Pretenţii. Încheierea nr. 29/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI

Încheierea nr. 29/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 20-05-2015 în dosarul nr. 5610/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI II BUCUREȘTI – SECȚIA CIVILĂ

ÎNCHEIERE

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA DATA DE 29.04.2015

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE I. M. D.

GREFIER Ț. D.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect pretenții civile privind pe reclamanta Asociația de proprietari . contradictoriu cu pârâtul D. G..

La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns reclamanta prin avocat care depune împuternicire avocațială, lipsind pârâtul.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează oral obiectul cauzei, stadiul judecății, modul de îndeplinire a procedurii de citare, după care,

Instanța acordă cuvântul părților cu privire la competența Judecătoriei Sectorului 2 București să judece prezenta cauză.

Apărătorul reclamantei arată că Judecătoria Sectorului 2 București este competentă să judece prezenta cauză.

Instanța, fiind ținută ca la primul termen de judecată cu părțile legal citate să-și verifice din oficiu competența, în temeiul art. 107 C.proc.civ. constată că este competentă general, material și teritorial să judece prezenta cauză.

Nemaifiind cereri prealabile de formulat și excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul în vederea propunerii de probe.

Apărătorul reclamantei solicită proba cu înscrisurile de la dosar. Arată că pârâtul a mai achitat o parte din datorii.

În temeiul art. 255 C.pr.civ. raportat la art.258 C.pr.civ. instanța încuviințează pentru reclamantă proba cu înscrisurile de la dosar ca fiind utile, pertinente și concludente pentru justa soluționare a cauzei.

Nemaifiind cereri de formulat și probe de administrat, potrivit art.392 Cod de Procedură Civilă, instanța acordă cuvântul pe fond.

Apărătorul reclamantei solicită admiterea cererii așa cum a fost formulată. Arată că raportat la debit și la cheltuielile de întreținere a blocului s-au cumulat și penalități de întârziere. Arată că este vorba de o actualizare a fondului de rulment.

Instanța arată că nu s-a solicitat fondul de rulment.

Apărătorul reclamantei arată că renunță la fondul de rulment dacă nu l-a solicitat. Solicită numai debitul principal și penalități. Fără cheltuieli de judecată.

Instanța constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.

INSTANȚA,

Având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul dispozițiilor art.396 din Codul de procedură civilă,

DISPUNE:

Amână pronunțarea la data de 06.05.2015.

Pronunțată în ședință publică azi, 29.04.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

I. M. D. Ț. D.

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI II BUCUREȘTI – SECȚIA CIVILĂ

ÎNCHEIERE

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA DATA DE 06.05.2015

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE I. M. D.

GREFIER Ț. D.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect pretenții civile privind pe reclamanta Asociația de Proprietari . contradictoriu cu pârâtul D. G..

Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 29.04.2015, fiind cuprinse în încheierea de ședință pronunțată la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când, instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea până la data de 06.05.2015, când, în aceeași compunere,

INSTANȚA,

Având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul dispozițiilor art.396 din Codul de procedură civilă,

DISPUNE:

Amână pronunțarea la data de 13.05.2015.

Pronunțată în ședință publică azi, 06.05.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

I. M. D. Ț. D.

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI II BUCUREȘTI – SECȚIA CIVILĂ

ÎNCHEIERE

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA DATA DE 13.05.2015

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE I. M. D.

GREFIER Ț. D.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect pretenții civile privind pe reclamanta Asociația de Proprietari . contradictoriu cu pârâtul D. G..

Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 29.04.2015, fiind cuprinse în încheierea de ședință pronunțată la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când, instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea până la data de 13.05.2015, când, în aceeași compunere,

INSTANȚA,

Având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul dispozițiilor art.396 din Codul de procedură civilă,

DISPUNE:

Amână pronunțarea la data de 20.05.2015.

Pronunțată în ședință publică azi, 13.05.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

I. M. D. Ț. D.

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI II BUCUREȘTI – SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR.5610

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA DATA DE 20.05.2015

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE I. M. D.

GREFIER Ț. D.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect pretenții civile privind pe reclamanta Asociația de Proprietari . contradictoriu cu pârâtul D. G..

Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 29.04.2015, fiind cuprinse în încheierea de ședință pronunțată la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când, instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea până la data de 20.05.2015, când, în aceeași compunere,

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București la data de 24.07.2014 sub nr._, reclamanta Asociația de Proprietari . chemat în judecată pe pârâtul D. G., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce va pronunța, în principal, să oblige pârâtul la plata sumei de 6021,25 lei reprezentând cheltuieli restante la plata întreținerii, a sumei de 220 lei repreyentand acutalizare fond de rulment și la plata penalităților de 0,2 % pe zi de intarziere calculate la suma de 3585,55 lei, fara cheltuieli de judecată.

În fapt, reclamanta a menționat că pârâtul este proprietar al apartamentului nr. 13 din blocul 97 situat in Bucuresti, . nr. 17 si este restant către reclamantă cu sumele solicitate in cuprinsul actiunii, in total 9826,80 lei reprezentand cote restante la plata intretinerii pe perioada februarie 2012-martie 2014.

În dovedire, a solicitat proba cu înscrisuri.

În drept, a invocat dispozițiile Legii 230/2007.

Cererea este scutită de plata taxelor de timbru în temeiul art. 50 alin.2 din Legea nr. 230/2007 privind cotele de întreținere.

Paratul a depus intampinare la data de 23.12.2014 aratand ca a achitat o parte din debit, urmand sa achite si restul sumei datorate.

In cauza a fost administrata proba cu inscrisuri.

La data de 19.03.2015, reclamanta a depus cerere precizatoare si modificatoare in urma platilor efectuate de catre parat pe parcursul solutionarii litigiului si adaugand perioada dupa inregistrarea cererii de chemare in judecata.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

Reclamanta a dobandit personalitate juridica potrivit Incheierii pronuntate de Judecatoria Sectorului 2 in dosarul nr. 86/2001 la data de 07,11,2001 (f.12).

Paratul este proprietar al apartamentului nr. 13 din blocul 97 situat in Bucuresti, . nr. 17.

Art. 4 din Legea nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari prevede ca Asociația de proprietari are drept scop administrarea și gestionarea proprietății comune care, pe lângă drepturi, impune obligații pentru toți proprietarii iar consecințele neluării măsurilor de organizare și funcționare cu privire la administrarea și gestiunea proprietății comune sunt în răspunderea juridică a tuturor proprietarilor sau a reprezentanților acestora, după caz.

Potrivit art. 3 „ În sensul prezentei legi, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații:

i) cheltuieli ale asociației de proprietari - cheltuielile sau obligațiile financiare ale asociației care sunt legate de exploatarea, reparația ori întreținerea proprietății comune, precum și cheltuielile cu serviciile de care beneficiază proprietarii și care nu sunt facturate individual către proprietățile individuale;

j) cotă de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari - suma corespunzătoare din cheltuielile asociației, pe care fiecare proprietar este obligat să o plătească lunar;

Conform cu prevederile art. 46 din Legea nr. 230/2007 - Toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari.

Potrivit art. 47 „ - Cheltuielile asociației de proprietari sunt următoarele:

a) cheltuieli pe număr de persoane care locuiesc sau desfășoară activități în proprietăți individuale;

b) cheltuieli pe consumuri individuale;

c) cheltuieli pe cota-parte indiviză, în funcție de suprafața utilă a proprietății individuale;

d) cheltuieli pe beneficiari, aferente serviciilor individuale ale proprietarilor, dar gestionate financiar prin intermediul asociației de proprietari;

e) cheltuieli pe consumatori tehnici;

f) cheltuieli de altă natură.

Conform art. 48 stabilirea și repartizarea sumei care privește proprietatea comună ce revine fiecărui proprietar din cadrul condominiului se fac proporțional cu cota-parte indiviză din proprietatea comună. Cheltuielile efectuate de asociația de proprietari pentru plata unor servicii de utilități publice sau de altă natură, legate de proprietățile individuale din condominiu și care nu se facturează individual pe fiecare dintre acestea, se repartizează după același criteriu care a stat la baza emiterii facturii, în conformitate cu prevederile contractului încheiat cu furnizorul respectivului serviciu.

Conform art. 49 alin. 1, asociatia poate stabili un sistem propriu de penalizari pentru orice suma cu titlu de restanta, afisata pe lista de plata, penalizarile nefiind mai mari de 0,2% pe zi de intarziere, urmand a se aplica dupa 30 de zile de la depasirea termenului de plata, fără ca suma penalizărilor să poată depăși suma la care s-au aplicat. Termenul de plată a cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, afișate pe lista lunară de plată, este de maximum 20 de zile calendaristice. Sumele rezultate din aplicarea penalităților de întârziere vor face obiectul fondului de penalități al asociației de proprietari și se vor utiliza numai pentru plata penalizărilor impuse asociației de proprietari de către terți și pentru cheltuieli cu reparațiile asupra proprietății comune sau alte cheltuieli de natură administrativă.

Avand in vedere dispozițiile art. 50 alin. (1) din actul normativ menționat potrivit cu care Asociația de proprietari are dreptul de a acționa în justiție pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit, acțiunea asociației de proprietari fiind scutită de taxă de timbru si fata de atitudinea de pasivitate a paratului din prezentul dosar in indeplinirea obligatiilor de plata a cotelor ce ii revin din cheltuielile de intretinere coroborat cu inscrisurile depuse la dosar la filele 4-94 si 106-107, acțiunea reclamantei este întemeiata in parte si urmeaza a fi admisa.

Penalitățile de întârziere pretinse de reclamantă au fost stabilite prin hotărârea Adunării generale a Asociației din data de 09.02.2005 (f.5-6).

Prin cerere precizatoare-modificatoare –f. 106 reclamanta a solicitat obligarea paratului la plata sumei de 4443,85 lei reprezentând cheltuieli restante la plata întreținerii aferente perioadei mai 2013-ianuarie 2015 si penalitatile de intarziere aferente in cuantum de 2150,93 lei calculate pana la data de 28.01.2015.

Reclamanta a depus la fila 107 din dosar fisa de calcul a penalitatilor de intarziere aferente cotelor lunare de intretinere, penalitatile datorate pentru perioada mai 2013-decembrie 2014 nefiind calculate corect (nu s-a tinut seama termenul de 30 de zile de la scadenta prevazut de lege ca data de inceput a curgerii penalitatilor) si conform prevederilor art. 49 mai sus citat.

Art.49 alin.(1) din Legea nr.230/2007 stabilește că „asociația de proprietari poate stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice sumă cu titlu de restanță, afișată pe lista de plată. Penalizările nu vor fi mai mari de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere și se vor aplica numai după o perioadă de 30 de zile care depășește termenul stabilit pentru plată, fără ca suma penalizărilor să poată depăși suma la care s-au aplicat”. Astfel, penalitățile de întârziere în procent de 0,2% din debitul datorat pot fi aplicate doar după expirarea a 30 de zile calculate de la data scadenței cotelor de întreținere, respectiv de la data limită până la care cotele de întreținere trebuiau achitate.

In ceea ce priveste penalizarile calculate prin tabelul centralizator depus la fila 107, instanta constata ca potrivit inscrisurilor anexate la dosar, reclamanta nu a calculat penalitatile de intarziere de la expirarea termenului de 30 de zile de la data scadentei cheltuielilor de intretinere, suma pretinsa nefiind justificata potrivit dispozitiilor legale mai sus prezentate.

Pentru considerentele aratate, instanta va admite in parte actiunea formulata si va obliga paratul să plătească reclamantei suma de 4443,85 lei reprezentând contravaloarea cotelor de intretinere restante aferente perioadei mai 2013-decembrie 2014 inclusiv si suma reprezentând penalitatile de intarziere aferente cotelor de intretinere restante, in procent de 0,2 % pe fiecare zi de intarziere, ce se vor calcula conform art. 49 din Legea nr. 230/2007 si pana la data de 28.01.2015 (potrivit datei mentionate in tabelul depus la fila 107), fara ca suma ce va rezulta sa depaseasca suma la care s-au aplicat, urmand a fi respinsa cererea in ce priveste modul de calul al penalitatillor de la data scadentei mentioanta in tabelul depus la fila 107 din dosar cu incalcarea disp.art. 49 din Legea nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite in parte cererea, formulată de către reclamanta Asociația de Proprietari . sediul în București, ., nr.17, sector 2 în contradictoriu cu pârâtul D. G., CNP_ cu domiciliul în satul B. A., ..34, județ Prahova.

Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 4443,85 lei reprezentând contravaloarea cotelor de intretinere restante aferente perioadei mai 2013-decembrie 2014 inclusiv si suma reprezentând penalitatile de intarziere aferente cotelor de intretinere restante, in procent de 0,2 % pe fiecare zi de intarziere, ce se vor calcula după o perioadă de 30 de zile de la data scadentei fiecarei cote lunare de intretinere si pana la data de 28.01.2015, fara ca sumele ce vor rezulta sa depaseasca sumele la care s-au aplicat.

Respinge cererea in rest.

Cu drept de apel in 30 de zile de la comunicare, cerere care va fi depusă la Judecătoria sectorului 2 București.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 20.05.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

I. M. D. Ț. D.

Red./Dact./I.M.D../D.Ț./4 ex.

18.06.2015

operator de date cu caracter personal nr. 2891

prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Încheierea nr. 29/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI