Contestaţie la executare. Sentința nr. 8923/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 8923/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 19-06-2015 în dosarul nr. 8923/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 8923
Ședința publică din data de 19.06.2015
Instanța constituită din:
Președinte – D. E. M.
Grefier – D. Ș.
Pe rol se află soluționarea cererii de chemare în judecată formulată de contestatoarea D. G. REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE BUCURESTI in reprezentarea ADMINISTRATIEI SECTOR 3 A FINANTELOR PUBLICE în contradictoriu cu intimatul O. M., având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal, făcut in ședință publică, a răspuns intimatul, prin avocat M. Hordea, cu împuternicire avocațială la fila nr. 55 dosar, lipsă fiind contestatoarea.
Instanța constată că procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință.
Instanța pune in discuție competența de soluționare a cauzei și durata estimativă a cercetării procesului.
Intimatul, prin avocat, arată că Judecătoria Sectorului 3 București este competentă, iar cauza va fi soluționată . 2 luni.
Instanța, verificându-și din oficiu competența în temeiul art. 131 Cod procedură civilă, constată că Judecătoria Sectorului 3 București este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză în temeiul art. 94, 650 și art. 713 Cod procedură civilă.
Instanța, in baza art. 238 Cod procedură civilă, estimează durata cercetarii procesului la aproximativ 4 luni de zile.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat, sau alte incidente de soluționat, instanța acordă cuvântul asupra probelor.
Intimatul, prin avocat, solicită încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosar.
Instanța, in temeiul art. 258 raportat la art. 255 Cod procedură civilă încuviințează pentru părți proba prin înscrisurile de la dosar ca fiind admisibilă, putând duce la soluționarea cauzei.
Nemaifiind alte probe de administrat, cf. art. 244 alin. 1 C.pr. civ. dispune închiderea cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra fondului.
Intimatul, prin avocat, solicită respingerea contestației ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă, având in vedere că i-a fost comunicată acțiunea formulată de Direcția Regională a Finanțelor Publice in reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Sector 6. Pe fond, solicită respingerea cererii ca nefondată, având in vedere că s-a invocat că restituirea taxei de poluare se face in baza unor prevederi legale speciale și nu se poate face executarea silită, iar intimatul a făcut dovada că s-a adresat AFPS3 cu o cerere prin care a solicitat restituirea taxei de poluare, la cerere fiind alăturate copii certificate de pe sentință și decizie, abia ulterior recurgându-se la executarea silită, in mod corect s-a procedat in această modalitate având in vedere că AFPS3 nu a dat curs solicitării sale. Cu privire la onorariul perceput de executorul judecătoresc, arată că acesta este conform cu Ordinul Ministerului Justiției nr. 2250/2006. In ceea ce privește cererea de suspendarea a executării, solicită respingerea ca neîntemeiată, nefiind invocat nici un motiv temeinic in susținerea sa. Se solicită cheltuieli de plată constând in onorariu de avocat și depune in ședință publică dovada achitării onorariului de avocat.
Instanța declară închise dezbaterile și reține cauza in vederea soluționării excepției lipsei calității procesuale active invocată de către intimat și a contestației la executare.
INSTANȚA,
Deliberând asupra prezentei cauze, constată următoarele:
Prin contestația la executare înregistrată la data de 15.12.2014, reclamanta D. G. REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE BUCURESTI in reprezentarea ADMINISTRATIEI SECTOR 3 A FINANTELOR PUBLICE a solicitat în contradictoriu cu intimatul O. M., ca instanța sa dispună anularea actelor de executare silita din dosarul nr. 1678/2014, anularea încheierii emise in acest dosar de executare și suspendarea executării silite până la soluționarea contestației.
In motivare, s-a arătat că la data de 05.12.1204, au fost comunicate de executorul judecătoresc actele de executare in dosarul nr. 1678/2014. Executarea silită este nelegală deoarece față de obligația care rezultă din sentința civilă nr. 4402/2013, nu sunt aplicabile prev. C. ci ale CPF, in special ale art. 117 din acest act normativ și ale Ordinului 1899/2004 privind procedura de restituire a sumelor de la bugetul de stat, astfel că emiterea actelor de executare in procedura de drept comun este nelegală.
De asemenea, prin Ordinul 85/2012, s-a stipulat in mod expres faptul că restituirea sumelor stabilite de instanțe de judecată prin hot. definitive și irevocabile se realizează cf. Ordinului 1899/2004. In plus, actele de executare au fost emise cu încălcarea prev. art. XV din OUG 8/2014, executarea silita fiind suspendată de drept.
In drept, au mai fost invocate prev. art. 711CPC, 117CPF, art. 13 OUG 9/2013, OUG 8/2014, OMFP 1899/2004, iar in probațiune, s-a solicitat încuviințarea probei prin înscrisuri.
La data de 28.01.2015, s-a depus precizare la acțiune fiind contestat cuantumul cheltuielilor de executare și au fost invocate și prev. art. 30 din OUG 80/2013 și ale art. 7 din OG 22/2002 cu privire la suspendarea executării silite. In probațiune, s-au anexat înscrisuri.
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 02.04.2015, s-a solicitat respingerea cererii de suspendare si a contestației la executare ca neîntemeiate. De asemenea, s-a invocat faptul că Administrația Sector 6 a Finanțelor Publice reprezentantă de DGRFP nu are calitate procesual activă in cauză din moment ce in dosarul de executare silită este debitor AFP sector 3.
In plus, cf. dispozițiilor invocate de debitoare din OUG 92/2003, creditorul s-a adresa cu o cerere înregistrată sub nr._/15.10.104 prin care a solicitat executarea sentinței civile ce constituie titlul executoriu în cauză. Întrucât aceasta nu executat creanța, s-a adresat cu cerere de executare silită la executorul jud. Sunt neîntemeiate susținerile debitoarei deoarece ordinul 1899/2004 este incidente numai atunci când debitorul executa creanța in această procedură. Cheltuielile de executare silită au fost stabilite . cf. ordinului 2550/2006, iar in susținerea cererii de suspendare a executării silite nu au fost invocate motive temeinice.
In probațiune, s-a solicitat proba prin inscrisuri.
In ședința din data de 19.06.2015, a fost încuviințată pt. ambele parți proba prin înscrisuri, fiind atașat dosarul de executare silită. Prin încheierea din data de 08.04.2015, pron. in dosarul nr._, a fost reținuta aplicarea art. 95 ind. 2 din HCSM 387/2005, dosarul fiind atașat la prezenta cauză.
Analizând contestația la executare prin prisma dispozițiilor legale incidente și a materialului probator administrat in cauză, instanța constată următoarele:
Contestația la executare este întemeiată pe dispozițiile art. 711 alin. 1 C. proc. civ., care stipulează că împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum și împotriva oricărui act de executare, se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare.
Cf. dispozițiilor art. 248 alin.1 C. pr.civ. instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură sau de fond care fac inutilă in tot sau în parte administrarea probelor sau cercetarea în fond a cauzei. In primul rând, instanța va analiza excepția lipsei calității procesual active .
Cf. dispozițiilor art. 36 C.pr.civ. calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios astfel cum acesta este dedus judecății. Calitatea procesuală este un element obligatoriu al dreptului la acțiune, iar din punct de vedere activ, presupune existența unei identități între titularul dreptului la acțiune ș persoana prejudiciată prin executarea silită.
In dosarul de executare silită nr. 1678/2014, executarea silită se realizează in temeiul titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 4402/24.09.2013, irevocabila la data de 16.06.2014, prin decizia nr.4993 – f. 66-76, prin care AFP sectorul 3 reprezentată prin DGFP a mun. București a fost obligată la plata către intimat a sumei de 978 lei taxa de poluare pt. autovehicule și la plata cheltuielilor de judecată, actele de executare fiind efectuate față de AFP sectorul 3 București. In cererea introductivă din data de 15.12.2014, este indicat in calitate de reclamanta D. G. REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE BUCURESTI in reprezentarea ADMINISTRATIEI SECTOR 3 A FINANTELOR PUBLICE, referirea ulterioară in cererea de la f. 10 la AFP sectorul 6 nefiind decât o eroare materială și nu produce astfel efecte juridice.
