Actiune in raspundere contractuala. Sentința nr. 05/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI

Sentința nr. 05/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 05-10-2015 în dosarul nr. 12994/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 BUCUREȘTI

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

SENTINTA CIVILA NR._

Ședința publică din data de 05.10.2015

Instanța de judecată constituită din:

Președinte: A. P.

Grefier: A. L.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect acțiune în răspundere contractuală, formulată de reclamantul P. L. împotriva pârâtului A. A..

La apelul nominal făcut în ședință publică, pe lista amânărilor fără discuții, se prezintă pârâtul A. A., identificat cu CI ._, CNP:_, lipsă fiind reclamantul.

Procedura de citare fiind legal îndeplinită, s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat instanței stadiul în care s-a aflat dosarul, precum și faptul că, citația reclamantului a fost restituită la dosar cu mențiunea „decedat”, se învederează totodată și faptul că, în urma verificărilor efectuate în sistemul informatizat Ecris s-a constatat că, nu mai există înregistrat pe rolul acestei instanțe un alt dosar având același obiect și privind aceleași părți, după care:

Instanța, invocă din oficiu excepția perimării cererii, având în vedere că a trecut mai mult de 1 an de la ultimul act de procedură și acordă cuvântul în acest sens.

Pârâtul, învederează că este de acord cu excepția perimării cererii.

INSTANȚA

Având în vedere că din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 11.10.2010, când prezenta cauză a fost suspendată în temeiul art.183 Cod procedură civilă, și s-a dispus înaintarea către P. de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 București a înscrisului defăimat ca fals,

Având în vedere că din referatul întocmit în cauză rezultă că nu există plângere formulată împotriva rezoluției din 10.12.2013 din dosarul nr._/P/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 București,

Văzând că în conformitate cu dispoziția art. 248 alin. 1 Cod procedură civilă, orice cerere de chemare in judecată, în materie civilă se perimă de drept, chiar și în contra incapabililor, dacă a rămas în nelucrare timp de 1 an, iar potrivit art. 252 Cod procedură civilă, perimarea se poate constata din oficiu,

Având în vedere că în cauza de față nu s-a mai îndeplinit nici un act de procedură în vederea judecării pricinii de mai mult de 1 an, instanța urmează a admite excepția perimării invocată din oficiu și a constata perimată acțiunea de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția perimării, invocată din oficiu.

Constată perimarea cererii formulată de reclamantul P. L., cu sediul în București, Plt. P. I., nr. 10, ., ., sector 3, în contradictoriu cu pârâtul A. A., cu sediul în București, Plt. P. I., nr. 10, ., ., sector 3.

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică, azi 05.10.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

A. P. A. L.

Red. Jud. A.P..

Thred. A.L./4 ex.

20.10.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Actiune in raspundere contractuala. Sentința nr. 05/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI