Plângere contravenţională. Sentința nr. 09/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 09/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 09-12-2015 în dosarul nr. 13650/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI
- SECȚIA CIVILĂ -
SENTINȚA CIVILĂ NR._
Ședința publică din data de 09.12.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. B. A.
GREFIER: V. N. E.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect plângere contravențională, formulată de petentul G. E. M. P. în contradictoriu cu intimata Direcția Generală de Poliție a Municipiului București – Brigada Rutieră.
La apelul nominal făcut în ședință publică, nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza a fost lăsată la a doua strigare potrivit dispozițiilor art. 104 din Regulamentul de Ordine Interioară al Instanțelor de Judecată, adoptat prin Hotărârea CSM nr. 387/2005.
La a doua strigare a cauzei, nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a efectuat referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează obiectul cauzei, stadiul judecății, modalitatea îndeplinirii procedurii de citare, după care,
Verificându-și din oficiu competența, potrivit art. 131 alin 1 C.proc.civ, instanța constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze cauza, conform 118 alin. 1 OUG nr. 195/2002.
Instanța respinge cererea petentului privind depunerea de către intimată a ordinului de serviciu privind agentul constatator dat fiind faptul că agenții de poliție au obligația de a constata și sancționa comiterea contravențiilor. De asemenea, fapta contravențională nu a fost înregistrată video astfel încât solicitarea petentului sub acest aspect nu poate fi primită.
Instanța, în temeiul dispozițiilor art. 258 alin. 1 C.proc.civ., încuviințează proba solicitată, recte înscrisuri, ca fiind pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei.
Nefiind alte cereri formulate sau alte probe de administrat, instanța declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare, conform art. 394 C.proc.civ.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul acestei instanțe în data de 20.08.2015, sub nr._, petentul G. E. M. P. a solicitat, în contradictoriu cu intimata Direcția Generală de Poliție a Municipiului București – Brigada Rutieră, anularea procesului-verbal de contravenție . nr._/05.08.2015 și exonerarea de la plata amenzii.
În motivare, petentul a arătat că, la data de 05.08.2015, a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 420 lei, fiindu-i aplicată și sancțiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce, motivat de faptul că nu ar fi acordat prioritate unui pieton.
În esență, petentul a susținut următoarele cu privire la legalitatea și temeinicia procesului verbal contravențional: art. 135/h din ROUG 195/2002 este inexistent, nefiind menționat temeiul de drept care prevede fapta ce constituie contravenție, aceeași fiind situația și cu art. 100/3/b, iar instanța nu poate interpreta in extenso; a respectat întocmai dispozițiile legale; lipsește dovada vinovăției sale, având în vedere jurisprudența CEDO în materie, iar in dubio pro reo.
În probațiune, petentul a solicitat înscrisuri, iar plângerea a fost legal timbrată cu suma de 20 lei, conform OUG nr. 80/2013.
La data 14.09.2015, intimata a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale ca neîntemeiată și menținerea procesului-verbal ca temeinic și legal încheiat.
În motivare, intimata a arătat că procesul-verbal de contravenție respectă condițiile de fond și de formă impuse de art. 17 din OG nr. 2/2001, învederând totodată că fapta a fost constatată în mod direct de către agentul constatator, conform art. 109 alin.2 din OUG nr. 195/2002, sens în care procesul verbal face dovada deplină a situației de fapt și de drept până la proba contrară.
În drept, intimata a invocat dispozițiile art. 169 și art. 17 din OG nr. 2/2001, art. 100 alin. 3 lit. b din OUG nr. 195/2002, art. 135 lit. h din RAOUG nr. 195/2002, iar în probațiune a solicitat înscrisuri.
Analizând cauza de față, prin prisma motivelor formulate, a apărărilor invocate și a probelor administrate, instanța reține următoarele:
În fapt, prin procesul verbal contravențional . nr._/05.08.2015, petentul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 420 lei, aplicându-i-se totodată sancțiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile, întrucât în ziua de 05.08.2015, acesta a condus auto cu nr. de înmatriculare MS-_ pe . către Calea Floreasca, iar când a efectuat virajul către dreapta, spre bld. B. V., nu a acordat prioritate de trecere pietonilor angajați regulamentar în traversarea străzii prin loc marcat și semnalizat corespunzător, pietonii aflându-se pe sensul său de mers.
Astfel, s-a reținut în sarcina petentului comiterea contravenției prevăzute și pedepsite de art. 100 alin. 3 lit. b din OUG nr. 195/2002.
În acest sens, potrivit art. 100 alin. 3 lit. b din OUG nr. 195/2002, neacordarea priorității de trecere pietonilor angajați în traversarea regulamentară a drumului public prin locurile special amenajate și semnalizate, aflați pe sensul de deplasare a autovehiculului constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni (4 sau 5 puncte amendă, conform art. 98 alin. 4 lit. b din OUG nr. 195/2002) și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile.
De asemenea, conform art. 135 lit. h din Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002, conducătorul de vehicul este obligat să acorde prioritate de trecere pietonului care traversează drumul public, prin loc special amenajat, marcat și semnalizat corespunzător ori la culoarea verde a semaforului destinat lui, atunci când acesta se află pe sensul de mers al vehiculului
Conform dispozițiilor art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001, procesul-verbal de contravenție este supus controlului de legalitate și temeinicie al instanței.
Cu privire la controlul de legalitate, instanța constată că în cauză nu este incident niciunul dintre motivele de nulitate absolută, prevăzute în mod expres de art. 17 din OG nr. 2/2001, procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor conținând mențiunile privitoare la numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, descrierea faptei săvârșite, data comiterii acesteia și semnătura agentului constatator.
Totodată, potrivit art. 16 alin. 1 din OG nr. 2/2001 procesul-verbal de constatare a contravenției va cuprinde în mod obligatoriu: data și locul unde este încheiat; numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator; datele personale din actul de identitate, inclusiv codul numeric personal, ocupația și locul de muncă ale contravenientului; descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite; indicarea actului normativ prin care se stabilește și se sancționează contravenția; indicarea societății de asigurări, în situația în care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulație; posibilitatea achitării în termen de 48 de ore a jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ, daca acesta prevede o asemenea posibilitate; termenul de exercitare a căii de atac și organul la care se depune plângerea.
În acest sens, instanța reține că procesul verbal în discuție întrunește exigențele prevăzute de art. 16 alin. 1 din OG nr. 2/2001 întrucât agentul constatator a descris în mod corespunzător fapta contravențională, precum și actul normativ care prevede și sancționează contravenția în discuție.
Or, susținerile petentului privind inexistența dispozițiilor menționate în procesul verbal contravențional sunt vădit nefondate, înțelegându-se foarte ușor din cuprinsul procesului verbal care sunt dispozițiile legale incidente.
Pe cale de consecință, instanța constată că procesul verbal contravențional în discuție a fost întocmit în mod legal.
Sub aspectul temeiniciei procesului verbal contestat, instanța, luând în considerare probatoriul administrat, constată că procesul verbal în discuție a fost întocmit în mod temeinic.
Astfel, instanța reține mai întâi că procesul verbal contestat a fost încheiat în urma constatărilor efectuate ex propriis sensibus -„cu propriile simțuri”- de către un agent din cadrul intimatului, motiv pentru care actul administrativ în discuție se bucură de prezumția de legalitate, însemnând că actul a fost emis cu respectarea tuturor condițiilor de fond și de formă prevăzute de lege, asociată cu prezumția de autenticitate, respectiv actul emană în mod real de la cine se spune că emană, precum și cu prezumția de veridicitate, adică actul reflectă în mod real ceea ce a stabilit autoritatea emitentă.
Motivul pentru care actele administrative se bucură de tripla prezumție de legalitate, autenticitate și veridicitate este încrederea că autoritatea statală, recte agentul constatator, consemnează cu exactitate și în mod obiectiv faptele pe care le constată, fără a denatura realitatea, prin consemnarea părtinitoare sau neconformă adevărului a unor fapte.
Sub aspectul prezumției de nevinovăție și al sarcinii probei în materie contravențională, instanța reține că în legislația româneasca, ca și în cea a altor state europene (spre exemplu, Germania, Slovacia), contravențiile au fost scoase de sub incidenta legii penale și suspuse unui regim administrativ.
În jurisprudența sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (citată în continuare CEDO) a statuat că nimic nu împiedică statele să-și îndeplinească rolul lor de gardieni ai interesului public, prin stabilirea sau menținerea unei distincții între diferitele tipuri de infracțiuni.
De asemenea, Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (citată în continuare Convenția) nu se opune, în principiu, tendinței de „dezincriminare” existente în statele membre ale Consiliului Europei.
Cu toate acestea, așa cum s-a arătat în hotărârea din 21.02.1994, în cauza Ozturk împotriva Germaniei, faptele contravenționale intră sub incidența art. 6 al Convenției. Pentru a se face această aplicare a prevederilor art. 6 din Convenție, CEDO consideră că este necesar să fie avute în vedere trei criterii, respectiv:
a) caracterizarea faptei în dreptul național;
b) natura faptei;
c) natura și gradul de gravitate ale sancțiunii care ar putea fi aplicată persoanei în cauză.
În același sens, CEDO s-a pronunțat, de pilda, în cauzele Garyfallou AEBE împotriva Greciei (Hotărârea din 24 septembrie 1997), Lauko împotriva Slovaciei și Kadubec împotriva Slovaciei (hotărârile din 2 septembrie 1998).
În aprecierea acestor criterii, CEDO a stabilit că modul de definire a faptelor de către dreptul intern nu are decât o valoare relativă, esențială fiind natura faptei și a sancțiunii.
Cu toate acestea, CEDO a considerat drept pozitive masurile din legislațiile naționale referitoare la dezincriminarea unor infracțiuni mai puțin grave în "interesul individului". CEDO a avut în vedere faptul ca sancțiunile administrative nu privesc un grup de persoane, ci se adresează tuturor cetățenilor în vederea realizării scopului preventiv și represiv al sancțiunii, ceea ce conferă faptei natură penală.
În aceste condiții, distincția realizată de statele europene între crime, delicte și contravenții nu este operantă, în sensul art. 6 din Convenție, toate având caracter penal. Tocmai de aceea prevederile acestui articol garantează oricărui acuzat dreptul la un proces echitabil, inclusiv prezumția de nevinovăție, indiferent de calificarea faptei din dreptul intern.
În acest sens, instanța reține că potrivit jurisprudenței CEDO în materie penală, jurisprudență care este obligatorie pentru instanțele naționale, conform art. 20 alin. 2 din Constituția României, administrarea probelor trebuie privită în lumina paragrafelor 2 și 3 ale art. 6 din Convenție. Primul consacră principiul prezumției de nevinovăție și implică, printre altele, ca în exercitarea funcțiilor lor membrii tribunalului să nu plece de la ideea preconcepută că acuzatul a comis actul incriminat; sarcina probei aparține acuzării și dubiul profită celui acuzat. Printre altele, trebuie să i se indice celui vizat acuzațiile aduse pentru a i se oferi posibilitatea de a-și pregăti și prezenta apărarea în cunoștință de cauză, și de a-i oferi probe suficiente pentru a susține un verdict de vinovăție.
De asemenea, combinat cu paragraful 3, paragraful 1 al art. 6 din Convenție obligă printre altele statele contractante la măsuri pozitive. Acestea constau în obligația de a informa acuzatul, în cel mai scurt timp, despre natura și cauza acuzației ce îi este adusă, în obligația de a-i acorda timpul și facilitățile necesare pentru a-și pregăti apărarea și de a-i garanta dreptul de a se apăra, el însuși sau cu asistența unui avocat, de a-i permite să pună întrebări personal martorilor acuzării sau să obțină interogarea acestora, dar și de a obține citarea și audierea martorilor apărării în aceleași condiții ca și martorii acuzării. Acest din urmă drept implică nu doar existența în această materie a unui echilibru între acuzare și apărare dar și ca audierea martorilor să aibă în general un caracter contradictoriu.
Cu toate acestea, în cauza A. împotriva României, CEDO a precizat că nu este interzis sistemelor interne să prevadă și să opereze cu ajutorul prezumțiilor, însă în materie penală statele sunt obligate să nu depășească o limită proporțională și rezonabilă a modalității în care funcționează respectiva prezumție raportată la gravitatea sancțiunii la care este expus acuzatul/petentul. Totodată, în exercitarea atribuțiilor pe care le au, judecătorii trebuie să facă aplicarea prezumției de nevinovăție a petentului și nu trebuie să pornească de la ideea preconcepută că acesta a săvârșit fapta de care este acuzat, sarcina probei incumbând intimatei, orice îndoială trebuind să profite contestatorului.
Considerând că legislația contravențională română este calificată „penală”, în înțelesul european autonom al CEDO și recunoscând prezumția de nevinovăție a petentului, instanța constată că aceasta a fost răsturnată prin prezumția de veridicitate, a cărei aplicare nu este interzisă de CEDO, decât în ipoteza utilizării acesteia în mod nerezonabil. De altfel, CEDO a confirmat, prin decizia de inadmisibilitate pronunțată în cauza I. P. împotriva României, că faptele contravenționale prevăzute și sancționate de OUG nr. 195/2002 intră sub incidența „acuzației în materie penală” în sensul art. 6 din Convenție.
În cazul de față, având în vedere faptul că din procesul verbal rezultă că organul constatator a constatat prin propriile simțuri săvârșirea faptei, văzând și natura sancțiunii aplicată petentului, instanța apreciază că prezumția de veridicitate poate fi aplicată fără a se încălca prin aceasta prezumția de nevinovăție a contestatorului. A considera că inclusiv în ipoteza în care fapta contravențională este constatată prin propriile simțuri de către reprezentanții autorității statale, prezumția de veridicitate nu este suficientă pentru a dovedi vinovăția contestatorului - bineînțeles în ipoteza în care acesta nu face dovada contrară respectivei prezumții - ar însemna a crea practic situații de impunitate, ca urmare a imposibilității obiective a administrării altor mijloace de probă de către intimată, aspect ce nu poate fi conceput.
Instanța apreciază că sarcina probei revine intimatei exclusiv în ipoteza în care fapta reținută în sarcina contravenientului nu a fost percepută prin propriile simțuri de către agentul constatator, ci pe baza altor elemente, cum ar fi de exemplu declarațiile unor martori, de altfel aceasta fiind interpretarea ce rezultă din cauza A. împotriva României.
Recunoscând prezumția de veridicitate de care se bucură prezentul proces verbal, instanța apreciază că sarcina probei, prin care să se tindă la combaterea efectelor generate de aplicarea acestei prezumții, incumbă petentului.
Or, instanța constată că petentul nu a răsturnat prezumția de veridicitate de care se bucură procesul verbal contravențional, nefăcând dovada unei alte situații de fapt decât cea menționată în procesul verbal în discuție, iar aprecierile petentului privind aplicarea principiului in dubio pro reo sunt nefondate, întrucât acest principiu nu este incident în speță.
Sub aspectul sancțiunilor aplicate petentului, instanța, făcând aplicarea dispozițiilor art. 34 alin. 1, în referire la art. 5 alin. 5, coroborat cu art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001, apreciază că sancțiunile ce i-au fost aplicate sunt proporționale cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, avându-se în vedere împrejurările în care a fost săvârșită fapta - contravenție la regim rutier de însemnătate ridicată; modul și mijloacele de săvârșire a acesteia - nerespectarea unei reguli esențiale pentru circulația autoturismelor pe drumurile publice; scopul urmărit - eludarea dispozițiilor legale; urmarea produsă - crearea unei stări de pericol pentru circulația pe drumurile publice, precum și circumstanțele personale ale contravenientului – alte 5 contravenții în materie rutieră.
Având în vedere toate aspectele de fapt și de drept reținute, în temeiul art. 34 din OG nr. 2/2001, instanța va respinge plângerea contravențională formulată de petent, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge plângerea contravențională formulată de petentul G. E. M. P., CNP_, cu domiciliul în București, .. 110, ., ., sector 2, în contradictoriu cu intimata Direcția Generală de Poliție a Municipiului București – Brigada Rutieră, cu sediul în București, .. 9-15, sector 3, ca neîntemeiată.
Cu drept de apel, în termen de 30 zile de la comunicare.
Cererea de apel se depune la prezenta instanță.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 09.12.2015.
Președinte, Grefier,
A. B. A. V. N. E.
Red./Tehnored. ABA/VNE
08.01.2016/4 ex.
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 09/2015.... | Întoarcere executare. Sentința nr. 09/2015. Judecătoria... → |
|---|
