Plângere contravenţională. Sentința nr. 6114/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 6114/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 02-06-2015 în dosarul nr. 6114/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI – SECȚIA CIVILĂ
Sentința civilă nr. 6114
Ședința publică din data de 02.06.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: M. – M. P.
GREFIER: L. C.
Pe rol se află judecarea cererii de chemare în judecată formulate de petenta U. SRL în contradictoriu cu intimata A. N. DE ADMINISTRARE FISCALA - ADMINISTRATIA JUDETEANA A FINANTELOR PUBLICE ILFOV, având ca obiect „plângere contravențională”.
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din data de 11.05.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, și instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 25.05.2015 și, ulterior, la data de 02.06.2015.
INSTANȚA,
Deliberând asupra prezentei cauze, constată următoarele:
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București sub nr._, petenta U. S.R.L., în contradictoriu cu intimata AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ - ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE ILFOV, a solicitat instanței, în principal, anularea procesului – verbal contravențional ./2013 nr._/05.11.2014, iar în subsidiar, înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale aplicate cu sancțiunea avertismentului sau reducerea cuantumului amenzilor la minimul prevăzut de lege, cu cheltuieli de judecată.
În fapt, în motivarea plângerii contravenționale, în esență, petenta a arătat că, la data de 30.09.2014, reprezentanții intimatei au organizat un control la punctul de lucru al societății situat în București, ., sector 2, ocazie cu care au solicitat mai multe documente; petenta a pus la dispoziția organelor de control cea mai mare parte a documentelor, urmând ca documentele care se aflau la sediul social al societății să fie transmise ulterior, fapt care s-a și întâmplat. Reprezentanții intimatei au refuzat însă în mod abuziv să primească manualul de politici și proceduri contabile, iar ulterior au întocmit un proces – verbal de control conținând o . măsuri abuzive, interpretate contrar literei și spiritului legii și un proces – verbal contravențional prin care au fost aplicate trei amenzi, în cuantumul maxim prevăzut de lege. Procesul - verbal contravențional nu a fost întocmit în mod legal deoarece fapta contravențională pretins a fi fost săvârșită de către petentă a fost prezentată foarte lapidar, iar petenta nu este responsabilă de faptele contravenționale descrise prin al treilea punct al procesului - verbal contravențional, obligația întocmirii manualului de politici și proceduri contabile aparținându-i administratorului societății, nu acestea din urmă. În subsidiar, petenta a arătat că amenzile contravenționale aplicate sunt disproporționate în raport cu gradul de pericol social al faptelor contravenționale săvârșite.
În drept, petenta a invocat art.3, art.5, art.7, art.11, art.16, art.19, art.21, art.31, art.34 alin.(1) și art.36 din O.G. nr.2/2001, Legea nr.82/1991.
Cererea a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 lei.
În dovedirea plângerii contravenționale, petenta a propus proba cu înscrisurile depuse la dosar, încuviințată de instanță.
Intimata a depus întâmpinare (f.30-31), prin care a solicitat respingerea ca neîntemeiată a plângerii contravenționale, fără cheltuieli de judecată.
În fapt, în motivarea întâmpinării, în esență, intimata a arătat că, la data de 05.11.2014, în urma unui control, din verificarea documentelor puse la dispoziția reprezentanților săi, s-a constatat că petenta nu a întocmit evidența contabilă privind asocierea în participațiune, a prezentat deconturi TVA conținând date eronate și nu a întocmit manualul de politici și proceduri contabile nici până la data redactării întâmpinării. Procesul - verbal contravențional a fost întocmit cu respectarea condițiilor prevăzute de lege, conținând toate mențiunile a căror lipsă este sancționată cu nulitatea.
În drept, intimata a invocat art.16 și art.17 din O.G. nr.2/2001.
