Contestaţie la executare. Sentința nr. 1409/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI

Sentința nr. 1409/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 06-02-2015 în dosarul nr. 1409/2015

Dosar nr._

ROMANIA

JUDECATORIA SECTOR 3 BUCURESTI

SECTIA CIVILA

SENTINTA CIVILA NR. 1409

Sedinta publica din data de 06.02.2015

Instanța constituită din:

Președinte: A. M. I.

Grefier: A. C.

Pe rol judecarea cauzei civile formulată de contestatoarea P. G. in contradictoriu cu intimata N. L. IFN SA, având ca obiect contestatie la executare.

Dezbaterile pe fondul cauzei, au avut loc în ședința publică din 23.01.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință pronunțată la acea data, când instanta, având nevoie de timp pentru a delibera si pentru a da posibilitatea partilor sa depuna concluzii scrise, apoi la data de 06.02.2015, cand, in aceeași compunere, a hotărât următoarele:

INSTANTA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 07.03.2013 sub nr. _ , contestatoarea P. G. in contradictoriu cu intimata N. L. IFN SA a formulat contestatie la executare impotriva titlurilor executorii constând in contractele de leasing financiar nr._/16.06.2009;_/16.06.2009, modificat prin act adițional_.1/06.05.2010;_/16.06.2009;_/16.06.2009, modificat prin act aditional nr._.1/06.05.2010;_/25.07.2007, modificat prin act adițional nr._.1/06.05.2010;_/25.07.2007, modificat prin act adițional nr._.1/06.05.2010;_/06.10.2009;_/06.10.2009, modificat prin act aditional nr._.1/06.05.2010;_/14.01.2010, modificat prin act adițional nr._.1/06.05.2010;_/14.01.2010, modificat prin act adițional nr._.1/06.05.2010;_/14.01.2010, modificat prin act adițional nr._.1/06.05.2010;_/14.01.2010, modificat prin act adițional nr._.1/06.05.2010;_/14.01.2010, solicitand anularea incheierii din data de 21.04.2011, pronunțata de Judecătoria Sector 3 București in dosarul nr._, prin care a fost încuviințata executarea silita, anularea somatiei de plata emisa in data de 14.02.2013 si comunicata in data de 19.02.2013, a procesului - verbal de executare încheiat de executorul judecatoresc in data de 14.02.2013, precum si a oricărui act de executare intreprins in temeiul încheierii din data de 21.04.2011 si a titlurilor executorii mai sus - menționate, iar pe cale de exceptie a invocat perimarea executarii silite în temeiul art. 389 alin. 1 C. pr. civ.., având în vedere că executarea silita a fost încuviințata la cererea creditoarei in încheierea din data de 21.04.2011, pronunțata de Judecătoria Sector 3 Bucuresti in dosarul nr._, astfel cum rezulta chiar din cuprinsul procesului-verbal si a somației de plata incheiate la data de 14.02.2013, dupa aproximativ 2 ani.

In motivarea contestatiei, contestatoarea a arătat ca in speta contractele de leasing au fost încheiate intre creditoarea N. L. IFN si debitoarea . având calitatea de fidejusor. De asemenea, a mai aratat ca împotriva oricărei executări silite îndreptata impotriva debitoarei taxi Mondial SRL este indreptatita sa foloseasca toate apărările de fond pe care a si debitoarea le-ar putea formula.

Contestatoarea a mentionat ca titlurile executorii ce fac obiectul prezentei contestații constau in contracte de leasing, iar potrivit art.399 alin.3 C.Pr.Civ. in situația in care titlul executoriu nu este emis de instanța judecătoreasca, se pot face apărări de fond impotriva respectivelor titluri.

A sustinut faptul ca la data încuviințării executării silite de către Judecătoria sector 3, respectiv la data de 21.04.2011, contractele de leasing nu erau reziliate, or nu se poate începe o executare silita în baza contractelor de leasing decât daca acestea sunt reziliate.

Contestatoarea a arătat că potrivit art.379 alin 11 C.P.Civ. (in vigoare la data inceperii executării silite), "nicio urmărire asupra bunurilor mobile sau imobile nu poate avea loc decât pentru o creanța certa, lichida si exigibila." Or, in situația data, atat la data încuviințării silite, cat si la data emiterii somației de plata, creanța nu era certa si lichida.

A mai arătat ca au fost achitate de catre debitoare Contractele de leasing, iar rezilierea lor a intervenit in data de 27.12.2012 printr-o notificare a rezilierii. A aratat că la data de 27.12.2012 debitoarea . se afla in insolventa, împotriva acesteia fiind deschisa procedura generala a insolventei în data de 02.03.2012, cauza făcând obiectul dosarului nr._ ce se afla pe rolul Tribunalului București, Secția a VII - a Civila.

Totodată a învederat că in data de 04.12.2012 creditoarea a notificat rezilierea de drept a contractului de leasing financiar nr._/16.06.2009, invocând ca temei de drept art. 4.7.3 din contractul de leasing, temei de drept ce nu exista in titlul executoriu constând în contractul reziliat, iar în data de 21.12.2012 a notificat rezilierea celorlalte contracte de leasing, invocând motive ce țin de executarea contractului, in speța neachitarea unor obligații contractuale.

