Pretenţii. Hotărâre din 19-10-2015, Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 19-10-2015 în dosarul nr. 10610/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI
București, Sector 3, Bvd. Unirii nr. 37
Tel. / Fax.: 021/408.36.52 / e-mail:_
operator de date cu caracter personal nr. 2891
prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001
Dosar nr._
Sentința civilă nr._
Ședința publică din data de 19.10.2015
Instanța constituită din:
Președinte: G. –O. C.
Grefier: C. R.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect pretenții, privind pe reclamanta A. N. în contradictoriu cu pârâtul G. A..
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din data de 01.10.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea data, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 12.10.2015 și respectiv la data de 19.10.2015, hotărând următoarele:
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe în data de 27.04.2015, sub nr._, reclamanta . SA a chemat în judecată pe pârâtul G. A., pentru ca instanța, prin hotărârea pe care o va pronunța, să oblige pârâtul la plata următoarelor sume: 13.780,75 lei, reprezentând debit principal-contravaloare facturi neachitate; 4761,84 lei, (conform precizării de la fila 37), reprezentând penalități de întârziere aferente debitului principal. De asemenea, reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea în fapt a cererii, reclamanta a precizat că, între părți au existat raporturi juridice privitoare la furnizarea de apă potabilă și preluarea în rețeaua de canalizare publică a apelor uzate și meteorice prin rețeaua de canalizare publică, sens în care reclamanta a asigurat serviciul de furnizare de apă potabilă și serviciul de canalizare.
În continuare a precizat reclamanta că, deși a beneficiat de serviciile prestate, pârâtul a încetat să-și execute obligația de plată a serviciilor asigurate, acumulând un debit în cuantum de 13.780,75 lei.
În ceea ce privește calculul penalităților, s-a arătat că acesta s-a realizat în conf. cu art.11.2 din contractul de furnizare.
În drept, reclamanta a invocat art. 1169, 1170, 1196, 1270, 1272 și C.civ., prevederile Codului comercial, Legea nr. 51/2006, Legea nr. 241/2006, C.proc.civ.
Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în valoare de 1132,37 lei, conform art. 3 OUG nr. 80/2013.
Pârâtul, deși a fost legal citat, nu a depus întâmpinare și nu s-a prezentat în instanță, neînțelegând să-și precizeze poziția procesuală față de cererea de chemare în judecată.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În fapt, între părți s-a derulat o relație contractuală materializată în contractul nr._/25.05._ (f. 31-32), în temeiul căruia reclamanta . SA, în calitate de operator, s-a obligat să furnizeze/presteze servicii de alimentare cu apă și/sau de canalizare, iar pârâtul G. A., în calitate de beneficiar, s-a obligat să achite contravaloarea serviciilor în discuție, conform art. 6 din contract.
În acest sens, reclamanta a emis o . facturi (f. 10-29), pe care pârâtul nu le-a achitat în termen de 30 zile de la data emiterii facturilor, conform art. 6 alin. 9 din contract.
Neachitarea de către utilizator a facturii emise de furnizor în termen de 30 de zile de la data scadenței atrage penalități de întârziere egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare, stabilite conform reglementărilor în vigoare, începând cu prima zi după data scadenței, valoarea penalităților neputând depăși valoarea debitului, potrivit art. 11 alin. 2 din contract.
În drept, potrivit dispozițiilor art. 1270 C.civ., contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante, iar potrivit art. 1350 C.civ., orice persoană trebuie să-și execute obligațiile pe care le-a contractat. De asemenea, potrivit art. 1516 C.civ., creditorul are dreptul la îndeplinirea integrală, exactă și la timp a obligației. Cu privire la forța probantă a facturilor, instanța reține că aceste înscrisuri pot fi valorificate în cadrul procesului civil având în vedere dispozițiile art. 277 C.pr.civ. care reglementează regimul juridic al înscrisurilor întocmite de profesioniști.
Factura, ca mijloc de probă specific activității profesioniștilor, face dovada existenței actului juridic sub rezerva acceptării ei de către destinatar. În principiu, facturile neacceptate expres prin semnătură sau tacit de către debitor, contestate de beneficiar și necoroborate cu alte mijloace de probă, pot face dovada doar împotriva emitentului, iar nu și împotriva destinatarului.
Cu toate acestea, art. 277 alin. 2 C.proc.civ. statuează că înscrisul chiar nesemnat, dar utilizat în mod obișnuit în exercițiul activității unei întreprinderi pentru a constata un act juridic, face dovada cuprinsului său chiar și împotriva destinatarului, cu excepția cazului în care legea impune forma scrisă pentru însăși dovedirea actului juridic. Cu alte cuvinte, prin această dispoziție legea conferă forță juridică uzanțelor stabilite între părți în măsura în care acestea sunt consolidate în condițiile existenței întreprinderii în sensul art. 3 C.civ..
Instanța reține că emiterea facturilor de către reclamantă s-a realizat în exercitarea sistematică și organizată a unei activități, de către un profesionist, dispozițiile art. 277 alin. 2 C.proc.civ. fiind pe deplin aplicabile în speța de față. Din analiza contractului depus la dosar și însușit de ambele părți rezultă existența certă a raportului juridic, astfel că modalitatea de emitere a facturilor, fără a se solicita semnarea lor de către pârât nu afectează forța probantă a facturilor invocate de reclamantă, în condițiile în care nici legea nu impune forma scrisă pentru dovedirea creanței. Mai mult, nici din clauzele cuprinse în contract nu rezultă exigențe suplimentare, precum cea a semnării facturilor de către beneficiar.
Cât privește condițiile ce se cer a fi întrunite, în mod cumulativ, pentru a fi angrenată răspunderea civilă contractuală, acestea sunt: a) existența unei fapte ilicite ce constă în nerespectarea unei obligații contractuale, aducându-se atingere unui drept subiectiv patrimonial; b) existența unui prejudiciu patrimonial în care se concretizează această atingere; c) raportul de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu; d) vinovăția celui care săvârșește fapta ilicită; e) punerea în întârziere a debitorului; f) inexistența unei clauze de neresponsabilitate.
În ceea ce privește analiza îndeplinirii condițiilor mai sus enunțate în cauza de față, instanța constată că pârâtul nu și-a îndeplinit obligația contractuală de a achita contravaloarea serviciilor de care a beneficiat (faptă ilicită), că această faptă ilicită a cauzat reclamantei un prejudiciu, lipsind-o de suma de bani ce i se cuvenea, că între faptă ilicită și prejudiciu există o legătură cauzală directă și necondiționată, că vinovăția pârâtului este prezumată (art. 1.525 C.civ.), că pârâtul a fost pus în întârziere, iar părțile nu au prevăzut în contract nicio clauză de neresponsabilitate.
Totodată, instanța reține că părțile au stabilit întinderea prejudiciului suferit de reclamantă ca urmare a neexecutării la termen a obligației de achitare de către pârât a facturilor emise, prin inserarea în art. 11 alin. 2 din contract, a unei clauze penale, conform art. 1538-1539 C.civ.
Instanța reține că, deși nu a contestat la plată facturile emise de reclamantă, pârâtul nu și-a onorat până în prezent obligația contractuală asumată, aspect ce rezultă implicit din poziția sa procesuală, în sensul că nu a contestat pretențiile reclamantei, nu a depus la dosarul cauzei întâmpinare pentru a combate justețea cererii reclamantei și nu s-a prezentat la judecată pentru a face dovada plății debitului restant, câtă vreme reclamanta a reușit să probeze existența contractului și executarea propriilor obligații.
Cum reclamanta a reușit să facă dovada pozitivă și verosimilă a faptului pretins, instanța, va admite cererea și va obliga pârâtul să plătească reclamantei următoarele sume: 13.780,75 lei; reprezentând contravaloare facturi neachitate; 4761,84 lei, reprezentând penalități de întârziere aferente debitului principal.
Luând în considerare dispozițiile art. 451-453 C.proc.civ. și constatând culpa procesuală a pârâtului în declanșarea litigiului judiciar, instanța urmează să îl oblige pe acesta la plata către reclamantă a sumei de 1132,37 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, reprezentând taxă judiciară de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE :
Admite cererea formulată de reclamanta . SA, având C. RO_, J_, cu sediul în sector 1, București, .. 2 în contradictoriu cu pârâtul G. A., având CNP-_, domiciliat în sector 2, București, ..
Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 13.780,75 lei, reprezentând contravaloare facturi neachitate.
Obligă pârâtul la plata către reclamantă a penalităților de întârziere în cuantum de 4761,84 lei.
Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 1132,37 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare. Apelul se depune la Judecătoria Sectorului 2 București.
Pronunțată în ședință publică, azi, 19.10.2015.
Președinte Grefier
G.-O. C. C. R.
Red./ Thred.CGO./CR 4 ex/19.11.2015
| ← Plângere contravenţională. Hotărâre din 19-10-2015,... | Obligaţie de a face. Sentința nr. 27/2015. Judecătoria... → |
|---|
