Contestaţie la executare. Sentința nr. 6839/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI

Sentința nr. 6839/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 18-05-2015 în dosarul nr. 6839/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTOR 3 BUCUREȘTI

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 6839

Ședința publică din data de 18.05.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: LILIANA MARIETA VLADESCU

GREFIER: F. C. Ș.

Pe rol, soluționarea cauzei civile având ca obiect contestație la executare, acțiune formulată de contestatorul S. R. PRIN MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE în contradictoriu cu intimata S. S.A.R.L.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă contestatorul, prin consilier juridic, lipsind intimata.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că, prin serviciul Registratură, la data de 24.04.2015, contestatorul a depus la dosarul cauzei extrasul de carte funciară pentru informare aferent imobilului, după care,

Contestatorul, prin consilier juridic, la interpelarea instanței, învederează că nu are cunoștință de data formulării cererii de încuviințare a executării silite.

Instanța, pentru a se lua legătura telefonic cu B.E.J. G. C. cu mențiunea de a comunica, prin fax, un exemplar al cererii formulate de către S. S.A.R.L., prin care a solicitat încuviințarea executării silite, dispune reapelarea cauzei.

La apelul nominal făcut în ședința publică, la a doua strigare a cauzei, se prezintă contestatorul, prin consilier juridic, lipsind intimata.

Instanța invocă excepția necompetenței teritoriale și acordă cuvântul asupra excepției.

Contestatorul, prin consilier juridic, solicită admiterea excepției și declinarea competenței.

Instanța rămâne în pronunțare asupra excepției necompetenței teritoriale.

INSTANȚA

Prin contestatia la executare silita inregistrata la data de 02.04.2015 pe rolul Judecatoriei sector 3 Bucuresti, reclamantul S. Român prin MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE a formulat contestatie la executare silita impotriva executarii silite demarate in dosar de executare silita nr.195/2014 de catre B. G. C. solicitand admiterea cererii de suspendare a executarii silite si suspendarea executarii silite pana la solutionarea contestatiei; anularea executarii silite demarate in dosar de executare ; intoarcerea executarii silite imobiliare .

In motivarea contestatiei la executare silita sustine ca, in fapt, la data de 24.02.2015 B. G. C. a emis in dosar de executare susmentionat publicati de vanzare potrivit careia la data de 25.03.2015 ora 12,00 a fost stabilita vanzarea la licitatie a imobilului care face obiectul prezentului litigiu, imobil situat in oras Popesti Leordeni ., . proprietatea debitorilor A. R. si A. A. diobandit prin programul ,,prima casă ,, executarea fiind efectuata cu incalcarea principiului legalitatii actelor de execurare prev de art,625 cp.c. si art.629 cp.c. pentru imobilul ce face obiectul urmaririi silite imobiliare existand interdictia legala de instarinare pe o perioada de 5 ani, interdictia de grebare pe intreaga perioada a finantarii precum si privilegiul special al creditorului procurator de fonduri.

In drept, contestatia se intemeiaza pe disp.art.711-712 cp.c OUG 60/2009 .

In dovedire solicita proba cu inscrisuri.

Analizand actele si lucrările de la dosar instanta retine ca, in speta ,creditorul S. S.A.R.L a sesizat biroul executorului judecatoresc cu sediul in sectorul 3 la data de 03.12.2013, anterior modificarii disp. art. 650 c.p.c. si art.819 c.p.c. prin Legea nr.138/16.10. 2014 .

Intrucat in cauza de față executarea silita indirecta se realizeaza prin urmarire silita asupra imobilului proprietatea codebitorilor, situat in localitatea Popesti Leordeni, ., ., instanta de executare potrivit art.819 cp.c. -in varianta consolidata la data sesizarii organului de executare cu cererea de executare silită- este judecatoria in a carei raza teritoriala se afla imobilul asupra caruia se fac acte de executare silita pentru realizarea creantei creditoarei .

Potrivit legii, instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe.

In raport de aceste motive, instanta, conf, art.131-132 cpc. coroborat cu art.650 alin. 2 cp.c. coroborat cu art.819 cp.c. va admite exceptia si va declina competenta de solutionare a cauzei in favoarea Judecatorie Cornetu, judetul Ilfov.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția.

Declină competența de soluționare a cauzei formulate de contestatorul S. R. PRIN MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE – cod fiscal_, cu sediul în București, ., sector 5, în contradictoriu cu intimata S. S. cu sediul ales la KRUK ROMANIA SRL din București, Calea Moșilor, nr. 51, ., sector 3, în favoarea Judecătoriei Cornetu, județul Ilfov.

Pronunțată în ședință publică azi, 27.10.2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

L. M. V. F. C. Ș.

Red.Jud.L.M.V.

Tehn.F.C.Ș..08.06.2015

2com.

1com.B.E.J.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 6839/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI