Plângere contravenţională. Sentința nr. 09/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 09/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 09-12-2015 în dosarul nr. 13648/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI
- SECȚIA CIVILĂ -
SENTINȚA CIVILĂ NR._
Ședința publică din data de 09.12.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. B. A.
GREFIER: V. N. E.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect plângere contravențională, formulată de petentul B. A. în contradictoriu cu intimata Poliția L. Sector 2.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au răspuns petentul personal și intimata prin consilier juridic A. I., care depune delegație de reprezentare.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează obiectul cauzei, stadiul judecății și modalitatea îndeplinirii procedurii de citare, după care,
Instanța procedează la legitimarea petentului în baza cărții de identitate, datele de identificare fiind înscrise în caietul grefierului de ședință.
Potrivit art. 131 alin 1 C.proc.civ., instanța pune în discuția părților competența soluționării pricinii.
Petentul, personal, și intimata, prin consilier juridic, apreciază că Judecătoria Sectorului 2 București este competentă să soluționeze prezenta pricină.
Verificându-și din oficiu competența, potrivit art. 131 alin 1 C.proc.civ, instanța constată că este competentă din punct de vedere general, material și teritorial să soluționeze cauza, raportat la dispozițiile art. 32 alin. 2 OG 2/2001.
Nefiind cereri prealabile formulate și nici excepții ridicate, instanța, conform art. 237 C.proc.civ., acordă cuvântul în vederea formulării probatoriului.
Petentul, solicită încuviințarea probei cu înscrisuri.
Intimata, prin consilier juridic, solicită încuviințarea probei cu înscrisuri,
Instanța, în temeiul dispozițiilor art. 258 alin. 1 C.proc.civ., încuviințează părților proba cu înscrisuri, ca fiind pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei.
Nemaifiind alte cereri formulate sau alte probe de administrat, instanța acordă cuvântul în dezbateri, pe fondul cauzei.
Petentul arată că la data încheierii procesului verbal contravențional nu a staționat pe trecerea de pietoni, ci a oprit pe trotuar, aproximativ 2-3 minute, pentru a permite unui client să coboare de autovehicul, precizând că efectuează transport de persoane în regim de taxi. De asemenea, învederează că nu are resursele financiare să plătească amenda aplicată, solicitând înlocuirea amenzii cu munca în folosul comunității.
Intimata, prin consilier juridic, solicită respingerea plângerii contravenționale și menținerea procesului verbal contestat ca fiind temeinic și legal întocmit.
Nemaifiind alte cereri formulate sau alte probe de administrat, instanța declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare, conform art. 394 alin. 1 C.proc.civ.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul acestei instanțe în data de 29.06.2015, sub nr._, petentul B. A. a solicitat, în contradictoriu cu intimata Poliția L. Sector 2, anularea procesului verbal contravențional ., nr._/12.06.2015 și exonerarea de la plata amenzii contravenționale.
În motivarea în fapt a plângerii, petentul a arătat că, în data de 08.06.2015 a primit o somație prin care i se solicitau datele sale personale pentru întocmirea unui proces verbal contravențional pentru staționare neregulamentară pe bld. F. – . de 27.05.2015. Poate a oprit să se dea jos sau să se urce un client la acea dată, dar autoturismul nu putea staționa pe trecerea de pietoni. Poliția locală a trecut prin zonă și a filmat fără să fie întrebat.
A mai susținut petentul că procesul verbal a fost întocmit în mai multe zile, iar dacă greșise poliția trebuia să vină și să îl sancționeze la data comiterii faptei.
În final, a precizat petentul că nu are resurse financiare pentru a plăti amenda, sens în care solicită anularea acesteia.
În probațiune, petentul a depus înscrisuri, iar plângerea a fost legal timbrată cu suma de 20 lei, conform OUG nr. 80/2013.
Intimata, în data de 15.09.2015, a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale formulate de petent ca nefondată.
