Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 6810/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI

Sentința nr. 6810/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 15-05-2015 în dosarul nr. 6810/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 BUCUREȘTI

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 6810

Ședința din Camera de Consiliu din data de 15.05.2015

Instanța constituită din :

Președinte: A. C. V.

Grefier: A. B.

Pe rol se află soluționarea cererii formulată de reclamanta R. & R. SA în contradictoriu cu parata P. A., având ca obiect cerere de valoare redusă.

Cererea se judeca fara citarea partilor.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța, în temeiul art. 131 alin. 1 C.proc.civ., verificându-și din oficiu competenta, se declară competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză.

Instanța, în temeiul art. 237 al. 2 pct. 7 raportat la art. 255 C.proc.civ. apreciind admisibilă și concludentă pentru soluționarea cauzei, încuviințează pentru reclamantă proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei.

Nemaifiind cereri de formulat și alte incidente de soluționat, instanța, reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA,

Prin cererea înregistrată la această instanță la data de 12.12.2014 sub nr._, reclamanta R. & R. SA a solicitat instanței obligarea pârâtei P. A., la plata sumei de 208,86 lei contravaloare facturi, penalități de 0.2% pe zi de întârziere aferente debitului de 208,86 lei calculate de la scadența facturilor până la data achitării integrale a debitului.

În motivare a arătat că între R. & R. SA și pârâtă s-a încheiat, în data de 03.06.2009, contractul nr._, în baza căruia s-a convenit furnizarea de către R. & R. a serviciilor de CATV si telefonie, cu obligația corelativă de plată a abonamentului lunar.

S-a învederat că a prestat serviciile prevăzute de contract în sarcina ei, emitând în acest sens facturile fiscale restante la plată, însă pârâta nu și-a îndeplinit obligația corelativă de plată a acestora cu respectarea termenelor scadente.

Reclamanta a învederat că pentru neplata la termenul scadent a debitului principal, pârâta datorează penalități de întârziere de 0,2% pentru fiecare zi, calculate în baza clauzei 3.6 din contract.

S-a adaugat ca pentru neplata la termen a facturilor, contractul a fost reziliat in temeiul art. 5.2 lit. a.

În drept, a invocat prevederile art. 1025 – 1032 titlul X NCPC privind cererile cu valoare redusă, art. 969 C.civ., 970 C.civ., 1073 C.civ., 1361 C.civ., 1169 C.civ.

În dovedirea cererii s-a solicitat proba cu înscrisuri si cu interogatoriul pârâtei.

Pârâta, nu a depus formularul de răspuns si nici un alt înscris cu valoare de întâmpinare.

Analizând cererea, prin prisma probelor administrate, instanța reține următoarel:

Prealabil, cu privire la dispozițiile de drept substanțial aplicabile, instanța reține că potrivit art. 6 alin. 2 C.proc.civ. actele și faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârșite sau produse înainte de . legii noi nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârșirii ori producerii lor.

Pentru actul juridic, legiuitorul a stabilit ca regulă aplicarea legii în vigoare la data încheierii actului juridic nu numai în privința condițiilor de validitate si, pe cale de consecință, a nulității, ci si pentru alte aspecte ce privesc încheierea actului juridic,pentru alte cauze de ineficacitate, pentru regulile de interpretare a actului, pentru efectele actului juridic (inclusiv cele produse după . uneinoi legi), pentru executarea obligațiilor asumate de părți, pentru încetarea actului juridic.

Această regulă se desprinde atât din dispozițiile art. 6 alin. (2) si (3) C.civ. (reluate în art. 3 si art. 4 din Legea nr. 71/2011), cât si din art. 102 alin. (1) din Legea nr.71/2011, potrivit căruia, ”contractul este supus dispozițiilor legii în vigoare la data când a fost încheiat în tot ceea ce priveste încheierea, interpretarea, efectele, executarea si încetarea sa”.

Față de data încheierii contractului unic pentru furnizarea serviciilor de comunicații electronice, 03.06.2009, instanța va avea în vedere prevederile vechiului cod civil, întrucât noul cod civil a intrat în vigoare la data de 01.10.2011.

In fapt, între reclamanta in calitate de operator si parata, in calitate de beneficiar, s-a incheiat Contractul de furnizare servicii nr._/03.06.2009.

