Plângere contravenţională. Sentința nr. 5005/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5005/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 06-05-2015 în dosarul nr. 5005/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI
- SECȚIA CIVILĂ -
SENTINȚA CIVILĂ NR. 5005
Ședința publică din data de 06.05.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. B. A.
GREFIER: V. N. E.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect plângere contravențională, formulată de petenta V. C., în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România – CESTRIN.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza a fost lăsată la a doua strigare potrivit dispozițiilor art. 104 din Regulamentul de Ordine Interioară al Instanțelor de Judecată, adoptat prin Hotărârea CSM nr. 387/2005.
La a doua strigare a cauzei nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a efectuat referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează obiectul cauzei, stadiul judecății, modalitatea îndeplinirii procedurii de citare, precum și faptul că petenta a depus la data de 04.05.2015 concluzii scrise, după care,
Verificându-și din oficiu competența, potrivit art. 131 alin 1 C.proc.civ, instanța constată că este competentă din punct de vedere general, material și teritorial să soluționeze cauza, potrivit art. 10 ind. 1 din OG nr. 15/2002.
Având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, instanța, în temeiul dispozițiilor art. 258 alin. 1 C.proc.civ., încuviințează proba cu înscrisuri, ca fiind pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei.
Nefiind alte cereri formulate sau alte probe de administrat, instanța declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare, conform art. 394 C.proc.civ.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul acestei instanțe în data de 10.10.2014, sub nr._, petenta V. C. a solicitat, în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România – CESTRIN, anularea procesului verbal de constatare a contravenției . 14 nr._/22.09.2014.
În motivarea în fapt, petenta a arătat că prin procesul verbal de constatare a contravenției . 14 nr._/22.09.2014 i s-a adus la cunoștință faptul că a fost înregistrată la data de 02.07.2014, ora 08:42, pe raza localității Timișul de Sus, județ B. – DN1 km 149+500 m, circulând cu vehiculul cu nr. de înmatriculare_ fără a avea achitată contravaloarea tarifului de utilizare reglementat de OG nr. 15/2002, sens în care a fost sancționată cu amendă contravențională în cuantum de 250 lei.
A mai arătat petenta că la data săvârșirii presupusei contravenții nu mai avea calitatea de proprietar al autovehiculului cu nr. de înmatriculare_, astfel cum reiese din contractul de vânzare-cumpărare pentru un vehicul folosit din data de 24.04.2014, petenta înstrăinând autovehiculul către societatea NEW Kopel Car Sales SRL.
În final, petenta a învederat că și-a îndeplinit obligațiile legale privind scoaterea din evidență a autovehiculului sus-menționat la autoritățile fiscale competente.
În drept, petenta a invocat dispozițiile OG 2/2001, art. 10 și art. 10 ind. 1 din OG nr. 15/2002, iar în probațiune a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
La data de 20.01.2015, intimata a depus la întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale ca fiind nefondată și neîntemeiată și, în subsidiar, menținerea procesului verbal de constatare a contravenției contestat ca fiind temeinic și legal.
În motivarea în fapt, intimata a precizat că, la data de 02.07.2014, pe DN1 Km149+500m, pe raza localității Timișul de Sus, județ B., autoturismul cu nr. de înmatriculare_, aparținând petentei a fost surprins că a circulat pe drumurile naționale fără a deține rovinieta valabilă, sens în care, la data de 22.09.2014, a fost întocmit procesul verbal de constatare a contravenției . nr._.
Potrivit dispozițiilor art. 1 alin. 2 din Ordonanța nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, începând cu data de 01 iulie 2002 a fost introdus tariful de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România, aplicat tuturor utilizatorilor români pentru toate autovehiculele înmatriculate care sunt folosite pe rețeaua de drumuri naționale din România și structurat în funcție de perioada de parcurs și de staționare, de încadrarea în clasa de emisii poluante (EURO), de masa totală maximă autorizată (MTMA) și de numărul de axe, după caz.
Procesul verbal de constatare a contravenției contestat îndeplinește toate condițiile prevăzute de O.G. nr. 15/2002, coroborat cu O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.
Procesul verbal a fost întocmit, cu respectarea prevederilor art. 9 alin. 2 si 3 din O.G. nr. 15/2002, în lipsa contravenientului și a martorilor, constatarea contravenției fiind efectuată cu ajutorul mijloacelor specifice ale Sistemului Informatic de Emitere, Gestiune, Monitorizare și Control a Rovinietei - S.I.E.G.M.C.R., contravenientul fiind identificat pe baza datelor furnizate de Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Regim Permise de Conducere și înmatriculare a Vehiculelor.
Din coroborarea prevederilor art. 7 din Legea nr.455/2001 cu prevederile art.19 din O.G. nr.2/2001, reiese că Procesul Verbal de constatare a contravenției este întocmit și semnat cu respectarea prevederilor legale. Mai mult, procesul verbal contestat conține mențiunea expresă că a fost generat și semnat electronic de către agentul constatator M. D., cu certificatul calificat emis de CertSIGN S.A.
După încheierea contractului de vânzare-cumpărare petenta nu a solicitat radierea din evidențele Serviciului Public Comunitar – Direcția Permise și Înmatriculări Auto, astfel cum este stabilit prin Ordinul nr. 1501/2006, actualizat,art. 24 pct. 2, alin. d și art. 11 alin. 10 din OUG nr. 195/2002, astfel că aceasta figurează în continuare ca și proprietar, în accepțiunea legii, fiind o confuzie faptul că radierea rolului fiscal este operațiunea implicită a radierii din evidențele Serviciului Public Comunitar – Direcția Permise și Înmatriculări Auto.
Factura fiscală sau orice alt document legal își produce efectele asupra transmisiunii dreptului de proprietate al autovehiculului dar, fără radiere, acest lucru nu implică și modificarea datelor în baza de date a Ministerului Afacerilor Interne – Direcția Regim Permise Conducere și Înmatriculări Vehicule, astfel că petenta figurează în continuare în baza de date accesată ca și proprietar.
Motivul invocat de către petentă cu privire la vânzarea autovehiculului nu este în măsură să înlăture concluzia temeiniciei faptei reținute în sarcina sa, în condițiile în care obligație radierii din circulație îi revenea, legiuitorul prevăzând expres faptul că proprietarii de vehicule înmatriculate sau înregistrate sunt obligați să solicite radierea din circulație în termen de 30 de zile de la data trecerii vehiculului înregistrat în proprietatea altei persoane.
Nu i se poate reține vina intimatei pentru îndeplinirea sarcinilor de constatare și sancționare a contravențiilor, întocmirea procesului verbal de constatare a contravențiilor fiind întocmit pe numele petentei din vina exclusivă a acesteia, obligația de radiere fiind o obligație adiacentă celei de reînmatriculare.
În drept, au fost invocate de către intimată dispozițiile OG nr. 2/2001, OG nr. 15/2002, Legea nr. 455/2001, Ordinul MTI nr. 769/2010 cu modificările și completările ulterioare, iar în probațiunea a solicitat înscrisuri.
La data 09.03.2015 petenta a depus răspuns la întâmpinare prin care a învederat următoarele:
Întocmirea procesului-verbal de contravenție . nr._ din data de 22.09.2014, este rezultatul interpretării eronate si trunchiate a prevederilor legale aplicabile in speța, a ignorării unor dispoziții legale imperative si, pe cale de consecința, a aplicării greșite a legii, pentru următoarele considerente: la emiterea procesului verbal de contravenție intimata a avut in vedere dispozițiile art. 9 alin. 3 din OG nr. 15/2002, ale art. 24 alin. 2 lit. d din Ordinul nr. 1501/2006, precum si ale art. 11 alin 10 din OUG nr. 195/2002 cu ignorarea prevederilor legale care stabilesc in sarcina cumpărătorului obligația de a înregistra la autoritatea competenta transmiterii dreptului de proprietate asupra unui vehicul.
Concret, potrivit dispozițiilor art. 11 alin. 1, alin. 2, alin. 4 si alin. 10 din OUG nr. 195/2002: "(1) Proprietarii de vehicule sau deținătorii mandatați ai acestora sunt obligați să le înmatriculeze sau să le înregistreze, după caz, înainte de a le pune în circulație, conform prevederilor legale.
(2) înmatricularea vehiculelor este continuă, de la admiterea în circulație până la scoaterea definitivă din circulație a unui vehicul din categoria celor supuse acestei condiții, potrivit prevederilor prezentei ordonanțe de urgență; si presupune următoarele operațiuni:
a) înscrierea în evidențele autorităților competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui vehicul de către primul proprietar;
b) transcrierea în evidentele autorităților competente, potrivit legii, a tuturor transmiterilor ulterioare ale dreptului de proprietate asupra unui vehicul. [...]
(4) În cazul transmiterii dreptului de proprietate asupra unui vehicul, datele noului proprietar se înscriu în evidentele autorităților competente simultan cu menționarea încetării calității de titular al înmatriculării a fostului proprietar. Pentru realizarea acestei operațiuni și emiterea unui nou certificat de înmatriculare, noul proprietar este obligat să solicite autorității competente transcrierea transmiterii dreptului de proprietate, în termen de 30 de zile de la data dobândirii dreptului de proprietate asupra vehiculului.
