Contestaţie la executare. Sentința nr. 9105/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 9105/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 22-06-2015 în dosarul nr. 9105/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 9105
Ședința publică din data de 22.06.2015
Instanța constituită din:
Președinte – jud. A. C. M.
Grefier – C. R.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe contestatorul C. DE P. A MUNICIPIULUI BUCURESTI în contradictoriu cu intimatul P. M., având ca obiect contestație la executare.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 20.05.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acel termen, care face parte integrantă din prezenta.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._, contestatorul C. DE P. A MUNICIPIULUI BUCURESTI în contradictoriu cu intimatul P. M. a solicitat anularea executării silite efectuate de B. G. C. în dosarul de executare nr. 1821/2014, iar în subsidiar aplicarea dispozițiilor legale privitoare la cuantumul cheltuielilor de executare percepute de B. G. C..
În motivarea cererii, contestatorul a arătat că somația i-a fost comunicată de executorul judecătoresc la data de 04.11.2014, iar în data de 06.11.2014 au fost emise deciziile de pensie, conform titlului executoriu, și a fost achitată suma de 3000 lei, reprezentând cheltuielile de judecată acordate prin titlul executoriu. A mai arătat că în luna noiembrie 2014 a fost achitată suma de 94 lei, reprezentând diferențele de pensie calculate potrivit titlului executoriu. În ceea ce privește cheltuielile de judecată, contestatorul a invocat art. 453 alin. 1 NCPC și a susținut că intimatul nu i s-a adresat cu vreo cerere privind achitarea cheltuielilor de judecată, motiv pentru care a fost în imposibilitatea de a achita suma, nefiindu-i indicată de către intimat modalitatea în care să efectueze plata. De asemenea, contestatorul a susținut că nu au fost respectate dispozițiile OG 22/2002, motiv pentru care somația din 22.10.2014 este lovită de nulitate absolută. A mai arătat contestatorul că onorariul executorului judecătoresc este depășește plafonul prevăzut de Legea 188/2000 și de Ordinul MJ 2561/2012, solicitând cenzurarea acestuia. Totodată, a arătat că, deși și-a îndeplinit obligațiile menționate în titlul executoriu, executorul judecătoresc a înțeles să înființeze poprire asupra conturilor contestatorului pentru suma de 8268,70 lei, intimatul creditor încasând de două ori valoarea debitului.
În drept, a invocat art. 711 alin. 1, art. 650 alin. 1 și art. 714 alin. 1 pct. 1 NCPC.
Legal citat, intimatul a depus concluzii scrise, prin care a solicitat respingerea contestației la executare ca neîntemeiată.
În motivare, intimatul a arătat că contestatorul a emis o nouă decizie sub nr._/06.11.2014, dar numai în mod formal, diferența dintre această decizie și cea anterioară fiind de 3 lei ca drepturi de pensie, în loc de peste 100 lei, conform deciziei executorii. A mai arătat intimatul că hotărârile judecătorești se aduc la îndeplinire de bunăvoie, neputând fi primite susținerile contestatorului în sensul că nu cunoștea contul bancar, deoarece contestatorul a plătit și plătește lunar drepturile de pensie către intimat, având mijlocare ca intimatului să îi parvină taloanele de pensie și drepturile aferente. A susținut intimatul că ideea că, după câștigarea litigiului în mod irevocabil, creditorul trebuie să se adreseze contestatorului cu o nouă cerere pentru plata sumei stabilite prin hotărâre, pentru emiterea unei noi decizii sau pentru plata diferențelor de pensie constituie o inovație juridică, deoarece hotărârea judecătorească este opozabilă contestatorului și acesta era deja pus în întârziere. Este de reținut că contestatorul avea și obligația și mijloacele de a aduce la îndeplinire obligațiile impuse și a lăsat să treacă un interval de timp de ordinul lunilor de zile de la redactarea hotărârii judecătorești, fără a-și onora această obligație. S-a scurs peste un an de zile între data pronunțării și data cererii de executare silită. Referitor la onorariul executorului judecătoresc, intimatul a arătat că acesta nu a fost raportat doar la suma de 3000 lei, ci raportat la întreaga obligație specificată în titlul executoriu, respectiv obligația de a da și de a face. De asemenea, intimatul a susținut că nu au fost încălcate dispozițiile OG 22/2002 și a invocat jurisprudența CEDO. Referitor la poprire, intimatul a arătat că contestatorului i s-a comunicat de către executorul judecătoresc încheierea din 10.11.2014, prin care acesta a diminuat debitul datorat cu suma de 3000 lei achitată la data de 06.11.2014, rămânând de plată suma de 8268,70 lei (din_,70 lei inițial), astfel că nu se poate vorbi de încasarea de două ori a aceluiași debit.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin decizia civilă nr. 1981R/04.10.2013 pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr._/3/2010, instanța a hotărât următoarele: „După rejudecare: Admite în parte cererea formulată de reclamantul P. M. în contradictoriu cu pârâtul C. DE P. A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI. Anulează decizia nr._/07.10.2010. Obliga parata C. de P. a Municipiului București sa emită o nouă decizie privind acordarea pensiei pentru limită de vârstă, începând cu data de 01.09.2010, cu valorificarea sporului de conducere, a salariului de merit, a sporului de stabilitate și a sporului pentru solicitare neuropsihică pentru perioadele 01.04._95, 01.09._99 și 01.03._01 menționate în adeverința nr. 3240/05.07.2010, a sporului de vechime pentru perioada 01.10._92 și a celorlalte sporuri și compensații pentru perioada 01.04._00, menționate în adeverința nr. 2534/10.11.2011. Respinge restul pretențiilor ca neîntemeiate. Obligă pârâta la plata către reclamant a sumei de 3000 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, azi 04.10.2013.”
Întrucât contestatorul C. DE P. A MUNICIPIULUI BUCURESTI nu s-a conformat de bunăvoie hotărârii judecătorești anterior menționate, la data de 23.10.2014, intimatul s-a adresat B. G. C. cu cerere de executare silită împotriva contestatorului, în baza titlului executoriu reprezentat de decizia civilă nr. 1981R/04.10.2013 pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr._/3/2010, în vederea executării silite a obligației de a face (emiterea unei noi decizii privind acordarea pensiei pentru limită de vârstă) și a obligației de a plăti cheltuielile de judecată.
Cererea a fost înregistrată pe rolul B. G. C. sub nr. 1821/2014 (numărul dosarului de executare).
Prin încheierea din 23.10.2014, executorul judecătoresc a încuviințat executarea silită, iar la data de 30.10.2014 a emis înștiințare către contestator privind declanșarea executării silite.
Prin încheierea din 30.10.2014, în baza art. 669 NCPC, a fost stabilit onorariul executorului judecătoresc în cuantum de 6448 lei aferent obligației de a face.
La aceeași dată, a mai fost emisă o încheiere, prin care, în baza art. 669 NCPC, au fost stabilite alte cheltuieli de executare silită, după cum urmează: 1000 lei – onorariul avocatului ales al intimatului în faza executării silite, 248 lei (TVA inclus) – consultații în legătură cu constituirea actelor execuționale, 14,70 lei – taxe poștale, 186 lei (TVA inclus) – cheltuieli necesare desfășurării executării silite, 372 lei – onorariul executorului judecătoresc.
La data de 30.10.2014, contestatorul a fost somat să execute obligația de a face și să achite cheltuielile de judecată și cheltuielile de executare aferente executării obligației de a face și a obligație de a plăti cheltuielile de judecată.
Prin procesul-verbal din 11.10.2014, executorul judecătoresc a reținut că, în urma demarării procedurii execuționale, contestatorul a achitat către intimatul creditor suma de 3000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, motiv pentru care a stabilit diminuarea sumei de_,70 lei (debit și cheltuieli de executare) la suma de 8268,7 lei, reprezentând cheltuieli de executare silită, inclusiv onorariul executorului aferent obligației de a face.
La data de 10.11.2014, s-a emis adresa prin care s-a înființat poprirea asupra conturilor deschise de contestator la Trezoreria Sectorului 3 București, până la concurența sumei de 8268,7 lei, contestatorul fiind înștiințat în acest sens.
Conform art. 711 alin. 1 C.proc.civ., împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum și împotriva oricărui act de executare, se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare.
Examinand motivele de contestatie invocate in cauza dedusa judecatii prin prisma situatiei de fapt mai sus retinute, instanta retine ca acestea sunt nefondate.
1)Astfel, susținerile contestatorului potrivit carora achitarea despagubirilor este condiționata de existenta in bugetul de stat a unor sume suficiente aprobate anual cu aceasta destinatie nu pot fi primite avand in vedere ca obligatia ce incumba contestatorului nu poate fi conditionata de existenta fondurilor alocate in acest sens de stat. Daca s-ar da eficienta sustinerilor contestatorului, ar insemna sa se accepte ca obligatia ce îi incumba ar fi afectata de o conditie pur potestativa, fiind suficient sa nu se prevada in bugetul propriu sumele necesare platii despagubirilor in discutie pentru ca plata acestora sa fie amanata sine die.
În consecință, contestatorul ca institutie publica, nu poate să refuze, să omită sau să întârzie executarea titlului executoriu, lipsa fondurilor nefiind un motiv justificat nici pentru întârzierea in executare si nici pentru anularea actelor de executare.
Mai mult decat atat, instanta retine ca in cauza, contestatorul a avut un interval de timp rezonabil pentru a solicita și a obține alocarea resurselor necesare executării obligațiilor de plată instituite în sarcina sa, acesta neputând invoca în cadrul contestației la executare propria culpă privind lipsa mijloacelor de plată. In nici un caz lipsa sa de diligența și propriile inacțiuni nu justifica anularea actelor de executare intocmite de executorul judecatoresc.
În ceea ce privește încălcarea dispozițiilor OG 22/2002, instanța reține că, potrivit art. 2 din OG 22/2002, „dacă executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată. Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somația de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului”, iar potrivit art. 3 “în cazul în care instituțiile publice nu își îndeplinesc obligația de plată în termenul prevăzut la art. 2, creditorul va putea solicita efectuarea executării silite potrivit Codului de procedură civilă și/sau potrivit altor dispoziții legale aplicabile în materie”.
Din interpretarea coroborata a prevederilor art. 2 si 3 din OG 22/2002, se retine că termenul de 6 luni începe să curgă de la data la care debitorul a primit somatia de plată comunicată de organul competent de executare si aceasta doar în situatia în care executarea creantei nu începe sau nu continuă din cauza lipsei de fonduri. Prin urmare, termenul de 6 luni este operabil doar în situatia lipsei de fonduri, aspect particular care nu a fost dovedit în cauza de contestator.
Astfel, se constată că beneficiul termenului de 6 luni în favoarea instituțiilor publice este condiționat de dovada neexecutării benevole a obligației din cauza lipsei de fonduri, dar și de dovada demersurilor făcute pentru obținerea fondurilor necesare achitării obligațiilor.
Refuzul autorităților de a aloca sumele necesare plății debitului constituie o atingere adusă dreptului ce decurge din art.1 din Protocolul nr.1 al Convenției.
Instanța reține că și interpretarea dată de contestator art. 2 și art. 3 din OG nr. 22/2002 este greșită întrucât acest termen de 6 luni de amânare a plății nu operează ope legis, ci este condiționat de dovedirea de către debitorul contestator a condițiilor impuse chiar de actul normativ invocat, respectiv a faptului că debitorul contestator se află în situația prevăzută de art. 2, respectiv „lipsa fondurilor” și existența „demersurilor necesare pentru îndeplinirea obligațiilor de plată”.
In speță, contestatorul nu a facut dovada demersurilor efectuate pentru obținerea fondurilor in vederea achitarii benevole a obligației stabilite prin titlul executoriu, iar in lipsa acestora, simpla lipsa de lichiditati invederata in contestatia la executare, nu îl poate apara pe debitor de executarea silită.
Instanta retine ca intimatului creditor nu i se poate pretinde sa astepte o perioada de timp nerezonabila pentru plata efectiva a drepturilor cuvenite, iar statul nu se poate prevala de faptul ca resursele bugetare sunt prea mici pentru a-și respecta obligațiile de plată, stabilite în sarcina sa chiar in temeiul normei edictate de autoritatea legiuitoare.
Reamintim ca in cauza, dreptul la o pensie mai mare și la cheltuieli de judecată a fost recunoscut intimatului inca din anul 2013.
Curtea Europeană a statuat în Cauza Ș. împotriva României sau Hornsby împotriva Greciei că faza executării silite trebuie considerată ca făcând parte integrantă din noțiunea de „proces” în sensul art. 6 din Convenție, întrucât dreptul de acces la justiție ar fi iluzoriu dacă ordinea juridică internă a unui stat contractant ar permite ca o hotărâre definitivă și obligatorie să rămână fără efect în detrimentul unei părți. Aceeași situație se regăsește și în cauză, deoarece în lipsa demersurilor contestatorului pentru prevederea sumelor în bugetul de venituri și cheltuieli se poate aprecia că există un refuz de respectare a hotărârii.
Or, a arătat Curtea, administrația (în cauză, instituțiile publice) constituie un element al statului de drept, interesul său fiind identic cu cel al unei bune administrări a justiției. Pe cale de consecință, dacă se refuză sau se omite executarea unei hotărâri, ori se întârzie executarea sa, garanțiile art. 6 își pierd rațiunea. Mai mult, Curtea a apreciat că pretenția că reclamantul ar trebui să recurgă la executarea silită nu este oportună, deoarece acesta pe parcursul unei proceduri judiciare a obținut o creanță împotriva statului, respectiv împotriva unei instituții publice. De asemenea, a pretinde creditorului că pentru realizarea creanței sale ar trebui să formuleze o nouă acțiune pentru obligarea debitorului de a prevedea în buget sumele necesare îndestulării sale ar reprezenta o sarcină oneroasă pentru partea care deja a stabilit dreptul său pe cale judecătorească. În cauza S. P. împotriva României, aceeași Curte a apreciat că întreprinderea altor demersuri de către reclamant nu ar avea decât un rezultat repetitiv și anume ca o instanță să dispună încă o dată autorității publice să execute o hotărâre judecătorească, fapt ce ar încălca art. 35 al. 1 din Convenție, considerente reiterate și în cauza C. împotriva României.
În aceeași ordine de idei, în cauza Bourdov împotriva Rusiei, Curtea a stabilit că o autoritate a statului nu ar putea invoca lipsa resurselor pentru a nu onora o datorie rezultată dintr-o hotărâre judecătorească. O întârziere în executarea unei hotărâri poate fi justificată în circumstanțe speciale, dar întârzierea nu poate avea drept consecință o atingere adusă substanței dreptului protejat de art. 6 (Immobiliare Saffi împotriva Italiei), iar reclamantul nu trebuie să fie în imposibilitate de a beneficia de rezultatul favorabil al unei proceduri judiciare din cauza dificultăților financiare ale statului.
In concluzie, constatand ca debitorul contestator nu a facut dovada unor situatii obiective de natura a justifica neachitarea platilor cuvenite intimatului, că intimatul creditor deține un „bun” in sensul art. 1 din Primul protocol aditional la Conventie, iar imposibilitatea de a obtine executarea unui creante recunoscute inca din anul 2013 constituie o ingerinta in dreptul acestuia la respectarea bunurilor, instanta va respinge contestatia la executare ca neîntemeiată.
2)Referitor la cheltuielile de judecată, instanța reține că, potrivit art. 453 alin. (1) NCPC, partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată.
Instanța constată că cererea la care face referire art. 453 alin. (1) NCPC este cererea adresată instanței de judecată în cursul procesului sau ulterior, pe cale separată, nicidecum cererea adresată de cel care a câștigat procesul către partea care a pierdut.
Hotărârea judecătorească este opozabilă părții care a pierdut procesul, iar această parte trebuie să se conformeze de bunăvoie dispozițiilor instanței, achitând cheltuielile de judecată către partea care a câștigat procesul.
Prin urmare, nu poate fi primită susținerea contestatorului în sensul că, după câștigarea litigiului în mod irevocabil, intimatul trebuia să se adreseze contestatorului cu o nouă cerere pentru plata sumei stabilite prin hotărâre cu titlu de cheltuieli de judecată.
Așa cum a arătat intimatul, contestatorul a plătit și plătește lunar drepturile de pensie către intimat, având suficiente mijloace de a aduce la îndeplinire obligațiile impuse prin hotărârea judecătorească, inclusiv procedura ofertei de plată și a consemnațiunii. Cu toate acestea, contestatorul a lăsat să treacă un interval de peste un an de zile de la pronunțarea hotărârii judecătorești irevocabile, fără a-și onora această obligație.
3)Referitor la susținerea contestatorului, în sensul că s-ar încerca recuperarea de două ori a debitului datorat, instanța o apreciază ca neîntemeiată.
În acest sens, instanța constată că, prin procesul-verbal din 11.10.2014, executorul judecătoresc a reținut că, în urma demarării procedurii execuționale, contestatorul a achitat către intimatul creditor suma de 3000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, motiv pentru care a stabilit diminuarea sumei de_,70 lei (debit și cheltuieli de executare) la suma de 8268,7 lei, reprezentând cheltuieli de executare silită (inclusiv onorariul executorului aferent obligației de a face, datorat de contestator).
Prin urmare, nu se poate vorbi de încasarea de două ori a aceluiași debit.
4)Cu privire la cheltuielile de executare silită, instanța reține următoarele:
Prin titlul executoriu s-a stabilit în sarcina contestatorului o obligație de a face intuituu personae, respectiv obligația de a emite o nouă decizie privind acordarea pensiei pentru limită de vârstă, începând cu data de 01.09.2010, cu valorificarea sporului de conducere, a salariului de merit, a sporului de stabilitate și a sporului pentru solicitare neuropsihică pentru perioadele 01.04._95, 01.09._99 și 01.03._01 menționate în adeverința nr. 3240/05.07.2010, a sporului de vechime pentru perioada 01.10._92 și a celorlalte sporuri și compensații pentru perioada 01.04._00, menționate în adeverința nr. 2534/10.11.2011. În această situație, devin incidente dispozițiile privind onorariile executorilor în cazul executării silite directe, stabilite la pct. 2 din anexa Ordinului MJ nr. 2550/2006.
Cum potrivit pct. 2 din anexa Ordinului MJ nr. 2550/2006, în situația executării silite directe, onorariul executorului pentru debitorul persoană juridică este cuprins între 60 lei și 5200 lei, instanța constată că B. G. C. a stabilit în mod corect cuantumul onorariului său, respectiv suma de 5200 lei + TVA 24% = 6448 lei.
De asemenea, instanța constată că, în conformitate cu disp. art. 39 al. 1 lit. a din Legea 188/2000, B. O. S. a stabilit în mod corect și onorariul datorat pentru recuperarea creanței de 3000 lei (cheltuielile de judecată datorate de contestator).
Împrejurarea că debitorul contestator își îndeplinește obligația de bunăvoie, după începerea executării silite, nu justifică reducerea onorariului executorului judecătoresc, care se stabilește anticipat, creditorul neavând cum să prevadă care va fi rezistența debitorului. Acesta din urmă, în schimb, poate înlătura cu ușurință o asemenea, cheltuială, dacă își execută în timp util obligația impusă de hotărârea judecătorească. În această situație, ar fi inechitabil ca suportarea onorariului să cadă în sarcina creditorului, care a câștigat procesul, ceea ce înseamnă că debitorul i-a nesocotit un drept și, în plus, nu are nici o altă posibilitatea de a obține respectarea dreptului său decât adresându-se executorului judecătoresc, care își stabilește onorariul anticipat.
In speță, se observă că debitorul contestator, care cu cheltuieli minime, putea aduce la îndeplinire de bunăvoie obligația stabilită in sarcina sa prin titlul executoriu, nu a făcut nici un demers in perioada cuprinsă intre data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești și data executării silite a obligației, prin executorul judecătoresc, creditorul fiind pus in situația de a suporta o perioadă îndelungată inconvenientele decurgând din nerespectarea de către debitor a hotărârii judecătorești. Nici după primirea somației de executare silită, contestatorul debitor nu a făcut demersuri pentru a-și achita în totalitate datoria (inclusiv cheltuielile de executare silită), executorul judecătoresc fiind nevoit să înființeze poprirea asupra conturilor debitorului.
Actele de executare efectuate în cauză atestă faptul că debitorul contestator, deși cunoștea despre obligațiile stabilite de instanță în sarcina sa, nu a înțeles să se conformeze titlului executoriu și nu și-a executat de bunăvoie obligațiile, determinând astfel declanșarea procedurii executării silite.
Conform dispozițiilor art. 669 alin.2 C.pr.civ., cheltuielile ocazionate de efectuarea executării silite sunt în sarcina debitorului urmărit, în afară de cazul când creditorul a renunțat la executare, situație în care vor fi suportate de acesta, sau dacă prin lege se prevede altfel. De asemenea, debitorul va fi ținut să suporte cheltuielile de executare stabilite sau, după caz, efectuate după înregistrarea cererii de executare și până la data realizării obligației stabilite în titlul executoriu, chiar dacă el a făcut plata în mod voluntar. Cu toate acestea, în cazul în care debitorul, somat potrivit art. 667, a executat obligația de îndată sau în termenul acordat de lege, el nu va fi ținut să suporte decât cheltuielile pentru actele de executare efectiv îndeplinite, precum și onorariul executorului judecătoresc și, dacă este cazul, al avocatului creditorului, proporțional cu activitatea depusă de aceștia.
Totodată, dispozițiile art. 622 alin.3 C.pr. civ. prevăd că executarea silită are loc în oricare dintre formele prevăzute de lege, simultan sau succesiv, până la realizarea dreptului recunoscut prin titlul executoriu, achitarea dobânzilor, penalităților sau a altor sume acordate potrivit legii prin titlu, precum și a cheltuielilor de executare.
Instanța reține că sumele plătite cu titlu de onorariu pentru executorul judecătoresc reprezintă cheltuieli ocazionate de efectuarea executării silite, conform art. 669 alin. 3 NCPC. Față de dispozițiile Ordinului Ministrului Justiției nr. 2550/2006 modif. și ale Legii 188/2000, onorariul executorului nu poate depăși un anumit plafon determinat potrivit acestor acte normative.
Așa cum a arătat anterior, instanța constată că, în cauză, pentru a determina cuantumul onorariului său, executorul judecătoresc a aplicat corect dispozițiile Ordinului nr. 2550/2006 modif., precum și dispozițiile art. 39 al. 1 din Legea 188/2000.
În ceea ce privește TVA-ul, fiind o taxă pe care executorul nu o reține pentru el, ci o virează imediat la bugetul de stat, nu se include în cuantumul onorariului propriu-zis, dar se impută tot celui ce se face vinovat pentru declanșarea procedurii de executare silită.
Totodată, instanța reține că, potrivit art. 39 alin. 3 din Legea nr. 188/2000, executorii judecătorești nu pot condiționa punerea în executare a hotărârilor judecătorești de plata anticipată a onorariului. Prin urmare, recuperarea onorariului de executor nu depinde de plata anticipată a acestui onorariu.
Referitor la susținerea contestatorului, potrivit căreia ar fi exagerat onorariul stabilit pentru executorului judecătoresc, instanța apreciază această susținere ca fiind neîntemeiată.
Așa cum s-a arătat, acest onorariu se stabilește anticipat, neputându-se prevedea care va fi rezistența debitorului pe parcursul executării silite. Onorariul executorului include multiple activități efectuate de acesta, respectiv studierea cererii de executare silită formulată de creditor și a înscrisurilor atașate acestei cereri pentru a stabili dacă acestea îndeplinesc condițiile legale pentru începerea executării silite, întocmirea încheierii de încuviințare a executării silite, stabilirea modalității adecvate de executare silită a debitorului, urmărirea modului de desfășurare a executării silite, adesea pentru o lungă perioadă de timp. Așa cum rezultă din actele dosarului de executare, B. G. C. a avut rol activ, conform art. 627 NCPC, stăruind pentru realizarea integrală a obligației prevăzute în titlul executoriu, motiv pentru care nu se impune cenzurarea onorariului acestuia.
Referitor la celelalte cheltuieli de executare efectuate in legătură cu constituirea actelor execuționale, instanța reține că acestea au fost stabilite cu respectarea Ordinului Ministrului Justiției nr. 2550/2006 modif. și a Hotărârii Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești nr. 19/03.09.2010, in limitele stabilite de actele normative in discuție.
Pe cale de consecință, pentru considerentele anterior expuse, instanța va respinge contestația la executare, ca neîntemeiată.
În baza art. 716 alin. 2 NCPC, instanța va obliga contestatorul la plata către B. G. C. a sumei de 39 lei, reprezentând cheltuieli de fotocopiere a dosarului de executare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge contestația la executare privind pe contestatorul C. DE P. A MUNICIPIULUI BUCURESTI - sector 3, București, CALEA V., nr. 6, în contradictoriu cu intimatul P. M. - sector 6, București, RIUL DOAMNEI, nr. 5, ., ., ca neîntemeiată.
Obligă contestatorul la plata către B. G. C. a sumei de 39 lei, reprezentând cheltuieli de fotocopiere a dosarului de executare.
Cu apel în 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 22.06.2015.
Președinte, Grefier,
A. C. M. C. R.
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 7275/2015.... | Constatare nulitate act juridic. Sentința nr. 8933/2015.... → |
|---|