De asemenea, cf. dispozițiilor art. 23 alin. 1 și 3 din HG 520/2013, direcțiile generale regionale ale finanțelor publice se înființează prin transformarea direcției generale a finanțelor publice a județului, respectiv a municipiului București în care este stabilit sediul direcției generale regionale, prin fuziunea prin absorbție a celorlalte direcții generale ale finanțelor publice județene din aria de competență stabilită potrivit anexei nr. 2, care își pierd personalitatea juridică, iar activitatea și competențele tuturor direcțiilor generale ale finanțelor publice absorbite din aria de competență, precum și a tuturor structurilor teritoriale subordonate acestora sunt preluate de către direcțiile generale regionale ale finanțelor publice, astfel înființate. Prin urmare, singura entitate care are capacitatea procesuală de folosință și pe cale de consecință și calitate să formuleze contestația la executare este D. G. REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE BUCURESTI.
Astfel, instanța constată că excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei este neîntemeiată și va fi respinsă.
In continuare, în ceea ce privește inaplicabilitatea dispozițiilor din codul de procedură civilă in materia executării silite, instanța reține că motivele invocate sunt neîntemeiate.
In primul rând, creditorul a utilizat procedura prev. de art. 117 lit. f) CPF și ordinul 85/2012 și a depus o cerere la data de 15.10.2014 la debitoare cf. dovezii de la f. 60, cererea de executare silită fiind formulată al data de 21.11.2014 - f. 64. Debitoarea nu a înțeles să achite creanța la care a fost obligată in temeiul unei hotărâri judecătorești astfel că sunt incidente prev. art. 622 alin.1 C., care stipulează că obligația stabilită prin hotărârea unei instanțe sau printr-un alt titlu executoriu se aduce la îndeplinire de buna voie, ceea ce înseamnă executarea din partea debitorului fără vreo intervenție din partea creditorului. In ceea ce privește dispozițiile Ordinului nr. 85/2012, contribuabilul care în baza unei hotărâri definitive și irevocabile are dreptul la restituirea sumelor reprezentând taxa de poluare pentru autovehicule, cheltuielile bănești stabilite de aceste instanțe precum și orice alte cheltuieli ocazionate de executarea silită, va depune în vederea restituirii la organul fiscal competent o cerere al cărei model este prevăzut în anexa nr. 4 la acest ordin – art. 5.1. Instanța reține că aceste dispoziții privesc exclusiv recurgerea la procedura de executare a creanțelor dobândite prin hotărâri judecătorești, pe cale administrativă, prin depunerea unei cereri la organul fiscal competent. Această procedură nu este obligatorie ci este facultativă și nu se referă la executarea silită, desfășurată conform C.pr.civ, și nici nu exclude procedura de executare silită in condițiile in care debitorul –organ fiscal nu execută obligația.
Creditorul a formulat o astfel de cerere la organul fiscal competent, această posibilitate fiind prevăzută și anterior adoptării acestui ordin, prin dispozițiile Ordinului 1899/2004.
Datorită neexecutării creanței, s-a recurs la procedura de executare silită, cf. codului de procedură civilă, singura procedură de executare silită aplicabilă la care fac trimitere prev. OG 22/2002.
In ceea ce privește aplicarea OUG 8/2014, prin art. XV. s-a stipulat că plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect restituirea taxei pe poluare pentru autovehicule și a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, dobânzile calculate până la data plății integrale și cheltuielile de judecată, precum și alte sume stabilite de instanțele judecătorești, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2015, se va realiza pe parcursul a 5 ani calendaristici, prin plata în fiecare an a 20% din valoarea acestora. Coroborând ceste dispoziții cu cele ale alin.2-7 ale aceluiași text rezultă că eșalonarea plății, se realizează numai in cazul sumelor pt. care creditorii au recurs la procedura de restituie pe cale administrativă și pt. care nu s-a demarat executarea silită. Prin urmare, aceste prevederi nu instituie decât in aceste cazuri o suspendare de drept a executării silite iar in cauză nu este incidentă această temporizare a executării silite.
In ceea ce privește cheltuielile de executare silită, instanța reține că acestea au fost stabilite prin încheierea din data de 25.11.2014, fiind vorba de un onorariu de executare de 520, 67 lei, onorariu pt. consultanță de 200 lei, TVA si taxe poștale - f. 79. Contestatoarea a fost parte în procedura judiciară desfășurată în dosarul în care a fost pronunțată hotărârea ce reprezintă titlul executoriu în cauză și nu există dovezi la dosarul cauzei din care rezultă că aceasta a înțeles să execute de bună voie obligația ce îi incumba, luând măsurile necesare in acest scop. Astfel, demararea executării silite presupune cheltuieli de executare care sunt în sarcina debitorului în conformitate cu prevederile art. 669 alin.2 C. pr.civ. În conformitate cu prevederile art. 669 alin.4 teza a doua C. pr.civ. aceste sume pot fi cenzurate de instanța de executare pe calea contestației la executare formulate de partea interesată și ținând seama de probele administrate în cauză, prin raportare la prev. art. 451 alin.2 și 3 C. pr.civ. privind caracterul proporțional al onorariului avocatului față de valoarea sau complexitatea cauzei ori activitatea desfășurată de acesta, ținând seama și de circumstanțele cauzei.
În ceea ce privește cuantumul onorariului executorului judecătoresc, instanța reține că sumele plătite cu titlu de onorariu pentru executorul judecătoresc reprezintă cheltuieli ocazionate de efectuarea executării silite și față de dispozițiile art. 39 alin. 1 din Legea nr. 188/2000 și cele ale Ordinului ministrului justiției nr. 2550/2006, în cazul obligațiilor având ca obiect plata unor sume de bani, onorariul executorului nu poate depăși un anumit plafon determinat potrivit acestor acte normative, raportat la cuantumul obligației de plată a cărei executare se urmărește. Potrivit dispozițiilor art. 39 alin.1 lit. a) din Legea nr. 188/2000, în cazul executării silite a creanțelor având ca obiect plata unei sume de bani, pentru creanțele în valoare de până la 50.000 lei inclusiv, onorariul maxim este de 10% din suma reprezentând valoarea creanței ce face obiectul executării silite. In cauză, onorariul executorului judecătoresc a fost stabilit în limitele plafonului maxim prevăzut de dispozițiile legale și raportat la actele de executare silită din dosarul nr. 1678/2014, este proporționat cu activitatea prestată de executor și nu se impune reducerea acestuia. Onorariul pt. consultații a fost fixat de asemenea în limita maximă prev. de Ordinul nr. 2550/2006 și nu există motive pt. reducerea sau înlăturarea sa.
Prin urmare, având in vedere că motivele invocate nu sunt întemeiate, iar executarea silită a fost efectuată cu respectarea condițiilor legale, in temeiul art. 719 alin.1 C., se va respinge contestația ca neîntemeiată.
Referitor la cererea de suspendare a executării silite, instanța reține că, potrivit art. 718 alin.1 C. pr.civ. până la soluționarea contestației la executare sau a altei cereri privind executarea silită, la solicitarea părții interesate și numai pentru motive temeinice, instanța competentă poate suspenda executarea. Față de faptul că la data de 19.06.2015 a fost soluționată contestația la executare, instanța va respinge ca rămasă fără obiect cererea de suspendare a executării silite, până la soluționarea prezentei contestații.
Raportat la dispozițiile art. 453 alin.1 C. pr.civ. potrivit cărora partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuielile de judecată, instanța va obliga reclamanta la plata cheltuielilor de judecată suportate de intimat in sumă de 500 lei reprezentând onorariu avocațial achitate cf. chitanței și facturii de la f. 98-99.
În temeiul dispozițiilor art. 719 alin. 4 și 5 C. pr.civ. hotărârea rămasă definitivă va fi comunicată din oficiu și de îndată executorului judecătoresc, care este obligat să se conformeze măsurilor dispuse de instanță, în cazul în care hotărârea este definitivă.
Cf. dispozițiilor art. 650 alin.3 C. pr.civ. hotărârile pronunțate de instanța de executare sunt executorii.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge excepția lipsei calității procesual active ca neîntemeiată.
Respinge contestația la executare formulată de contestatoarea D. G. REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE BUCURESTI IN REPREZENTAREA ADMINISTRATIEI SECTOR 3 A FINANTELOR PUBLICE, cu sediul in Sector 2, ., sector 2 în contradictoriu cu intimatul O. M., CNP_, cu domiciliul in sector 3, București, ., astfel cum a fost precizată, ca neîntemeiată.
Respinge cererea de suspendare a executării silite ca rămasă fără obiect.
Obligă reclamanta la plata cheltuielilor de judecată de 500 lei către intimat.
Cu drept de a formula apel în termen de 10 zile de la comunicare .
Cererea de apel se depune la Judecătoria Sectorului 3 București.
Pronunțată în ședința publică din data de 19.06.2015.
Președinte Grefier
D. E. M.D. Ș.
← Constatare nulitate act juridic. Sentința nr. 8933/2015.... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 8920/2015. Judecătoria... → |
---|