alin. 2, art. 1850, art. 1853 alin. 1, art. 1854, art. 1855, art. 1860 din vechiul C.civ., cum potrivit raportului de expertiză suprafața terenului este mai mică decât cea invocată de reclamant, va admite în parte cererea de chemare în judecată și va constata că reclamantul a dobândit prin prescripție achizitivă dreptul de proprietate asupra imobilului din București, ., sector 2, compus din teren în suprafață de 946 metri pătrați, așa cum a fost identificat prin raportul de expertiză tehnică topografică întocmit de exp. M. C. la 07.04.2014.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte cererea de chemare în judecată având ca obiect uzucapiune privind pe reclamantul P. D. V., domiciliat în mun. București, sector 3, ., . cu pârâtul M. București prin Primar General, cu sediul în mun. București, sector 6, Splaiul Independenței nr. 291-293.
Constată că reclamantul a dobândit prin prescripție achizitivă dreptul de proprietate asupra imobilului din București, ., sector 2, compus din teren în suprafață de 946 metri pătrați, așa cum a fost identificat prin raportul de expertiză tehnică topografică întocmit de exp. M. C. la 07.04.2014.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Sectorului 2 București.
Pronunțată în ședință publică, azi, 22.09.2015.
PREȘEDINTE
GREFIER
Jud. red. Ț.V.și dact. Ț.G. 4 ex/28.09.2015
| ← Pretenţii. Sentința nr. 9240/2015. Judecătoria SECTORUL 2... | Evacuare art. 1033 CPC ş.u.. Sentința nr. 9228/2015.... → |
|---|








