Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 8915/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI

Sentința nr. 8915/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 19-06-2015 în dosarul nr. 8915/2015

Dosar nr._

ROMANIA

JUDECATORIA SECTORULUI 3 BUCURESTI

Sectia Civila

Sentința civilă nr. 8915

Sedinta din Camera de Consiliu din data de 19.06.2015

Instanta constituita din:

P.: A. M. M.

Grefier: M. P.

Pe rol solutionarea cauzei civile avand ca obiect cerere cu valoare redusă privind pe reclamanta G. S. ENERGY ROMANIA SA în contradictoriu cu pârâta C. C..

Cererea se soluționează în Camera de Consiliu fără citare părți.

La apelul nominal facut în ședință publică, au lipsit părțile.

Procedura de citare a fost legal îndeplinita.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

În conformitate cu disp. art. 131 Noul Cod de Procedură Civilă, instanța își verifică din oficiu competența și prin raportare la dis part. 1025, 1027 Cod Procedură Civilă coroborat cu art. 107 Noul Cod Procedură Civilă constată că este competentă general, material și teritorial în soluționarea prezentei cauze.

În conformitate cu disp. art. 238 C.pr.civ., instanța estimează durata cercetării prezentei cauze la o perioadă de 1 zi.

Având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în baza art. 255, 258 coroborat cu art. 237 pct. 7 din Noul Cod de procedură civilă, instanța încuviințează pentru reclamantă proba cu înscrisurile de la dosarul cauzei, apreciind-o admisibilă și concludentă, putând duce la soluționarea procesului.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau alte incidente de soluționat în baza art. 394 C. proc. civ., instanța constată dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București la data de 11.02.2015, sub nr._, reclamanta S.C. G. S. ENERGY ROMANIA S.A., a solicitat, pe calea specială a procedurii privind soluționarea cererilor cu valoare redusă, obligarea pârâtei C. C. la plata sumei de 852,48 lei reprezentând servicii prestate de reclamantă și suma de 62,47 lei reprezentând penalități de întârziere, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, reclamanta a arătat că, potrivit contractului încheiat cu pârâta, i-a furnizat acestuia gaze naturale pentru care a emis facturi fiscale. Întrucât reclamanta și-a îndeplinit obligația contractuală de furnizare a gazelor, pârâtul avea obligația de a achita contravaloarea acestora, conform facturilor fiscale emise, în termen de 30 de zile calendaristice de la data emiterii, conform art. 3 alin. 2 din contractul cadru. De asemenea, având în vedere că facturile nu au fost achitate la scadență, reclamanta a calculat penalități de întârziere conform art. 10 alin. 1 din contract.

Reclamanta a mai arătat că deține o creanță certă, lichidă și exigibilă.

În drept, art. 150 alin. 1, 2, art. 223 alin. 3, art. 277, art. 453, art. 628 alin. 2, art. 662, art. 1025-1032 Cod procedură civilă, art. 1516, art. 1535 Cod civil, art. 120 alin. 7 Cod procedură fiscală, art. 155 alin. 28 Cod fiscal, Ordinul A.N.R.E. nr. 77/2009, Ordinul A.N.R.E. nr. 42/2012, Legea nr. 351/2004, Legea nr. 123/2012.

În dovedire, a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.

Reclamanta nu a solicitat dezbatere orală.

Acțiunea a fost legal timbrată cu 50 lei taxă judiciară de timbru (fila 3).

Pârâta, deși legal citată, nu a formulat întâmpinare.

Instanța a încuviințat și a administrat proba cu înscrisuri în cadrul căreia au fost depuse înscrisurile menționate.

Analizând materialul probator administrat, instanța reține următoarea situație de fapt:

Conform Contractului cadru pentru furnizarea gazelor naturale la consumatorii casnici, aprobat prin Ordinul A.N.R.E. nr. 77/2009, reclamanta a furnizat pârâtului servicii de furnizare a gazelor naturale pentru care a emis facturile fiscale nr._/21.02.2014 pentru suma de 657,65 lei și nr._/31.08.2014 pentru suma de 257,30 lei (filele 17-18).

Potrivit art. 10 alin. 1 din contract, neachitarea facturii în termen de 15 zile de la scadență atrage perceperea de penalități de întârziere, conform prevederilor condițiilor standard; nivelul penalităților fiind stabilit în condițiile Codului de procedură fiscală, totalul acestora neputând depăși debitul principal.

Pentru sumele facturate și neachitate la scadență, reclamanta a calculat penalități de întârziere în temeiul clauzelor contractuale, în cuantum de 62,47 lei, determinate valoric pentru fiecare factură de la data scadenței fiecărei facturi și până la data introducerii acțiunii, conform extrasului de cont coroborat de fișa de calcul a majorărilor de întârziere (filele 14-16).

Prin înscrisurile depuse la dosar menționate anterior, reclamanta a făcut dovada asumării obligației de plată de către pârât, dar și a existenței creanței în cuantumul arătat, obligația de a face dovada plății integrale ori a intervenirii unui alt mod de stingere a obligației, revenea pârâtului, potrivit art. 249 din Codul de procedură civilă, ori, deși legal citat, nu s-a prezentat și nu a depus dovezi din care să rezulte achitarea creanței pe care reclamanta o are față de acesta.

Din coroborarea înscrisurilor analizate anterior a rezultat că societatea reclamantă și-a respectat obligațiile contractuale în ceea ce privește furnizarea gazelor naturale în condițiile convenite de părți. Ori, deși reclamanta și-a îndeplinit obligațiile asumate, pârâtul nu și-a îndeplinit întocmai și la timp obligația corelativă de plată a contravalorii gazelor naturale consumate.

Având în vedere dispozițiile art. 1169, 1170, 1270 din Cod civil, conform cărora convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante iar convențiile trebuie executate cu bună-credință, pârâtul este ținut de obligațiile asumate prin contractul încheiate cu reclamanta, acestea producând efecte depline între părți, pentru neîndeplinirea obligațiilor asumate putând fi angajată răspunderea contractuală. Prin urmare, pârâtul, beneficiarul serviciilor efectuate de creditoare este ținut de îndeplinirea obligației corelative de plată, la prețul convenit de părți, potrivit mențiunilor din contract și a facturilor fiscale emise în condițiile stabilite de părți.

Pentru angajarea răspunderii contractuale a pârâtului este necesar a se stabili existența unei neexecutării culpabile a contractului din partea sa, existența unui prejudiciu și legătura de cauzalitate între prejudiciu și neexecutarea contractului.

Prin neexecutarea obligațiilor contractuale referitoare la efectuarea plății, astfel cum acestea au convenit, pârâtul a adus atingere dreptului subiectiv corelativ al reclamantei, căreia i-a produs în acest mod un prejudiciu, astfel că sunt îndeplinite condițiile pentru angajarea răspunderii sale contractuale conform art. 1530 din Codul civil. Culpa pârâtului este dovedită în speță, având în vedere că reclamanta a făcut dovada existenței creanței, iar pârâtul nu și-a executat obligația corelativă de plată a facturilor emise pentru serviciile prestate.

În consecință, reclamanta a făcut dovada creanței deținute contra pârâtului, în cuantum de 852,48 lei, motiv pentru care pârâtul era ținută să facă dovada că la acest moment nu mai datorează suma pretinsă întrucât a intervenit un mod de stingere a obligațiilor ori această dovadă nu s-a făcut, cum instanța a reținut anterior.

În ceea ce privește penalitățile de întreținere, potrivit convenției părților se reține că acestea sunt datorate pentru neplata la scadență a contravalorii facturilor emise, calculându-se după împlinirea unui termen de 15 zile de la data scadenței (30 de zile de la data emiterii facturii). Până la data introducerii acțiunii, valoarea acestora este de 62,47 lei, penalitățile fiind datorate până la achitarea integrală, fără ca valoarea acestora să depășească debitul principal asupra cărora sunt calculate.

Potrivit dispozițiilor art. 1013 alin. 1 din Codul de procedură civilă, prevederile procedurii ordonanței de plată se aplică creanțelor certe, lichide și exigibile, constând în obligații de plată care rezultă dintr-un contract civil, inclusiv din cele încheiate între un profesionist și o autoritate contractantă, constatată printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însușit de părți prin semnătură ori în alt mod admis de lege.

În sensul dispozițiilor art. 662 alin. 2 din Codul de procedură civilă, este certă creanța a cărei existență rezultă din însuși titlul executoriu, în speță, din actul de creanță, față de dispozițiile art. 1013 din Codul de procedură civilă. În cauza de față instanța constată că dreptul de creanță al reclamantei îndeplinește condiția certitudinii, existența sa rezultând din coroborarea contractului părților, de facturile fiscale.

Creanța este, de asemenea, lichidă, în lumina dispozițiilor art. 662 alin. 3 din Codul de procedură civilă, cuantumul acesteia fiind de 852,48 lei, debit principal și 62,47 lei - penalități de întârziere până la data de 31.12.2014 și în continuare determinabile potrivit criteriilor convenite de părți.

Având în vedere că pârâtul și-a asumat obligația de plată a debitului, pentru suma de 852,48 lei la 30 de zile de la data emiterii, că ultima factură a fost emisă la 31.08.2014, iar scadența facturii s-a împlinit la 30.09.2014, creanța pretinsă îndeplinește condiția exigibilității potrivit art. 662 alin. 4 din Codul de procedură civilă.

Față de considerentele expuse, în baza art. 1021 alin. 1 și 3 din Codul de procedură civilă, instanța va admite cererea reclamantei și va obliga pârâtul să plătească reclamantei suma de 852,48 lei reprezentând servicii prestate de reclamantă, conform facturilor fiscale și suma de 62,47 lei reprezentând majorări de întârziere de la 25.03.2014 până la data de 31.12.2014.

În temeiul art. 451-453 din Codul de procedură civilă, având în vedere soluția ce urmează să se pronunțe în cauză, va obliga pârâtul să achite creditoarei 50 lei cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE :

Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta G. S. ENERGY ROMANIA SA, identificată prin CUI: RO13093222 și nr. de înmatriculare la Registrul Comerțului J_ , cu sediul în București, sector 4, .-6, corp A și cu sediul procesual ales în București, sector 2, .. 10A, .. 7 în contradictoriu cu pârâta C. C.(CNP:_), domiciliată în București, ., sector 3.

Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 852,48 lei, reprezentând c/v servicii și suma de 62,47 lei reprezentând majorări de întârziere de la 25.03.2014 până la data de 31.12.2014.

Obligă pârâta la plata cheltuielilor de judecată reprezentate de taxa judiciară de timbru în cuantum de 50 lei.

Executorie.

Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare, calea de atac urmând a fi depusă la Judecătoria Sectorului 3.

Pronunțată în ședință publică azi, 19.06.2015.

P., Grefier,

A. M. M. M. P.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 8915/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI