Plângere contravenţională. Sentința nr. 5498/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI

Sentința nr. 5498/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 18-05-2015 în dosarul nr. 5498/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 2-SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 5498

Ședința Publică din data de 18.05.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: N. D.

GREFIER: M. I.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect plângere contravențională privind pe petentul C. S. și pe intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA – S.A. CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORAMTICE - CESTRIN.

La apelul nominal făcut în ședință publică, părțile au lipsit la ambele apelări ale cauzei.

Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței obiectul cauzei, stadiul procesual, modul de îndeplinire a procedurii de citare, precum și faptul că intimata a depus prin Serviciul Registratură, cazierul contravențional al petentului.

Verificându-și din oficiu competența, în conformitate cu dispozițiile art. 131 alin.1, art. 94 pct.2 C.proc.civ. și art. 32 alin.1 din OG2/2001, instanța constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză.

Apreciind că proba cu înscrisuri este legală, pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei, în temeiul art. 258 cu referire la art. 255 C.proc.civ., instanța o încuviințează atât pentru petent cât și pentru intimată și nemaifiind alte cereri prealabil formulate sau probe de administrat, constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 10.12.2014 petentul C. S. a formulat plângere contravențională în contradictoriu cu intimata CNADNR, împotriva procesului verbal de constatare a contravenției . nr._ intocmit in data de 17.11.2014, prin care a solicitat sa se dispună anularea procesului verbal, iar în subsidiar să se dispună înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertisment.

În motivarea plângerii, petentul a arătat că a luat cunoștință de procesul-verbal la data de 03.12.2014, deoarece acesta i-a fost afișat la domiciliu.

Petentul a arătat că cele reținute în procesul-verbal de contravenție nu corespund realității, pentru că la data de 23.08.2014 el nu mai era proprietarul autoturismului cu nr. de înmatriculare_, pe care îl vânduse la data de 13.01.2014nu se afla la locul indicat în procesul-verbal de contravenție, care nu conține semnătura olografă a agentului constatator.

In drept, petentul a invocat art. 8 din Ordinul nr. 1501/13.11.2006, art. 1-5 din OG nr. 2/2001.

La dosarul cauzei a fost depus, in copie, un set de inscrisuri.

La data de 30.01.2015, prin serviciul registratură al instanței, intimata a depus întâmpinare, prin care a solicitat instanței să respingă plângerea ca fiind nefondată.

În motivarea întâmpinării, intimata a arătat că la data de 23.08.2014, autovehiculul cu nr. de înmatriculare_ a fost surpins că a circulat fără rovinietă valabilă.

Intimata a arătat că procesul-verbal de contravenție îndeplinește toate condițiile prevăzute de lege pentru a fi considerat valabil încheiat. Intimata a menționat că fapta reținută în sarcina petentului a fost constataă cu ajutorul mijhloacelor specifice ale sistemelor informatice, iardacă un proprietar vinde autovehiculul și nu efectuează demersurile necesare trascrierii dreptului de proprietate, acest aspect nu poate să fie imputat Cestrin. A mai arătat că, atât timp cât petentul figurează ca proprietar în certificatul de înmatriculare și nicio alrtă persoană nu este menționată ca utilizator, acesta are calitatea de subiect activ al raportului juridic contravențional.

În drept, intimata a invocat dispozițiile OG nr. 2/2001, OG nr. 15/2002, Legea nr. 455/2001, Ordinului nr. 1501/2006.

În susținerea întâmpinării, intimata a depus, în copie, un set de înscrisuri (f. 27-30).

La data de 27.03.2015, petentul a depus, prin serviciul registratură, răspuns la întâmpinare, prin care a arătat că odată cu încheeirea contractului de vânzare – cumpărare predat cumpărătorului și actele autovehiculului, acestuia din urmă revenindu-i obligația legală să își înscrie autoturismul la Administrația Financiară și la Direcția Regim Permise și Înmatriculare a Vehiculelor.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

În fapt, prin procesul-verbal . nr._/17.11.2014 întocmit de intimată, în temeiul art. 8 alin 1 și 2 din OG 15/2002, petentul a fost sancționat cu amendă în cuantum de 250 lei, reținându-se, în esență, că la data de 23.08.2014, a circulat cu autoturismul cu numărul de înmatriculare_, pe DN7 km 188+900 m, Județul V., fără a deține rovinietă valabilă, fiind efectuată în acest sens proba foto.

Verificând, potrivit art. 34 al. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, acesta a fost încheiat cu nerespectarea dispozițiilor legale incidente, existând cazuri de nulitate absolută ce pot fi invocate din oficiu.

Conform art. 17 din O.G. nr. 2/2001, lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constată și din oficiu.

În speță, procesul-verbal de contravenție . nr._/17.11.2014 nu poartă semnătura olografă a agentului constatator care l-a întocmit, prevederile art. 17 din O.G. nr. 2/2001 fiind imperative în acest sens.

Învederează instanța și Decizia nr. 6/2015, a ÎCCJ prin care a fost a admis recursul în interesul legii formulat de Avocatul Poporului, statuând că în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 17 din Ordonanța Guvernului nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările, raportate la dispozițiile art. 4 pct. 1-4 și art. 7 din Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică, republicată, procesele-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor prevăzute de art. 8 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările și completările ulterioare, încheiate potrivit art. 9 alin. (1) lit. a), alin. (2) și alin. (3) din acest act normativ, transmise persoanelor sancționate contravențional pe suport de hârtie, sunt lovite de nulitate absolută în lipsa semnăturii olografe a agentului constatator.

Față de situația de fapt și de drept expusă, va admite în parte plângerea în temeiul art. 34 din OG. nr. 2/2001 și va desființa procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._/17.11.2014 întocmit de intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite în parte plângerea contravențională formulată de petentul C. S., cu domiciliul în București, sector 2, ., ., ., împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii contravenționale . nr._/17.11.2014, încheiat de către intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA – S.A. CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORAMTICE – CESTRIN, cu sediul în București, sector 6, .. 401A.

Anulează procesul-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii contravenționale . nr._/17.11.2014, încheiat de către intimată.

Dispune exonerarea petentului de la plata amenzii contravenționale în cuantum de 250 lei.

Prezenta sentință se atacă numai cu apel, care se depune la Judecătoria Sectorului 2 București, în termen de 30 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică astăzi: 18.05.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red.jud.N.D./Tehnored. MI/2 ex/13.07.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 5498/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI