Uzucapiune. Încheierea nr. 06/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI

Încheierea nr. 06/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 04-12-2015 în dosarul nr. 13450/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI

SECȚIA CIVILĂ

ÎNCHEIERE

Ședința publică din data de 06.11.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: P. O. E.

GREFIER: P. D.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect uzucapiune, accesiune, privind pe reclamanții D. T., D. S. și D. M. în contradictoriu cu pârâții D. V. E. A., D. V. E. Rosa, D. V. D. R. Caroline și D. V. D. Johann Oliver.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reclamanții, prin avocat, V. I. G., cu împuternicire avocațială aflată la fila 6 de la dosar, lipsind pârâții.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței obiectul cauzei, stadiul procesual, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, precum și depunerea la dosar prin Serviciul Registratură, la data de 05.11.2015, de către expertul C. I., a avizului OCPI a raportului de expertiză în specialitatea topografie, cadastru și geodezie, după care,

Nefiind alte cereri de formulat, excepții de invocat ori probe de administrat, instanța apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul cu privire la fondului cauzei.

Reprezentantul reclamaților solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată. Referitor la primul capăt de cerere cu privire la uzucapiune, arată că s-a făcut dovada dreptului de proprietate al pârâților indicând Sentința civilă nr. 58/20.01.1948 pronunțată de Tribunalul Ilfov, Actul de vânzare cumpărare transcris la grefa Tribunalului Ilfov(fila 186) și Registrul Agricol al orașului C. (fila 226 și 228). Mai arată că conform datelor și documentelor depuse la dosar s-a demonstrat faptul că D. M., tatăl, respectiv soțul reclamanților a avut înregistrat un rol fiscal și și-a îndeplinit toate obligațiile fiscale rezultate din această posesie utilă. Subliniază că, așa cum rezultă din declarațiile martorilor care au fost audiați în cauză, posesia nu a fost tulburată de-a lungul timpului de nicio persoană. Cu privire la capătul doi de cerere, precizează faptul că la momentul la care D. M. a intrat în posesia terenului, pe teren nu au existat construcții, acestea fiind edificate pe parcurs. Solicită admiterea acestui capăt de cerere, arătând că cererea este întemeiată. Fără cheltuieli de judecată.

Instanța, în temeiul dispozițiilor art. 150 din Codul de procedură civilă, declară închise dezbaterile asupra fondului și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Din lipsă de timp, va amâna pronunțarea, sens în care:

DISPUNE:

Amână pronunțarea la data de 13.11.2015.

Pronunțată în ședință publică, azi, 06.11.2015.

Președinte, Grefier,

P. O. E. P. D.

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI

SECȚIA CIVILĂ

ÎNCHEIERE

Ședința publică din data de 13.11.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: P. O. E.

GREFIER: P. D.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect uzucapiune, accesiune, privind pe reclamanții D. T., D. S. și D. M. în contradictoriu cu pârâții D. V. E. A., D. V. E. Rosa, D. V. D. R. Caroline și D. V. D. Johann Oliver.

INSTANȚA

Din lipsă de timp, va amâna pronunțarea, sens în care:

DISPUNE:

Amână pronunțarea la data de 20.11.2015.

Pronunțată în ședință publică, azi, 13.11.2015.

Președinte, Grefier,

P. O. E. P. D.

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI

SECȚIA CIVILĂ

ÎNCHEIERE

Ședința publică din data de 20.11.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: P. O. E.

GREFIER: P. D.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect uzucapiune, accesiune, privind pe reclamanții D. T., D. S. și D. M. în contradictoriu cu pârâții D. V. E. A., D. V. E. Rosa, D. V. D. R. Caroline și D. V. D. Johann Oliver.

INSTANȚA

Din lipsă de timp, va amâna pronunțarea, sens în care:

DISPUNE:

Amână pronunțarea la data de 27.11.2015.

Pronunțată în ședință publică, azi, 20.11.2015.

Președinte, Grefier,

P. O. E. P. D.

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI

SECȚIA CIVILĂ

ÎNCHEIERE

Ședința publică din data de 27.11.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: P. O. E.

GREFIER: P. D.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect uzucapiune, accesiune, privind pe reclamanții D. T., D. S. și D. M. în contradictoriu cu pârâții D. V. E. A., D. V. E. Rosa, D. V. D. R. Caroline și D. V. D. Johann Oliver.

INSTANȚA

Din lipsă de timp, va amâna pronunțarea, sens în care:

DISPUNE:

Amână pronunțarea la data de 04.12.2015.

Pronunțată în ședință publică, azi, 27.11.2015.

Președinte, Grefier,

P. O. E. P. D.

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR._

Ședința publică din data de 04.12.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: P. O. E.

GREFIER: P. D.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect uzucapiune, accesiune, privind pe reclamanții D. T., D. S. și D. M. în contradictoriu cu pârâții D. V. E. A., D. V. E. Rosa, D. V. D. R. Caroline și D. V. D. Johann Oliver.

Dezbaterile în fond și susținerile părților, au avut loc în ședința publică din data de 06.11.2015, parte integrantă din prezenta încheiere, când instanța de judecată, din lipsă de timp, a amânat succesiv pronunțarea la data de 13.11.2015, 20.11.2015, 27.11.2015 și la 04.12.2015.

INSTANTA

P. cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București la data de 10.05.2011 sub nr._ reclamanții D. T., D. S. și D. M. în contradictoriu cu pârâta C. H. au formulat cerere de chemare în judecată, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să constate dobândirea de către reclamanți, pe calea uzucapiunii de 30 de ani a dreptului de proprietate asupra terenului situat in București, sector 2, .. precum și să constate dobândirea de către reclamanți, pe calea accesiunii imobiliare, a dreptului de proprietate asupra construcțiilor edificate pe terenul menționat.

In fapt, arată că la data 10.10.1979, defunctul D. M. a plătit numitei C. H. suma de 5.000 lei drept arvuna pentru cumpărarea terenului si construcțiilor constând in casa cu 2 camere si antreu si teren in suprafața de 200 mp., iar pe data de 19.10.1979, defunctul D. Mirica a mai plătit suma de 35.000 lei, in total prețul vânzării fiind de 40.000 lei, așa cum reiese din chitanța sub semnătura privata, semnata de ambele parți si de doi martori.

De asemenea, in aceeași chitanța se declara de către vânzătoare ca are doua moștenitoare, care sunt pe deplin acord cu operațiunea de vânzare.

In conformitate cu chitanța amintita, părțile urmau sa se prezinte la notariat pentru semnarea contractului de vânzare cumpărare, dar acest lucru nu s-a mai întâmplat.

La data cumpărării, D. M. era căsătorit cu D. S., împreuna devenind coposesori asupra bunului achiziționat si plătit.

Cu acordul vânzătorului, începând de la data întocmirii chitanței, 19.10.1979, defunctul D. M. s-a instalat pe acest teren unde a si ridicat construcții. In tot acest timp, pana in prezent, au exercitat o posesiune utila in sensul art. 1847 Cod Civil, după cum reiese cu claritate si din istoricul de rol fiscal.

Precizează că D. M. a decedat in data de 26.01.1997, in locuința rămânând familia acestuia.

Învederează instanței că atât dumnealor, cât și autorii dumnealor, s-au comportat ca adevărați proprietari și că în toată acesta perioadă nu au fost tulburați în posedarea imobilului de nici o persoană.

Menționează că in urma decesului lui D. M., conform certificatului ce atesta calitatea de moștenitor, D. T. si D. M. sunt singurii moștenitori legali, restul membrilor familiei fiind străini de succesiune.

De asemenea, precizează că soția supraviețuitoare D. S. este coposesor in nume personal.

În concluzie, solicită instanței să constate îndeplinirea condițiilor legale pentru dobândirea de care reclamanți a dreptului de proprietate prin uzucapiune asupra terenului, respectiv prin accesiune asupra construcției.

In drept, invoca dispozițiile art. 1890 raportat la art. 1847, ale 1860 si art. 492 cod civil precum si pe ale art.111 Cod de Procedura Civila.

În dovedire, solicită încuviințarea probelor cu Acte, martori.

La data de 21.03.2012 reclamanții au formulat cerere precizatoare la cererea de chemare in judecata în sensul ca înțeleg sa-și evalueze provizoriu imobilul la suma de 20 000 lei.

