Anulare act. Sentința nr. 23/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI

Sentința nr. 23/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 23-07-2015 în dosarul nr. 10167/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTOR 3 BUCUREȘTI

Secția Civilă

Sentinta civila nr._

Ședința publică din 23.07.2015

Instanța constituită din:

Președinte: I. E. L.

Grefier: D. M.

Pe rol judecarea cauzei civile formulată de contestatorul G. M. D., în contradictoriu cu intimata C. SA P. DRDP BUCURESTI, având ca obiect contestație la executare.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 09.07.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea data, parte integranta din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a se depune concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru data de 23.07.2015, când a hotărât următoarele:

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

P. cerereaînregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 4 la data de 29.01.2015, sub numărul de mai sus, contestatorul G. M. D. a formulat în contradictoriu cu intimata COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA - C., contestație la executare, prin care, a solicitat admiterea cererii de suspendare a executării silite până la soluționarea contestației la executare, admiterea contestației la executare și, pe cale de consecință, anularea executării silite efectuate de B. L. SI M. in dosarul executional nr. 930/2014, anularea proceselor – verbale de contestatare a contravenției . 11 nr._/06.07.2011, nr._/06.07.2011 și nr._/06.07.2011 emise de C., prin Direcția Regionala de Drumuri și Poduri București, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, a arătat că prin somația nr. 15.01.2014 emisă in dosarul de executare nr. 930/2014, ce i-a fost comunicată la data de 16.01.2015, B. L. ȘI M., în temeiul art. 666 și 667 din C.p.c., i-au adus la cunoștință că, la cererea creditorului C., împotriva contestatorului s-a declanșat urmărirea silită și i s-a pus în vedere să achite suma de 84 euro, prin echivalent în lei, reprezentând tarif despăgubire și 639 lei cu titlu de cheltuieli de executare silită.

În ceea ce privește cererea de suspendare a executării silite, apreciază că nu este oportun să fie finalizată înainte de examinarea fondului contestației, întrucât i s-a aduce un grav prejudiciu.

Cu privire la fondul cauzei a arătat că nu deține calitatea de creditor, întrucât autoturismul AUDI TIP 46, nr. de înmatriculare_, pentru care au fost emise procesele – verbale nu se mai află în proprietatea sa din data de 09.12.2010, deci cu mult timp înainte de data constatării primei contravenții. A mai arătat că s-a prezentat la DITL si a radiat autovehiculul din evidenta admnistratiei financiare.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 711 -716, 718 C.proc.civ.

Au fost depuse înscrisuri.

A solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.

Intimata COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA - C. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția necompetenței teritoriale și a solicitat respingerea cererii de suspendare a executării silite și a contestației la executare.

În apărare a arătat, în esență, că dreptul de proprietate sau dreptul legal de folosință asupra vehiculului trebuie să fie înscris în certificatul de înmatriculare, legea prevede și obligativitatea înscrierii acestuia în evidențele fiscale, cât și în evidențele MAI.

În drept a invocat prev. art. 205-208 C.p.c.

A solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.

P. sentința civilă nr. 5032/23.04.2015, pronunțată de Judecătoria Sector 4 București s-a admis excepția necompetenței teritoriale și s-a dispus declinarea cauzei în favoarea Judecătoriei sector 3.

Cererea a fost înregistrată pe rolul JS3 la data de 17.06.2015, sub nr._ .

Au fost înaintate toate actele de executare emise în dosarul de executare.

P. sentința civila nr.5032/23.04.2015, Judecătoria Sectorului 4 București a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei in favoarea Judecătoriei Sectorului 3 București.

Cererea a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 3 la data de 17.06.2015, sub nr._ .

In cauza a fost administrata proba cu inscrisuri.

Analizând actele dosarului, instanța reține următoarele:

P. procesul verbal de constatare a contravenției . nr._/06.07.2011, in temeiul art.8 din OG nr. 15/2002,, contestatorul contestatorul G. M. D. a fost sancționat cu amenda contravențională in cuantum de 250 lei și obligat la plata catre intimata C. SA a tarifului de despăgubire de 28 Euro în echivalent lei la cursul BNR valabil pentru ultima zi din luna anterioară datei achitării.

P. procesul verbal de constatare a contravenției . nr._/06.07.2011, in temeiul art.8 din OG nr. 15/2002,, contestatorul contestatorul G. M. D. a fost sancționat cu amenda contravențională in cuantum de 250 lei și obligat la plata catre intimata C. SA a tarifului de despăgubire de 28 Euro în echivalent lei la cursul BNR valabil pentru ultima zi din luna anterioară datei achitării.

P. procesul verbal de constatare a contravenției . nr._/06.07.2011, in temeiul art.8 din OG nr. 15/2002,, contestatorul contestatorul G. M. D. a fost sancționat cu amenda contravențională in cuantum de 250 lei și obligat la plata catre intimata C. SA a tarifului de despăgubire de 28 Euro în echivalent lei la cursul BNR valabil pentru ultima zi din luna anterioară datei achitării.

La solicitarea intimatei C. SA, efectuată la data de 03.07.2014, in temeiul proceselor verbale de contravenție menționate, împotriva contestatoarei, s-a început executarea silită, in acest sens fiind format dosarul de executare nr. 930/2014 de catre B. L. ȘI M. .

P. prezenta contestație la executare, debitoarea contestatorul a invocat printre altele faptul ca procese verbale de contravenție nu i-a fost comunicat niciodată.

Potrivit art.14 alin. 1 din OG nr.2/2001 ,,(1) Executarea sanctiunii amenzii contraventionale se prescrie daca procesul-verbal de constatare a contraventiei nu a fost comunicat contravenientului in termen de o luna de la data aplicarii sanctiunii.

Potrivit art. 27 din OG nr.2/2001 ,, Comunicarea procesului-verbal și a înștiințării de plată de face prin poștă, cu aviz de primire sau prin afișare la domiciliul sau la sediul contravenientului. Operațiunea de afișare se consemnează într-un proces-verbal semnat de cel puțin un martor ,,

Procesele verbale de contravenție au fost încheiate la data de 06.07.2011 și au foste comunicate contestatorului prin afișare la domiciliul său la data de 21.07.2011 . Insa, având in vedere Decizia nr. 10/2013 a Inaltei Curți de Casatie si Justitie, prin care s-a admis recursul in interesul legii, modalitatea de comunicare a procesului-verbal de contraventie si a instiintarii de plata, prin afisare la domiciliul sau sediul contravenientului, este subsidiara comunicarii prin posta, cu aviz de primire. Cum intimata nu a făcut dovada comunicării prin poșta anterior afișării, instanța reține că procesul verbal nu a fost comunicat legal prin afișare, fapt care echivalează cu lipsa comunicării acestuia.

Potrivit art. 27 din OG 2/2001 ”comunicarea procesului-verbal și a înștiințării de plată se face prin poștă, cu aviz de primire, sau prin afișare la domiciliul sau la sediul contravenientului. Operațiunea de afișare se consemnează într-un proces-verbal semnat de cel puțin un martor”.

P. Decizia nr. 10/2013 a Înaltei Curți de Casție și Justiție pronunțată într-un recurs în interesul legii, s-a statuat cu putere de lege, ca modalitatea de comunicare a procesului-verbal de contravenție și a înștiințării de plată, prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului, este subsidiară comunicării prin poștă, cu aviz de primire.

Cum intimata nu a făcut dovada comunicării prin poștă anterior afișării, la domiciliul debitoarei de la momentul comunicării, instanța reține că procesul-verbal nu a fost comunicat legal, ceea ce echivalează cu lipsa comunicării acestuia.

În consecință, din interpretarea art. 37 raportat la art. 31 din OG 2/2001 rezultă că numai procesul-verbal de contravenție comunicat legal și neatacat în termenul de 15 zile de la comunicare reprezintă titlu executoriu. În cauză, toate cele trei procese verbale nu au fost comunicate legal debitoarei, astfel încât la data punerii în executare silită la 03.07.2014 nu avea caracterul unui titlu executoriu, fiind încălcate dispozițiile art. 632 alin.1 C.pr.civ. conform cărora executarea silită poate începe numai în temeiul unui titlu executoriu.

Față de toate aceste considerente urmează a admite contestația la executare formulată și va anula executarea silită care face obiectul dosarului de executare nr.930/2014 al B. L. și M. .

Având in vedere această soluție, va respinge cererea de suspendare ca rămasă fără obiect.

Referitor la cererea de restituire a taxei de timbru, instanța constată că potrivit art. 45 alin. 1 lit. f OUG 80/2013 sumele achitate cu titlu de taxe judiciare de timbru se restituie la cererea petiționarului, în tot sau în parte, în cazul în care contestația la executare a fost admisă iar hotărârea a rămas definitivă. Față de soluția dată cu privire la contestația la executare, instanța va dispune restituirea către contestatoare a taxei judiciare de timbru de 31 lei aferentă contestației la executare, după rămânerea definitivă a prezentei sentințe.

In temeiul art. 453 alin. 1 NCPC, conform căruia partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuielile de judecată instanța reține culpa procesuală a intimatei in declanșarea prezentului litigiu, motiv pentru care o va obliga la plata cheltuielilor de judecată constând in onorariu de avocat achitat de către contestator, in suma de 500 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite contestația la executare formulata de contestatorul G. M. D., CNP_ cu domiciliul in sector 4, București, .. 25, ., . cu intimata C., J_, CUI RO_, cu sediul in sector 6, București, .. 401A.

Anulează executarea silita care face obiectul dosarului de executare nr.930/2014 al B. L. și M..

Respinge cererea de suspendare ca rămasă fără obiect.

Obligă intimată să plătească contestatorului suma de 500 cheltuieli de judecată

Dispune restituirea către contestator a taxei judiciare de timbru de 31 lei, după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.

Cu apel in 10 zile de la comunicare care se va depune la Judecătoria Sectorului 3 București.

Executorie.

Pronunțată în ședință publică azi, 23.07.2015.

Președinte, Grefier,

I. E. L. D. M.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare act. Sentința nr. 23/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI