Pretenţii. Sentința nr. 03/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 03/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 03-11-2015 în dosarul nr. 11574/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTOR 2 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ nr._
Ședința publică din data de 03.11.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: M. P.
GREFIER: M. C.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile, având ca obiect pretenții privind pe reclamanta ASOCIAȚIA DE P. . cu pârâta B. A..
La apelul nominal făcut în ședință publică, la ordine, nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței obiectul dosarului, stadiul procesual, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare.
Prin serviciul de registratură, la data de 13.07.2015 a fost depus la dosar, răspunsul la adresa emisă către DEPABD cu privire la domiciliul actual al pârâtei, fila 35; la data de 15.07.2015 a fost comunicat la dosar, răspunsul la adresa emisă către OCPI, referitor la cartea funciară a imobilului, fila 37; la data de 21.07.2015 a fost înaintat la dosar, răspunsul la adresa emisă către DVBL sector 2 cu privire la titlul de proprietate al imobilului, fila 42.
În ședință publică, având în vedere că a fost cerută judecarea cauzei în lipsă, instanța invocă din oficiu excepția lipsei calității procesuale pasive și reține cauza spre soluționare pe aspectul excepției invocate.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 2 București, la data de 30.06.2015, sub dosarul nr._ reclamanta ASOCIAȚIA DE P. . cu pârâta B. A. a solicitat instanței de judecată ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 8691,14 lei, reprezentând cote de întreținere restante aferente perioadei aprilie 2009 – martie 2015, penalizări, fond de reparații, fond rulment și fond pentru avocat.
În fapt, în motivarea cererii reclamanta a arătat că parata, a fost chiriaș la ICRAL F. (. a locuit la apartamentul nr. 43, din . ., sector 2, pana la data de 26 iulie 2011 cand a fost executata silit prin evacuare, in vederea recuperării cotelor de intretinere neachitate, de către executorul judecătoresc M. D. si Asociația de locatari . dosarului executare instanța nr._/300/2011 si a dosarului de executare nr. 283/2011.
A precizat că executarea silita si evacuarea s-au făcut in baza sentinței civile nr. 2271/02.03.2010 a Judecătoriei Sectorului 2 pronunțată în dosarul nr._, pentru perioada de neplata a cotelor de intretinere aprilie 2006 - martie 2009.
A mai învederat că dupa evacuare apartamentul a rămas nelocuit urmând ca Administrația Fondului Imobiliar sa-l repartizeze unei persoane/familie. La scurt timp de la evacuare parata a spart usa imobilului si s-a instalat la aceiași adresa, pentru aceasta existând dosar penal la Secția 9 de Politie sector 2.
Reclamanta a mai arătat că in fapt parata nu a eliberat niciodată apartamentul pentru faptul ca nu si-a luat toate bunurile din locuința. În momentul evacuării a motivat ca nu are bani sa plătească transportul si in termen de 30 de zile va rezolva problema.
A menționat că în momentul cand Administrația Fondului Imobiliar a repartizat locuința unei persoane aceasta era ocupata abuziv de B. A..
Reclamanta a mai arătat că în perioada Aprilie 2009 - Martie 2015 parata nu si-a plătit cotele de intretinere, cuantumul total al acestora ridicandu-se 4350.46 lei la care se adaugă penalizările aferente in valoare de 3917.68 lei, fond pentru reparații in valoare de 223.00 lei, fond de rulment in valoare de 50.00 lei, redactare dosar restantier 130.00 lei si fond pentru avocat in valoare de 20.00 lei. Penalizările in perioada aprilie 2009 - iunie 2011 au fost de 0.10% /zi de intarziere dupa 51 de zile de la afișare fara ca suma sa depășească valoarea la care s-au aplicat. Din luna iulie 2011 si pana in februarie 2015 s-au aplicat penalizările de la furnizori, iar in martie 2015 s-a aplicat penalizare procentuala de 0.2% /zi de intarziere dupa 51 de zile de la afișare conf. procesului verbal al Asociației de proprietari din data de 14.04.2015, fondul de reparații neachitat provine din perioada martie 2010 - martie 2015, fondul de rulment provine din luna martie 2015 si fondul pentru avocat provine din perioada februarie 2014 - mai 2014 la care se adaugă cheltuieli de judecata (Xerox) si corespondenta.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 16, 17, 18 din Legea nr.230/2007.
Cererea a fost scutită de plata taxei judiciare de timbru conform art.50 alin.2 din Legea nr.230/2007.
Deși a fost legal citată, pârâta nu a formulat întâmpinare și nu s-a prezentat în fața instanței pentru a contesta debitul.
La termenul de judecată din data de 03.11.2015, instanța a invocat din oficiu excepția lipsei calității procesuale pasive.
Analizând materialul probator administrat în cauză prin prisma excepției lipsei calității procesuale pasive, instanța reține următoarele:
Instanța învederează dispozițiile art. 46 din Legea nr.230/2007 (in vigoare de la data de 22.08.2007) potrivit cărora toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari, potrivit dispoz. art. 50 asociația de proprietari avand dreptul de a acționa în justiție pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit.
Rezultă astfel că pârâta nu are calitate procesuală pasivă atâta vreme cât nu deține în proprietate apartamentul căruia îi sunt aferente cotele de întreținere pretinse.
Faptul că pârâta ocupă apartamentul în litigiu nu are relevanță în speță atâta vreme cât nu au fost atașate dovezi din care să rezulte că aceasta deține în proprietate apartamentul menționat, drept de proprietate dobândit prin acte între vii sau prin moștenire, în aplicarea disp. art.46 din legea 230/2007 nu îi revine obligația de achita către Asociație contravaloarea cotelor restante de întreținere, proprietarul imobilului, fiind acela care va trebui să achite contravaloarea acestora și să lămurească situația locativă a persoanelor care ocupă imobilul proprietatea sa.
Calitatea pârâtei de fost chiriaș, faptul că la solicitarea . a dispus evacuarea acesteia, refuzul pârâtei de a părăsi apartamentul nu au relevanță în cauză, obligația de plată a debitului pretins revenind proprietarului .
Pentru motivele arătate instanța va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a paratei și va respinge cererea ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei B. A. având CNP:_, cu domiciliul în București, ., ., ., sector 2.
Respinge cererea formulată de reclamanta ASOCIAȚIA DE P. . în București, ., . având CUI_, cont bancar RO24BRDE426SV_ deschis la BRD GSG Agenția Morarilor, înregistrată în Registrul Asociațiilor de P. sub nr.8690/18.01.2013, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesaulă pasivă.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria sectorului 2.
Pronunțată în ședință publică azi, 03.11.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
M. P. M. C.
Red./tehred./M.P./M.C./4ex./09.11.2015
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 03/2015. Judecătoria... | Contestaţie la executare. Încheierea nr. 20/2015. Judecătoria... → |
|---|








