Contestaţie la executare. Sentința nr. 2928/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2928/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 03-03-2015 în dosarul nr. 2928/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECATORIA SECTORULUI 3 BUCURESTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2928
Ședința publică din data de 03.03.2015
Instanța constituită din:
Președinte: A. M. D.
Grefier: E. A.
Pe rol se află soluționarea cererii de chemare în judecată formulata de contestatoarea A. P. ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI în contradictoriu cu intimatul C. I. și terțul poprit T. M. BUCURESTI, având ca obiect contestație la executare-suspendare executare.
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din 17.02.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a acorda posibilitatea părților să depună concluzii scrise la dosarul cauzei, a amânat pronunțarea la data de 03.03.2015, când a hotărât următoarele:
INSTANTA,
Asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul aceste instanțe la data de 29.08.2014, contestatoarea A. P. ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI în contradictoriu cu intimatul C. I. și terțul poprit T. M. BUCURESTI, a formulat contestație la executare împotriva tuturor actelor de executare, poprirea, somația de plată și încheierea privind stabilirea cheltuielilor de executare din data de 19.08.2014 efectuate în dosarul de executare nr. 1383/2014, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună suspendarea executării silite până la soluționarea contestației, anularea actelor de executare mai sus-menționate și întoarcerea executării silite.
În motivarea în fapt a cererii, contestatoarea a arătat că sunt îndeplinite cerințele pentru a se dispune suspendarea executării întrucât în situația în care ar fi executate sumele solicitate se va produce un prejudiciu greu de recuperat pentru AAAS prin faptul că instituția ar rămâne fără fondurile de bani necesare funcționării.
Referitor la primul motiv de nelegalitate, contestatoarea a învederat instanței că au fost încălcate prevederile OG 22/2002 care instituie un regim special și derogatoriu de la normele generale întrucât nu i-a fost acordat debitorului termenul de 6 luni de la comunicarea somației pentru executarea obligației de plată. Instituțiile publice nu pot efectua decât acele cheltuieli care au fost prevăzute în bugetul propriu de venituri și cheltuieli, buget aprobat prin hotărâre a Guvernului și care face parte din bugetul propriu. Sumele preluate de la CNVM nu au fost prevăzute în bugetul propriu de venituri și cheltuieli al AAAS. Dispozițiile legale speciale constituie o normă de protecție de interes general, fiind de neconceput ca pe calea executării silite a unui titlu executoriu să se ajungă la lipsirea unei instituții publice de resursele financiare destinate acoperirii altor cheltuieli decât cele stabilite prin titlul executoriu.
Așadar termenul de 6 luni este perioada in care instituțiile pot face rectificări bugetare în vederea introducerii în titlurile de cheltuieli a sumelor necesare onorării titlurilor executorii.
Cu privire la solicitarea de anulare a Încheierii de stabilire a cheltuielilor de executare, contestatoarea a învederat că aceasta este nelegală, întrucât executorul judecătoresc a stabilit nelegal suma de 124 lei – onorariu de executare – fără să prezinte un mod de calcul detaliat al acestei sume solicitate și temeiul legal al acesteia. Mai mult, a menționat că executorul judecătoresc a depășit plafonul legal prin solicitarea acestui onorariu, astfel încât cheltuielile de executare sunt arbitrar stabilite, nefiind justificate prin dovezi clare.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 711 urm. art. 718 alin. 1 NCPC.
În probațiune, a fost solicitată proba cu înscrisuri, f. 14-38.
Intimatul deși legal citat nu a depus la dosar intampinare.
La termenul de judecată din data de 18.03.2014, instanța, în temeiul art. 258 raportat la art. 255 NCPC; a încuviințat proba cu înscrisuri apreciind-o ca fiind pertinentă, concludentă și utilă pentru soluționarea cauzei.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin Decizia civilă nr. 2053 R pronunțată la data de 05.09.2013 de Tribunalul București – Secția a V a Civilă, în dosar nr._ astfel cum a fost completată prin Incheierea din data de 05.12.2013 (f. 81-89) și prin Sentinta civilă nr. 5744/04.07.2012 definitivă și irevocabilă prin respingerea recursului (f. 77-80) debitoarea Comisia Națională a Valorilor Mobiliare a fost obligată la plata sumei de 1000 lei cheltuieli de judecată către creditorul C. I..
La data de 25.07.2014, creditorul C. I. a solicitat punerea in executare a titlurilor executorii mai sus menționate in vederea recuperării sumei de 1000 lei, cererea fiind inregistrată pe rolul S. D., Cosoreanu si Asociații sub numărul 1593/2014. Prin Încheierea din data de 01.08.2014 pronunțată în dosarul nr._/301/2014 Judecătoria Sectorului 1 București a încuviințat executarea silită a debitoarei prin toate formele de executare.
Ulterior, S. D., Cosoreanu si Asociații, in temeiul art. 669 alin. 3 NCPC, ale art. 39 alin. 1 Legea nr. 188/2000 și ale OMJ nr. 2550/C/2006 a fost stabilit cheltuieli de executare în cuantum de 372 lei, conform Încheierii din 19.08.2014 (f. 71).
La data de 19.08.2014 a fost emisă somația (f.69), comunicată la data de 25.08.2014 (f.68), prin care i s-a pus in vedere contestatoarei să achite suma de 1372 lei reprezentând debit și cheltuieli de executare. La data aceeași dată a fost emisă adresa de înființare a popririi la tertul poprit Activitatea de Trezorerie si contabilitate Publică a M. București (f.65).
În conformitate cu prevederile art. 711 NCPC împotriva executării silite precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare. De asemenea, dacă nu s-a utilizat procedura prevăzută de art. 443 se poate face contestație și în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea titlului executoriu precum și în cazul în care organul de executare refuză să înceapă executarea silită ori să îndeplinească un act de executare în condițiile prevăzute de lege.
Astfel cum rezultă din analiza textului legal menționat anterior, contestația la executare este un mijloc procedural special creat pentru etapa executării silite, o plângere specifică acestei proceduri, prin care se obține anularea sau îndepărtarea unor acte de executare ori uneori chiar și anihilarea efectului executoriu al unui titlu executoriu.
Prin contestația la executare ce formează obiectul prezentului dosar, se solicită anularea executării silite din dosarul nr. 1593/2014 al S. D., Cosoreanu si Asociatii pentru următoarele motive:
- nerespectarea prevederilor OG 22/2002;
- cheltuielile de executare au fost stabilite în mod nelegal de către executorul judecătoresc întrucât nu a fost indicat modul de calcul al onorariului executorului.
În privința nerespectării termenului de 6 luni, instanța reține că potrivit art. 2 OG 22/2002 dacă executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată. Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somația de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului. Potrivit art. 3 din același act normativ, în cazul în care instituțiile publice nu își îndeplinesc obligația de plată în termenul prevăzut la art. 2, creditorul va putea solicita efectuarea executării silite potrivit Codului de procedură civilă și/sau potrivit altor dispoziții legale aplicabile în materie.
Aceste dispoziții ce au un caracter special față de cele cuprinse în codul de procedură civilă în privința executării obligațiilor de plată stabilite prin titluri executorii în sarcina instituțiilor publice nu sunt aplicabile ope legis. Dimpotrivă, incidența lor este condiționată de dovedirea faptului că instituțiile publice se află în imposibilitatea executării benevole a obligației din cauza lipsei de fonduri precum și de dovada demersurilor efectuate pentru obținerea fondurilor necesare achitării obligațiilor.
În prezenta cauză, contestatoarea s-a limitat să invoce lipsa lichidităților pentru plata sumelor ce se cuvin intimaților în temeiul titlului executoriu fără însă a face în vreun fel dovada celor susținute în condițiile în care potrivit art. 249 NCPC cel care face o susținere în cursul judecății trebuie să o și dovedească. Mai mult, instanța reține că de la data începerii executării silite împotriva contestatoarei și până la soluționarea prezentei contestații au trecut aproximativ 4 luni, timp în care aceasta nu a făcut dovada demersurilor pentru obținerea fondurilor necesare în vederea îndeplinirii dispozițiilor titlului executoriu.
Referitor la faptul că executarea silită a titlurilor împotriva instituțiilor publice se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora la titlul de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă, instanța reține că și această susținere este nefondată. P. a decide astfel, instanța are în vedere faptul că din prevederile art. 2 OG 22/2002 se degajă obligația contestatoarei de a întreprinde toate demersurile pentru a-și îndeplini obligațiile de plată, fără ca neincluderea sumelor în buget să constituie o cauză de exonerare sau de amânare de la plată. Din moment ce exista un titlu executoriu împotriva sa, contestatoarea avea obligația să îl aducă la îndeplinire ceea ce presupune și organizarea bugetului în mod corespunzător astfel că nu poate să își invoce propria lipsa de diligență și pasivitate pentru a obține anularea executării silite.
În continuare, instanța reține că art.6 paragraful 1 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale protejează dreptul la un proces echitabil și soluționarea cauzei într-un termen rezonabil, în materie civilă și penală. Acest drept ar rămâne iluzoriu dacă nu ar include și faza de executare a hotărârilor judecătorești definitive. Convenția are în vedere drepturi efective, concrete, iar nu iluzorii, așa cum a stabilit Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg în jurisprudența sa, începând cu cauza Artico vs. Italia (1980).
Statul și instituțiile publice au îndatorirea de a veghea la respectarea principiului legalității și de a executa de bunăvoie hotărârea judecătorească de condamnare a lor, termenul rezonabil de soluționare prevăzut de art.6 din Convenție fiind aplicabil și în faza executării silite (a se vedea cauza Ruianu contra României, Pini și Bertani, Manera și Atripaldi contra României, Ș. contra României, V. I. contra României, S. P. contra României).
Instanța reține că prin hotărârea pronunțată în cauza Sacaleanu c. România Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat încălcarea art.6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului întrucât s-au executat cu întârziere hotărâri judecătorești irevocabile pronunțate împotriva unor instituții publice bugetare, din cauza refuzului Trezoreriei Statului de a plăti respectivele sume.
Cu privire la violarea art.6 (“Dreptul la un proces echitabil”) paragraful 1 CEDO, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a amintit că executarea unei hotărâri judecătorești trebuie considerată ca făcând parte din proces, în sensul art.6 din Convenție. Dreptul la o instanță ar fi iluzoriu dacă ordinea juridică a unui stat parte la Convenție ar permite ca o hotărâre judecătorească să rămână inoperantă în detrimentul unei părți. Mai mult, Curtea a amintit că administrația constituie un element al statului de drept, interesul ei identificându-se cu acela al unei bune administrări a justiției, iar dacă administrația refuză sau omite să execute ori întârzie să o facă, garanțiile de care a beneficiat justițiabilul în timpul fazei judiciare a procedurii își pierd orice rațiune de a exista. Atunci când autoritățile sunt ținute să acționeze pentru executarea unei hotărâri judecătorești și omit să o facă, această inerție angajează răspunderea statului pe terenul art.6 din Convenție. Curtea a amintit că o autoritate a statului nu poate invoca lipsa de resurse pentru a nu-și onora o datorie întemeiată pe o hotărâre judecătorească.
De asemenea, în cauza Ș. contra României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că nu este oportun să ceri unei persoane, care în urma unei proceduri judiciare a obținut o creanță împotriva statului, să recurgă la procedura de executare silită pentru a obține satisfacție, concluzionând că, prin refuzul de a executa sentința, autoritățile naționale au lipsit reclamantul de un acces efectiv la justiție în faza de executare, fiind încălcat art.6 alin.1 din Convenție.
Astfel cum rezultă din cele arătate anterior, art.6 din Convenție, în maniera în care a fost interpretat de Curte, impune statului (și instituțiilor publice) obligația pozitivă de a da curs hotărârilor judecătorești irevocabile prin care a fost obligat la plata unor sume de bani.
În consecință, statul nu poate să refuze, să omită sau să întârzie într-un mod nerezonabil executarea unor asemenea hotărâri, lipsa fondurilor nefiind considerat un motiv justificat pentru întârziere. Cu atât mai mult, statul nu poate impune limitări ale executării silite și nu poate institui norme care să ducă la amânarea realizării creanței pe care o persoană o are împotriva sa, aceasta constituind o ingerință în dreptul său la recunoașterea bunurilor.
Totodată, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat în cauza Angelov contra Bulgariei (cererea nr._/98, hotărârea din 22 aprilie 2004) încălcarea art. 1 din Protocolul nr.1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului întrucât hotărârea tribunalului regional pronunțată împotriva unei instituții publice a fost executată cu o întârziere de aproape 2 ani, iar motivele invocate de Guvern, cum ar fi lipsa fondurilor în bugetul instituțiilor vizate nu ar putea justifica o asemenea întârziere. Astfel de hotărâri au mai fost pronunțate de Curtea Europeana si împotriva Greciei care avea in legislația interna reglementari care confereau o imunitate de executare silita instituțiilor publice.
Instanța reține că intimatul este titularul ai unui drept de creanță, care constituie un drept de proprietate asupra unui bun, în accepțiunea Convenției Europene, protejat de art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție (cauzele Rafinăriile Grecești Stran și Stratis Adreadis c. Greciei, Jasiuniene c. Lituaniei, Ș. și V. I. c. României) iar refuzul de plată din partea contestatoarei constituie atingeri aduse dreptului de proprietate al acestuia, astfel cum este garantat și protejat de Convenție. Prin urmare, ingerințele în exercițiul dreptului de proprietate cu privire la acest bun, pentru a fi compatibile cu art. 1 din Protocolul Adițional nr. 1 la Convenție (citat în continuare Protocolul 1), respectiv jurisprudența C.E.D.O. în materie, nu pot interveni decât dacă sunt prevăzute de lege, urmăresc un scop legitim și păstrează un raport rezonabil de proporționalitate între ingerință și scopul urmărit.
Condiționarea efectuării plății din sumele aprobate prin bugetele acestora la titlul de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată este neconformă cu dreptul de proprietate al intimaților și, prin urmare încalcă prevederile Convenției și jurisprudența CEDO. Această condiționare reprezintă o condiție pur potestativă ce afectează obligația Statului (condiție a cărei realizare depinde exclusiv de voința Statului în condițiile în care Statul nu poate fi cenzurat de intimați la alocarea sumelor în procedura adoptării bugetului de stat) și constituie prin aceasta o ingerință vădit disproporționată în dreptul de proprietate al intimaților, ce impune o cenzură din partea judecătorului național, pentru împiedicarea încălcării de către Statul Român a art. 1 din Protocolul 1.
Referitor la cheltuielile de executare, instanța reține că potrivit art. 669 alin. 2 NCPC cheltuielile ocazionate de efectuarea executării silite sunt în sarcina debitorului urmărit afară de cazul în care creditorul renunță la executare, situație în care vor fi suportate de acesta sau când legea prevede altfel. Cheltuielile de executare sunt enumerate la alineatul 3 al aceluiași articol, în categoria acestora fiind incluse următoarele: taxele de timbru necesare declanșării executării silite, onorariul executorului judecătoresc stabilit potrivit legii, onorariul avocatului în faza de executare silită, onorariul expertului, traducătorului și interpretului, cheltuielile efectuate cu ocazia publicității procedurii de executare silită și cu efectuarea altor acte de executare silită, cheltuielile de transport și alte cheltuieli prevăzute de lege sau necesare desfășurării executării silite.
Potrivit alineatului 4 al aceluiași articol sumele ce urmează a fi plătite se stabilesc de către executorul judecătoresc, prin încheiere, pe baza dovezilor prezentate de partea interesată, în condițiile legii. Aceste sume pot fi cenzurate de instanța de executare, pe calea contestației la executare,formulată de partea interesată și ținând seama de probele administrate de aceasta.
Prin Încheierea din data de 19.08.2014 s-au stabilit următoarele sume cu titlu de cheltuieli de executare: onorariu executor de 124 lei (TVA inclus) și cheltuieli necesare executării silite de 248 lei (TVA inclus), acestea fiind detaliate in cuprinsul incheierii (f. 71)
În privința onorariului executorului judecătoresc de_,46 lei instanța reține că raportat la suma totală ce se execută respectiv_ lei, în cauză sunt incidente prevederile art. 39 lit. a Legea nr. 188/2000 conform cărora pentru creanțele în valoare de până la 50.000 lei inclusiv, onorariul maxim este de 10% din suma reprezentând valoarea creanței ce face obiectul executării silite. Aplicând algoritmul de calcul prevăzut mai sus la speța de față, instanța reține că onorariul executorului de 100 lei se încadrează în limitele stabilite de lege.
Referitor la adăugarea TVA, instanța constată că potrivit art. 125 și următ. Cod fiscal taxa pe valoare adăugată este definită ca un impozit indirect, datorat la bugetul statului de către persoanele impozabile care desfășoară activități economice, constând în livrarea de bunuri, executarea unor lucrări sau prestarea unor servicii.
În conformitate cu prevederile art. 137 lit. a Cod fiscal, baza pentru calcularea TVA este constituită din tot ceea ce reprezintă contrapartida obținută de către furnizor ori prestator din partea cumpărătorului, beneficiarului sau unui terț, inclusiv subvențiile direct legate de prețul acestei operațiuni.
În speță, nu executorul judecătoresc este cel care trebuie să suporte TVA-ul ci creditorul, în calitate de beneficiar al serviciului prestat, suma respectivă urmând a fi recuperată de la debitor. Prin urmare, instanța constată că onorariul a fost calculat în mod legal de către executor, adăugarea TVA la onorariul maximal fiind făcută pentru ca executorul să poată încasa efectiv suma respectivă, acest mod de calcul fiind în concordanță cu regulile care reglementează TVA.
Față de aspectele expuse anterior, instanța reține că actele de executare întocmite în dosarul nr. 1593/2014 al S. D., Cosoreanu si Asociatii respectă prevederile legale iar prezenta contestație la executare este neîntemeiată, motiv pentru care instanța o va respinge.
Referitor la cererea de suspendare a executării silite, până la soluționarea contestației, instanța reține că, potrivit art. 718 alin.1 NCPC., „până la soluționarea contestației la executare sau a altei cereri privind executarea silită, la solicitarea părții interesate și numai pentru motive temeinice, instanța competentă poate suspenda executarea.” Față de faptul că la acest termen de judecată a fost soluționată contestația la executare, instanța va respinge ca rămasă fără obiect cererea de suspendare a executării silite.
Raportat la dispozițiile art. 453 alin.1 NCPC, potrivit cărora partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuielile de judecată și având în vedere principiul disponibilității care guvernează procesul civil, instanța urmează a lua act de faptul că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată de către intimati.
În temeiul art. 716 alin. 2 NCPC, instanța va oblige contestatoarea la plata către S. D., Cosoreanu și Asociații a sumei de 80,60 lei reprezentând contravaloare cheltuieli xerocopiere dosar de executare (f. 56).
P. ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge contestatia la executare formulata de contestatoarea A. P. ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI, C. R11795573, cu sediul în sector 1, București, . S., nr. 50 în contradictoriu cu intimatul C. I., cu domiciliul în Slatina, ., jud. O. și terțul poprit T. M. BUCURESTI, cu sediul în sector 4, București, Spl.Unirii, nr. 6-8, ca neîntemeiată.
Respinge cererea de suspendare a executării silite ca rămasă fără obiect.
Ia act că intimatii nu au solicitat cheltuieli de judecată.
Obligă contestatoarea la plata către S. D., Cosoreanu și Asociații a sumei de 80,60 lei reprezentând cheltuieli de xerocopiere a dosarului de executare nr. 1583/2014.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea sentinței, care se depune la Judecătoria Sectorului 3 București.
Pronunțată în ședință publică, azi, 03.03.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
A. M. DumbrăveanuElena A.
Red./Dact.: A.M.D./E.A./ 06.05.2015/ 6 ex.
Comunicări:
Grefier.
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 2954/2015. Judecătoria... | Anulare act. Sentința nr. 3000/2015. Judecătoria SECTORUL 3... → |
|---|