În dovedirea legalității și temeiniciei procesului – verbal contravențional, intimata a propus proba cu înscrisurile depuse la dosar, încuviințată de instanță.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul – verbal contravențional ./2013 nr._/05.11.2014 întocmit de intimata AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ - ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE ILFOV, petentei U. S.R.L. i-a fost aplicată, în baza art.42 alin.(1) din Legea nr.82/1991, sancțiunea contravențională a amenzii contravenționale în cuantum de 4000 lei + 1000 lei + 3000 lei deoarece, cu ocazia controlului efectuat la data de 30.09.2014 la un punct de lucru al petentei, s-a constatat că aceasta nu a întocmit evidența contabilă privind asocierea în participație, a prezentat situații (deconturi TVA) conținând date eronate și nu a întocmit manualul de politici și proceduri contabile, fapte contravenționale prevăzute de art.41 alin.(2) lit.c), art.41 alin.(3) și, respectiv, art.41 alin.(2) lit.a) din Legea nr.82/1991 republicată.
Potrivit art.41 din Legea nr.82/1991, constituie contravenție următoarele fapte: […] 2.nerespectarea reglementărilor emise de Ministerul Finanțelor Publice, respectiv de instituțiile cu atribuții de reglementare în domeniul contabilității prevăzute la art. 4 alin. (3), cu privire la: a) aprobarea politicilor și procedurilor contabile prevăzute de legislație; […] c)întocmirea și utilizarea documentelor justificative și contabile pentru toate operațiunile efectuate, înregistrarea în contabilitate a acestora în perioada la care se referă, păstrarea și arhivarea acestora, precum și reconstituirea documentelor pierdute, sustrase sau distruse. 3.prezentarea de situații financiare care conțin date eronate sau necorelate, inclusiv cu privire la identificarea persoanei raportoare, iar potrivit art.42 alin.(1) din aceeași Lege, contravențiile prevăzute la art. 41 se sancționează cu amendă, după cum urmează: cele prevăzute la pct. 2 lit. a) și c), cu amendă de la 300 lei la 4.000 lei; cea prevăzută la pct. 3, cu amendă de la 200 lei la 1.000 lei.
Fiind învestită, potrivit art.34 alin.(1) din O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu verificarea legalității și temeiniciei procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, instanța reține următoarele:
Sub aspectul legalitățiiprocesului – verbal contravențional, instanța apreciază că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art.16 și art.17 din O.G. nr.2/2001, cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute, respectiv: numele, prenumele și calitatea agentului constatator, denumirea și sediul contravenientului, descrierea faptei săvârșite, data comiterii acesteia și semnătura agentului constatator.
Prin Decizia nr.XXII/19.03.2007, Înalta Curte de Casație și Justiție, în examinarea unui recurs în interesul legii, a stabilit că situațiile în care nerespectarea anumitor cerințe prevăzute de lege atrage întotdeauna nulitatea actului întocmit de către agentul constatator sunt limitativ determinate prin art. 17 din O.G. nr.2/2001. În celelalte cazuri de nerespectare a condițiilor pe care trebuie să le îndeplinească un asemenea act, nulitatea procesului – verbal de constatare a contravenției nu poate fi constatată decât dacă petenta face dovada unei vătămări care nu poate fi înlăturată decât prin anularea respectivului proces – verbal.
În situația în care fapta concretă coincide cu conținutul normei legale, pentru legalitatea procesului – verbal contravențional nu sunt necesare alte mențiuni ale agentului constatator, iar fapta contravențională nu poate fi considerată ca fiind insuficient descrisă. De altfel, în ipoteza în care petenta apreciază ca relevante pentru stabilirea temeiniciei procesului – verbal contravențional anumite împrejurări de fapt, îi revine sarcina probei atât cu privire la existența acestor circumstanțe, cât și cu privire la vătămarea pe care ar fi suferit-o ca urmare a omisiunii consemnării acestora în procesul – verbal.
În ceea ce privește prima faptă contravențională - neîntocmirea evidenței contabile privind asocierea în participație – instanța apreciază că, în condițiile în care a depus la dosar contractul de asociere în participațiune încheiat la data de 31.1._, petenta nu poate invoca faptul că nu cunoaște contractul la care s-au referit reprezentanții intimatei la momentul întocmirii procesului - verbal contravențional.
Referitor la a doua faptă contravențională – prezentarea de situații (deconturi TVA) conținând date eronate – instanța constată că decontarea eronată a acestei taxe a fost detaliată prin raportul de inspecție fiscală (f.29-33), astfel că petenta nu poate susține că nu cunoaște care sunt datele eronate care au fost avute în vedere de către intimată.
Privitor la a treia faptă contravențională – neîntocmirea manualului de politici și proceduri contabile - reglementările care prevăd obligația întocmirii unui astfel de manual sunt reprezentate de Ordinul nr.3055/2009 pentru aprobarea Reglementărilor contabile conforme cu directivele europene, emis de Ministerul Finanțelor Publice, iar petenta nu poate invoca necunoașterea dispozițiilor legale (nemo censetur ignorare legem). Prevederile acestui Ordin se adresează în mod nemijlocit persoanei juridice, nu reprezentanților acesteia.
Sub aspectul temeiniciei procesului – verbal contravențional, instanța reține că, deși O.G. nr.2/2001 nu cuprinde prevederi exprese referitoare la forța probantă a actului de constatare și sancționare a faptei contravenționale, din interpretarea art.34 din același act normativ rezultă că procesul - verbal de contravenție încheiat ca urmare a propriilor constatări făcute de agent face dovada deplină a situației de fapt reținute, până la proba contrară, prin prisma autorității cu care agentul constatator a fost învestit de către stat, beneficiind astfel de o prezumție simplă de temeinicie, pe care, potrivit art.249 din C.proc.civ., petentul o poate răsturna prin administrarea unor probe concludente contrare.
Petenta nu a contestat nici un moment săvârșirea faptelor contravenționale reținute în sarcina sa, limitându-se să invoce doar vicii formale ale actului de constatare și sancționare a contravenției, și nici nu a prezentat vreo probă în sensul respectării dispozițiilor legale menționate în procesul - verbal contravențional.
Referitor la individualizarea sancțiunilor contravenționale aplicate petentei, raportat la situația de fapt reținută prin procesul – verbal contravențional, la numărul contravențiilor constatate, la urmările faptelor (cuantumul obligațiilor fiscale stabilite în sarcina petentei prin decizia de impunere depusă la filele 34-36) și la atitudinea contravenientei (aceasta nu a recunoscut săvârșirea faptelor, nu a făcut dovada întreprinderii unor demersuri în vederea intrării în legalitate), instanța apreciază că amenzile contravenționale aplicate de reprezentantul intimatei sunt proporționale cu gradul de pericol social al faptelor.
Pentru motivele de fapt și de drept menționate, în temeiul art.34 din O.G. nr.2/2001, instanța va respinge ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petentă, privind procesul – verbal de constatare și sancționare a contravențiilor ./2013 nr._/05.11.2014 întocmit de intimată.
Prin raportare a soluția care urmează a fi pronunțată, petenta nu este îndreptățită la recuperarea cheltuielilor de judecată efectuate în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge plângerea contravențională formulată de petenta U. S.R.L., J_, CUI_, cu sediul în orașul Voluntari, .. 42C, jud. Ilfov, în contradictoriu cu intimata AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ - ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE ILFOV, cu sediul în București, .. 10, sector 3, privind procesul – verbal de constatare și sancționare a contravențiilor ./2013 nr._/05.11.2014 întocmit de intimată, ca neîntemeiată.
Cu apel în 30 zile de la comunicare. Cererea pentru exercitarea căii de atac se depune la Judecătoria Sectorului 2 București.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 02.06.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
judecător M. – M. P. L. C.
Pentru judecător promovat la Tribunal,
semnează Președintele delegat al Judecătoriei Sectorului 2 București,
judecător C. A. O.
Red. M.M.P. / tehnored. M.M.P. și L.C. – 4 ex/25.06.2015.
| ← Partaj judiciar. Sentința nr. 6330/2015. Judecătoria SECTORUL... | Pretenţii. Sentința nr. 6103/2015. Judecătoria SECTORUL 2... → |
|---|








