Pretenţii. Sentința nr. 5698/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5698/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 21-05-2015 în dosarul nr. 5698/2015
DOSAR NR._
ROMANIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 5698
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 21.05.2015
INSTANTA CONSTITUITĂ DIN
PREȘEDINTE: S. N.
GREFIER: G. - P. L.
Pe rol se află pronunțarea asupra cauzei civile de fata având ca obiect acțiune în constatare - clauze abuzive, pretenții, obligația de a face, privind pe reclamantul P. M. P. în contradictoriu cu pârâta B. Românească S.A.
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 14.05.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea data, ce face parte integrantă din prezenta încheiere și când instanța, pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise a amânat pronunțarea astăzi,
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată la această instanță la 5.12.2014, reclamantul P. P. M. P. a chemat în judecată pârâta B. Românească S.A. solicitând să se constate abuzivă clauza privind dobânda și comisionul de administrare din contractul de credit nr. B_/24.04.2008 și actul adițional, recalcularea dobânzii și restituirea sumelor achitate în plus privind dobânda și comisionul de administrare. Cu cheltuieli de judecată.
În fapt, în motivarea acțiunii, în esență, reclamantul a arătat că s-a încheiat convenția de credit nr. B0006919/24.04.2008 și act adițional la contract, în baza cărora s-au stabilit clauze abuzive privind calcul dobândă și comision de administrare. .
În drept, reclamanții au invocat Legea nr.193/2000, și s-a solicitat judecarea în lipsă.
În dovedire s-au depus înscrisuri filele 21-77.
Pârâta a depus întâmpinare, filele 93-104, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
S-a administrat proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Raporturile contractuale stabilite între părți și deduse judecății intră sub incidența Legii nr.193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, reclamantul având calitatea de consumator în sensul art.2 alin.(1) din actul normativ, respectiv de persoană fizică parte la un contract încheiat în afara activității sale în afara activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale, iar pârâta având calitatea de comerciant în sensul art.2 alin.(2) din actul normativ, respectiv de persoană juridică parte la un contract încheiat în cadrul unei activități comerciale autorizate.
La analiza caracterului abuziv al clauzelor contractuale, instanța va avea în vedere Legea nr.193/2000 astfel cum a fost modificată prin Legea nr.363/2007 publicată în Monitorul Oficial nr.899/28.12.2007, potrivit principiului tempus regit actum (actul juridic, respectiv condițiile de validitate ale acestuia și cauzele de nulitate, sunt supuse legii în vigoare la momentul încheierii convenției).
De asemenea, instanța va avea în vedere și dispozițiile O.U.G. nr.50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, intrate în vigoare la data de 21.06.2010, și în special art.95, potrivit căruia: ”(1) Pentru contractele aflate în curs de derulare, creditorii au obligația ca, în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, să asigure conformitatea contractului cu dispozițiile prezentei ordonanțe de urgență. (2) Modificarea contractelor aflate în derulare se va face prin acte adiționale în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență. (3) Creditorul trebuie să poată face dovada că a depus toate diligențele pentru informarea consumatorului cu privire la semnarea actelor adiționale. (4) Se interzice introducerea în actele adiționale a altor prevederi decât cele din prezenta ordonanță de urgență. Introducerea în actele adiționale a oricăror altor prevederi decât cele impuse de prezenta ordonanță de urgență sunt considerate nule de drept. (5) Nesemnarea de către consumator a actelor adiționale prevăzute la alin. (2) este considerată acceptare tacită”.
Instanța reține că, încheierea convenției de credit s-a efectuat cu respectarea dispozițiilor legale, respectiv ale Legii 193/2000, clauzele convenției nefiind abuzive, reclamantul luând cunoștință la semnarea acesteia de toate clauzele și fiind de acord cu acestea.
Cerințele calificării unei clauze contractuale drept ”abuzive”:
Potrivit art.4 alin.(1) și alin.(2) din Legea nr.193/2000, ”o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților”, ”o clauză contractuală fiind considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv”.
Astfel cum art.4 alin.(3) din Lege stabilește, faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidențiază că acesta a fost prestabilit unilateral de comerciant. Dacă un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens.
Convențiile de credit încheiate între părți au caracterul unui contract standard preformulat, în sensul art.4 alin.(3) din Legea nr.193/2000, deoarece întrunește toate trăsăturile generale ale unui contract de adeziune anterior menționate: între reclamant, partea contractantă aflată în nevoia obținerii unei sume de bani, și pârâtă, partea contractantă deținând resursele financiare necesare satisfacerii nevoilor primeia, există o evidentă poziție de inegalitate economică; clauzele contractuale reprezintă în fapt condițiile contractuale generale, amănunțite, stabilite de pârâtă pentru perioada respectivă, anterior încheierii convenției, pentru toți potențialii clienți aflați în aceeași situație cu reclamantul; clauzele contractuale sunt rezultatul manifestării de voință a pârâtei, reclamanții fiind de acord cu clauzele.
Analiza drepturilor și a obligațiilor reciproce ale părților la data încheierii convenției nu reliefează existența unor dispoziții considerabile și nejustificate care să o facă lipsită de interes pentru reclamanți. Dimpotrivă, reclamantul a preferat banca pârâtă în considerarea condițiilor avantajoase de creditare.
Nu s-a probat că vreuna din clauzele în discuție ar fi fost înserată cu rea credință de către pârâtă pentru a determina caracterul nevalabil al cauzei actului juridic și implicit de a compromite echilibrul acestuia.
Așa cum s-a arătat mai sus, conform art. 1 lit. a prima teză din Anexa Legii nr. 193/2000, în principiu, o clauză care dă dreptul furnizorului de servicii financiare de a modifica rata dobânzii în mod unilateral nu este abuzivă, cu condiția ca acest lucru să se facă în baza unui motiv întemeiat, prevăzut și în contract.
Totodată, conform art. 1 lit. a teza a doua din Anexa Legii nr. 193/2000, nu este abuzivă o clauză care dă dreptul furnizorului de servicii financiare de a modifica rata dobânzi, în condițiile în care nu se precizează expres în contract motivul, care justifică exercițiul acestui drept, însă există în fapt motive temeinice în acest sens, iar clientul este informat grabnic, astfel încât să aibă libertatea de a rezilia imediat contractul.
Stipulația de la art. 1 lit. a teza a doua din Anexa Legii nr. 193/2000 nu reprezintă decât o aplicație a principiului de drept civil din materia contractelor, potrivit căruia pacta sunt servanda.
Altfel spus, forța obligatorie a contractului impune ca atât la încheierea, cât și la modificarea sau stingerea lui să fie întrunit acordul de voințe al părților contractante.
În această logică, notificarea băncii reglementată de prevederile art. 4.3 ale contractului de credit, coroborat cu posibilitatea oferită reclamanților de a rambursa anticipat creditul are natura juridică a unei oferte de modificare a actului juridic, pe care consumatorul are libertatea de a o accepta tacit sau de a o repudia expres, noile modificări contractuale neputând să intre în vigoare prin înfrângerea voinței consumatorului, așa cum în mod greșit susțin reclamanții.
Realitatea că prevederile art. 4.3 nu conțin o descriere suficient de cuprinzătoare a motivelor temeinice, pentru care banca este îndreptățită să procedeze modificarea ratei dobânzii, este complinită prin libertatea deplină recunoscută consumatorului de a accepta sau repudia oferta băncii pe calea mecanismului rambursării anticipate.
Mecanismul de formare a voinței juridice în sensul modificării unui act juridic deja existent este identic cu mecanismul formării voinței juridice în sensul nașterii unui act juridic nou, inexistent anterior.
Așadar, dacă pentru nașterea unui act juridic nou, nimic nu impune ca părțile să aibă motive temeinice la momentul manifestării lor de voință, atunci cu atât mai mult nici la modificarea actului juridic deja născut părțile contractante nu sunt împiedicate cu nimic în a-și manifesta voințele concordante în sensul modificării anumitor elemente ale actului juridic, fiind suficient simplul și unicul motiv că părțile contractante așa au convenit, căci ele sunt suverane în configurarea conținutului raportului juridic contractual, în temeiul principiului libertății contractuale.
În mod excepțional, totuși, prin prevederile art. 1 lit. a prima teză din Anexa Legii nr. 193/2000 legiuitorul a înțeles să normeze conduita băncii, în sensul instituirii unor motive temeinice inserate în cuprinsul contractului doar în ipoteza specială, când consumatorului nu-i mai este recunoscută libertatea de a accepta sau repudia oferta băncii, așadar, atunci când în mod excepțional și doar pentru motive întemeiate, recunoscute aprioric și scriptic în convenția părților, principiul pacta sunt servanda nu mai operează.
Se admite astfel că, deși consumatorul nu a consimțit, se va supune, totuși, voinței băncii, căci motive temeinice, convenite anterior în cuprinsul contractului, justifică această împrejurare.
În concluzie, interpretarea în sensul că dispozițiile art. 1 lit. a din Anexa Legii nr. 193/2000 ar institui cumulativ atât condiția motivelor temeinice, expres prevăzute în contract, cât și condiția privind libertatea de alegere a consumatorului, este nu doar greșită, ignorând existența celor două teze separate ale art. 1 lit. a din Anexa Legii nr. 193/2000, dar este și lipsită de orice logică internă.
Având în vedere că nu există clauză abuzivă, nu se impune recalcularea dobânzii și nici restituirea vreunei sume de bani către reclamant.
În ceea ce privește comisionul de administrare din contractual de credit B_/24.04.2008 acesta s-a aplicat o singură data, nu se percepe lunar, iar în actul aditional acest commision nu se percepe, astfel cum rezultă și din graficul de rambursare.
În ceea ce privește actul adițional acesta cuprinde modificările legale stabilite prin OUG 50/2010, iar nesemnarea de către consumator a actelor adiționale este considerată acceptare tacită( art. 95 din OUG 50/2010).
Comisionul de administrare din contractul de credit este un cost asociat creditului și reprezintă suma de bani în procent fix care a fost achitată din credit, o singură dată la acordare. Acest comision nu are caracter abuziv în înțelesul Legii 193/2000 atât timp cât la semnarea contractului împrumutatul a fost de acord cu perceperea acestuia, fiind clar prevăzut și clar determinat în contractul de credit bancar.
Neavând un caracter abuziv, nu se impune restituirea sumei achitate cu titlu de comision de administrare.
În consecință, instanța va respinge acțiunea ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTARASTE:
Respinge acțiunea formulată de reclamantul P. M. P., domiciliat în București, .. 13, ., .,Sector 4 și cu sediul ales la CA Cuculus și Asociații cu sediul în București, Calea Moșilor nr. 235, ., ., Sector 2 în contradictoriu cu pârâta B. Românească S.A. membră a Grupului Național Bank Of Greece, cu sediul în București, Eurotower Building, .. 11, ., și 7, Sector 2. ca neîntemeiată.
Cu apel în 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 21.05.2015.
P. GREFIER
N. S. L. G. –P.
RED. SN/GPl
4 exp./ 08.06.2015
| ← Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 5709/2015.... | Pretenţii. Sentința nr. 5697/2015. Judecătoria SECTORUL 2... → |
|---|
