Plângere contravenţională. Sentința nr. 8873/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 8873/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 14-09-2015 în dosarul nr. 8873/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 8873
Ședința publică de la 14.09.2015
Instanța constituită din:
Președinte: L. M.-V.
Grefier: F.-G. M.
Pe rol se află soluționarea cauzei având ca obiect plângere contravențională, privind pe petentul S. A. în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA - CESTRIN.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței obiectul dosarului, stadiul procesual, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, după care:
Instanța încuviințează proba cu înscrisuri, cele depuse la dosarul cauzei.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
INSTANȚA
Prin plângerea înregistrată inițial la Judecătoria Fetești la data de 09.03.2014, petentul a solicitat anularea procesului verbal ., nr._, încheiat la data de 22.02.2012 de intimată.
În motivare, a arătat că a fost sancționat pentru că auto nr._ ar fi circulat fără a deține rovinietă valabilă.
A invocat nulitatea procesului verbal pentru lipsa semnăturii olografe, precum și prescripția executării sancțiunilor contravenționale.
În drept, a invocat OG nr. 2/2001 și OG nr. 15/2002.
A anexat înscrisuri.
Intimata a depus întâmpinare. A solicitat respingerea plângerii, arătând că deja s-a declanșat executarea silită, astfel că singura cale pe care petentul putea acționa era cea a contestației la executare.
A anexat înscrisuri.
Prin sentința civilă nr. 478/12.05.2015, Judecătoria Fetești a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București.
A fost administrată proba cu înscrisuri.
Analizând probele administrate, instanța reține:
Petentul a fost sancționat contravențional, în procesul verbal contestat arătându-se că, la data de 27.08.2011, auto nr._, aparținându-i, a circulat pe A2 fără a deține rovinietă valabilă.
A fost aplicată sancțiunea amenzii, în cuantum de 225 lei.
Este întemeiat motivul privind nulitatea procesului verbal pentru lipsa semnăturii.
Astfel, lipsa semnăturii agentului constatator atrage nulitatea actului, conform art. 17 din OG nr. 2/2001, nulitate ce poate fi constatată și din oficiu.
Prin decizia în interesul legii nr. 6/2015, ÎCCJ a stabilit că semnătura trebuie să fie olografă, iar aceasta lipsește în cauză.
Chiar dacă, formal, decizia pronunțată în interesul legii devine obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial, reținem că nici o dispoziție legală nu interzice interpretarea legii în același sens în care s-a pronunțat instanța supremă. Mai mult, acest lucru este chiar recomandabil, având în vedere că este vorba despre o interpretare ce s-a dovedit a fi corectă și care, de la un anumit moment, chiar a devenit obligatorie.
Prin urmare, procesul verbal este nul pentru lipsa semnăturii olografe.
Oricum, este întemeiat și motivul privind prescrierea executării sancțiunii contravenționale.
Potrivit art. 14 alin. 1 din OG nr. 2/2001, forma în vigoare la data încheierii procesului verbal, executarea sancțiunii amenzii contravenționale se prescrie dacă procesul-verbal de constatare a contravenției nu a fost comunicat contravenientului în termen de o lună de la data aplicării sancțiunii.
În cauză, intimata, nu a făcut deloc dovada comunicării procesului verbal către petent.
Prin urmare, pe de o parte, termenul de exercitare a plângerii contravenționale nu a început să curgă decât de la comunicarea făcută prin executor judecătoresc, astfel că plângerea este formulată în termen.
Pe de altă parte, această comunicare a fost făcută cu mult peste termenul de o lună prevăzut de lege.
Așadar, plângerea va fi admisă, însă pentru motivul prioritar al lipsei semnăturii agentului constatator.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite plângerea formulată de petentul S. A. (CNP_), cu domiciliul în București, ., ., ., sector 2, în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA - CESTRIN, cu sediul în București, .. 401A, sector 6, CUI_, împotriva procesului verbal ., nr._, încheiat la data de 22.02.2012 de intimată.
Anulează procesul verbal contestat.
Exonerează petentul de sancțiunile stabilite prin procesul verbal contestat.
Cu apel în 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 14.09.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
Red/dact – L.M.-V.
4 ex. – 16.09.15
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 8910/2015.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 8918/2015.... → |
|---|








