Pretenţii. Sentința nr. 3104/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3104/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 19-03-2015 în dosarul nr. 3104/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI-SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3104
Ședința publică din data de 19.03.2015
Instanța constituită din
PREȘEDINTE: S. M. M.
GREFIER: H. C. D.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile, având ca obiect „pretenții” privind pe reclamant N. E. în contradictoriu cu pârât C. T..
La apelul nominal făcut în ședință publică, la ordinea stabilită pe lista de ședință, a răspuns reclamantul, personal, lipsă fiind pârâtul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează oral obiectul cauzei - pretenții, stadiul judecății- primul termen de judecată după suspendarea cauzei, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare - legal îndeplinită, precum și faptul că reclamantul nu a îndeplinit obligația cu care a fost citat, în sensul de a face dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 5,5, lei și a timbrului judiciar în valoare de 0,3 lei, după care:
Reclamantul depune în ședință publică dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 6 lei și a timbrului judiciar în valoare de 0,3 lei.
Instanța constată că reclamantul a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar pentru cererea de repunere pe rol a cauzei.
Instanța repune pe rol cauza și dispune continuarea judecății cauzei.
Reclamantul depune la dosarul cauzei, în ședință publică, certificat medico-legal, declarația pârâtului data în fața organelor de cercetare, cât și dovada cheltuielilor de judecată.
La interpelarea instanței reclamantul arată că nu mai are alte cereri prealabile de formulat și nici excepții de invocat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, și nici excepții de invocat și probe de administrat, instanța acordă cuvântul asupra fondului cauzei.
Având cuvântul asupra fondului cauzei, reclamantul solicită instanței admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, solicitând acordarea de daune materiale în cuantum de 100 lei și daune morale în cuantum de 5000 lei.
În finalul susținerilor, reclamantul solicită instanței acordarea cheltuielilor de judecată, constând în taxă judiciară de timbru și taxa de 37 lei pentru emiterea certificatului medico-legal.
Instanța socotindu-se lămurită, declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 17.10.2012 pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 în dosarul nr._/303/2012, declinată prin sentința nr. 3131/21.03.2013 și înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. de mai sus, reclamantul N. E. în contradictoriu cu pârâtul C. T. a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 5000 lei daune morale și 100 lei daune materiale, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, reclamantul a arătat că la data de 21.11.2009 pe trotuar a dat cu piciorul într-o sticlă de plastic goală, aflată pe stradă. Două mașini au trecut, însă a treia mașină a încetinit pentru a avea contact cu sticla voit, sticla lovind ușor în spate această mașină. Șoferul a oprit și s-a îndreptat către reclamant, l-a provocat și i-a adus injurii. Reclamantul a arătat că pârâtul s-a urcat la volan și a îndreptat mașina către el, l-a lovit la genunchi și i-a prins piciorul stâng sub roata din față stânga a mașinii, apoi a plecat de la locul accidentului.
Reclamantul a mai arătat că a sunat la112, însă poliția nu a vrut sa vină la locul accidentului, astfel că a depus plângere penală la Secția 25 Poliție și la Poliția Rutieră, a fost la Spitalul Universitar de Urgență și la I.N.M.L.
În drept, reclamantul a invocat dispozițiile C.civ. și Codului de procedură civilă.
În dovedire, reclamantul a propus proba cu înscrisuri și interogatoriul pârâtului, încuviințate de instanță.
În termenul legal, pârâtul a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței teritoriale și pe fond a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.
În motivare, în esență, pârâtul a arătat că reclamantul este de rea-credință în totalitate, întrucât pretinde că a avut loc un accident pe care însă îl descrie diferit decât cel reclamant la organele de poliție, plângerea fiind soluționată prin rezoluție de neîncepere a urmăririi penale, întrucât fapta nu a fost dovedită. Reclamantul nu a formulat plângere împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale.
Înscrisurile depuse în dovedire sunt datate noiembrie 2009, iar plângerea penală este din cursul anului 2011. Cele înscrise în certificatul medico-legal și modul în care reclamantul descrie că s-ar fi întâmplat accidentul sunt incompatibile, nu ar fi putut rezulta acele vătămări din trecerea cu mașina peste laba piciorului.
Reclamantul nu a dovedit prejudiciile morale pentru care a solicitat suma de 5000 lei, acceptând să fie lovit cu autoturismul pentru a obține contravaloarea fașei și unguentului folosite pentru tratarea rănilor.
În drept, pârâtul nu a invocat nicio prevedere legală.
În dovedire, pârâtul nu a propus probe.
Analizând cererea prin prisma motivelor invocate, mijloacelor de probă administrate și dispozițiilor legale invocate de fiecare parte, instanța reține următoarele:
În fapt, reclamantul a susținut că la data de 21.11.2009 a avut loc un eveniment rutier, în care a fost agresat de către pârâtul C. T. și călcat cu autoturismul acestuia peste laba piciorului stâng.
La data de 25.11.2009 reclamantului i s-a eliberat un certificat de către Institutul Național de Medicină Legală „M. Minovici” (I.N.M.L.) în care s-a reținut că reclamantul prezintă leziuni traumatice la nivelul membrului inferior stâng ce s-ar fi putut produce la data de 21.11.2009, astfel cum acesta a afirmat (f.3 d.decl.), reținându-se o „discretă tumefacție la nivelul ambelor glezne, mai pronunțat maleolar extern stâng”.
Conform rezoluției de neîncepere a urmăririi penale din data de 21.06.2012, reclamantul a formulat plângere penală împotriva pârâtului la data de 19.07.2011 pentru infracțiunile de lovire sau alte violențe, amenințare și fals în declarații, procurorul dispunând soluția de neîncepere apreciind că „faptele de lovire și amenințare nu există, nefiind confirmate de actele premergătoare efectuate în cauză […]” (f.52).
În drept, potrivit art.998 și art.999 Codul civil din 1864 (în vigoare la data producerii accidentului), orice faptă a omului, care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat a-l repara.
Instanța reține că reclamantul, care se pretinde prejudiciat în drepturile sale, trebuie să facă dovada, potrivit dispoziții legale sus-menționate, a condițiilor generale ale atragerii răspunderii civile delictuale ale unei persoane: a) săvârșirea unei fapte ilicite ; b) producerea unui prejudiciu ; c) fapta ilicită să fie săvârșită cu vinovăție ; d) legătura de cauzalitate dintre prejudiciul produs și fapta ilicită, condiții la care doctrina și jurisprudența au adăugat și inexistența unei cauze care înlătură caracterul ilicit al faptei și inexistența unei cauze de exonerare de răspundere (ceea ce presupune ca toate celelalte condiții să fie îndeplinite).
Fapta ilicită, ca element al răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, reprezintă orice acțiune sau inacțiune prin care se aduce, cu încălcarea normelor dreptului obiectiv, o atingere unui drept subiectiv sau unui interes legitim al altei persoane.
Prejudiciul, ca element esențial al răspunderii delictuale, consta în rezultatul, în efectul negativ suferit de o anumita persoana, ca urmare a faptei ilicite săvârșite de o alta persoana.
În promovarea unui astfel de demers prin care reclamantul tinde la repararea unui prejudiciu provocat prin săvârșirea unei fapte ilicite de către partea adversa, un prim aspect pe care petentul este ținut sa-l lămurească consta in arătarea motivelor de fapt pe care își întemeiază cererea (art.112 pct.4 C.proc.civ.), in explicitarea elementelor pe care urmărește sa le dovedească, cu referire concreta la acțiunile ilicite ale pârâtului si la modul in care acestea au avut un efect păgubitor asupra reclamantului.
În ceea ce privește prima condiție – săvârșirea unei fapte ilicite, instanța reține că nu există o faptă ilicită săvârșită de către pârât, nefiind dovedită de către reclamant conform art. 1169 C.civ..
Pentru a reține aceasta instanța are în vedere că singurele înscrisuri depuse de reclamant sunt un certificat medico-legal I.N.M.L. cu privire la existența unei „discrete tumefacții” la nivelul gleznei și o rețetă pentru entorsă glezna stângă (f.3,4 d.decl.), precum și atitudinea reclamantului care, deși susține că ar fi fost lovit cu autoturismul de către pârât, nu a înțeles să formuleze plângere penală împotriva acestuia decât la data de 19.07.2011 (conform rezoluție N.U.P. f.52), adică după circa 1 an și jumătate de la producerea evenimentului.
Totodată, instanța mai are în vedere cele reținute de către procuror în cadrul rezoluției de N.U.P., respectiv că fapta nu există.
În aceste circumstanțe, date de lipsa oricărei probe care să infirme ori să contrazică în vreun fel elementele stabilite prin rezoluția organului de investigare penală, se constată nedovedit acest element al răspunderii civile delictuale, în raport cu pârâtul, pe baza rezoluției parchetului de neîncepere a urmăririi penale, document la care instanța urmează a se raporta ca la orice înscris ale cărui concluzii nu au fost contrazise în proces printr-un alt element probator contrar.
Întrucât sarcina probei privind îndeplinirea cumulativă a condițiilor răspunderii civile delictuale revine reclamantului, conform art. 1169 C.civ., iar neîndeplinirea unei singure cerințe, în acest caz, inexistența faptei ilicite, conduce la respingerea acțiunii, instanța urmează a se pronunța în consecință.
Cu toate că este inutilă analiza celorlalte condiții ale răspunderii civile delictuale, nefiind dovedită fapta ilicită, instanța reține totuși că nu au fost dovedite nici condiția privind prejudiciul (în cazul prejudiciului moral, deși presupune o mare doză de aproximare din partea instanței, reclamantului îi revine totuși obligația de a preciza în ce constă prejudiciul moral, precum și de a dovedi existența acestui prejudiciu, ceea ce în cauză nu s-a făcut).
În atare condiții, văzând și prevederile art. 1169 C.civ., care reglementează principiul onus probandi incumbit actori (cel ce face o propunere înaintea judecații trebuie să o dovedească), instanța apreciază ca cererea de chemare in judecata este nefondată, în lipsa elementelor mai sus arătate neputându-se exercita controlul asupra îndeplinirii condițiilor necesare pentru angajarea răspunderii civile delictuale, cel puțin in ceea ce privește fapta ilicita si prejudiciul, nedovedirea celor doua componente făcând inutilă analizarea în continuare a celorlalte condiții prevăzute de art. 998-999 C. civ., ce se cer a fi întrunite cumulativ.
Pentru motivele anterior expuse, reținând că în prezenta cauză nu sunt întrunite condițiile angajării răspunderii civile delictuale, nefiind în prezența unei fapte ilicite săvârșite de pârât, care să provoace în mod nemijlocit reclamantului un prejudiciu instanța urmează să respingă acțiunea formulată de reclamant, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge acțiunea formulată de reclamant N. E. cu domiciliul în București, sector 6, ., ., . în contradictoriu cu pârâtul C. T. cu domiciliul în București, sector 2, .. 91, ., ., ca neîntemeiată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19.03.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
S. M. MIRABELAHANCERI C. D.
Red. S.M.M./Tehnored. H.C.D.
4 ex./ 24.03.2015
| ← Acţiune în constatare. Sentința nr. 3123/2015. Judecătoria... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 3110/2015. Judecătoria... → |
|---|
