Contestaţie la executare. Sentința nr. 9251/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 9251/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 24-06-2015 în dosarul nr. 9251/2015
DOSAR NR._
ROMANIA
JUDECATORIA SECTORULUI 3 BUCURESTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILA NR.9251
Ședința publică din data de 24.06.2015
Instanța constituita din:
Președinte – M. A. C.
Grefier – C. L.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe contestatoarea A. N. PENTRU RESTITUIREA PROPRIETATILOR în contradictoriu cu intimații, C. T., C. V. T. ȘI C. O. având ca obiect contestație la executare și suspendare executare.
Dezbaterile au avut loc în ședința publica din data de 17.06.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta, când, având nevoie de timp pentru a delibera, instanța a amânat pronunțarea la data de 24.06.2015, în aceeași compunere hotărând următoarele:
INSTANTA,
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._, contestatorul A. N. PENTRU RESTITUIREA PROPRIETATILOR în contradictoriu cu intimații C. T., C. V. T. ȘI C. O. (ultimii doi fiind moștenitorii defunctei C. I.), a solicitat suspendarea executării silite, anularea executării silite efectuată în dosarul de executare nr. 660/2014 al B. D. și D., restabilirea situației anterioare executării silite.
În motivarea cererii, contestatorul a arătat că modalitatea de plată a despăgubirilor stabilite prin hotărârile comisiilor județene pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 este aceea prevăzută de art. 18 alin. 5 din HG nr. 1120/2006 privind Normele Metodologice pentru aplicarea Legii nr. 290/2003. Astfel, compensațiile bănești urmează a fi acordate în limita sumelor aprobate anual cu această destinație în bugetul de stat, în funcție de disponibilități și în limita sumelor aprobate. Totodată, nu s-au respectat nici dispozițiile OG nr. 22/2002 care stipulează expres procedura executării obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii. În plus, contestatorul a adăugat că, la data de 12.03.2014 a fost publicată în Monitorul Oficial al României OUG nr. 10/2014 prin care s-a suspendat pentru o perioadă de 6 luni plata voluntară a despăgubirilor stabilite prin hotărârile comisiilor județene, respectiv a Municipiului București pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, prin ordine emise de șeful Cancelariei Primului - Ministru în temeiul Legii nr. 9/1998 și, respectiv, prin deciziile de plată emise de către vicepreședintele Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților care coordonează aplicarea Legii nr. 9/1998, Legii nr. 290/2003 și Legii nr. 393/2006. De asemenea, contestatorul a arătat că același titlu executoriu (Hotărârea nr. 104/2011) a fost pus în executare în dosarul nr. 177/2013 al B. D. și D.. În data de 09.04.2014, din conturile instituției, prin OP_, a fost retrasă la dispoziția executorului judecătoresc suma de_,42 lei. Contestatorul a contestat executarea silită desfășurată în dosarul de executare nr. 177/2013 al B. D. și D.. Prin sentința civilă nr._/19.11.2013, Judecătoria Sectorului 2 București a dispus anularea actelor de executare întocmite după data de 28.02.2013 în dosarul de executare nr. 177/2013 al B. D. și D., sentința rămânând irevocabilă prin decizia civilă nr. 2196/20.06.2014 a Tribunalului București. Având în vedere că până la acest moment contestatorul nu a recuperat suma de_,42 lei și că titlul executoriu în baza căruia a fost întocmit dosarul de executare nr. 177/2013 este reprezentat de aceeași Hotărâre nr. 104/2011, contestatorul a considerat că în momentul de față ne aflăm în situația unei plăți duble ce arduce la îmbogățirea fără justă cauză a intimaților și prejudicierea bugetului de stat.
În drept, contestatorul a invocat art. 711 și urm. Cproc.civ., Legea nr. 290/2003, H.G. nr. 1120/2006, OG 22/2002, OUG 10/2014.
Intimații au formulat întâmpinări, prin care au solicitat respingerea contestației ca nefondată.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin Hotărârea nr. 104/2011 emisă de Comisia Județeană Suceava pentru aplicarea Legii 290/2003, s-a admis cererea de acordare a despăgubirilor și s-a acordat intimaților suma de_ lei.
Intimații au formulat cerere de executare silită, fiind format dosarul de executare nr. 660/2014 al B. D. și D..
Prin încheierea din cameră de consiliu din data de 03.06.2014, s-a dispus de către Judecătoria Sectorului 3 București încuviințarea executării silite.
Prin încheierea din data de 07.10.2014, în baza art. 669 alin. 3 C.proc.civ., s-au stabilit de către executorul judecătoresc cheltuieli de executare. La aceeași dată, prin încheiere, executorul a procedat și la actualizarea debitului. De asemenea, contestatorul a fost somat să achite debitul și cheltuielile de executare silită.
La data de 22.10.2014 s-a emis adresa prin care s-a înființat poprirea asupra conturilor deschise de contestator la Trezoreria mun. București.
Conform art. 711 alin. 1 C.proc.civ., împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum și împotriva oricărui act de executare, se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare.
Examinand motivele de contestatie invocate in cauza dedusa judecatii prin prisma situatiei de fapt mai sus retinute, instanta retine ca acestea sunt nefondate.
Astfel, cu privire la executarea silită a contestatorului în baza titlului executoriu reprezentat de Hotărârea nr. 104/2011, atât în dosarul de executare nr. 177/2013, cât și în dosarul nr. 660/2014 (ambele ale B. D. și D.), instanța constată că nu este vorba de o plată dublă a creanței către intimați.
Este adevărat că, în dosarul de executare nr. 177/2013 al B. D. și D., din fondurile contestatorului a fost recuperată suma de_,42 lei, precum și faptul că executarea silită efectuată în dosarul nr. 177/2013 a fost anulată (prin sentința civilă nr._/19.11.2013 a Judecătoriei Sectorului 2 București). Aceasta nu înseamnă însă că intimații creditori nu pot solicita începerea unei noi proceduri de executare silită împotriva contestatorului, în baza aceluiași titlu executoriu și pentru plata aceleiași creanțe.
Cât privește faptul că contestatorul nu a recuperat suma de_,42 lei executată silit în cadrul dosarului de executare nr. 177/2013 al B. D. și D., instanța constată că contestatorul are la dispoziție calea unei cereri de întoarcere a executării silite și restabilirea situației anterioare executării silite, conform art. 4041 Cod proc. civ. 1865 (art. 722 NCPC).
În continuare, instanța apreciază că susținerile contestatorului potrivit carora achitarea despagubirilor este condiționata de existenta in bugetul de stat a unor sume suficiente aprobate anual cu aceasta destinatie nu pot fi primite avand in vedere ca obligatia ce incumba contestatorului nu poate fi conditionata de existenta fondurilor alocate in acest sens de stat. Daca s-ar da eficienta sustinerilor contestatorului, ar insemna sa se accepte ca obligatia ce îi incumba ar fi afectata de o conditie pur potestativa, fiind suficient sa nu se prevada in bugetul propriu sumele necesare platii despagubirilor in discutie pentru ca plata acestora sa fie amanata sine die.
În consecință, contestatorul ca institutie publica, nu poate să refuze, să omită sau să întârzie executarea titlului executoriu, lipsa fondurilor nefiind un motiv justificat nici pentru întârzierea in executare si nici pentru anularea actelor de executare.
Mai mult decat atat, instanta retine ca in cauza, contestatorul a avut un interval de timp rezonabil pentru a solicita și a obține alocarea resurselor necesare executării obligațiilor de plată instituite în sarcina sa, acesta neputând invoca în cadrul contestației la executare propria culpă privind lipsa mijloacelor de plată. In nici un caz lipsa sa de diligența și propriile inacțiuni nu justifica anularea actelor de executare intocmite de executorul judecatoresc.
De altfel instanta retine ca potrivit art. 18 alin 5 din HG nr. 1120/2006 compensațiile bănești stabilite prin hotărârea de validare emisa conform Legii nr.290/2003 trebuiau achitate beneficiarilor eșalonat, în două tranșe, pe parcursul a 2 ani consecutivi, astfel: 60% în primul an și 40% în anul următor in limita sumelor aprobate anual cu această destinație în bugetul de stat.
Or, in cauza, pana in prezent, creditorilor intimați nu le-a fost platita nici macar prima transa a acestor despagubiri.
In ceea ce priveste imposibilitatea de a plati despagubirile datorita numarului foarte mare de popriri infiintate asupra conturilor sale, invocata de contestator, instanta retine ca statul nu se poate prevala de faptul ca resursele sale bugetare sunt prea mici pentru a despagubi toate persoanele indreptatite chiar in temeiul normei edictate de catre autoritatea legiuitoare, trebuind sa estimeze la momentul adoptarii Legii 290/2003 resursele materiale necesare platii despagubirilor respective.
Sub acest aspect instanta reaminteste ca despagubirile s-au acordat in temeiul unei legii cu caracter de reparatie, dreptul la acestea fiind recunoscut intimaților din anul 2011, iar intimații nu au solicitat imediat executarea silita, ci au asteptat trecerea unui interval de timp destul de mare pana la momentul sesizarii executorului judecatoresc.
În aceeași ordine de idei, instanța nu poate acorda eficiență juridică dispozițiilor OUG nr. 10/2014 invocată, de asemenea, de contestator privind suspendarea pentru 6 luni a plăților voluntare a despăgubirilor recunoscute în temeiul Legii nr. 290/2003. În plus, această ordonanță a suspendat plata voluntară a acestor despăgubiri, iar nu aceea obținută pe calea executării silite, cum este cazul de față.
În ceea ce privește încălcarea dispozițiilor OG 22/2002, instanța reține că, potrivit art. 2 din OG 22/2002, „dacă executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată. Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somația de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului”, iar potrivit art. 3 “în cazul în care instituțiile publice nu își îndeplinesc obligația de plată în termenul prevăzut la art. 2, creditorul va putea solicita efectuarea executării silite potrivit Codului de procedură civilă și/sau potrivit altor dispoziții legale aplicabile în materie”.
Din interpretarea coroborata a prevederilor art. 2 si 3 din OG 22/2002, se retine că termenul de 6 luni începe să curgă de la data la care debitorul a primit somatia de plată comunicată de organul competent de executare si aceasta doar în situatia în care executarea creantei nu începe sau nu continuă din cauza lipsei de fonduri. Prin urmare, termenul de 6 luni este operabil doar în situatia lipsei de fonduri, aspect particular care nu a fost dovedit în cauza de contestator.
Astfel, se constată că beneficiul termenului de 6 luni în favoarea instituțiilor publice este condiționat de dovada neexecutării benevole a obligației din cauza lipsei de fonduri, dar și de dovada demersurilor făcute pentru obținerea fondurilor necesare achitării obligațiilor.
Refuzul autorităților de a aloca sumele necesare plății debitului constituie o atingere adusă dreptului ce decurge din art.1 din Protocolul nr.1 al Convenției.
Instanța reține că și interpretarea dată de contestator art. 2 și art. 3 din OG nr. 22/2002 este greșită întrucât acest termen de 6 luni de amânare a plății nu operează ope legis, ci este condiționat de dovedirea de către debitorul contestator a condițiilor impuse chiar de actul normativ invocat, respectiv a faptului că debitorul contestator se află în situația prevăzută de art. 2, respectiv „lipsa fondurilor” și existența „demersurilor necesare pentru îndeplinirea obligațiilor de plată”.
In speță, contestatorul nu a facut dovada demersurilor efectuate pentru obținerea fondurilor in vederea achitarii benevole a obligației stabilite prin titlul executoriu, iar in lipsa acestora, simpla lipsa de lichiditati invederata in contestatia la executare, nu îl poate apara pe debitor de executarea silită.
Instanta retine ca intimaților creditori nu li se poate pretinde sa astepte o perioada de timp nerezonabila pentru plata efectiva a drepturilor cuvenite, iar statul nu se poate prevala de faptul ca resursele bugetare sunt prea mici pentru a despagubi toate persoanele indreptatite chiar in temeiul normei edictate de autoritatea legiuitoare.
Reamintim ca in cauza, dreptul la despagubiri a fost recunoscut intimaților inca din anul 2011.
Curtea Europeană a statuat în Cauza Ș. împotriva României sau Hornsby împotriva Greciei că faza executării silite trebuie considerată ca făcând parte integrantă din noțiunea de „proces” în sensul art. 6 din Convenție, întrucât dreptul de acces la justiție ar fi iluzoriu dacă ordinea juridică internă a unui stat contractant ar permite ca o hotărâre definitivă și obligatorie să rămână fără efect în detrimentul unei părți. Aceeași situație se regăsește și în cauză, deoarece în lipsa demersurilor contestatorului pentru prevederea sumelor în bugetul de venituri și cheltuieli se poate aprecia că există un refuz de respectare a hotărârii. Chiar dacă nu este vorba de o hotărâre judecătorească, situația este similară, întrucât este vorba de un titlul executoriu reprezentat de un act administrativ necontestat, care trebuie respectat și dus la îndeplinire ca atare de către instituțiile statului.
Or, a arătat Curtea, administrația (în cauză, instituțiile publice) constituie un element al statului de drept, interesul său fiind identic cu cel al unei bune administrări a justiției. Pe cale de consecință, dacă se refuză sau se omite executarea unei hotărâri, ori se întârzie executarea sa, garanțiile art. 6 își pierd rațiunea. Mai mult, Curtea a apreciat că pretenția că reclamantul ar trebui să recurgă la executarea silită nu este oportună, deoarece acesta pe parcursul unei proceduri judiciare a obținut o creanță împotriva statului, respectiv împotriva unei instituții publice. De asemenea, a pretinde creditorului că pentru realizarea creanței sale ar trebui să formuleze o nouă acțiune pentru obligarea debitorului de a prevedea în buget sumele necesare îndestulării sale ar reprezenta o sarcină oneroasă pentru partea care deja a stabilit dreptul său pe cale judecătorească. În cauza S. P. împotriva României, aceeași Curte a apreciat că întreprinderea altor demersuri de către reclamant nu ar avea decât un rezultat repetitiv și anume ca o instanță să dispună încă o dată autorității publice să execute o hotărâre judecătorească, fapt ce ar încălca art. 35 al. 1 din Convenție, considerente reiterate și în cauza C. împotriva României.
În aceeași ordine de idei, în cauza Bourdov împotriva Rusiei, Curtea a stabilit că o autoritate a statului nu ar putea invoca lipsa resurselor pentru a nu onora o datorie rezultată dintr-o hotărâre judecătorească. O întârziere în executarea unei hotărâri poate fi justificată în circumstanțe speciale, dar întârzierea nu poate avea drept consecință o atingere adusă substanței dreptului protejat de art. 6 (Immobiliare Saffi împotriva Italiei), iar reclamantul nu trebuie să fie în imposibilitate de a beneficia de rezultatul favorabil al unei proceduri judiciare din cauza dificultăților financiare ale statului.
Referitor la dispozițiile art. 2 din OUG 10/2014, instanța constată că acestea fac referire la plata voluntară a despăgubirilor, ceea ce nu este cazul în speță. În plus, jurisprudența CEDO anterior menționată se aplică cu prioritate în raport cu dreptul intern, respectiv în raport cu dispozițiile OUG 10/2014.
In concluzie, constatand ca debitorul contestator nu a facut dovada unor situatii obiective de natura a justifica neachitarea platilor cuvenite intimatului, că intimații creditori dețin un „bun” in sensul art. 1 din Primul protocol aditional la Conventie, iar imposibilitatea de a obtine executarea unui creante recunoscute inca din anul 2011 constituie o ingerinta in dreptul acestora la respectarea bunurilor, instanta va respinge contestatia la executare ca neîntemeiată.
Asupra cererii de suspendare a executării silite, instanța reține că solicitarea este rămasă fără obiect, în condițiile în care cauza se află la momentul procesual al soluționării pe fond a contestației la executare, având în vedere dispozițiile art. 718 alin. 1 Cod procedură civilă, din redactarea cărora rezultă că instanța poate suspenda executarea până la soluționarea contestației la executare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII,
HOTARASTE:
Respinge contestația la executare privind pe contestatorul A. N. PENTRU RESTITUIREA PROPRIETATILOR cu sediul în sector 1, București, CALEA FLOREASCA, nr. 202 în contradictoriu cu intimații, C. T. cu domiciliul în RĂDĂUȚI, ., J. SUCEAVA, C. V. T. cu domiciliul în Rădăuți, ., jud. Suceava, J. SUCEAVA și C. O. cu domiciliul în Rădăuți, ., jud. Suceava, J. SUCEAVA, ca neîntemeiată.
Respinge cererea de suspendare a executării silite ca rămasă fără obiect.
Cu apel în 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 24.06.2015.
Președinte, Grefier,
M. A. C. C. L.
| ← Suspendare executare art.484,507,512,700,718 NCPC/art.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 23/2015.... → |
|---|
