Plângere contravenţională. Sentința nr. 6450/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI

Sentința nr. 6450/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 09-06-2015 în dosarul nr. 6450/2015

Dosar civil nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI-SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR.6450

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 09.06.2015

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE: A.-M. P.

GREFIER: C. I. C.

Pe rol se află soluționarea acțiunii civile având ca obiect plângere contravențională formulată de petenta S.C T. I. CONSULTING SRL în contradictoriu cu intimata I. DE S. ÎN CONSTRUCȚII - ISC.

Dezbaterile au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 11.05.2015, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea pentru data de 25.05.2015, pentru data de 02.06.2015 și pentru data de astăzi, 09.06.2015.

INSTANȚA:

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București la data de 04.06.2014 sub nr. _ petenta S.C T. I. CONSULTING SRL, prin administrator B. I. A., în contradictoriu cu intimata I. DE S. ÎN CONSTRUCȚII – ISC a contestat legalitatea și temeinicia procesului–verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ întocmit la data de 19.05.2014 solicitând anularea actului sancționator și a sancțiunilor aplicate prin acesta.

În motivarea în fapt a plângerii, petenta a învederat că sancțiunile aplicate prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor sus-menționat sunt urmare a montării unei centrale termice în ., sector 2 București, lucrare efectuată cu un an în urmă la o clădire ce datează de la începutul anilor "30 și pentru care nu a existat niciun fel de plan al instalațiilor interioare (termice, sanitare, electrice), carte tehnică și niciun fel de evidență a lucrărilor efectuate de locatari de-a lungul timpului. De asemenea, absolut toate materialele pentru lucrare au fost achiziționate de beneficiar – Asociația de Proprietari.

A mai arătat petenta că, prin procesul-verbal nr._, punctele 1 și 2, i s-a solicitat la controlul efectuat „deciziile de numire pentru factorii implicați în execuția și verificarea lucrărilor de instalații termice; conducător lucrare, RTE (responsabil tehnic cu execuția), responsabil cu controlul construcțiilor (CQ)”, pentru o lucrare finalizată și executată (lucrările ce au făcut obiectul contractului), conform normelor de calitate în vigoare, astfel după cum rezultă din expertizele tehnice efectuate și predate Inspectoratului de S. în Construcții, în termenul stabilit.

S-a mai arătat că, în cazul instalațiilor, este necesară prezența și controlul execuției de către un specialist numit de firma prestatoare, astfel după cum rezultă din regulamentul nr. HGR 925/1995, capitolul 4, articolul 21, iar nu un responsabil tehnic cu execuția (RTE), prezența acestuia din urmă fiind necesară la construcția de clădiri.

În acest sens, a atașat în copie, rolul și responsabilitățile pe care le are un responsabil tehnic cu execuția (RTE), pentru a se vedea gradul de complexitate al lucrărilor de construcții, ce solicită prezența unui astfel de specialist.

Petenta a mai precizat că, prin punctul 3 din procesul-verbal nr._ i s-a solicitat la controlul efectuat „S.C. T. I. Consulting SRL, va prezenta la IRCBI contractul de prestări servicii încheiat cu firma atestată ANRE, pentru instalațiile electrice ce urmează a mai fi realizate după obținerea autorizației de construire, copia atestatului ANRE al societății și deciziile de numire ale factorilor implicați în execuția și verificarea lucrărilor de instalații electrice (conducător lucrare, RTE, CQ)”.

A menționat petenta că între S.C. T. I. Consulting SRL și Asociația de proprietari a imobilului din ., sector 2, nu mai există niciun contract de prestări servicii sau execuție, nu a existat niciun contract de execuție ale unor viitoare lucrări de reabilitare a instalațiilor electrice, oricare ar fi acelea și un astfel de contract fără un obiect clar, nici nu putea exista. Totodată, petenta a arătat că, conform concluziilor raportului de expertiză tehnică nr.10/20.03.2014, Asociația de Proprietari trebuie să efectueze o expertiză tehnică a întregii instalații electrice a imobilului și în baza soluției tehnice date prin expertiză, să realizeze proiectul tehnic de execuție, să-l avizeze, să obțină autorizația de execuție a soluțiilor date pentru reabilitarea instalației electrice și să angajeze o firmă în vederea implementării soluțiilor tehnice, pentru îmbunătățirea calității și siguranței în exploatare a instalațiilor electrice în cauză. A precizat că, firma S.C. T. I. Consalting SRL nu poate fi obligată să încheie contract cu o altă firmă, pentru niște viitoare lucrări de modernizare ale instalației electrice aparținând unei terțe persoane, oricare ar fi acea.

În concluzie, petenta a solicitat anularea măsurilor dispuse prin procesul–verbal de contravenție contestat, măsurile fiind considerate revoltătoare și împotriva oricăror legi democratice.

În drept, au fost invocate dispozițiile HGR nr. 925/1995 și Ordinul 130 din 12.03.2014 al Inspectoratului de S. în Construcții-ISC pentru aprobarea regulamentului intern.

În susținerea plângerii formulate, petenta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și a atașat la dosarul cauzei copii de procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/19.05.2014 întocmit de Inspectoratului de S. în Construcții București-Ilfov; raport de expertiză tehnică nr.10/20.03.2014 privind instalațiile electrice aferente centralei termice montate la subsolul imobilului S+P+4E, corp1, din ., sector 2, efectuat de expert dr. ing. D. Moroldo; Hotărârea nr.925/1995 privind aprobarea Regulamentului de verificare și expertizare tehnică de calitate a proiectelor, a execuției lucrărilor și a construcțiilor; Ordinul 130 din 12.03.2014 pentru aprobarea regulamentului intern al Inspectoratului de S. în Construcții-ISC; Activitățile Responsabilului Tehnic cu Execuția (RTE) ( fl.5-46 dosar).

Plângerea contravențională formulată a fost timbrată cu suma de 20 lei, conform chitanței . nr._ (133) din data de 16.09.2014 (fl. 52 dosar).

La data de 04.12.2014, în termen legal, intimata a depus la dosarul cauzei întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii formulate ca neîntemeiată și menținerea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/19.05.2014, ca legal și temeinic.

Petenta a învederat că a solicitat anularea procesului–verbal de contravenție pe motiv că obligațiile ce decurg din prevederile legale consemnate la pct. 1-2 din actul sancționator nu ar fi aplicabile unor lucrări deja executate sau care urmează a se executa, iar pentru asigurarea calității execuției categoriei de lucrări (instalații electrice și termice) pe care aceasta le execută nu este necesar RTE (responsabil tehnic cu execuția).

A mai arătat că, urmare a unei sesizări, înaintată de Poliția Locală Sector 2, înregistrată la IRCBI sub nr. 18/07.01.2014 (atașată), inspectoratul de specialitate a efectuat controale la Asociația de Proprietari „.. A,B,C, .”, sector 2, București, și la subsolul . trim. I 2014 (perioada de control 27.01-19.05.2014), când a constatat că, petenta în calitate de executant a realizat în perioada trim. III 2013– trim. I 2014 lucrări de instalații termice și electrice aferente reabilitării centralei termice de la subsolul Blocului 1 din ., sector 2 București, fără a avea asigurat un nivel de calitate corespunzător cerințelor esențiale, printr-un sistem propriu de calitate conceput și realizat prin personal propriu și, ca urmare, nu are planul calității întocmit pentru lucrările de instalații termice, iar instalațiile electrice au fost realizate fără ca societatea să dețină atestat ANRE și totodată, fără a avea numiți responsabili tehnici cu execuția pentru instalații termice și electrice. Prin neîndeplinirea acestei obligații s-au încălcat prevederile art. 23 lit. c) din Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcții coroborat cu prevederile Normativului I7-2011 art. 3.0.1.5, fapta constituind contravenție conform art. 33 pct. II lit. d) din Legea nr. 10/1995, motiv pentru care petenta a fost sancționată cu amendă contravențională în cuantumul minim prevăzut de lege de 1550 lei și măsuri complementare care vizează controlul intern și buna execuție a lucrărilor precum și siguranța în exploatare a instalației termice și electrice atât pentru lucrările executate cât și pentru lucrări ce urmează a fi executate conform expertizelor efectuate și lucrări care nu au fost executate dar au fost prevăzute în contractul de execuție încheiat cu beneficiarul - Proprietari” .. A,B,C, .”.

În fapt, controlul Inspectoratului Regional în Construcții București-Ilfov a început la data de 27.01.2014, ca urmare a redicționării de către Poliția Locală Sector 2 a sesizării dnei F. C. – președinta Asociației de Proprietari–ce reclama executarea de către reclamantă a unor lucrări contractate de Asociație pentru montarea a două centrale termice prin condensație marca Beretta pentru înlocuirea centralei termice vechi din subsolului blocului 1-2 din ., sector 2, București.

Controlul s-a făcut în prezența reprezentanților Asociației de Proprietari și executanților (inclusiv petenta) prin inspectarea/vizualizarea instalațiilor termice și electrice din subsolului blocului și verificarea documentațiilor prezentate de toți factorii implicați în execuția lucrărilor.

În procesul-verbal de constatare nr. 2003/27.01.2014 (anexat) au fost consemnate constatările controlului efectuat și s-au dispus măsuri în sarcina atât a Asociației de Proprietari ca investitor și beneficiar, cât și în sarcina executanților, în funcție de implicarea privind remedierea neregulilor constatate: (1) completarea raportului tehnic de expertiză efectuat de expert tehnic M. B. în vederea întocmirii proiectului de execuție, pentru remedierea neregulilor constatate la pct.5 (Cap.III) din acest act de control; (2) corelarea (refacerea) proiectului tehnic de execuție pentru instalații de utilizare gaze potrivit aspectelor menționate la pct.4/cap.III; (3) întocmirea unei expertize tehnice cu privire la modul de evacuare a gazelor de ardere prin coșul realizat; (4) efectuarea unei expertize tehnice cu privire la rezistența și stabilitatea construcției existente ca urmare a lucrărilor executate (practicarea golurilor și execuția coșului); (6) efectuarea de către un expert tehnic atestat „le” (MLPAT) a unei expertize tehnice privind instalațiile electrice de deservire a noilor centrale termice.

Intimata a mai arătat că, toți factorii implicați în sarcina cărora s-au dispus măsurile de remediere a neregulilor constatate în execuția lucrărilor de la subsolul blocului B1 din ., au fost avertizați că neîndeplinirea măsurilor dispuse prin actul de control constituie contravenție conform prevederilor Legii nr. 10/1995. În funcție de termenele date s-au întocmit procese verbale de constatare a îndeplinirii măsurilor dispuse prin Procesul-Verbal de Constatare nr. 2003/27.01.2014 (anexate). Urmare a controalelor efectuate la acest obiectiv, în cursul trim. I 2014 (perioada de 27.01-19.05.2014), la urmărirea măsurilor dispuse, analizând și expertizele întocmite, inspectorul în construcții IRCBI a întocmit procesul-verbal de Constatare nr._/19.05.2014 (anexat), în care a consemnat toate constatările referitoare la neconcordanțe între expertizele efectuate și proiectul de execuție, a dispus măsuri de refacere a expertizelor pe baza lucrărilor efectuate, a instalațiilor existente (termice, coșuri de evacuare gaze, electrice) și a documentației existente la Cartea Tehnică a construcției care urmează a fi pusă la dispoziția experților de către Asociația de Proprietari. De asemenea prin acest act de control s-au consemnat încălcări ale obligațiilor prevăzute de art. 23 lit. c) și lit. f) și art. 25 lit. d) din Legea nr. 10/1995, faptele constituind contravenții conform art. 33 pct. II lit. b), lit. d) respectiv pct. IV lit. b) și au fost reținute în sarcina executanților S.C. T. I. Consulting SRL respectiv S.C. Climatem 2000 SRL și în sarcina Asociației de Proprietari, pentru care s-a aplicat sancțiunea amenzilor contravenționale conform proceselor verbale de constatare și sancționare a contravențiilor nr._, nr._ și nr._ întocmite la data de 19.05.2014 (anexate). Astfel, s-a constatat că petenta în calitate de executant, a realizat în perioada trim.III 2013-trim.I 2014 lucrări de instalații termice și electrice aferente reabilitării centralei termice de la subsolul Blocului 1 din ., sector 2 București, fără a avea asigurat un nivel de calitate corespunzător cerințelor esențiale, printr-un sistem propriu de calitate conceput și realizat prin personal propriu și, ca urmare, nu are planul calității întocmit pentru lucrările de instalații termice, iar instalațiile electrice au fost realizate fără ca societatea să dețină atestat ANRE și totodată, fără a avea numiți responsabili tehnici cu execuția pentru instalații termice și electrice. Prin neîndeplinirea acestei obligații s-au încălcat prevederile art.23 lit.c) din Legea nr.10/1995 privind calitatea în construcții coroborat cu prevederile Normativului I7-2011 art.3.0.1.5.