P. cererea precizatoare formulată la data de 27.11.2012, reclamanții au modificat cadrul procesual pasiv, in sensul ca inteleg sa cheme in judecata în calitate de pârâți pe numiții D. V. E. A. și D. V. Ș., arătând că aceștia sunt moștenitorii d-nei D. S..

P. cererea precizatoare formulată la data de 24.01.2014 au solicitat modificarea cadrului procesual pasiv în sensul introducerii în cauză în calitate de pârâți a numiților D. Vladoianu E. R., in calitate de soție supraviețuitoare a defunctului D. Vladoianu S., D. Vladoianu D. R. Caroline, in calitate de fiica a defunctului D. V. S., D. Vladoianu D. Johann Olivier, in calitate de fiu al defunctului D. Vladoianu S..

In fapt, arată că conform Certificatului de deces nr. 4315/2005, paratul D. Vladoianu S. a decedat la data de 03.05.2005.

In drept, invocă dispozițiile art. 114 Cod proc civ., 132 Cod proc. civ.

Pârâții, deși legal citați, nu au formulat întâmpinare și nu s-au prezentat în fața instanței pentru a formula apărări.

În temeiul art. 258 C.proc.civ., instanța a încuviințat și a administrat probele cu înscrisuri, testimonială, expertiza topo și expertiza în specialitatea construcții civile, apreciind că acestea sunt pertinente, concludente și utile pentru soluționarea cauzei.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Intre C. H., pe de o parte, și D. M., pe de altă parte, s-a încheiat la data de 10 octombrie 1979 un înscris sub semnătură privată prin care părțile se înțelegeau să vândă terenul în suprafață de 200 mp situat în București, ., Sector 2 și construcția aflată pe acesta, astfel cum rezultă din chitanța aflată la fila 15 din dosar.

D. M. a fost moștenit de reclamanții din prezenta cauză, Dragomit M. și D. S., astfel cum reiese din Certificatul de moștenitor nr. 20/23.02.2011 (fila 17)

C. H. a întocmit cu privire la acest teren o chitanță de mână, astfel cum reiese cu putere de lucru judecat din sentința civilă nr. 3053/7 iulie 1991 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București în Dosarul 1992/1991.

Terenul care formează obiectul acțiunii a făcut parte din patrimoniul defunctei D. S., care a fost moștenită de pârâții D. V. E. A. și de D. V. Ș., astfel cum reiese din certificatul de moștenitor aflat la fila 92 din dosar. D. V. Ș. a fost moștenit de D. V. E. Rosa, D. V. D. R. Caroline și D. V. D. Johann Oliver conform certificatului de moștenitor nr. 175/22 august 2005.

Începând cu data de 5.01.1980, imobilul situat în București, ., Sector 2 a figurat în evidențele fiscale ca făcând parte din patrimoniul impozabil al defunctului D. M., astfel cum rezultă din cererea formulată de autorul reclamantului(f. 53).

Din declarațiile martorilor I. M. și Vălcu A., rezultă că terenul cu suprafața de aproximativ 200 mp a fost stăpânit începând cu 1979 de către familia B. care a fost considerată proprietar necontestat asupra imobilului care a rămas în aceeași împrejmuire de la dobândire până în prezent. Martorii au mai arătat că reclamanta și soțul dumneaei nu au fost tulburați în exercitarea posesiei nici de vânzător, și nici de alte persoane fiind cunoscuți ca proprietari de către locuitorii cartierului.

Terenul care formează obiectul cauzei a fost identificat prin raportul de expertiză tehnică în specialitatea topografie, efectuată de către domnul expert C. I., care a stabilit că suprafața totală a terenului stăpânit de către reclamanți este de 262 mp și se învecinează la nord cu . cu I. I., la vest cu un vecin din . vest cu . rezultă din schița anexată raportului de expertiză (f. 257).

Potrivit art.1890 C.civ., cel care invocă uzucapiunea ca mod de dobândire al proprietății trebuie (singur sau prin joncțiune) să posede bunul în tot timpul prevăzut de lege, și anume 30 de ani, iar posesia sa să fie utilă, în sensul că aceasta nu trebuie să fie afectată de vreunul din viciile discontinuității, violenței, clandestinității și echivocului. De asemenea, este necesar ca lucrul să fie susceptibil de a fi uzucapat.

Uzucapiunea, invocată în cauza de față drept temei juridic al cererii, reprezintă un mod originar de dobândire a proprietății, prin care se constituie dreptul de proprietate în patrimoniul posesorului unui lucru, ca urmare a unui fapt juridic complex, constând în exercitarea posesiei asupra lucrului în temeiul și condițiile prevăzute de lege.

În cauză, prin declarațiile martorilor, s-a dovedit posesia ca element material al uzucapiunii. In privința elementului subiectiv al uzucapiunii, instanța constată că reclamanții s-au comportat cu privire la teren ca proprietari ai acestuia, plătind impozite cu privire la teren. Ca urmare a aplicării a prezumției instituite de art.1854 C.civ., care prezumă pe baza elementului material al posesiei dovada existentei lui animus sibi habendi, prezumție ce nu a fost răsturnată în cauză printr-o dovadă contrară, reclamantul a probat posesia exercitată de peste 30 de ani, fiind astfel dovedită în cauză prima condiție a uzucapiunii de 30 de ani pentru dobândirea de către reclamant a dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață ce face obiectul cauzei.

Cu referire la cea de-a doua condiție a uzucapiunii de 30 de ani, instanța reține că posesia exercitată de reclamant este utilă, fiind exercitată în mod continuu, public și fără echivoc, așa cum rezultă din declarațiile martorilor audiați, precum și în mod pașnic, nefiind administrate în cauză probe din care să rezulte că posesia a fost dobândită sau conservată prin acte de violență.

Referitor la condiția cerută pentru a se putea uzucapa, respectiv existența unui lucru susceptibil de a fi uzucapat, instanța o constată de asemenea îndeplinită. În acest sens, se reține că pot fi uzucapate bunurile proprietate privată, indiferent de titular, fiind exceptate bunurile aparținând domeniului public, ce sunt inalienabile, insesizabile și imprescriptibile, astfel cum prevede art.5 al.2 din Legea nr.18/1991. Terenul în litigiu nu face parte din domeniul public, neîncadrându-se în prevederile art.5 al.2 din actul normativ anterior menționat și cele ale art.3 al.4 din Legea nr.213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, astfel cum rezultă din probele administrate în cauză, mai sus analizate.

În raport de toate aceste considerente de fapt și de drept, instanța va constata că reclamantul a dobândit prin uzucapiune dreptul de proprietate asupra suprafața de 262 mp de teren situată în București, ., sector 2, astfel cum a fost identificată de domnul expert C. I..

În ceea ce privește cel de-al doilea capăt de cerere, instanța va reține că, potrivit art.492 Cod civil, orice construcție, plantație sau lucru făcut în pământ sau asupra pământului, sunt prezumate a fi făcute de către proprietarul acelui pământ cu cheltuiala sa și că sunt ale lui, până ce se dovedește din contra.

Din declarațiile celor doi martori, coroborate cu înscrisurile sub semnătură privată depuse la dosar instanța reține că, reclamanții au construit și au modificat esențial construcția existentă pe terenul cumpărat, clădire identificată de doamna expert F. F..

În raport de aceste considerente, precum și de faptul că s-a făcut dovada posesiei utile asupra terenului pe o perioadă de 30 de ani de către reclamanți, în baza art.492 Cod civil, instanța urmează să constate dreptul de proprietate al acestora asupra construcției, edificate pe terenul în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea de chemare în judecată privind pe reclamanții D. T., D. S. și D. M., toți cu domiciliul ales la av M. V. din sector 2, București, .. 47, . în contradictoriu cu pârâții D. V. E. A., D. V. E. Rosa, D. V. D. R. Caroline și D. V. D. Johann Oliver, toți cu domiciliul în sector 1, București, .. 30.

Constată că reclamanții au dobândit prin uzucapiune suprafața de 262 mp de teren situată în București, ., sector 2, astfel cum a fost identificată de domnul expert C. I..

Constată că reclamanții au dobândit prin accesiune construcția aflată pe acest teren, astfel cum a fost identificată de doamna expert F. F..

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 4.12.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

P. O. E. P. D.

Red./Tehnored. OEP/

9 ex./23.12.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Uzucapiune. Încheierea nr. 06/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI