Plângere contravenţională. Sentința nr. 169/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 169/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 08-01-2015 în dosarul nr. 169/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI-SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 169
Ședința publică din data de 08.01.2015
Instanța constituită din
PREȘEDINTE: S. M. M.
GREFIER: H. C. D.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile, având ca obiect „plângere contravențională” privind pe petent H. C. în contradictoriu cu intimata DIRECȚIA G. DE POLIȚIE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI-BRIGADA DE POLIȚIE RUTIERĂ.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la ordinea stabilită pe lista de ședință, nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează oral obiectul cauzei-plângere contravențională, stadiul judecății- primul termen de judecată, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare-legal îndeplinită, precum și faptul că la data de 19.09.2014, intimata a depus prin Serviciul Registratură, întâmpinare, și că la data de 10.11.2014, tot prin Serviciul Registratură, a fost depus la dosarul cauzei, răspuns la întâmpinare, după care:
Instanța, lasă cauza la a doua strigare, în vederea prezentării părților, în conformitate cu art. 104 pct. 13 din HCSM nr. 387/2005 pentru aprobarea Regulamentului de ordine interioară al instanțelor judecătorești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare, nu au răspuns părțile.
În temeiul dispozițiilor art. 131 alin. 1 C.pr.civ., instanța procedează la verificarea competenței sale, și constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
Nefiind alte cereri prealabile formulate și excepții invocate, instanța apreciază asupra cererilor de probatorii.
Instanța deliberează asupra probelor solicitate de către petentă și intimată și încuviințează, pentru petentă și intimată, proba cu înscrisurile atașate la dosar, apreciind în raport de dispozițiile art. 258 raportat la art. 255 alin. 1 C.pr.civ., ca fiind pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei.
Potrivit dispozițiilor art. 238 alin. 1 C.pr.civ., instanța estimează că durata necesară pentru cercetarea procesului, în raport de împrejurările cauzei, este limitată la 1 termen de judecată.
Nemaifiind alte cereri formulate, excepții invocate și probe de administrat, instanța, socotindu-se lămurită, în temeiul art. 395 C.pr.civ., reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față reține următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._, petenta H. C. în contradictoriu cu intimata DIRECȚIA G. A POLIȚIEI MUNICIPIULUI BUCUREȘTI – BRIGADA RUTIERĂ, a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună în principal anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ din data de 05.06.2014 întocmit de intimată, iar în subsidiar înlocuirea cu avertismentul.
În motivarea plângerii, petenta a arătat în esență că temeiul juridic indicat de agentul constatator în procesul-verbal reglementează aspecte de procedură și nicidecum faptele ce constituie abateri la regimul privind circulația pe drumurile publice, astfel că temeiurile de drept sunt parțial eronate. În privința indicatorului, petenta a arătat că nu l-a putut identifica fiind montat nevizibil și necorespunzător față de intersecție, iar condițiile meteo nefavorabile i-au limitat vizibilitatea. În subsidiar s-a solicitat înlocuirea amenzii cu avertismentul fiind prima sancțiune primită în curs de 25 de ani de când are permis de conducere.
În drept, petenta a invocat dispozițiile O.G. 2/2001, O.U.G. nr. 195/2002 și C.proc.civ..
Plângerea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru de 20 lei.
În dovedirea celor susținute în plângere, petentul a propus proba cu înscrisuri, încuviințată și administrată de către instanță.
În apărare și în termen legal, intimata a formulat întâmpinare, prin care a solicitat instanței respingerea plângerii contravenționale, ca neîntemeiată și menținerea procesului-verbal ca fiind legal și temeinic.
În motivarea întâmpinării, intimata a arătat că petenta a fost sancționată nu a respectat semnificația indicatorului „Obligatoriu înainte sau la dreapta”. Fapta a fost constatată direct de agentul de poliție, nefiind înregistrată pe suport magnetic. Actul constatator are forță probantă prin el însuși și constituie o dovadă suficientă a vinovăției petentului, cât timp acesta nu este în măsură să prezinte o probă contrară.
În drept, intimata a invocat dispozițiile art. 15 și 16 din O.G. nr. 2/2001 și art. 109 din R.A.O.U.G. nr. 192/2002.
În dovedirea celor susținute prin întâmpinare, intimata a propus proba cu înscrisuri, probă încuviințată și administrată de către instanță.
Intimata a solicitat judecarea cauzei chiar și în lipsă conform art. 411 C.proc.civ.
Analizând coroborat probele administrate, instanța reține următoarea situație de fapt:
Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ din data de 05.06.2014, petenta a fost sancționată contravențional cu amendă de 340 lei pentru că a condus autoturismul cu numărul de înmatriculare_ pe Calea Moșilor intersecție cu . a respecta semnificația indicatorului „Obligatoriu înainte sau la dreapta”, faptă prevăzută și pedepsită conform art. 109 din R.A.O.U.G. nr. 195/2002 raportat la art. 100 alin. 1 pct. 3 din O.U.G. nr. 195/2002.