Totodată, dispozițiile art. 8 din Ordinul 1501/2006 prevăd, in mod expres, faptul ca: transcrierea transmiterii dreptului de proprietate asupra unui vehicul se efectuează în baza următoarelor documente: cererea noului proprietar, documentul care atestă dreptul de proprietate al solicitantului asupra autovehiculului sau remorcii, în original și în copie, certificatul de înmatriculare al fostului proprietar, în care acesta a înscris transmiterea dreptului de proprietate.
Din coroborarea dispozițiilor legale citate mai sus se poate observa ca, in situația transmiterii dreptului de proprietate a unui vehicul obligația de a solicita autorității competente transcrierea transmiterii dreptului de proprietate aparține cumpărătorului/noului proprietar, și nu vânzătorului.
In speța, prin contractul de vânzare-cumpărare pentru un vehicul folosit din data de 24.04.2014, petenta a vândut către societatea New Kopel Car Sales SRL autoturismul marca Renault, tipul Clio, având numărul de identificare VF1BR1A0H3854072, cu numărul de înmatriculare_ .
Societatea New Kopel Car Sales SRL, in calitate de cumpărător/nou proprietar avea obligația de a solicita transcrierea acestei operațiuni la autoritățile competente si nu petenta.
In ceea ce privește susținerile intimatei potrivit căreia potrivit cărora înmatricularea pe numele cumpărătorului nu se poate realiza fara ca mai întâi sa se procedeze la radierea autovehiculului, de pe numele vânzătorului, iar întocmirea procesului verbal de constatare a contravențiilor fiind întocmit pe numele petentului din vina exclusiva a acestuia, sunt, in mod evident, eronate având in vedere ca dispozițiile legale citate mai sus prevăd, in mod expres, faptul ca datele noului proprietar se înscriu în evidențele autorităților competente simultan cu menționarea încetării calității de titular al înmatriculării a fostului proprietar efectuarea acestei operațiuni fiind in sarcina noului proprietar.
Analizând cauza de față, prin prisma motivelor formulate, a apărărilor invocate și a probelor administrate, instanța reține următoarele:
În fapt, prin procesul verbal de contravenție R 14, nr._/22.09.2014, petenta a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 250 lei, întrucât în ziua de 02.07.2014, Timișul de Sus, autovehiculul cu nr. de înmatriculare_, aparținând petentei, a circulat fără a deține rovinietă valabilă.
Astfel, s-a reținut în sarcina petentei comiterea contravenției prevăzute și pedepsite de art. 8 alin. 1 și 2 din OG nr. 15/2002. În acest sens, potrivit textului legal antemenționat, fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă constituie contravenție și se sancționează cu amendă, cuantumul amenzilor contravenționale fiind prevăzut în anexa nr. 2.
De asemenea, art. 8 alin. 6 din OG nr. 15/2002 prevede că odată cu aplicarea amenzii contravenționale, conducătorilor vehiculelor înmatriculate în România, care circulă fără a avea rovinieta valabilă, li se reține certificatul de înmatriculare a vehiculului până la prezentarea dovezii de achitare a tarifului de utilizare.
Conform dispozițiilor art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001, procesul-verbal de contravenție este supus controlului de legalitate și temeinicie al instanței.
Cu privire la controlul de legalitate, instanța constată că în cauză este incident unul dintre motivele de nulitate absolută, prevăzute în mod expres de art. 17 din OG nr. 2/2001, procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor neconținând semnătura agentului constatator.
Astfel cum a reținut Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 6/2015 pronunțată în interesul legii, obligatorie pentru instanțe, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 17 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, raportate la dispozițiile art. 4 pct. 1-4 și art. 7 din Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică, republicată, procesele-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor, prevăzute de art. 8 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările și completările ulterioare, încheiate potrivit art. 9 alin. (1) lit. a), alin. (2) și (3) din acest act normativ, transmise persoanelor sancționate contravențional pe suport hârtie, sunt lovite de nulitate absolută în lipsa semnăturii olografe a agentului constatator.
În speță procesul verbal contravențional nu na fost semnat olograf de către agentul constatator, sens în care este lovit de nulitate absolută.
Sub aspectul temeiniciei procesului verbal contestat, instanța, luând în considerare probatoriul administrat, constată că procesul verbal în discuție nu a fost întocmit în mod temeinic.
Astfel, instanța reține mai întâi că responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile revine în exclusivitate, în cazul utilizatorilor români, persoanelor fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România, conform art. 7 și art. 1 alin. 1 lit. b din OG nr. 15/2002.
Cu toate acestea, petenta a înstrăinat autovehiculul cu nr. de înmatriculare_, încă din data de 24.04.2014, astfel cum rezultă în mod neîndoielnic din contractul de vânzare cumpărare (f. 6). Mai mult decât atât, instanța reține că petenta și-a îndeplinit obligațiile pe care le avea în calitate de vânzător, obținând viza organului financiar (Direcția Venituri Buget Local Sector 2) în data de 24.04.2014, așa cum reiese în mod evident din răspunsul emis de instituția antemenționată (f. 7).