A precizat intimata că petentul a fost sancționat contravențional pentru că a staționat voluntar într-o zonă în care oprirea este interzisă, iar aplicarea amenzii se prescrie în termen de 6 luni de la data săvârșirii faptei.
În final, intimata a arătat că procesul verbal în discuție întrunește condițiile de formă și de fond prevăzute de OG nr. 2/2001, solicitând totodată respingerea plângerii ca neîntemeiată.
În drept, intimata a invocat dispozițiile OG nr. 2/2001, art. 1 alin. 1 și art. 3 din HCGMB nr. 216/2006 și art. 205 și urm. C.proc.civ. De asemenea, intimata a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
În susținerea întâmpinării, intimata a solicitat proba cu înscrisuri.
Analizând cauza de față, prin prisma motivelor formulate, a apărărilor invocate și a probelor administrate, instanța reține următoarele:
În fapt, prin procesul verbal contravențional ., nr._/12.06.2015, petentul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 195 lei, întrucât în ziua de 27.05.2015, ora 15.57, București, sector 2 – intersecția .. F., acesta a fost depistat în timp ce staționa cu autoturismul_, pe trecerea de pietoni semnalizată corespunzător
Astfel, s-a reținut în sarcina petentului comiterea contravenției prevăzute și pedepsite de art. 99 alin. 2 și art. 108 alin. 1 lit. a pct. 8 din OUG nr. 195/2002, în referire la art. 142 din Regulamentul de punere în aplicare a OUG nr. 195/2002.
În acest sens, potrivit art. 99 alin. 2 și art. 108 alin. 1 lit. a pct. 8 din OUG nr. 195/2002, oprirea neregulamentară constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a I de sancțiuni (2-3 puncte amendă) și aplicarea unui număr de două puncte de penalizare.
De asemenea, potrivit art. 142 lit. e din Regulamentul de punere în aplicare a OUG nr. 195/2002 se interzice oprirea voluntară a vehiculelor pe trecerile pentru pietoni ori la mai puțin de 25 m înainte și după acestea.
Conform dispozițiilor art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001, procesul-verbal de contravenție este supus controlului de legalitate și temeinicie al instanței.
Cu privire la controlul de legalitate, instanța constată că în cauză nu este incident niciunul dintre motivele de nulitate absolută, prevăzute în mod expres de art. 17 din OG nr. 2/2001, procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor conținând mențiunile privitoare la numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, descrierea faptei săvârșite, data comiterii acesteia și semnătura agentului constatator.
Totodată, potrivit art. 16 alin. 1 din OG nr. 2/2001 procesul-verbal de constatare a contravenției va cuprinde în mod obligatoriu: data și locul unde este încheiat; numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator; datele personale din actul de identitate, inclusiv codul numeric personal, ocupația și locul de muncă ale contravenientului; descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite; indicarea actului normativ prin care se stabilește și se sancționează contravenția; indicarea societății de asigurări, în situația în care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulație; posibilitatea achitării în termen de 48 de ore a jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ, daca acesta prevede o asemenea posibilitate; termenul de exercitare a căii de atac și organul la care se depune plângerea.
În acest sens, instanța reține că procesul verbal în discuție întrunește exigențele prevăzute de art. 16 alin. 1 din OG nr. 2/2001 întrucât agentul constatator a descris în mod corespunzător fapta contravențională prin indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită contravenția.
Totodată, art. 19 alin. 1 din OG nr. 2/2001 prevede că procesul-verbal se semnează pe fiecare pagină de agentul constatator și de contravenient, iar în cazul în care contravenientul nu se află de față, refuză sau nu poate să semneze, agentul constatator va face mențiune despre aceste împrejurări, care trebuie să fie confirmate de cel puțin un martor, situație în care procesul-verbal va cuprinde și datele personale din actul de identitate al martorului și semnătura acestuia, în timp ce alin. 3 al aceluiași text legal prevede că în lipsa unui martor agentul constatator va preciza motivele care au condus la încheierea procesului verbal în acest mod.
Or, agentul constatator a menționat că a răspuns petentul la solicitarea sa în privința comunicării datelor de identificare, iar neindicarea unui martor nu este de natură a atrage nulitatea procesului verbal contravențional.
De altfel, instanța reține că rolul martorului asistent este acela de a confirma modalitatea de întocmire a procesului verbal și faptul că la întocmirea acestuia contravenientul nu era prezent sau a refuzat să semneze, asigurându-se astfel un plus de protecție a drepturilor contravenientului, neexistând obligația de a proba prin martori fapta contravenientului, dacă această faptă este probată prin alte mijloace probatorii.
Pe cale de consecință, instanța constată că procesul verbal contravențional în discuție a fost întocmit în mod legal, fiind neîntemeiată susținerea petentului privind întocmirea procesului verbal cu nerespectarea art. 16 alin. 1 din OG nr. 2/200.
Totodată, faptul că procesul verbal contravențional a fost întocmit în data de 12.06.2015, iar contravenția a fost constatată în data de 27.05.2015 nu este o împrejurare de natură a atrage nulitatea procesului verbal contravențional, câtă vreme legiuitorul permite o asemenea procedură. Astfel, potrivit art. 13 alin. 1 din OG nr. 2/2001, aplicarea sancțiunii amenzii contravenționale se prescrie în termen de 6 luni de la data săvârșirii faptei. Or, fapta contravențională a fost constatată în data de 27.05.2015, iar sancțiunea a fost aplicată la 12.06.2015, cu respectarea art. 13 alin. 1 din OG nr. 2/2001.
Sub aspectul temeiniciei procesului verbal contestat, instanța, luând în considerare probatoriul administrat, constată că procesul verbal în discuție a fost întocmit în mod temeinic.
Astfel, instanța reține mai întâi că procesul verbal contestat a fost încheiat în urma constatărilor efectuate ex propriis sensibus -„cu propriile simțuri”- de către un agent din cadrul intimatului, motiv pentru care actul administrativ în discuție se bucură de prezumția de legalitate, însemnând că actul a fost emis cu respectarea tuturor condițiilor de fond și de formă prevăzute de lege, asociată cu prezumția de autenticitate, respectiv actul emană în mod real de la cine se spune că emană, precum și cu prezumția de veridicitate, adică actul reflectă în mod real ceea ce a stabilit autoritatea emitentă.
Motivul pentru care actele administrative se bucură de tripla prezumție de legalitate, autenticitate și veridicitate este încrederea că autoritatea statală, recte agentul constatator, consemnează cu exactitate și în mod obiectiv faptele pe care le constată, fără a denatura realitatea, prin consemnarea părtinitoare sau neconformă adevărului a unor fapte.
Sub aspectul prezumției de nevinovăție și al sarcinii probei în materie contravențională, instanța reține că în legislația româneasca, ca și în cea a altor state europene (spre exemplu, Germania, Slovacia), contravențiile au fost scoase de sub incidenta legii penale și suspuse unui regim administrativ.
În jurisprudența sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (citată în continuare CEDO) a statuat că nimic nu împiedică statele să-și îndeplinească rolul lor de gardieni ai interesului public, prin stabilirea sau menținerea unei distincții între diferitele tipuri de infracțiuni.
De asemenea, Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (citată în continuare Convenția) nu se opune, în principiu, tendinței de „dezincriminare” existente în statele membre ale Consiliului Europei.
Cu toate acestea, așa cum s-a arătat în hotărârea din 21.02.1994, în cauza Ozturk împotriva Germaniei, faptele contravenționale intră sub incidența art. 6 al Convenției. Pentru a se face această aplicare a prevederilor art. 6 din Convenție, CEDO consideră că este necesar să fie avute în vedere trei criterii, respectiv:
a) caracterizarea faptei în dreptul național;
b) natura faptei;
c) natura și gradul de gravitate ale sancțiunii care ar putea fi aplicată persoanei în cauză.
În același sens, CEDO s-a pronunțat, de pilda, în cauzele Garyfallou AEBE împotriva Greciei (Hotărârea din 24 septembrie 1997), Lauko împotriva Slovaciei și Kadubec împotriva Slovaciei (hotărârile din 2 septembrie 1998).
În aprecierea acestor criterii, CEDO a stabilit că modul de definire a faptelor de către dreptul intern nu are decât o valoare relativă, esențială fiind natura faptei și a sancțiunii.
Cu toate acestea, CEDO a considerat drept pozitive masurile din legislațiile naționale referitoare la dezincriminarea unor infracțiuni mai puțin grave în "interesul individului". CEDO a avut în vedere faptul ca sancțiunile administrative nu privesc un grup de persoane, ci se adresează tuturor cetățenilor în vederea realizării scopului preventiv și represiv al sancțiunii, ceea ce conferă faptei natură penală.
În aceste condiții, distincția realizată de statele europene între crime, delicte și contravenții nu este operantă, în sensul art. 6 din Convenție, toate având caracter penal. Tocmai de aceea prevederile acestui articol garantează oricărui acuzat dreptul la un proces echitabil, inclusiv prezumția de nevinovăție, indiferent de calificarea faptei din dreptul intern.
În acest sens, instanța reține că potrivit jurisprudenței CEDO în materie penală, jurisprudență care este obligatorie pentru instanțele naționale, conform art. 20 alin. 2 din Constituția României, administrarea probelor trebuie privită în lumina paragrafelor 2 și 3 ale art. 6 din Convenție. Primul consacră principiul prezumției de nevinovăție și implică, printre altele, ca în exercitarea funcțiilor lor membrii tribunalului să nu plece de la ideea preconcepută că acuzatul a comis actul incriminat; sarcina probei aparține acuzării și dubiul profită celui acuzat. Printre altele, trebuie să i se indice celui vizat acuzațiile aduse pentru a i se oferi posibilitatea de a-și pregăti și prezenta apărarea în cunoștință de cauză, și de a-i oferi probe suficiente pentru a susține un verdict de vinovăție.
De asemenea, combinat cu paragraful 3, paragraful 1 al art. 6 din Convenție obligă printre altele statele contractante la măsuri pozitive. Acestea constau în obligația de a informa acuzatul, în cel mai scurt timp, despre natura și cauza acuzației ce îi este adusă, în obligația de a-i acorda timpul și facilitățile necesare pentru a-și pregăti apărarea și de a-i garanta dreptul de a se apăra, el însuși sau cu asistența unui avocat, de a-i permite să pună întrebări personal martorilor acuzării sau să obțină interogarea acestora, dar și de a obține citarea și audierea martorilor apărării în aceleași condiții ca și martorii acuzării. Acest din urmă drept implică nu doar existența în această materie a unui echilibru între acuzare și apărare dar și ca audierea martorilor să aibă în general un caracter contradictoriu.
Cu toate acestea, în cauza A. împotriva României, CEDO a precizat că nu este interzis sistemelor interne să prevadă și să opereze cu ajutorul prezumțiilor, însă în materie penală statele sunt obligate să nu depășească o limită proporțională și rezonabilă a modalității în care funcționează respectiva prezumție raportată la gravitatea sancțiunii la care este expus acuzatul/petentul. Totodată, în exercitarea atribuțiilor pe care le au, judecătorii trebuie să facă aplicarea prezumției de nevinovăție a petentului și nu trebuie să pornească de la ideea preconcepută că acesta a săvârșit fapta de care este acuzat, sarcina probei incumbând intimatei, orice îndoială trebuind să profite contestatorului.
Considerând că legislația contravențională română este calificată „penală”, în înțelesul european autonom al CEDO și recunoscând prezumția de nevinovăție a petentului, instanța constată că aceasta a fost răsturnată prin prezumția de veridicitate, a cărei aplicare nu este interzisă de CEDO, decât în ipoteza utilizării acesteia în mod nerezonabil. De altfel, CEDO a confirmat, prin decizia de inadmisibilitate pronunțată în cauza I. P. împotriva României, că faptele contravenționale prevăzute și sancționate de OUG nr. 195/2002 intră sub incidența „acuzației în materie penală” în sensul art. 6 din Convenție.
În cazul de față, având în vedere faptul că din procesul verbal rezultă că organul constatator a constatat prin propriile simțuri săvârșirea faptei, văzând și natura sancțiunii aplicată petentului, instanța apreciază că prezumția de veridicitate poate fi aplicată fără a se încălca prin aceasta prezumția de nevinovăție a contestatorului. A considera că inclusiv în ipoteza în care fapta contravențională este constatată prin propriile simțuri de către reprezentanții autorității statale, prezumția de veridicitate nu este suficientă pentru a dovedi vinovăția contestatorului - bineînțeles în ipoteza în care acesta nu face dovada contrară respectivei prezumții - ar însemna a crea practic situații de impunitate, ca urmare a imposibilității obiective a administrării altor mijloace de probă de către intimat, aspect ce nu poate fi conceput.
Instanța apreciază că sarcina probei revine intimatului exclusiv în ipoteza în care fapta reținută în sarcina contravenientului nu a fost percepută prin propriile simțuri de către agentul constatator, ci pe baza altor elemente, cum ar fi de exemplu declarațiile unor martori, de altfel aceasta fiind interpretarea ce rezultă din cauza A. împotriva României.
Recunoscând prezumția de veridicitate de care se bucură prezentul proces verbal, instanța apreciază că sarcina probei, prin care să se tindă la combaterea efectelor generate de aplicarea acestei prezumții, incumbă petentului.
Or, susținerea petentului privind faptul că nu a staționat voluntar este lipsită de suport probator. Mai mult decât atât, din planșa foto rezultă că petentul a staționat într-un loc în care oprirea era interzisă, în imediata apropiere a unei treceri de pietoni (f. 79). Împrejurarea că nu a staționat o perioadă prea mare este irelevantă, întrucât petentul nu avea dreptul de a opri în imediata apropiere a trecerii de pietoni. Totodată, lipsa resurselor financiare pentru plata amenzii nu reprezintă cauză de exonerare a răspunderii contravenționale.
Sub aspectul sancțiunii aplicate petentului, instanța, făcând aplicarea dispozițiilor art. 34 alin. 1, în referire la art. 5 alin. 5, coroborat cu art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001, apreciază că sancțiunea ce a fost aplicată, recte amendă în cuantum de 195 lei (minimul prevăzut de actul sancționator), este proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, avându-se în vedere împrejurările în care a fost săvârșită fapta – contravenție de însemnătate ridicată, modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, scopul urmărit – eludarea dispozițiilor legale, urmarea produsă – crearea unei stări de pericol pentru siguranța circulației pe drumurile publice, precum și circumstanțele personale ale contravenientului.
Având în vedere toate aspectele de fapt și de drept reținute, în temeiul art. 34 din OG nr. 2/2001, instanța va respinge plângerea contravențională formulată de petent, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge plângerea contravențională formulată de petentul B. A., CNP_,cu domiciliul în București, .. 11, .. 1, ., sector 4 în contradictoriu cu intimata Poliția L. Sector 2, cu sediul în București, ., sector 2, ca neîntemeiată.
Cu drept de apel, în termen de 30 zile de la comunicare.
Cererea de apel se depune la prezenta instanță.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 09.12.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
A. B. A. V. N. E.
Red./Tehnored. ABA/VNE
08.01.2016/4 ex.
| ← Acţiune în constatare. Sentința nr. 21/2015. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 09/2015.... → |
|---|
