Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 11/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 11/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 11-09-2015 în dosarul nr. 11450/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTOR 3 BUCUREȘTI
Secția Civilă
Sentința civilă nr._
Ședința Camera Consiliu din 11.09.2015
Instanța constituită din:
Președinte: A. C. B.-T.
Grefier: G. I. S.
Pe rol judecarea cauzei civile formulata de reclamanta C. N. AEROPORTURI BUCURESTI SA in contradictoriu cu pârâta R. D., având ca obiect cerere de valoare redusă.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, nu se prezintă părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța, în temeiul art. 131 C.proc.civ., se declară competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză. În temeiul art. 238 C.pr.civ., estimează durata de soluționare a cauzei la 1 zi.
Considerând proba cu înscrisuri ca fiind pertinentă și concludentă, putând duce la dezlegarea în fond a cauzei, în temeiul art. 258 rap la 255 Noul Cod de procedură civilă, o încuviințează pentru reclamata.
Instanța din oficiu a dispus citarea reclamantei cu mențiunea personal la interogatoriu, în vederea administrării probei cu interogatoriul.
Instanța constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._, reclamantul C. N. AEROPORTURI BUCURESTI a solicitat în contradictoriu cu pârâtul R. D. obligarea acestuia din urmă la plata sumei de 500 lei reprezentând contravaloare jeton, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat pârâtul a accesat la data de 23.02.2012 cu autoturismul parcarea intimatei, moment în care i-a fost eliberat un jeton de parcare. La momentul părăsirii parcării, pârâta nu a prezentat jetonul eliberat sens în care a fost emisă factura fiscală . nr. 125/23.02.2012, în valoare de 500 lei, factură ce a fost recepționată și semnată de pârât.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.6 pct. III, din Statutul din_ al Companiei Naționale „Aeroportul Internațional București-Otopeni” SA și conform Hotărârii Consiliului de Administrație nr.12/30.11.2005, propriul Regulament de parcare precum și dispozițiile art. 1270 C.civ., art.1025 și urm. C.proc.civ.
În dovedirea cererii, reclamanta solicită proba cu înscrisuri.
Paratul nu a depus formular de raspuns in conformitate cu art. 1029 alin. 3 Cod procedura civila.
Instanța în temeiul art. 255 Cod procedură civilă a încuviințat reclamantei proba cu înscrisuri și a dispus administrarea din oficiu a probei cu interogatoriul pârâtei.
Analizând probele administrate în cauză, instanța reține următoarele:
In fapt, instanța constată că între reclamantă și pârât s-au desfășurat relații de natură contractuală, în baza cărora pârâtul a accesat cu autoturismul parcarea deținută de reclamantă pe aeroportul internațional Henri C. București, acesteia eliberându-i-se un jeton de parcare. Întrucât, la momentul părăsirii parcării, pârâtul nu a putut prezenta reprezentanților reclamantei jetonul de parcare, a fost emisă factura fiscală . nr. 125/23.02.2012, în valoare de 500 lei semnată de către pârât.
În drept, potrivit art. 1025 Cod de Procedură Civilă, procedura cu privire la cererile de valoare redusă se aplică atunci când valoarea cererii, fără a se lua în considerare dobânzile, cheltuielile de judecată și alte venituri accesorii, nu depășește suma de 10.000 lei la data sesizării instanței, cu excepția litigiilor în materie fiscală, vamală sau administrativă, privind răspunderea statului pentru acte sau omisiuni în cadrul exercitării autorității publice, starea civilă sau capacitatea persoanelor fizice; drepturile patrimoniale născute din raporturile de familie; moștenire; insolvență, concordatul preventiv, procedurile privind lichidarea societăților insolvabile și a altor persoane juridice sau alte proceduri asemănătoare; asigurări sociale; dreptul muncii; închirierea unor bunuri imobile, cu excepția acțiunilor privind creanțele având ca obiect plata unei sume de bani; arbitraj; atingeri aduse dreptului la viață privată sau altor drepturi care privesc personalitatea.
În consecință, instanța apreciază că procedura cererilor de valoare redusă este aplicabilă în speță, reclamanta solicitând suma de 500 lei reprezentând contravaloare jeton.
Instanța reține că potrivit dispozițiilor art. 1270 alin. 1 C.civ. – contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante, iar art. 1350 alin. 1 C.civ. prevede că – orice persoană trebuie să își execute obligațiile pe care le-a contractat. Totodată, instanța constată că prin art. 1350 alin. 2 C.civ., s-a instituit o prezumție de culpă în sarcina debitorului care nu și-a executat obligația, fiind necesară numai dovada existenței raportului juridic obligațional - atunci când fără justificare, nu își îndeplinește această îndatorire, ea este răspunzătoare de prejudiciul cauzat celeilalte părți și este obligată să repare acest prejudiciu, în condițiile legii.
Instanța reține că reclamanta a făcut dovada deținerii unui drept de creanță (astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la dosarul cauzei) și că pârâtul nu a făcut dovada plății sau a unei cauze exoneratoare de răspundere, obligație ce îi revenea în baza art. 249 Cod procedură civilă. De asemenea, instanța va face aplicarea dispoz. art. 358 C., apreciind că neprezentarea la interogatoriu a pârâtului valorează un început de dovadă, care se coroborează cu înscrisurile depuse de către reclamantă în susținerea cererii.
Pentru aceste considerente, având în vedere Hotărârea nr. 12/ 30.11.2005 a Consiliului de Administrație al Companiei Naționale Aeroporturi București SA, în conformitate cu art. 1270 și 1350 C.civ., instanta va admite cererea și va obliga pârâtul la plata sumei de 500 lei, reprezentand contravaloare jeton.
Față de soluția de admitere, reținând culpa procesuală a pârâtei în generarea prezentului litigiu, în baza art. 453 C.., instanța urmează să oblige pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 50 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă de judiciară de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea formulata de reclamanta C. N. AEROPORTURI BUCURESTI SA (J_, CUI RO_) cu sediul in sector 2, București, . in contradictoriu cu pârâta R. D. (CNP_) cu domiciliul in sector 3, București, ALE. SCOLARILOR, nr. 6, ., ..
Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 500 lei cu titlu de debit neachitat.
Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Executorie.
Cu apel în 30 de zile de la comunicare care se va depune la Judecătoria sectorului 3 București.
Pronunțată în ședință publică, azi, 11.09.2015.
Președinte, Grefier,
A. C. B. T. G. I. S.
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 11/2015. Judecătoria... | Uzucapiune. Sentința nr. 14/2015. Judecătoria SECTORUL 3... → |
---|