A precizat intimata că, prin procesul-verbal de constatare nr._/19.05.2014 la pct. I Constatări, subpct. 1.5, s-au consemnat abaterile executantului S.C T. I. Consulting SRL (petenta din prezenta) care, în perioada controlului nu a depus niciun document de calitate care să facă dovada îndeplinirii obligațiilor prevăzute de art.23 lit.c) din Legea nr.10/1995.

În concluzie, s-a arătat că, petenta în calitate de executant a realizat lucrări de proastă calitate, care nu asigură sistemul calității și care poate pune în pericol integritatea construcțiilor, viața și integritatea oamenilor, prin producerea unor disfuncționalități a instalațiilor precum și a unor accidente, motiv pentru care s-a solicitat respingerea plângerii formulate și menținerea procesului-verbal de contravenție susmenționat, ca fiind temeinic și legal întocmit, cu respectarea dispozițiilor art.16 și art.17 din OG nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 201 și urm. Cod proc. civ., OG nr. 2/2001, Legea nr. 10/1995, HG nr. 925/1995.

S-a solicitat proba cu înscrisuri și au fost atașate întâmpinării copii certificate conform cu originalul de pe procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/19.05.2014; sesizarea dnei F. C., nr._/13.12.2013; Procesul Verbal de Constatare nr. 2003/27.01.2014; Contract de prestări servicii nr. 39/08.08.2013 încheiat între S.C T. I. Consulting SRL și Asociația de Proprietari . .; factura fiscală nr.231/09.08.2013; factura fiscală nr. 242/21.08.2013; ordin de plată (3); raport de expertiză tehnică nr.10/20.03.2014 privind instalațiile electrice aferente centralei termice montate la subsolul imobilului S+P+4E, corp1, din ., sector 2, efectuat de expert dr. ing. D. Moroldo; Procesul Verbal de Control nr._/19.05.2014; procesele-verbal de constatare și sancționare a contravențiiilor . nr._/19.05.2014 și . nr._/19.05.2014 ; ordin de plată (2); Buletinul Construcțiilor–Normativ pentru verificarea calității și recepția lucrărilor de instalații aferente construcțiilor–indicativ C56-02 aprobat de MTCT cu Ordinul 900/25.11.2003; Normativ din 1 noiembrie 2011 privind proiectarea, execuția și exploatarea instalațiilor electrice aferente clădirilor – Indicativ I7-2011 (fl.69-122 dosar).

În cauză, s-a solicitat judecarea și în lipsă, conform art. 411 Cod proc. civ.

În cauză, în temeiul art. 255 Cod proc. civ., a fost încuviințată și administrată pentru ambele părți proba cu înscrisuri.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța constată următoarele:

Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ întocmit la data de 19.05.2014, la sediul I.S.C.B.I. loc. București, de către I. de S. în Construcții București-Ilfov-ISC, în urma controlului efectuat la data de 27.01.2014, orele 15:00, la sediul Asociației de Proprietari ., ., sector 2, București și la subsolul ..C T. I. CONSULTING SRL a fost sancționată cu amendă contravențională în cuantum de 1550 lei în baza art. 33 pct. II lit. d) din Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcții, pentru săvârșirea faptei prevăzută de art. 23 lit. c) din același act normativ, constând în aceea că, în calitate de executant, petenta a realizat în perioada trim. III 2013-trim.I 2014 lucrări de instalații termice și electrice aferente reabilitării centralei termice de la subsolul Blocului 1 din ., fără a avea asigurat un nivel de calitate corespunzător cerințelor esențiale, printr-un sistem propriu de calitate conceput și realizat prin personal propriu și, ca urmare, nu are planul calității întocmit pentru lucrările de instalații termice, iar instalațiile electrice au fost realizate fără ca societatea să dețină atestat ANRE și totodată, fără a avea numiți responsabili tehnici cu execuția pentru instalații termice și electrice. Prin neîndeplinirea acestei obligații se încalcă prevederile art. 23 lit. c) din Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcții, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu prevederile Normativului I7-2011 art. 3.0.1.5. Totodată s-au dispus următoarele măsuri complementare: 1. S.C. T. I. Consulting SRL va întocmi și prezenta planul calității pentru execuția instalațiilor termice la I.S.C.B.I.; 2. S.C T. I. Consulting SRL va prezenta la I.S.C.B.I. deciziile de numire pentru factorii implicați în execuția și verificarea lucrărilor de instalații termice; conducător lucrare, RTE, responsabil cu controlul construcțiilor (CQ); 3. S.C. T. I. Consulting SRL va prezenta la I.S.C.B.I. contractul de prestări servicii încheiat cu firma atestată ANRE, pentru instalațiile electrice ce urmează a mai fi realizate după obținerea autorizației de construire, copia atestatului ANRE al societății și deciziile de numire ale factorilor implicați în execuția și verificarea lucrărilor de instalații electrice (conducător lucrare, RTE, CQ). Măsurile dispuse se vor realiza până la data de 15.10.2014.

La rubrica „b) Obiecțiuni ale contravenientului” s-a consemnat „Nu sunt de acord cu obiecțiile aduse și cu sancțiunea dată. Voi contesta în instanță”.

Procesul-verbal de constatare a contravențiilor poartă semnătura agentului constatator și a petentei (fl. 5,6 dosar).

Potrivit art. 34 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța verifică dacă plângerea a fost introdusă de petent în termenul legal de 15 zile de la data înmânării sau după caz a comunicării actului constatator.

Având în vedere dispozițiile din actul normativ menționat, raportat la data introducerii prezentei acțiuni, respectiv 04.06.2014 (fl. 1 dosar) și data înmânării actului constatator 19.05.2014 (fl. 5 dosar), instanța constată că prezenta plângere contravențională a fost formulată de petentă în cadrul termenului legal de 15 zile.

Sub aspectul legalității, instanța reține că actul constatator, ce face obiectul plângerii formulate de către petentă, respectă cerințele articolului art. 17 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, a căror îndeplinire se impune a fi cenzurată din oficiu de către instanță, în cuprinsul procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/19.05.2014 (nr._/19.05.2014) regăsindu-se mențiuni cu privire la numele, prenumele și calitatea agentului constatator, datele de identificare ale persoanei juridice având calitatea de contravenient, fapta reținută în sarcina acesteia, data comiterii sale, precum și semnătura agentului constatator.

Sub aspectul temeiniciei, potrivit dreptului intern, procesul-verbal de contravenție întocmit de agentul constatator învestit cu autoritatea statului pe baza constatărilor efectuate „ex propriis sensibus” constituie un act administrativ și beneficiază de prezumția relativă de legalitate și veridicitate, sarcina de a proba o altă situație de fapt, decât cea constatată personal de către un agent al puterii publice, revenind, într-o atare împrejurare, petentului.

Cu toate că analiza tradițională a regimului juridic al contravențiilor, precum și dispozițiile art. 47 ale OG nr. 2/2001 plasează acest domeniu în sfera extra-penală, în jurisprudența sa privitoare la art. 6 din Convenție, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a dezvoltat conceptul autonom de „acuzație în materie penală” care califică domeniul contravențional, prin prisma aplicabilității generale a normei legale ce instituie sancțiunea contravențională, (sfera destinatarilor vizați, a interesului protejat) și natura, respectiv, gravitatea sancțiunii (caracterul preventiv și sancționator al pedepsei aplicate petentului), drept materie penală din punct de vedere al drepturilor omului. Ca o consecință a acestei calificări, în aplicarea reglementărilor din domeniul contravențional, independent de caracterul atribuit potrivit dreptului intern, este necesară asigurarea respectării garanțiilor prevăzute în art. 6 CEDO specifice materiei penale a drepturilor omului, între care, în primul rând respectarea prezumției de nevinovăție, fapt ce conduce la o răsturnare a sarcinii probei, revenind acuzării obligația de a dovedi faptele ce se impută petentului.

Totuși, prezumția de nevinovăție și obligația acuzării de a dovedi faptele ce se pretind a fi săvârșite nu au caracter absolut, de vreme ce existența prezumțiilor bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept, fiind compatibile cu Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul asigură respectarea principiului proporționalității, în raport de importanța scopului urmărit și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku c. Franței; cauza Blum c. Austriei; Västberga taxi Aktiebolag și Vulic c. Suediei). Astfel, forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, fiind necesară însă respectarea caracterului echitabil al procedurii în ansamblu în administrarea și aprecierea probatoriului (cauza Bosoni c. Franței).

În speță, instanța apreciază că situația de fapt reținută în procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/19.05.2014 a fost constatată de un agent al statului „ex propriis sensibus”, astfel că actul constatator beneficiază de prezumția de temeinicie.

În speță, revenind petentei sarcina de a face dovada contrară faptelor imputate, în urma probatoriului administrat, se constată că aceasta nu a făcut dovada contrară faptelor imputate și reținute în sarcina sa.

Astfel, susținerea petentei în sensul că, în cazul instalațiilor privitoare la construcții, cum este cazul în speță, este necesară prezența și controlul execuției de către un specialist numit de firma prestatoare, după cum rezultă din regulamentul HGR nr. 925/1995, capitolul 4, articolul 21 iar nu un responsabil tehnic cu execuția (RTE), prezența acestuia din urmă fiind necesară (numai) la construcția de clădiri, nu poate fi primită în cauză.

În soluționarea plângerii formulate, sunt incidente o . norme legale dintr-o . acte normative, după cum urmează și care conturează viziunea legiuitorului în privința sistemului calitativ integrat în domeniul efectuării lucrărilor în construcții:

În conformitate cu dispozițiile art. 23 lit. c) din Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcții, „executantul lucrărilor de construcții are drept obligație principală asigurarea nivelului de calitate corespunzător cerințelor esențiale printr-un sistem propriu de calitate conceput și realizat prin personal propriu, cu responsabili tehnici cu execuția atestați”.

Potrivit art. 14 din actul normativ, în varianta în vigoare la data reținerii faptei contravenționale în sarcina petentei, agenții economici care execută lucrări de construcții asigură nivelul de calitate corespunzător cerințelor esențiale prin personal propriu și responsabili tehnici cu execuția atestați, precum și printr-un sistem propriu conceput și realizat.

În conformitate cu prevederile art. 21 din HG nr. 925/1995 responsabilii tehnici cu execuția se atestă pentru cerințele stabilite în lege numai pentru partea de construcții. Pentru instalațiile aferente construcțiilor, asigurarea calității execuției se face prin personal autorizat al executantului.

Este de reținut că în conformitate cu dispozițiile art. 8 și 9 din legea nr. 10/1995, sistemul calității în construcții reprezintă ansamblul de structuri organizatorice, responsabilități, regulamente, proceduri și mijloace, care concură la realizarea calității construcțiilor în toate etapele de concepere, realizare, exploatare și postutilizare a acestora, sistemul propriu de calitate ce trebuie asigurat în privința lucrărilor constituind practic o particularizare în implementarea la nivelul fiecărui executant.

Față de conținutul normelor precitate, sistemul de asigurare a calității construcțiilor în sensul legii (incluzând instalațiile privitoare la acestea), cuprinde și sistemul de asigurare a calității execuției lucrărilor fără, însă, a se confunda și limita la sfera acestei noțiuni.

Se reține, astfel că, prevederile art. 21 din HG nr. 925/1995, act cu valoare normativă inferioară, de altfel, nu contravin și nici nu derogă de la prevederile art. 23 lit. c) din Legea nr. 10/1995.

Concluzia se desprinde, din interpretarea sistematică a reglementărilor existente în materie, inclusiv ținând seama de prevederile Normativului pentru verificarea calității și recepția lucrărilor de instalații aferente construcțiilor–indicativ C56-02 aprobat prin Ordinul Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului nr. 900/2003, reglementare tehnică (componentă a sistemului calității conform art. 9 din Legea nr. 10/1995) obligatorie pentru factorii implicați în realizarea calității construcțiilor. Acest din urmă act normativ are ca scop instituit de legiuitor constituirea cadrului general pentru activitatea de verificare a calității lucrărilor de instalații, aplicându-se inclusiv pentru instalațiile electrice interioare și instalațiile de încălzire.

Potrivit art. 6 pct. 6.1 din Normativ, responsabilul tehnic cu execuția, între alte obligații, răspunde față de executant, conform legii, pentru asigurarea verificării calității lucrărilor de instalații pe care acesta le realizează și admite execuția lucrărilor numai pe baza proiectelor și detaliilor de execuție verificate de specialiști verificatori de proiect, atestați.

De asemenea, se reține că deși petenta, în calitate de executat, a invocat aplicabilitatea dispozițiilor art. 21 alin. 2 din capitolul 4 al Regulamentului de verificare și expertizare tehnică de calitate a proiectelor, a execuției lucrărilor și a construcțiilor aprobat prin HG nr. 925/1995 care prevăd că „pentru instalațiile aferente construcțiilor, asigurarea calității execuției se face prin personal autorizat al executantului”, pentru a justifica inexistența obligației de a asigura sistemul propriu de calitate nu doar a execuției ci și a lucrării privitoare la instalație în ansamblul său, în sensul legii nr. 10/1995, aceasta nu a făcut dovada personalului atestat ANRE, încălcându-se astfel Normativul din 1 noiembrie 2011 privind proiectarea, execuția și exploatarea instalațiilor electrice aferente clădirilor Indicativ I7-2011, care impune la Partea 2–cap. 3 – secțiunea 1: 3.0.1, condiții generale de bază a proiectării și execuției instalațiilor electrice – alin. 5 pct. 3.0.1.5, ca instalațiile electrice să se execute de către unități atestate.

De asemenea, se constată că potrivit art. 4 lit. b) din Regulamentul privind conducerea și asigurarea calității în construcții, aprobat prin Hotărârea nr. 766/1997 pentru aprobarea unor regulamente privind calitatea în construcții, conducerea și asigurarea calității în construcții se aplică, în funcție de categoria de importanță a construcțiilor sau de complexitatea și de importanța unor lucrări - prin planul calității, întocmit și aplicat pentru anumite lucrări sau construcții având categoria de importanță normală.

În conformitate cu dispozițiile art. 33 pct. II lit. d) din Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcții „constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 1550 lei la 7700 lei, organizarea necorespunzătoare și neaplicarea sistemului de conducere și asigurare a calității, inclusiv realizarea de construcții fără responsabili tehnici cu execuția atestați corespunzător prevederilor art. 14”.

Prin urmare, față de conținutul reglementării existente în materie, petenta nu a îndeplinit trei cerințe esențiale privitoare la: plan de calitate, personal de execuție atestat și responsabili tehnici cu execuția atestați, neasigurând astfel sistemul propriu de calitate, obligație ce îi incumbă în conformitate cu art. 23 din lit. c) din Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcții, în calitate de executant de lucrări de construcții, astfel că, în mod corect a fost reținută în sarcina acesteia săvârșirea faptei contravenționale.

Sub aspectul individualizării sancțiunii, instanța constată că amenda aplicată petentei, în cuantum de 1550 lei reprezintă minimul special prevăzut de lege pentru săvârșirea faptei reținute în sarcina sa. Având în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 21 alin 3 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța constată că sancțiunea aplicată de agentul constatator se încadrează în limitele prevăzute de actul normativ, fiind proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite și ține seama și de scopul legitim urmărit prin instituirea ei, respectiv asigurarea calității construcțiilor și siguranța acestora, a persoanelor în a căror folosire acestea se află și nu numai.

În ceea ce privește pericolul social concret al faptei, instanța reține că acesta este unul semnificativ, în condițiile în care lucrările cărora nu li se asigură calitatea cerută de lege sunt de natură să pună în pericol integritatea construcțiilor, viața și integritatea persoanelor.

Față de considerentele anterior expuse, instanța urmează să respingă plângerea contravențională formulată de petentă, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE:

Respinge plângerea contravențională formulată de petenta S.C. T. I. CONSULTING SRL, cu sediul în sector 1, București, .. 16A în contradictoriu cu intimata I. DE S. ÎN CONSTRUCȚII, cu sediul în sector 3, București, ., nr. 23, împotriva procesului–verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/19.05.2014, ca neîntemeiată.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, ce se va înregistra la Judecătoria Sectorului 2 București.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 09.06.2015.

PreȘedinte, Grefier,

A.-M. P. C. I. C.

Red./Tehn.: A.M.P.

Data: 17.02.2016 /Ex.4

Operator de date cu caracter personal nr. 2891

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI – SECȚIA CIVILĂ

ÎNCHEIERE

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 11.05.2015

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE: A.–M. P.

GREFIER: C. I. C.

Pe rol se află soluționarea cererii de chemare în judecată, având ca obiect plângere contravențională formulată de petenta . SRL în contradictoriu cu intimat I. DE S. IN CONSTRUCTII.

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns intimata, prin consilier juridic care depune delegație la dosar, lipsă fiind petentul.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței obiectul dosarului, stadiul procesual și modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, după care:

Instanța pune în discuție competența generală, materială și teritorială a Judecătoriei Sectorului 2 în soluționarea prezentei cauze.

Reprezentantul intimatei arată că Judecătoria Sector 2 este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză.

În temeiul art. 32 din Ordonanța nr.2/2001., instanța stabilește că Judecătoria Sectorului 2 este competentă general, material și teritorial să soluționeze cauza.

Nemaifiind cereri prealabile de formulat și excepții de invocat, instanța acordă cuvântul pe probatoriu.

Reprezentantul intimatei solicită încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

La interpelarea instanței cu privire la solicitarea petentului de a fi încuviințată și proba cu expertiza, reprezentantul intimatei arată că se opune încuviințării acestei probe având în vedere că au fost efectuate deja trei expertize tehnice cu privire la aspectele semnalate de petent, apreciind că nu vede sensul efectuării unei alte expertize tehnice judiciare, aceasta nefiind utilă cauzei.

Instanța, deliberând asupra cererii de probatorii formulate, apreciind asupra capacității probelor de a lămuri cauza și a conduce la soluționarea procesului, în temeiul art. 255 Cod procedură civilă, încuviințează proba cu înscrisuri pentru ambele părți și respinge proba cu expertiza tehnică solicitată de către petent ca nefiind utilă cauzei raportat la obiectul cauzei.

Nemaifiind cereri prealabile de formulat și excepții de invocat, instanța acordă cuvântul pe fondul cauzei.

Reprezentantul intimatei solicită respingerea plângerii contravenționale ca neîntemeiată pentru motivele arătate pe larg prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei. Fără cheltuieli de judecată.

Instanța reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul dispozițiilor art. 260 alin. 1 din Codul de procedură civilă, va amâna pronunțarea până la data de 25.05.2015, motiv pentru care,

DISPUNE:

Amână pronunțarea în prezenta cauză la data de 25.05.2015.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11.05.2015.

Președinte, Grefier,

A.–M. P. C. I. C.

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI – SECȚIA CIVILĂ

ÎNCHEIERE

Ședința publică din data de 25.05.2015

Instanța constituită din:

Președinte: A. – M. P.

Grefier: C. I. C.

Pe rol se află soluționarea cererii de chemare în judecată, având ca obiect plângere contravențională formulată de petenta . SRL în contradictoriu cu intimat I. DE S. IN CONSTRUCTII.

Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică de la data de 11.05.2015, cuprinse fiind în încheierea de ședință pronunțată la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când, instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 25.05.2015 când, în aceeași compunere,

INSTANȚA

Având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul dispozițiilor art. 260 alin. 1 din Codul de procedură civilă, va amâna pronunțarea până la data de 02.06.2015, motiv pentru care,

DISPUNE:

Amână pronunțarea în prezenta cauză la data de 02.06.2015.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25.05.2015.

Președinte, Grefier,

A.–M. P. C. I. C.

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI – SECȚIA CIVILĂ

ÎNCHEIERE

Ședința publică din data de 02.06.2015

Instanța constituită din:

Președinte: A. – M. P.

Grefier: C. I. C.

Pe rol se află soluționarea cererii de chemare în judecată, având ca obiect plângere contravențională formulată de petenta . SRL în contradictoriu cu intimat I. DE S. IN CONSTRUCTII.

Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică de la data de 11.05.2015, cuprinse fiind în încheierea de ședință pronunțată la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când, instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 25.05.2015, apoi pentru data de 02.06.2015 când, în aceeași compunere,

INSTANȚA

Având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul dispozițiilor art. 260 alin. 1 din Codul de procedură civilă, va amâna pronunțarea până la data de 09.06.2015, motiv pentru care,

DISPUNE:

Amână pronunțarea în prezenta cauză la data de 09.06.2015.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 02.06.2015.

Președinte, Grefier,

A.–M. P. C. I. C.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 6450/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI