Pretenţii. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 2015/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 05-10-2015 în dosarul nr. 13077/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 3 BUCUREȘTI
SECTIA CIVILA
Sentinta civila Nr._/2015
Ședința publică de la 05.10.2015
Instanta constituita din:
P.: M. A.
Grefier: C. C.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamant A. DE P. . pârât E. A., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit partile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul ca, prin Serviciul Registratura, la data de 05.10.2015, reclamanta a depus cerere prin care arata ca renunta la judecata in contradictoriu cu parat, debitul fiind achitat in intregime de catre parat.
INSTANȚA
Prin cererea inregistrata la data de 06.05.2015, pe rolul Judecatoriei sectorului 3 Bucuresti, privind pe reclamant A. DE P. . pârât E. A.,, având ca obiect pretenții, reclamanta solicita obligarea paratului la plata sumei de 1818,82 lei reprezentand cheltuieli de intretinere, penalitati de intarziere, alte cheltuieli.
Prin Serviciul Registratura, la data de 05.10.2015, reclamanta a depus cerere prin care arata ca renunta la judecata in contradictoriu cu parat, debitul fiind achitat in intregime de catre parat.
Constatând că reclamantul creditor declară că renunță la judecarea cererii sale de de validare a popririi, prin cererea depusa prin Serviciul Registratura, la data de 05.10.2015,
În conformitate cu dipozițiile art. 406 C.p.civ.,
În numele legii,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Ia act de renuntarea la judecata reclamantei A. DE P. BLOC 7A1- CUI_, sector 3, București, LT N. P., nr. 5 in contradictoriu cu pârât E. A.- sector 3, București, LT.N. P., nr. 5, ., ..
Cu recurs.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 05.10.2015.
Președinte, Grefier,
RedMA/thCC/ ex.
.>
← Actiune in raspundere contractuala. Sentința nr. 05/2015.... | Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 05/2015.... → |
---|