Constatare nulitate act juridic. Sentința nr. 8933/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 8933/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 19-06-2015 în dosarul nr. 8933/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 8933
Ședința publică din data de 19.06.2015
Instanța constituită din:
Președinte – D. E. M.
Grefier – D. Ș.
Pe rol se află soluționarea cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul S. L. în contradictoriu cu pârâtul O. I., având ca obiect constatare nulitate act juridic.
La apelul nominal făcut in ședința publica, pe lista de amânări fără discuții, au răspuns reclamantul, personal și asistat de avocat cu împuternicire avocațială la dosar și pârâtul, prin avocat cu împuternicire avocațială la dosar.
Instanța constată că procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință.
Reclamantul, prin avocat, arată că la termenul de judecată anterior nu s-a dat cuvântul pe probe pentru că nu fusese soluționată cererea de reexaminare. Mai arată că a văzut soluția cererii de reexaminare pe portalul instanței, însă reclamantul nu dorește să plătească taxa judiciară de timbru. Solicită instanței să pună in vedere reclamantului să achite taxa judiciară de timbru, având in vedere că avocatul reclamantului a fost acuzat că ca i-s solicitat in mod nelegal bani in plus acestuia.
Instanța pune in vedere reclamantului, personal, să precizeze dacă înțelege să achite sau nu taxa judiciară de timbru.
Reclamantul, personal, arată că înțelege că în România nu există lege și nu va achita taxa judiciară de timbru, din moment ce a fost dat afară nelegal din casa lui si că așteaptă sa se facă dreptate deoarece nu are nimic sa plătească.
Instanța învederează reclamantului că această cerere a fost soluționată în mod distinct și nu face obiectul prezentei cauze. Atrage atenția reclamantului că in cazul in care nu atent la ton, va fi îndepărtat din sală și față de nerespectarea acestei obligații dispune îndepărtarea reclamantului din sală.
Instanța, în temeiul art. 33 alin. 1 din OUG nr. 80/2013 și art. 197 C.pr.civ., invocă din oficiu excepția netimbrării cererii de chemare în judecată și acordă cuvântul asupra acesteia.
Reclamantul, prin avocat, față de poziția exprimată personal de parte, lasă la aprecierea instanței.
Pârâtul, prin avocat, solicită admiterea excepției.
Instanța reține excepția netimbrării cererii de chemare in judecată invocată din oficiu in vederea soluționării.
INSTANȚA
Deliberând asupra prezentei cauze, constată următoarele:
Prin cererea de chemare in judecată înregistrată la data de 31.10.2013, pe rolul acestei instanțe, reclamantul S. L. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul O. I., ca instanța sa constate nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1532/2006, pt. errror in negotium, precum și constatarea nulității absolute a tuturor actelor subsecvente încheiate, actul fiind fictiv deoarece nu au existat două condiții esențiale și anume prețul și . bunului, in drept, fiind invocate prev. art. 953 C. Civ.
In ședința din data de 17.01.2014, a fost admisă cererea reclamantului de ajutor public judiciar, acesta fiind scutit de la plata taxelor de timbru de 9626 lei – f. 25.
La data de 20.02.2014, paratul O. I. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată, fiind invocată și excepția puterii de lucru judecat a deciziei civile nr. 331R și prescripția dreptului material la acțiune, fiind anexate inscrisuri.
La data de 20.03.2014, s-a depus de catre reclamant răspuns la întâmpinare.
In ședința din data de 05.09.2014 s-a luat act de modificarea cererii de chemare in judecată – f. 77.
In ședința din data de 28.11.2014, a fost anulată ca netimbrată cererea completatoare formulată de reclamant – f. 102.
La data de 28.11.2014, instanța a fost sesizată cu o cerere in temeiul art. 17 din OUG 51/2008, cererea fiind admisă prin încheierea din data de 27.03.2015. Cererea de reexaminare a fost respinsă la data de 21.05.2015, cf. dovezii de la f. 133 din dosar.
Analizând cererea prin prisma excepției invocate și a înscrisurilor aflate la dosarul cauzei, instanța constată următoarele:
În conformitate cu prev. art. 248 C. pr.civ. instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte administrarea de probe, ori după caz cercetarea în fond a cauzei.
In temeiul art. 197 C. pr.civ. in cazul in care cererea este supusă timbrajului dovada achitării se atașează cererii, iar netimbrarea atrage anularea cererii de chemare in judecată.
Îndeplinirea obligațiilor in materie de timbraj privește legala sesizare a instanței de judecată cu o cerere și are prioritate față de alte aspecte procesuale .
In cf. cu prevederile art. 10 C., părțile au obligația să îndeplinească actele de procedură in condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau de judecător, iar obligația cu privire la care au fost reclamanții au fost citați este stabilită in primul rând și in mod expres de lege cf. art. 197 C. și 33 alin.1 din OUG 80/2013. Reclamantul a avut cunoștință de respingerea cererii de reexaminare din data de 21.05.2015, având deci obligația de a achita pana la ședința din data de 19.06.2015 taxa de timbru de care a fost scutit in prezenta cauză. Acesta a arătat că nu înțelege să își îndeplinească această obligație în ședința din data de 19.06.2015.
Având în vedere că reclamantul nu au achitat taxele judiciare de timbru, instanța va admite excepția netimbrării contestației la executare și va dispune anularea cererii ca insuficient timbrată.
Raportat la dispozițiile art. 453 alin.1 C. pr.civ. potrivit cărora partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuielile de judecată și având în vedere principiul disponibilității părților - unul dintre principiile care guvernează procesul civil, cf. art. 9 C. pr.civ. - instanța ia act de faptul că paratul nu a solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția netimbrării cererii, invocate din oficiu.
Anulează cererea formulată de reclamantul S. L., CNP_, cu domiciliul in București, . A, sector 3, în contradictoriu cu pârâtul O. I., CNP_, cu domiciliul in sector 2, București, ., ., ..
Cu drept a formula apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Cererea de apel se depune la judecătoria Sectorului 3 București.
Pronunțată în ședința publică din data de 19.06.2015.
Președinte Grefier
D. E. M. D. Ș.
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 9105/2015. Judecătoria... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 8923/2015. Judecătoria... → |
---|