In temeiul contractului au fost emise de către reclamantă facturile:

  • . 1301 nr._/20.05.2013 pentru suma de 141,84 lei,
  • . 1301 nr._/18.06.2013 pentru suma de 61,72 lei,
  • . 1301 nr._/18.07.2013 pentru suma de 5,08 lei,
  • . 1301 nr._/20.08.2013 pentru suma de 0,22 lei.

Potrivit dispozițiilor art. 969 din Codul civil, contractul valabil încheiat ar putere de lege între părțile contractante. Conform art. 1073 alin. 1 Cod civil creditorul are dreptul la îndeplinirea integrală, exactă și la timp a obligației, iar atunci când, fără justificare nu își îndeplinește această îndatorire și se află în întârziere, creditorul poate, la alegerea sa și fără a pierde dreptul la daune interese să ceară sau să treacă la executarea silită a obligației, să obțină, dacă obligația este contractuală, rezoluțiunea sau rezilierea contractului ori reducerea propriei obligații corelative sau să folosească orice mijloc pentru realizarea dreptului său.

În cazul obligației de plată a unei sume de bani, creditorul trebuie să facă dovada creanței pe care o deține împotriva debitorului, debitorului revenindu-i obligația de a proba faptul că și-a îndeplinit obligația asumată sau existența unei cauze exoneratoare de răspundere contractuală.

In prezenta cauză, reclamanta a făcut dovada creanței pretinse prin contractul

furnizare servicii nr._/03.06.2009 încheiat cu pârâta (filele 8-11), având ca obiect furnizarea de către creditoare către beneficiar a serviciilor convenite, contract în care s-a stabilit prin art. 3.1 si 3.2 că tarifele pentru serviciul ales de beneficiar sunt în valoare netă (TVA neinclus); art. 3.4 – că facturile vor fi transmise beneficiarului prin poștă; dacă beneficiarul pretinde că nu a primit factura, acesta nu este exonerat de plata contravalorii serviciilor prestate, putând fi eliberată beneficiarului, la cerere, o copie de pe factură; art. 3.4 și 3.6 - că beneficiarul are obligația de a achita contravaloarea facturii în ultima zi a lunii în care sunt furnizate serviciile sub sancțiunea penalităților.

Având în vedere că pârâta nu a făcut dovada achitării debitului și nici nu a contestat în vreun fel raportul juridic dedus judecății, mai mult, nici nu a comunicat răspuns la cererea reclamantei, instanța constată întrunite în persoana pârâtei condițiile răspunderii civile contractuale precum și aplicabilitatea dispozițiilor art. 1025 și urm. cod proc civila (în raport de cuantumul și natura pretențiilor solicitate) astfel că va admite cererea și o va obliga pe pârâta la plata către reclamantă a sumelor de 208,86 lei debit principal la care se adauga penalități de întârziere de 0,2% pe fiecare zi, calculate de la data de scadenței fiecărei facturi pana la achitarea debitului principal.

Cu privire la cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, instanța, retine dispozițiile art. 453 C.proc.civ. care prevede că partea care pierde procesul va fi obligată la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată. Conform art. 451 C.proc.civ. cheltuielile de judecată constau în taxele de timbru și timbru judiciar, onorariile avocațiilor (…).

Pe cale de consecință, în temeiul art. 1031 Noul Cod de procedura civila, instanta va admite cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată si va dispune obligarea paratei, aflata in culpa procesuala, și la plata sumei de 50 de lei cheltuieli de judecata, reprezentand taxa de timbru.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE :

Admite cererea de valoare redusă formulată de reclamanta R. & R. SA, J40/_/1994, CUI_, cu sediul în sector 5, București, . 2000 BUILDING FAZA I, nr. 75 în contradictoriu cu parata P. A., CNP_, cu domiciliul în sector 3, București, ., bl._, ., .> Obliga paratul să plătească reclamantei suma de 208,86 lei debit principal la care se adauga penalități de întârziere de 0,2% pe fiecare zi, calculate de la data de scadenței fiecărei facturi pana la achitarea debitului principal.

Admite cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru.

Executorie.

Cu drept de apel in termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmand a fi depus la Judecatoria Sector 3 Bucuresti.

Pronunțată în ședință publică, azi, 15.05.2015.

Președinte, Grefier,

A. C. V. A. B.

Red. A.C.V./A.B.

25.06.2015/Ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 6810/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI