Contestaţie la executare. Sentința nr. 8916/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI

Sentința nr. 8916/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 19-06-2015 în dosarul nr. 8916/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 BUCUREȘTI

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 8916

Ședința publică din data de 19.06.2015

Instanța constituită din:

Președinte – D. E. M.

Grefier – D. Ș.

Pe rol se află soluționarea cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta E. S. SRL în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI - A. F. PUBLICE SECTOR 3, având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reclamanta, prin avocat D. D., cu împuternicire avocațială la dosar-f. 10, lipsă fiind pârâta.

Instanța constată că procedura de citare este nelegal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că la data de 18.05.2015 pârâta a depus relațiile solicitate prin încheierea de ședință de la termenul de judecată anterior, după care,

Instanța comunică reclamantei, prin avocat, un exemplar al înscrisurilor depuse de către pârâta.

Reclamanta, prin avocat, depune in ședință publică concluzii scrise și dovada achitării onorariului de avocat.

Nemaifiind alte probe de administrat, cf. art. 244 alin. 1 C.pr.civ. declară închisă cercetarea judecătorească și acordă cuvântul asupra fondului.

Reclamanta, prin avocat, solicită admiterea cererii de chemare in judecată astfel cum a fost formulată, să se constate că intimata nu si-a îndeplinit atribuțiile legale conform cărora pentru nedepunerea declarațiilor trebuia să notifice societatea reclamantă. Nu s-a făcut această notificare, s-a întocmit decizie de impunere din oficiu, fără a fi adusă la cunoștința reclamantei, care nu se află ., din eroare funcționarul trimițând documentele contabile la sectorul 1 in loc de sectorul 3. Cu privire la sumele ce reprezintă TVA-ul, precizează că acestea erau deja achitate. In subsidiar, solicită repunerea părților in situația anterioară, obligarea la restituirea sumei poprite. Se solicită cheltuieli de judecată, constând in taxă judiciară de timbru și onorariu de avocat.

Instanța declară închise dezbaterile și reține cauza in vederea soluționării.

INSTANȚA

Deliberând asupra prezentei cauze, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București la data de 26.05.2014 sub nr._, reclamanta . a chemat în judecată pe pârâta DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI - A. F. PUBLICE SECTOR 3, solicitând anularea titlului executoriu nr._/05.05.2014 si a somației nr 40/_ /_.

Reclamanta a susținut, in esență, ca decizia care face obiectul cererii nu putea fi întocmita si emisa înainte de îndeplinirea unor obligațiilor fiscale de către organul fiscal. Se mai arata ca decizia menționata nu prevede anul respectiv pentru care sunt calculate si stabilite impozitul pe veniturile din salarii, impozitul pe venit si contribuțiile aferente asigurărilor sociale si de sănătate, precum si dobânzile si penalitățile aferente TVA. De asemenea, a arătat că decizia nr._/20.02.2014 in baza căreia au fost emise actele de executare contestate a fost contestată in dosarul nr._/3/2014. Organul fiscal nu și-a îndeplinit obligațiile de a înștiința societatea in scris cu privire la nedepunerea in termen a declarațiilor fiscale pe formular 300 de a comunica decizia de impunere din oficiu, iar dintr-o eroare a unui angajat al firmei de contabilitate declarațiile 300 au fost înregistrate în termenul legal însa la AFP Sector 1. Decizia nu prevede perioada pt. care sunt calculate si stabilite impozitele respective. De asemenea, s-a invocat prescripția pt. toate sumele reprezentând obligații de plată catre buget . A mai solicitat si suspendarea executării pana la data soluționării definitive și irevocabile contestației la executare .

In probațiune, s-a solicitat proba prin înscrisuri interogatoriul paratei, iar in drept au fost invocate prev. CPF.

Intimata, legal citată nu a depus întâmpinare dar a depus înscrisuri in probațiune, la dosarul cauzei.

La data de 30.09.2014, Tribunalul București a admis excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 București, cererea fiind înregistrată la rolul acestei instanțe la data de 19.11.2014.

La data de 27.03.2015, reclamata a formulat cerere completatoare prin acare a solicitat întoarcerea executării silite. In ședința din aceeași dată s-a renunțat la cererea de suspe4ndare a executării silite.

La data de 19.06.2015, reclamanta a depus la dosarul cauzei concluzii scrise.

În cauză a fost încuviințată și administrată proba prin înscrisuri.

Instanța, analizând contestația la executare, prin prisma materialului probator administrat in cauză și a dispozițiilor legale incidente, constată următoarele:

Contestația la executare este întemeiată pe dispozițiile art. 172 C. pr. fiscală care stipulează că persoanele interesate pot face contestație împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor prezentului cod de către organele de executare, precum și în cazul în care aceste organe refuză să îndeplinească un act de executare în condițiile legii.

In dosarul fiscal nr._ a fost emisă la data de 05.05.2014 somația nr. 40/_ /_ și titlul executoriu nr._/05.05.2014 cu privire la obligația de plată a sumei de_ lei de către societatea reclamantă - f. 32 - 33. In titlul executoriu este menționat ca titlu de creanță izvorul obligațiilor debitoarei ca fiind decizia de impunere nr._/20.02.2014 și decizia nr._-2 din data de 12.04.2014. Decizia de impunere nr._/20.02.2014 a fost comunicată reclamantei la data de 05.03.2014 – f. 34, si a fost contestată cf. dispozițiilor art. 205 și urm. CPF in dosarul nr._/3/2014, prin decizia nr. 432/21.01.2015, fiind respinsă contestația ca inadmisibilă – f. 29. Nu s-a făcut dovada că decizia nr._-2 din data de 12.04.2014 a fost vreodată comunicată reclamantei. Celelalte decizii de impunere indicate de intimată și depuse la dosar nu au relevanță probatorie deoarece nu sunt menționate in titlul executoriu nr._/05.05.2014.

Reclamanta a recunoscut prin cererea de chemare in judecată că obligațiile rezultă din nedepunerea declarațiile fiscale corespunzătoare la organul fiscal competent.

In ceea ce privește modalitatea de stabilire a obligațiilor de plată, prin cele două decizii de impunere, valoarea acestora și accesoriilor acestora, instanța reține că aceste aspect poate fi contestat numai prin procedura prevăzută de dispozițiile art. 205 și urm. CPF pt. contestarea titlului de creanță fiscal, ca atare aceste aspecte nu pot fi analizate in acest cadru procesual.

In cf. cu prev. art. 141 CPF, executarea silită a creanțelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis potrivit prevederilor prezentului cod de către organul de executare competent în a cărui rază teritorială își are domiciliul fiscal debitorul sau al unui înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu, iar titlul de creanță devine titlu executoriu la data la care creanța fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent ori în alt mod prevăzut de lege.

Ca pt. orice act administrativ fiscal pt. a deveni titlu executoriu este necesar ca titlul de creanță să fi fost comunicat debitorului prin procedura prevăzută de art. 44 CPF. Cf. dispozițiilor art. 45 CPF actul administrativ fiscal produce efecte din momentul în care este comunicat contribuabilului sau la o dată ulterioară menționată în actul administrativ comunicat, potrivit legii, iar actul administrativ fiscal ce nu a fost comunicat potrivit art. 44 nu este opozabil contribuabilului și nu produce niciun efect juridic.

In aceste condiții, instanța reține că decizia nr._/20.02.2014 a fost comunicată reclamantei in mod legal și produce efecte față de aceasta in timp ce decizia de impunere nr._-2 din data de 12.04.2014 nefiind comunicată nu generează vreo obligație in sarcina reclamantei.

In ceea ce privește excepția prescripției, in primul rând, în conformitate cu prev. art. 91 din C. pr. fiscală, dreptul organului fiscal de a stabili obligații fiscale se prescrie în termen de 5 ani, cu excepția cazului în care legea dispune altfel, iar termenul de prescripție a dreptului prevăzut la alin. (1) începe să curgă de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care s-a născut creanța fiscală, dacă legea nu dispune altfel. Astfel, dat fiind că prin decizia nr._/20.02.2014 au fost stabilite dobânzi și penalități pt. neplata unor obligații bugetare din perioada 2010 -2013, instanța reține că nu a intervenit prescripția dreptului de a stabili obligații fiscale accesorii. In ceea ce privește dreptul de a cere executarea silită, cf. art. 131 alin.1 CPF dreptul de a cere executarea silită a creanțelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere acest drept, astfel că având in vedere data emiterii celor două decizii de impunere ce constituie titlu de creanță nu poate opera prescripția dreptului de a cere executarea silită.

Astfel, instanța va admite in parte contestația la executare și în baza prev. art. 174 alin.3 și alin.4 CPF, urmând a anula somația nr. 40/_ /_ și titlul executoriu nr._ emise in dosarul de executare silită 41520U/40/_ /_ în parte cu privire la suma de 3 lei cf. deciziei nr._-2 din data de 12.04.2014, urmând a admite in parte cererea de întoarcere a executării silite și dispune restituirea sumei de 3 lei contestatoarei, față de reclamantă fiind executată poprirea la data de 20.06.2014 pt. suma de_, 51 lei – f. 22. Cf. dispozițiilor art. 173 alin.3 CPF, dacă admite contestația la executare, instanța, după caz, poate dispune anularea actului de executare contestat sau îndreptarea acestuia, anularea ori încetarea executării înseși, anularea sau lămurirea titlului executoriu ori efectuarea actului de executare a cărui îndeplinire a fost refuzată, iar cf dispozițiilor art. 173 alin.4 CPF, în cazul anulării actului de executare contestat sau al încetării executării înseși și al anulării titlului executoriu, instanța poate dispune prin aceeași hotărâre să i se restituie celui îndreptățit suma ce i se cuvine din valorificarea bunurilor sau din reținerile prin poprire.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite in parte contestația la executare formulată de reclamanta E. S. SRL, J_, CUI_, cu sediul in sector 3, București, ., ., ., în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI - A. F. PUBLICE SECTOR 3, cu sediul in sector 2, București, ..

Anulează somația nr. 40/_ /_ și titlul executoriu nr._ emise in dosarul de executare silită 41520U/40/_ /_ în parte cu privire la suma de 3 lei cf. deciziei nr._-2 din data de 12.04.2014.

Respinge in rest contestația la executare.

Admite in parte cererea de întoarcere a executării silite și dispune restituirea sumei de 3 lei contestatoarei.

Cu drept de a formula apel în termen de 10 zile de la comunicare .

Cererea de apel se depune la Judecătoria Sectorului 3 București.

Pronunțată în ședința publică din data de 19.06.2015.

Președinte Grefier

D. E. M. D. Ș.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 8916/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI