Revendicare imobiliară. Sentința nr. 932/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 932/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 28-01-2015 în dosarul nr. 932/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI
- SECȚIA CIVILĂ -
SENTINȚA CIVILĂ NR. 932
Ședința publică din data de 28.01.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. B. A.
GREFIER: V. N. E.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect revendicare imobiliară, formulată de reclamanții V. A. T., C. I. A., M. F. C. și M. A. E., în contradictoriu cu pârâtul M. București – prin Primar General și intervenienții T. G. N. și T. C. V..
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns reclamanții prin avocați P. C. și F. M., cu împuternicire avocațială la dosar (f.171) și intervenienții prin avocat T. C., cu împuternicire avocațială la dosar (f. 135), lipsind pârâtul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a efectuat referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează: obiectul cauzei, stadiul judecății, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, după care:
Reclamanții, prin avocat, depun la dosarul cauzei obiecțiuni la raportul de expertiză tehnică în specialitatea topografie, în trei exemplare.
Instanța înmânează intervenienților, prin avocat, un exemplar al obiecțiunilor formulate de reclamanți.
Instanța pune în discuția părților raportul de expertiză tehnică în specialitatea topografie, cadastru și geodezie.
Reclamanții, prin avocat P. C., arată expertul a încălcat dispozițiile art. 201 alin. 1 C.proc.civ. din1865, depășind obiectivul stabilit de către instanță, prin adăugarea unor considerații personale nereale cu privire la stabilirea unor servituți de trecere. Constatările expertului de la punctul 5 din concluziile raportului nu au niciun suport real, terenul liber de construcții nefiind afectat de vreo servitute de trecere, stabilită judiciar sau convențional. În ultimul paragraf din pag. 3 a raportului de expertiză expertul a făcut o mențiune cu privire la contractul de închiriere a suprafeței de 42,91 mp încheiat de intervenienți cu . constatare a expertului neprezentând niciun fel de relevanță nici cu privire la obiectivul stabilit de către instanță, nici cu privire la soluționarea cauzei. În final, solicită înlăturarea punctului 5 din capitolul VI al raportului, anexei nr. 4 la raport, precum și înlăturarea constatărilor cuprinse în ultimele două paragrafe din pagina 3 a raportului, învederând că nu se impune revenirea cu adresă către expert pentru lămuriri suplimentare.
Instanța constată că obiecțiunile formulate de reclamanți la raportul de expertiză tehnică în specialitatea topografie cadastru și geodezie nu reprezintă veritabile obiecțiuni, ci sunt aprecieri cu privire la raportul de expertiză, reclamanții precizând în mod expres că nu se impune revenirea cu adresă către expert pentru a lămuri în vreun fel raportul de expertiză, solicitând de fapt omologarea în parte a raportului de expertiză tehnică și nereținerea de către instanță a unora dintre concluziile expertului.
Intervenienții, prin avocat, arată că nu formulează obiecțiuni la raportul de expertiză tehnică în specialitatea topografie.
Reclamanții, prin avocat F. M., depun la dosarul cauzei decizia civilă nr. 988/11.06.2014 pronunțată în dosarul nr._, în copie certificată pentru conformitate cu originalul, comunicând un exemplar și intervenienților.
Nemaifiind alte cereri formulate sau alte probe de administrat, instanța acordă cuvântul în dezbateri, pe fondul cauzei.
Reclamanții, prin avocat F. M., solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, obligarea pârâtului să lase reclamanților în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul-teren liber de construcții în suprafață de 201 mp, astfel cum rezultă din raportul de expertiză, situat în ., sector 2. În continuare, reclamanții arată că imobilul a fost preluat de către stat în anul 1950, în baza Decretului nr. 92/1950. Ulterior, imobilul construcție situat în ., sector 2 a fost înstrăinat către chiriași în temeiul Legii nr. 112/1995, iar suprafața de teren liberă de construcții a rămas în patrimoniul Municipiului București, care exercită o posesie asupra terenului atât animus cât și corpus, deși în mod real detenția precară asupra curții imobilului aparține cumpărătorilor apartamentului nr. 1 situat la parterul imobilului, respectiv intervenienților.
La termenul de judecată din 05.02.2014 în fața instanței s-a prezentat, personal, reclamantul V. A. T. care la interpelarea instanței legat de persoana care ocupă efectiv imobilul acesta a răspuns că imobilului este ocupat de către vecinul său domnul T.. Ocuparea în sens de posesie, în sens juridic este dovedită ca fiind făcută de către de M. București, posesia cu cele două elemente constitutive, corpus și animus, poate fi exercită în mod diferit, corpus se poate exercita atât printr-o stăpânire materială efectivă, cât și prin acte de dispoziție asupra terenului. În prezenta cauză există dovada unui asemenea act de dispoziție, respectiv contractul de închiriere încheiat între M. București și intervenienții prin care posesorul, sub numele proprietarului, închiriază suprafața de teren către detentorul precar.
În analiza temeiniciei cererii de chemare în judecată nu este necesar ca M. București să exercite în mod material, efectiv posesia, pârâtul exercitând posesia prin intermediul actelor juridice pe care le încheie. Reclamanții au justificat calitatea lor procesuală atât sub aspectul dovedirii calității de proprietar, cât și sub aspectul dovedirii calității de succesor al autorilor reclamanților, imobilul fiind preluat în mod abuziv, preluarea având loc fără titlu. În mod firesc dreptul de proprietate asupra imobilului nu a iești niciodată din patrimoniul reclamanților dat fiind faptul că preluarea în patrimoniul statului s-a făcut fără titlu, preluarea încălcând dispozițiile legale în materie.
În ceea ce privește excepția inadmisibilității acțiunii în revendicare, invocată de către intervenienți, reclamanții, prin avocat, învederează că acțiunea în revendicare formulată după . Legii 10/2001 este admisibilă, acțiunea fiind formulată în spiritul Deciziei în interesul legii nr. 33/2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție care arată că nu este suficient de plano admisibilitatea acțiunii în revendicare, ci doar în situația în care demersul de revendicare ar afecta dreptul unor terți sau stabilitatea circuitului juridic civil, singurul chemat să restituie imobilul fiind pârâtul, persoană care nu justifică un titlu legal asupra imobilului.
De asemenea, reclamanții solicită respingerea cererii de intervenție, arătând că imobilul teren liber de construcții nu a fost înstrăinat, situația sa juridică nefiind reglementată de către stat creându-se posibilitatea ca intervenienții să formuleze o cerere netemeinică, aceștia solicitând în contradictoriu cu proprietarul real al dreptului de proprietate instituirea un drept de folosință gratuită, drept nereglementat juridic. Ceea ce încearcă intervenții să obțină prin cererea de intervenție este reglementarea judiciară a unui eventual drept de trecere în situația în care imobilul este restituit reclamanților. În ipoteza în care instanța va admite cererea în revendicare și va dispune restituirea terenului liber de construcții, nu s-ar afecta dreptul de proprietate pe care intervenienții îl dețin asupra apartamentului proprietatea lor, aceștia beneficiind de dispoziții legale care le garantează dreptul de trecere pe suprafața de teren, însă proprietatea aparține reclamanților.
În final, reclamanții solicită respingerea atât a cererii de intervenție în interes propriu, cât și a cererii de intervenție în interesul pârâtului M. București motivat de faptul că intervenienții nu au niciun folos practic ca urmare a admiterii cererii în revendicare, cu cheltuieli de judecată pe cale separată.
Intervenienții, prin avocat, solicită admiterea cererii de intervenție în interesul pârâtului și respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată pe cale separată. Cauza nu poate fi soluționată în temeiul dreptului comun întrucât după apariția Legii 10/2001, lege specială, este aplicabil principiul potrivit căruia regula specială derogă de la regula generală, Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia în interesul legii nr. 33/2008 statuând același punct de vedere. Reclamanții au avut la îndemână procedura administrativă prevăzută Legea nr. 10/2001, procedură pe care au și urmat-o, însă notificările reclamanților fiind respinse ca tardiv formulate. Cum reclamanții au utilizat procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001 cu privire la terenul în litigiu, aceștia nu pot exercita,ulterior, acțiuni în revendicare, având în vedere regula electa una via și principiul securității raporturilor juridice.
În cauză devine aplicabil art. 7 alin. 5 din Legea nr. 10/2001 potrivit căruia nu se restituie în natură terenurile aferente construcțiilor înstrăinate în temeiul Legii nr. 112/1995. Susținerile reclamanților referitoare la modalitatea în care a fost preluat imobilului de către stat și trimiterea la art. 6 din Legea nr. 213/1998 sunt irelevante în condițiile în care soluționarea litigiului urmează să se facă în temeiul Legii nr. 10/2001.
Totodată, intervenienții solicită admiterea cererii de intervenție în interes propriu, solicitând instanței să constate în patrimoniul intervențiilor a unui drept real de folosință cu privire la curtea imobilului situat în București, ., sector 2, aferentă apartamentul nr. 1 și garajului, imobile pe care intervenienții le-au achiziționat în temeiul Legii nr. 112/1995. Temeiul solicitării intervenienților este reprezentat de dispozițiile art. 7 alin. 5 din Legea nr. 10/2001, precizând totodată că proprietarul apartamentului nr. 1 și al garajului nu poate fi privat de terenul curte necesar unei utilizări normale a imobilului proprietatea intervenienților. În final arată că proprietatea asupra apartamentului nr. 1 și garajului nu poate fi separată de dreptul de folosință cu privire la curtea necesară utilizării imobilului, terenul fiind folosit și de către reclamanți prin chiriași, depunând la dosarul cauzei practică judiciară.
În replică reclamanții, prin avocat arată că art. 7 din Legea nr. 10/2001 nu prevede un drept de folosință gratuită asupra terenului.
Nemaifiind alte cereri formulate sau alte probe de administrat, instanța declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare, conform art. 394 alin. 1 C.proc.civ.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe în data de 20.01.2012, sub nr._, reclamanții V. A. T. și C. E. V. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul M. București prin Primar, ca instanța, prin hotărârea pe care o va pronunța, să oblige pârâtul să lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul-teren liber de construcții în suprafață de 217,57 mp, situat în București, ., sector 2.
În motivarea cererii în fapt, reclamanții au arătat că, prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr._/_ de Tribunalul Ilfov - Secția notariat, bunica reclamanților, B. C. E. a dobândit imobilul situat in București, Parcul C. ., compus din teren in suprafața de circa 330 mp si doua corpuri de casa.
În continuare, au învederat reclamanții că, urmare a decesului bunicii reclamanților in anul 1938, imobilul a revenit, prin succesiune legala, fiicelor acesteia (mamele reclamanților) V. Al. M. si P. C. Antonetta, in cote egale de ½, dreptul de proprietate al acestora asupra imobilului sus-menționat fiind înscris în cartea funciara conform procesului verbal de carte funciara nr.7917/05.07.1940, reclamanții fiind unicii succesori ai defunctelor V. Al. M. si P. C. Antonetta
De asemenea, reclamanții au susținut că potrivit istoricului de adresa eliberat de Consiliul Local al Municipiului București_/06.04.1996, . C. si-a schimbat de-a lungul timpului denumirea, devenind ulterior . Turbinei, prin urmare imobilul identificat prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr._/_ este situat astăzi in București, ., sector 2.
În continuare, au relevat reclamanții că întregul imobilul situat in București, ., sector 2, din care face parte si terenul liber de construcții aflat astăzi in posesia Municipiului București, a fost preluat de către stat in anul 1950, in baza Decretului nr. 92/1950 pentru naționalizarea unor imobile.
De asemenea, reclamanții au arătat că, în raport de dispozițiile art. 6 din Legea 213/1998, titlul statului asupra imobilului in litigiu este lovit de nulitate absolută, pentru următoarele motivele:
- decretul nr. 92/1950 a constituit prin el însuși o încălcare a Constituției României din 1948, care prevedea in art. 8 ca proprietatea particulara si dreptul de moștenire erau
garantate.
- decretul de naționalizare a violat si dreptul la proprietate consfințit de art. 17 din Declarația Universala a Drepturilor Omului, care statua ca nimeni nu poate fi lipsit in mod
arbitrar de proprietatea sa.
- decretul nr. 92 / 1950 a încălcat si dispozițiile art. 480 si 481 C.civ., care consacrau dreptul de proprietate, precum si dreptul de a primi o dreapta si prealabila despăgubire in caz de expropriere pentru cauza de utilitate publica.
- analiza Decretului nr. 92/1950 in raport de dispozițiile art. 6 din Legea nr. 213/1998 duce la concluzia nulității absolute a titlului prin care statul a preluat imobilul in litigiu de la autorul reclamanților.
- preluarea imobilului de către stat s-a făcut pe adresa greșita - . loc de ., cu referire doar la unul dintre proprietarii acestuia si cu indicarea greșita a numelui acestui proprietar - P. A. in loc de numele corect P. Antonetta.
- prin sentința civila nr.8849/04.10.2001 pronunțata de Judecătoria sectorului 2 București in dosarul nr._/2000, pronunțata si in contradictoriu cu paratul M. București, s-a statuat in mod irevocabil ca imobilul situat in București ., sector 2 a fost preluat fora titlu întrucât naționalizare s-a efectuat cu nerespectarea identității dintre persoana menționata ca proprietar in listele anexa I adevăratul proprietar al imobilului, deci cu nerespectarea dispozițiilor legale in vigoare la
data preluării.
Urmare a preluării imobilului de către stat, imobilul construcție situat in .> nr.3, sector 2 a fost împărțit in doua apartamente (unul la parter si unul la etaj), fiecare cu un garaj aferent, ambele apartamente fiind înstrăinate in anul 1996 si 1997 in temeiul Legii nr.112/1995 chiriașilor care le ocupau.
Prin Contractul de vânzare-cumpărare nr.N02098/23.12.1996 încheiat intre Primăria M. București, prin . numiții T. G. si T. C., a fost înstrăinat apartamentul nr. 1 situat la parterul imobilului si garajul aferent, împreuna cu o suprafața de teren de 72,95 mp teren situat sub construcții.
Prin Contractul de vânzare-cumpărare nr.N01896/G8.01.1997 încheiat intre Primăria M. București prin . numitul R. G. a fost înstrăinat apartamentul nr.2 situat la etajul imobilului si garajul (magazia) aferent, împreuna cu o suprafața de teren de 50,31 mp teren situat sub construcții.
Prin sentința civila nr.8849/04.10.2001 pronunțata de Judecătoria sectorului 2 București in dosarul nr._/2000, numitul R. C. a fost obligat sa lase in deplina proprietate si liniștita posesie către reclamanți apartamentul nr. situat in București, ., etaj 1, sector 2, împreuna cu terenul aferent situat sub construcție in suprafața de 50,31 mp.
Reclamanții au învederat că posesia Municipiului București a rămas doar terenul liber de construcții - curtea imobilului, in suprafața de 217,57 mp, reprezentând diferența dintre suprafața totala a terenului - 340,83 mp (conform măsurătorilor cadastrale) si suprafața de 123,26 mp (72,95mp +50,31mp) reprezentând suprafața înstrăinata ocupata de construcții.
Consecința fireasca a stabilirii irevocabile a faptului ca imobilul a fost preluat fără titlu este aceea ca bunul sus-menționat nu a ieșit niciodată in mod valabil din patrimoniul autoarelor reclamanților si s-a transmis, prin efectul succesiunii legale, către reclamanți.
În acest fel, reclamanții sunt titularii unui interes patrimonial, interes legitim suficient de caracterizat pentru a fi asimilat noțiunii de bun in sensul art. 1 din Protocolul
Adițional nr. 1 la Convenția Europeana a Drepturilor Omului.
Acțiunea reclamanților a fost formulată in spiritul Deciziei nr.33/2008 pronunțata de înalta Curte de Casație si Justiție in recurs in interesul legii, fiind vorba de o acțiune care" nu încalcă drepturile vreunui terț si nici stabilitatea circuitului juridic civil, singurul chemat sa restituie imobilul fiind M. București, persoana care nu justifica un titlu legal asupra acestui bun.
În drept, reclamanții au invocat dispozițiile art. 480 C.civ., art. 1 din Protocolul Adițional nr. 1 la Convenția Europeana a Drepturilor Omului, art. 15 lit. r din Legea nr. 146/1997, art. 112 și urm. C.proc.civ.
În probațiune, reclamanții au solicitat proba cu înscrisuri, depunând în acest sens o . înscrisuri și expertiză tehnică în specialitatea topografie, cadastru și geodezie.
Cererea este scutită de plata taxei judiciare de timbru, în temeiul art. 15 lit. r din Legea nr. 146/1997 modificată.
În data de 18.06.2013, pârâtul M. București – prin Primar General a depus concluzii scrise, prin care a invocat excepția inadmisibilității acțiunii, iar în subsidiar respingerea cererii ca neîntemeiată.
În esență, pârâta a învederat faptul că, după . vigoare a Legii nr. 10/2001, revendicarea în condițiile dreptului comun este inadmisibilă, atât timp cât o lege specială reglementează modul de restituire în natură și acordarea de despăgubiri.
Pârâta C. E. V. a decedat în data de 01.08.2012, lăsând ca moștenitori pe C. I. A., M. F. C. și M. A. E., astfel cum rezultă din certificatul de moștenitor nr. 48/26.10.2012, eliberat de BNP D. T. și S. T. (f. 65-69), sens în care s-a dispus introducerea în cauză a acestora în calitate de reclamanți, prin încheierea din data de 18.09.2013 (f. 75).
La termenul de judecată din data de 27.11.2013, în condițiile art. 84 C.proc.civ., instanța a calificat excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată invocată de către pârât ca fiind apărare de fond, nefiind o veritabilă excepție procesuală, după care a încuviințat reclamanților proba cu înscrisuri și cea cu expertiză tehnică judiciară (f. 84-85).
În data de 17.03.2014, numiții T. G. N. și T. C. V. au depus cerere de intervenție în interes propriu, prin care au solicitat constatarea dreptului real de folosință gratuită în patrimoniul lor, în indiviziune forțată cu reclamanții, cu privire la suprafața de teren care reprezintă curtea construcției, precum și respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată (f. 126-134).
În esență, intervenienții au susținut că, prin contractul de vânzare-cumpărare NO2098/23.12.1996, au devenit proprietari ai apartamentului nr. 1 situat la parterul imobilului din București, ., sector 2, construcție și teren pe care se află construcția, iar reclamanții au formulat acțiune în revendicare cu privire la acest imobil, acțiune ce a fost respinsă irevocabil ca nefondată, prin decizia civilă nr. 459/20.02.2003, însă cu privire la apartamentul nr. 2 de la etajul imobilului a fost admisă acțiunea în revendicare, prin sentința civilă nr. 8849/04.10.2001 a Judecătoriei Sectorului 2 București.
În temeiul Legii nr. 10/2001 reclamanții au formulat notificările nr. 1341/21.05.2003 și 406/24.02.2004, prin care au solicitat restituirea în natură a terenului în suprafață de 280 mp, situat în București, ., sector 2, dar prin dispoziția Primarului General nr._/10.12.2012 a fost respinsă ca tardivă notificarea în ceea ce privește terenul, soluție rămasă definitivă în instanță.
Terenul revendicat de reclamanți reprezintă curtea imobilului proprietatea lor, curte pe care o folosesc în indiviziune forțată cu reclamanții, pentru a-și putea exercita atributele dreptului de proprietate cu privire la construcție.
Constatarea în patrimoniul lor a dreptului real de folosință gratuită cu privire la suprafața de teren care constituie obiectul cauzei este întemeiată pe dispozițiile art. 7 alin. 5 din Legea nr. 10/2001 și Protocolul adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, aprobate prin HG nr. 250/2207, definește noțiunea de teren aferent imobilelor înstrăinate în temeiul Legii nr. 112/1995, ca fiind terenul pe care este amplasată construcția, respectiv amprenta construcției, cât și terenul din împrejurimile construcției, necesar bunei utilizări a acesteia, indiferent de categoria de folosință, motiv pentru care au vocația legală cu privire la constatarea unui drept real de folosință gratuit cu privire la suprafața de teren necesară unei utilizări normale a casei de locui și a garajului.
De asemenea, sub aspectul netemeiniciei acțiunii în revendicare, intervenienții au menționat că se pune problema aplicării deciziei nr. 33/2008, pronunțată în interesul legii de către Înalta Curte de Casație și Justiție, câtă vreme reclamanții au urmat calea specială a Legii nr. 10/2001.
La termenul de judecată din data de 30.04.2014, reclamanții au depus întâmpinare la cererea de intervenție, solicitând respingerea cererii de intervenție în interes propriu, ca nefiind admisibilă în principiu, ca prematur introdusă sau ca neîntemeiată (f. 172-183), solicitând totodată disjungerea cererii de intervenție în interes propriu (f. 184-186).
La același termen de judecată instanța a calificat, în conformitate cu prevederile art. 84 C.proc.civ., cererea de intervenție ca fiind, pe de o parte, în interesul pârâtei, de vreme ce se solicită respingerea cererii de chemare în judecată, iar pe de altă parte în interes propriu, întrucât se solicită constatarea unui drept în patrimoniul intervenienților, după care a încuviințat, în principiu, cererile de intervenție și a respins excepția prematurității cererii de intervenție în interes propriu, respingând totodată cererea de disjungere (f. 187-189).
Raportul de expertiză tehnică judiciară specialitatea topografie a fost realizat de expert C. N. și depus la dosarul cauzei în data de 18.11.2014 (f. 231-246).
Analizând cauza de față, prin prisma motivelor formulate, a apărărilor invocate și a probelor administrate, instanța reține următoarele:
În fapt, prin actul de vânzare-cumpărare autentificat de Tribunalul Ilfov - Secția Notariat, sub nr._/02.05.1933, B. C. E. a dobândit imobilul situat in București, Parcul C. ., compus din teren în suprafață de circa 330 mp și două corpuri de casă (f. 10-13).
În continuare, imobilul a revenit, prin succesiune legală, fiicelor defunctei B. C. E. (mamele reclamanților) V. M. si P. Antonetta, în cote egale de ½, dreptul de proprietate al acestora asupra imobilului sus-menționat fiind înscris în cartea funciara conform procesului verbal de carte funciara nr. 7917/05.07.1940 (f. 14-15) și certificatului de calitate de moștenitor nr. 160/12.12.200 (f. 18).
Defuncta V. M. a lăsat ca moștenitor pe reclamantul V. A. T., conform certificatului de moștenitor nr. 1218/02.08.1990 (f. 19), iar defuncta P. A. a lăsat ca moștenitor pe reclamanta C. E. V., potrivit certificatului de calitate de moștenitor nr. 169/27.11.2000 (f. 20).
Pârâta C. E. V. a decedat în data de 01.08.2012, lăsând ca moștenitori pe reclamanții C. I. A., M. F. C. și M. A. E., astfel cum rezultă din certificatul de moștenitor nr. 48/26.10.2012, eliberat de BNP D. T. și S. T. (f. 65-69).
Potrivit istoricului de adresa eliberat de Consiliul Local al Municipiului București_/06.04.1996, . C. si-a schimbat de-a lungul timpului denumirea, devenind ulterior . Turbinei, prin urmare imobilul identificat prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr._/_ este situat astăzi în București, ., sector 2 (f. 17).
Întregul imobilul situat în București, ., sector 2, din care face parte și terenul liber de construcții aflat astăzi în posesia Municipiului București, a fost preluat de către stat în anul 1950, în baza Decretului nr. 92/1950 pentru naționalizarea unor imobile.
Prin contractul de vânzare-cumpărare nr. N01896/08.01.1997, imobilul din ., ., sector 2, compus din două camere, fol, bucătărie, baie, oficiu, vestibul, logie și magazie în suprafață de 71 mp și 50,31 mp teren situat sub construcție a fost vândut de către Primăria Municipiului București către numitul R. C., dar prin sentința civilă nr. 8849/04.10.2001 a fost admisă acțiunea în revendicare formulată de V. A. T. și C. E. V., acest imobil revenind în patrimoniul celor din urmă (f. 22-25).
Prin contractul de vânzare-cumpărare nr. N02098/23.12.1996, intervenienții T. G. N. și T. C. V. au dobândit de la Primăria Municipiului București dreptul de proprietate asupra imobilului situat în București, ., parter, . de 76,29 mp și teren 72.95 mp, situat sub construcție (f. 26), acțiunea în revendicare formulată de V. A. T. și C. E. V. împotriva intervenienților fiind respinsă irevocabil prin decizia civilă nr. 459/20.02.2003, pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr. 2952/2002 (f. 139-143).
Reclamanții au formulat, în temeiul Legii nr. 10/2001, notificare privind restituirea în natură a terenului liber de construcții în suprafață de 280 mp, situat în București, ., sector 2 și restituirea în natură sau acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul . în București, ., parter, notificare considerată tardivă și respinsă ca atare prin Dispoziția Primarului General nr._/10.12.2012 (f. 98).
Prin sentința civilă nr. 1789/09.10.2013, pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr._, a fost respinsă contestația împotriva Dispoziției Primarului General nr._/10.12.2012 în ceea ce privește notificarea cu privire la teren (f. 147-150), soluție rămasă irevocabilă.
Terenul în discuție este în proprietatea pârâtului (f. 72, 83, 122) face obiectul unui contract de închiriere în ceea ce privește o parte din suprafață (f. 164).
În drept, reclamanți se află în situația de a solicita direct în instanță, prin formularea unei acțiuni în revendicare întemeiată pe dispozițiile dreptului comun, obligarea pârâtei să le restituie în deplină proprietate și posesie terenul în suprafață de 217,57 mp, situat în București, sector 2, după ce, în prealabil, notificarea întemeiată pe dispoziția specială a Legii nr. 10/2001 a fost respinsă, ca tardivă, soluție devenită irevocabilă în urma controlului instanței de judecată.
Temeiul juridic al cererii de chemare în judecată indicat de reclamanți vizează dispozițiile art. 480-481 C.civ., și art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția europeană a drepturilor și libertăților fundamentale ale omului (cu privire la garantarea dreptului de proprietate).
Fără a se nega încadrarea situației de fapt deduse judecății în dispozițiile Legii nr. 10/2001, reclamanții pretind că trebuie acordată prioritate dispozițiilor Convenției Europene a Drepturilor Omului, susținându-se că soluția menționată este cuprinsă și în dezlegarea dată recursului în interesul legii pronunțat cu privire la această chestiune, prin Decizia nr. 33/2008 a Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Prin decizia nr. 33/2008, pronunțată în interesul legii de către Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a statuat în sensul următor:
Cu privire la acțiunile întemeiate pe dispozițiile dreptului comun, având ca obiect revendicarea imobilelor preluate în mod abuziv in perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, formulate după . Legii nr. 10/2001 și soluționate neunitar de instanțele judecătorești, stabilește:
„Concursul dintre legea specială și legea generală se rezolvă în favoarea legii speciale, conform principiului specialia generalibus derogant, chiar dacă acesta nu este prevăzut expres în legea specială.
În cazul în care sunt sesizate neconcordanțe între legea specială, respectiv Legea nr. 10/2001 și Convenția Europeană a Drepturilor Omului, aceasta din urmă are prioritate. Această prioritate poate fi dată în cadrul unei acțiuni în revendicare, întemeiată pe dreptul comun, în măsura în care astfel nu s-ar aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securității raporturilor juridice.”
Acțiunea în revendicare promovată după . Legii nr. 10/2001, deși admisibilă în garantarea principiului liberului acces la justiție, pentru recunoașterea și valorificarea pretinsului drept de proprietate, trebuie însă analizată pe fond și din perspectiva dispozițiilor Legii nr. 10/2001 ca lege specială derogatorie sub anumite aspecte (în ceea ce privește criteriile de comparație a titlurilor aflate în conflict) de la dreptul comun.
A considera altfel și a aprecia că există posibilitatea pentru reclamanți de a recurge la dreptul comun în materia revendicării, respectiv, Codul civil, în detrimentul legii speciale de reparație, ar însemna încălcarea principiului specialia generalibus derogant.
Legea nr. 10/2001 prevede obligativitatea parcurgerii procedurii administrative prealabile pe care o reglementează, ceea ce nu conduce la privarea acelor persoane de dreptul la un tribunal, deoarece împotriva dispoziției sau deciziei emise în procedura administrativă legea prevede calea contestației în instanță (art. 26), căreia i se conferă o jurisdicție deplină, după cum au posibilitatea de a supune controlului judecătoresc toate deciziile care se iau în cadrul procedurii Legii nr. 10/2001, inclusiv refuzul persoanei juridice de a emite decizia de soluționare a notificării (conform Deciziei XX/ 19 martie 2007 pronunțată în recurs în interesul legii de înalta Curte de casație și Justiție în Secții Unite), astfel că este pe deplin asigurat accesul la justiție.
Existența Legii nr. 10/2001, derogatorie de la dreptul comun, cu consecința imposibilității utilizării unei reglementări anterioare, nu încalcă art. 6 din Convenție în situația în care calea oferită de legea specială pentru valorificarea dreptului dedus pretins este una efectivă.
Or, reclamanții puteau obține măsuri reparatorii pentru imobil (ceea ce includea și restituirea în natură, ca măsură prevalentă a legii speciale, în condițiile în care era posibilă), dacă formulau notificare în termen legal, cel prevăzut de art. 22, fiind în măsură să dovedească atât dreptul de proprietate, calitatea de moștenitori, dar și preluarea abuzivă de către stat, câtă vreme calitatea de pârât în cauză o are unitatea administrativ teritorială, ceea ce în contextul Legii 10/2001, se suprapune peste noțiunea de unitate deținătoare. De altfel, reclamanții au formulat notificare în temeiul Legii nr. 10/2001 cu privire la terenul ce face obiectul revendicării, dar această notificare a fost respinsă, ca tardivă, soluție conformată în instanță.
În fine, prin respingerea acțiunii în revendicare de drept comun formulată după data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, privind imobilele ce intră sub incidența acestui act normativ, nu se aduce atingere nici art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția europeană a drepturilor omului, temei invocat de asemenea de reclamanți, norma convențională garantând protecția unui bun actual aflat în patrimoniul persoanei interesate sau a unei speranțe legitime cu privire la valoarea patrimonială respectivă.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat însă, că simpla solicitare de a obține un bun preluat de stat nu reprezintă nici un bun actual și nici o speranță legitimă, situație în care reclamanții nu pot invoca în mod eficient garanțiile art. 1 Protocolul 1.
Noțiunea autonomă de bun în sensul Convenției nu acoperă orice interes patrimonial, ci doar bunurile actuale, anume drepturi recunoscute printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă sau un alt act al autorităților publice, ori speranțele legitime deduse din dispozițiile legale sau jurisprudența constantă.
Cu toate acestea, reclamanții nu au niciun act al autorității publice sau hotărâre judecătorească care să îi recunoască dreptul de proprietate asupra imobilului-teren, a cărei protecție să o invoce în prezenta cauză, după cum dispozițiile legii sau jurisprudența nu îi conferă o speranță legitimă la restituire, ci dimpotrivă, consacră expres pierderea dreptului la valorificarea pretențiilor în lipsa notificării sau a respingerii notificării.
Având în vedere toate aspectele de fapt și de drept reținute, instanța va respinge cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată, urmând a admite cererea de intervenție în interesul pârâtului formulată de intervenienții accesorii.
Sub aspectul cererii de intervenție în interes propriu formulată de intervenienții principali, privind constatarea dreptului real de folosință gratuită în patrimoniul lor, în indiviziune forțată cu reclamanții, cu privire la suprafața de teren care reprezintă curtea construcției instanța o va respinge, ca neîntemeiată câtă vreme nu există nici un temei legal pentru o asemenea cerere.
În patrimoniul intervenienților principali nu există și nici nu poate fi constituit un drept real de folosință gratuită asupra terenului liber de construcție ce face obiectul revendicării, în limita necesară unei utilizări normale a casei de locui și a garajului, art. 7 alin. 5 din Legea nr. 10/2001 și Protocolul adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului invocate de intervenienți nefiind în măsură să confere un asemenea drept. De altfel, intervenienții au încheiat, în calitate de chiriași, un contract de închiriere în ceea ce privește o suprafață de 42,91 mp din totalul suprafeței revendicate (f. 164) astfel că nici nu poate fi vorba despre existența sau stabilirea unui drept care să confere folosința gratuită a unei suprafețe de teren.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge cererea formulată de reclamanții V. A. T., C. I. A., M. F. C. și M. A. E., toți cu sediul ales SCA Oglindă N. V., în București, Calea Moșilor, nr. 51, ., în contradictoriu cu pârâtul M. București – prin Primar General, cu sediul în București, .. 291-293, sector 6, ca neîntemeiată.
Admite cererea de intervenție în interesul pârâtului formulată de intervenienții accesorii T. G. N. și T. C. V., ambii cu domiciliul în București, ., parter, ..
Respinge cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienții principali T. G. N. și T. C. V. în contradictoriu cu reclamanții și pârâtul, ca neîntemeiată.
Cu drept de apel, în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28.01.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
A. B. A. V. N. E.
Red./Tehnored. ABA/VNE
31.03.2015/9 ex.
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 841/2015.... | Pretenţii. Sentința nr. 857/2015. Judecătoria SECTORUL 2... → |
|---|