În drept, conform art. 109 din H.G. nr. 1.391/04.10.2006 pentru aprobarea Regulamentului de Aplicare a O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice (R.A.O.U.G. nr. 195/2002), dacă în apropierea unei intersecții este instalat un indicator sau aplicat un marcaj care obligă să se circule într-o anumită direcție, vehiculele trebuie să fie conduse numai în direcția sau direcțiile indicate.
Conform art. 100 alin. 1 pct. 3 din O.U.G. nr. 195/2002 constituie contravenții și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni fapta de nerespectare a semnificației indicatoarelor și marcajelor de obligare.
Potrivit art. 98 alin. 1 din același act normativ, amenzile contravenționale se stabilesc în cuantumul determinat de valoarea numărului punctelor-amendă aplicate, iar alin. 2 stabilește că un punct-amendă reprezintă valoric 10% din salariul minim brut pe economie stabilit prin hotărâre a Guvernului. A.. 4 prevede clasele de sancțiuni menționând la lit. b pentru clasa a II-a de sancțiuni – 4 sau 5 puncte-amendă.
Verificând, potrivit art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța constată că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente în materie, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu, potrivit art. 17 din același act normativ.
În ceea ce privește motivul de nelegalitate invocat de petentă privind greșita indicare a temeiului de drept, instanța constată că acesta este neîntemeiat având la bază o confuzie a petentei.
Analizând cuprinsul procesului-verbal se constată că agentul constatator a indicat corect dispozițiile legale aplicabile sus-citate, respectiv art. 109 din R.A.O.U.G. nr. 195/2002 și art. 100 alin. 1 pct. 3 din O.U.G. nr. 195/2002. Textul de lege la care petenta face referire în plângere, respectiv art. 1091 din O.U.G. nr. 195/2002 nu este menționat în procesul-verbal, ci art. 109 din R.A.O.U.G. nr. 195/2002 prescurtare posibil necunoscută petentei care se referă la Regulamentul de Aplicare a O.U.G. nr. 195/2002 aprobat prin H.G. nr. 1.391/04.10.2006. Nu este condamnabilă utilizarea prescurtării de către agentul constatator în condițiile în care spațiul destinat mențiunii privind temeiul juridic este restrâns, iar abrevierile sunt înțelese și cunoscute instanței care poate astfel verifica legalitatea întocmirii procesului-verbal.
Sub aspectul temeiniciei, instanța reține că O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției.
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni c. Franței, hotărârea din 7 septembrie 1999).
Dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku c. Franței, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic c. Suediei, paragraf 113, 23 iulie 2002).
În analiza principiului proporționalității, trebuie observat că dispozițiile O.U.G. nr. 195/2002 au drept scop asigurarea desfășurării fluente și în siguranță a circulației pe drumurile publice, precum și ocrotirea vieții, integrității corporale și a sănătății persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, protecția drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor respective, a proprietății publice și private.
Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31–36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. c. României, hotărârea din 4 octombrie 2007, cauza N. c. României, decizie de inadmisibilitate din 18 noiembrie 2008).
Instanța constată însă că procesul-verbal de constatare a contravenției este un act autentic care se bucură de o prezumție relativă de veridicitate în sensul că, până la proba contrară, respectiv până la răsturnarea prezumției de veridicitate prin mijloace de probă aduse de contestator în susținerea plângerii contravenționale, acesta este considerat că reprezintă adevărul, în sensul că oglindește în mod corect cele întâmplate.
Această prezumție în cazul proceselor-verbale de constatare a contravenției, spre deosebire de alte acte autentice, nu este una absolută, ci doar una relativă în sensul că i se permite presupusului contravenient ca, în cursul judecării plângerii sale, să depună la dosarul cauzei înscrisuri ori să administreze orice alte probe din care să rezulte faptul că cele arătate în conținutul procesului-verbal de constatare a contravenției sunt neadevărate.
Din cele arătate mai sus reiese că această răsturnare a prezumției nu operează automat prin simpla solicitare de anulare a actului, ci petentul, cu respectarea prevederilor art. 1169 C.civ., trebuie să ceară instanței, în conformitate cu prevederile art. 167 C.proc.civ., încuviințarea și administrarea unor probe din care să rezulte contrariul.
În cauză, fapta astfel cum a fost reținută rezultă din procesul-verbal (f.12.), proba esențială fiind constatarea ex propriis sensibus a agentului constatator.
Instanța reține că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor în cauză cuprinde constatările personale ale agentului constatator și, în consecință, are forță probantă prin el însuși și poate constitui o dovadă suficientă a vinovăției petentului, faptele constatate personal de agentul constatator fiind suficiente pentru a da naștere unei prezumții simple, în sensul că situația de fapt și împrejurările reținute corespund adevărului. Instanța subliniază faptul că a conferi forță probantă unui înscris nu echivalează cu negarea prezumției de nevinovăției, precum și că, o interpretare contrară ar fi de natură a perturba grav funcționarea autorităților statului, făcând extrem de dificilă sancționarea unor fapte antisociale, minore ca și gravitate, dar extrem de numeroase.
Constatarea directă și nemijlocită a faptei de către agentul constatator conduce la aplicarea prezumției de veridicitate a celor constatate, or potrivit jurisprudenței C.E.D.O. în materie contravențională, în situația în care agentul constatator a constatat direct și nemijlocit săvârșirea faptei sancționate prin procesul-verbal, prezumția de veridicitate a celor cuprinse în procesul-verbal nu este una nerezonabilă, ci are la baza încrederea în faptul că organul emitent consemnează exact faptele pe care le constată, fără alte adăugiri sau denaturări ale realității. Instanța mai reține că prezumția de nevinovăție nu este una absolută, ca de altfel nici obligația acuzării de a suporta întreaga sarcină a probei.
Prin raportare la cauza de față, instanța consideră că aplicarea prezumției de legalitate și temeinicie nu depășește limitele rezonabile, luând în calcul necesitatea gravitatea mizei și dreptul la apărare.
În consecință, în cazul în care faptele contravenționale sunt reținute pe baza constatărilor directe ale agenților de poliție revine în sarcina contravenientului de a face dovada contrară celor afirmate de aceștia, în caz contrar agenții de poliție fiind practic lipsiți de posibilitatea de a constata contravenții dacă nu au mijloace tehnice suplimentare care să completeze probatoriul.
Având în vedere principiile sus-amintite și față de recunoașterea petentei, care a arătat că a săvârșit fapta contravențională, instanța constată că prezumția de veridicitate a actului sancționator rămâne în ființă, actul constatator fiind legal și temeinic.
Petenta a invocat în apărare împrejurări de fapt în privința indicatorului „Obligatoriu înainte sau la dreapta”, despre care a susținut că este montat nevizibil și necorespunzător față de intersecție, atașând la dosar fotografii (f.9-11).
Analizând cuprinsul fotografiilor, necontestate în cauză, ce înfățișează indicatorul „Obligatoriu înainte sau la dreapta” (f.9), și intersecția Calea Moșilor – ..10-11), instanța constată că indicatorul este montat vizibil și la o distanță suficientă de intersecție pentru a putea fi observat în timp util de către participanții la trafic, contrar celor susținute de petentă. Împrejurarea că în acel moment ploua torențial, invocată de petentă pentru a justifica faptul că nu ar fi observat indicatorul, nu o exonerează pe aceasta de răspundere, conducătorii auto având obligația de a-și adapta viteza de deplasare și a conduce prudent atât pentru a evita accidentele, cât și pentru a fi în măsură să observe indicatoarele rutiere montate pentru siguranța acestora.
În ceea ce privește individualizarea sancțiunii contravenționale și cererea petentului de înlocuire a sancțiunii amenzii cu aceea a avertismentului, în raport cu pericolul social al faptei și criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, instanța constată următoarele:
Potrivit art. 5 alin. 5 din O.G. nr. 2/2001 sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite.
Conform prevederilor art. 21 alin. 3 sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, textul enumerând în continuare criteriile generale și obligatorii ce trebuie avute în vedere atât de agentul constatator la momentul aplicării sancțiunii, cât și de instanța de judecată când analizează legalitatea și temeinicia acesteia: împrejurările în care a fost săvârșită fapta, modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, scopul urmărit, urmarea produsă, circumstanțele personale ale contravenientului și celelalte date înscrise în procesul-verbal.
În cauză, instanța apreciază că nu este suficientă atitudinea sinceră a petentei, de recunoaștere a faptei, pentru a se dispune reindividualizarea sancțiunii prin înlocuirea amenzii cu avertismentul, amenda nefiind prea mare față de fapta săvârșită, astfel că va respinge plângerea formulată de petentă.
Pentru motivele anterior expuse, raportat la prevederile art. 1 din O.G. nr. 2/2001 potrivit cărora constituie contravenție fapta săvârșită cu vinovăție, stabilită și sancționat ca atare prin lege și la regula „onus probandi incumbit actori”, constatând că aspectele reținute în sarcina petentului sunt reale și că sancțiunea a fost în mod corect individualizată, instanța urmează a respinge plângerea contravențională formulată de petent, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge plângerea formulată de petent H. C. cu domiciliul în București, sector 6, .. 10, ., . cu intimata DIRECȚIA G. DE POLIȚIE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI – BRIGADA DE POLIȚIE RUTIERĂ cu sediul în București, sector 3, .. 9-15, ca neîntemeiată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cerere care se va depune la Judecătoria Sectorului 2 București.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 08.01.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
S. M. MIRABELAHANCERI C. D.
Red. S.M.M. /Tehnored. H.C.D.
4 ex./ 14.01.2015
| ← Acţiune în constatare. Sentința nr. 1288/2015. Judecătoria... | Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 166/2015.... → |
|---|