În atare condiții, la data comiterii contravenției, petenta nu mai avea obligația de a achita tariful de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România pentru autovehiculul cu nr. de înmatriculare_, ci deținătorului autoturismului în discuție de la acea dată.
În acest sens, conform art. 1 teza a II-a din OG nr. 2/2001, constituie contravenție fapta săvârșită cu vinovăție, stabilită și sancționată prin lege, ordonanța, prin hotărâre a Guvernului sau, după caz, prin hotărâre a consiliului local al comunei, orașului, municipiului sau al sectorului municipiului București, a consiliului județean ori a Consiliului General al Municipiului București.
Prin vinovăție, trăsătură esențială a contravenției și condiție a răspunderii contravenționale, se înțelege atitudinea psihică a autorului, în momentul săvârșirii faptei ilicite, față de aceasta și urmările ei. Vinovăția cuprinde două elemente, respectiv un factor intelectiv, ce reprezintă cunoașterea semnificației sociale și a urmărilor eventuale ale faptei, respectiv un factor volitiv, constând în libertatea de deliberare și decizie din partea făptuitorului. Numai existența cumulativă a acestor doi factori conduce la stabilirea vinovăției, condiție a răspunderii contravenționale.
Or, petenta nu se face vinovat de comiterea contravenției reținute în sarcina sa, câtă vreme nu mai avea obligația de a achita tariful de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România pentru autovehiculul cu nr. de înmatriculare_, prin prisma faptului că înstrăinase autovehiculul în discuție.
Chiar dacă petenta încă figura în certificatul de înmatriculare ca utilizator, aceste dispoziții legale (art. 7 raportat la art. 1 alin. 1 lit. b) din OG nr. 15/2002) nu pot înlătura principiul răspunderii personale în materie contravențională. Aceasta deoarece potrivit art. 8 din OG nr. 15/2001 este incriminată fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă, iar nu fapta utilizatorului de a încredința spre utilizare un autoturism față de care nu a fost achitat tariful de drum.
În procesul de constatare a faptei contravenționale, intimata apelează la Sistemul Informatic de Emitere, Gestiune, Monitorizare și Control a Rovinietei, SIEGMCR, iar utilizatorul autoturismului este identificat prin interogarea bazei de date a Ministerului Administrației și Internelor, Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (MAI-DRPCIV), în baza unui protocol încheiat între instituții.
Inexistența informațiilor necesare în baza de date a MAI-DRPCIV, întrucât proprietarul nu a îndeplinit formalitățile de desemnare a noului utilizator, nu este de natură să atragă răspunderea petentei. Rămâne autorităților competente să ia măsurile necesare pentru acuratețea informațiilor din bazele de date, acest fapt neputând fi imputat petentei.
Aceasta deoarece pentru situația de față există deja o sancțiune contravențională incriminată de legiuitor. Astfel, noul proprietar este obligat să solicite autorității competente transcrierea transmiterii dreptului de proprietate, în termen de 30 de zile de la data dobândirii dreptului de proprietate asupra vehiculului (art. 11 alin. 4 din OUG nr. 195/2002) și constituie contravenții și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a III-a de sancțiuni (6 la 8 puncte de amendă) fapta săvârșită de către persoane fizice constând în încălcarea dispozițiilor legale privind efectuarea de modificări și completări în certificatul de înmatriculare ori în cartea de identitate a vehiculului (art. 101 alin. 1 pct. 4 raportat la art. 98 alin. 4 lit. c) din OUG nr. 195/2002).
Având în vedere toate aspectele de fapt și de drept reținute, instanța va admite plângerea contravențională, va anula procesul verbal contravențional . 14, nr._/22.09.2014 și exonerează petenta de plata amenzii în cuantum de 250 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite plângerea contravențională formulată de petenta V. C., cu domiciliul în București, bld. Basarabia, nr. 118, ., sector 2, CNP_, în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România – CESTRIN, cu sediul în București, bld. I. M., nr. 401A, sector 6, înmatriculată în registrul comerțului sub nr. J_, CUI_.
Anulează procesul verbal contravențional . 14, nr._/22.09.2014 și exonerează petenta de plata amenzii în cuantum de 250 lei.
Cu drept de apel, în termen de 30 zile de la comunicare.
Cererea de apel se depune la prezenta instanță.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 06.05.2015.
Președinte, Grefier,
A. B. A. V. N. E.
Red./Tehnored. ABA/VNE
28.05.2015/4 ex.
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 4973/2015. Judecătoria... | Pretenţii. Sentința nr. 5006/2015. Judecătoria SECTORUL 2... → |
|---|