A aratat că potrivit art. 86, alin. 1 din Legea 85/2006 privind insolventa "Contractele în derulare se considera menținute la data deschiderii procedurii", ele putând fi desfiintate numai potrivit unei proceduri speciale si nu potrivit clauzelor contractuale, asa cum a procedat creditoarea, care a reziliat contractele de leasing invocand motive ce tin de executarea contractelor - fapt nepermis de lege, sub acest aspect solicitând ca instanta sa constate ca rezilierea contractelor de leasing este nelegala, întrucât a intervenit in perioada in care debitoarea se afla in procedura insolventei, pentru motive ce tin de executarea contractului si fara respectarea dispozițiilor Legii 85/2006, fapt ce nu poate fi remediat decât prin anularea incuviintarii executării silite, precum si a oricăror forme de executare silita incepute in temeiul titlurilor de executare constând in contractele de leasing, nelegal reziliate.

Totodata, a arătat ca al doilea motiv pentru care considera ca suma solicitata nu este certa si lichida consta in faptul ca in cuprinsul somației de plata nu este detaliat modul de calcul al sumei de 394.882,85 lei, pentru a putea determina si verifica calculele facute de executor, pentru a putea determina pe de o parte corectitudinea calculelor, iar pe de alta parte pentru a putea determina care este suma reprezentând debit si care este suma reprezentând penalități si daune interese si, mai ales, data la care acestea au luat naștere, întrucât debitoarea se afla in insolventa incepand cu data de 02.03.2012 in cauza ce face obiectul dosarului nr._ aflat pe rolul Tribunalului București.

De asemenea, a mai arătat că potrivit art. 41, alin. 1 din Legea 85/2006 privind insolventa ""Nici o dobânda, majorare sau penalitate de orice fel ori cheltuiala, numita generic accesorii, nu va putea fi adăugata creanțelor născute anterior datei deschiderii procedurii", iar creditoarea a procedat la calcularea de penalități de orice fel sau cheltuiala dupa data de 02.03.2012, prin calcularea de penalități.

Mai mult decat atat, a aratat ca, creditoarea a procedat la calcularea de penalități si cheltuieli contractuale sub titlu de accesorii si dupa data deschiderii procedurii insolventei, nu numai prin calcularea de penalități la sumele facturate, dar si prin calcularea unei penalități de 25% din valoarea de intrare a bunului pentru contractele de leasing nr._/2009_/2009,_/2009,_/2009, fapt ce nu este permis de lege.

Contestatoarea a sustinut că sunt abuzive clauzele contractuale prin care se percep penalități constând in cote procentuale zilnice la sumele facturate, cumulate cu penalități constând . de 25% din valoarea bunului, cu referire in special la clauza contractuala prin care este obligată la plata sumei constând in 25% din valoarea bunului cu titlu de "indemnizație de reziliere", că se urmărește o imbogatire fara just temei in dauna patrimoniului contestatoarei si ca prestațiile sunt foarte dezechilibrate, întrucât plăteste excesiv de mult fata de ceea ce a primit.

De asemenea, contestatoarea a solicitat ca din totalul sumelor datorate sa se procedeze la scăderea sumelor ce rezulta din valorificarea bunurilor ce au făcut obiectul contractelor de leasing, intrucat apreciaza ca este in prezenta unei imbogatiri fara just temei a creditoarei, cu un pronunțat caracter abuziv, in condițiile in care pe de o parte a primit plata ratelor de leasing, dar solicita si daune - interese constand in penalități si indemnizație de reziliere, dar nu face deducerea sumelor ce ar rezulta din valorificarea bunurilor.

Contestatoarea a precizat ca pe rolul Tribunalului București, Secția a VII - a Civila se afla dosarul nr._/3/2012, ce are ca obiect contestație la înscrierea in Tabelul preliminar al creanțelor împotriva debitoarei . -beneficiara a contractelor de leasing - a creanței N. L. IFN SA, constând in creanta izvorâta din contractele de leasing mai sus precizate, astfel ca pana la solutionarea definitiva a acestui dosar si clarificarea pe cale judecătoreasca a cuantumului creanțelor datorate de către debitoare, poate aprecia ca sumele nu sunt lămurite si ca nu au un cuantum cert si lichid.

Totodată, a aratat ca, creditoarea a refuzat emiterea autorizațiilor de reparatie a trei autoturisme, fapt ce a generat prejudicii debitoarei, întrucât aceasta are ca obiect de activitate transportul de persoane in regim de taxi, iar autoturismele a căror reparație nu s-a putut efectua si care nu au mai putut circula erau destinate transportului de persoane in regim de taxi, fapt ce i-a generat prejudicii constând in veniturile nerealizate in perioada respectiva.

În dovedire, a solicitat proba cu inscrisuri si expertiza.

În drept, au fost invocate disp. art. 389, 391, 399 – 404 C.pr.civ.

Cererea a fost legal timbrata cu taxa de timbru in cuantum de 194 lei si timbru judiciar de 5 lei (f. 220 din volumul I).

La data de 14.06.2013 intimata N. L. IFN SA a formulat intampinare (f. 161-164 din volumul II) solicitand respingerea acțiunii si a arătat ca pe rolul Judecătoriei Sector 3 București se afla înregistrat si dosarul_/301/2013 privind aceleași părți și având ca obiect contestație la executare.

În motivare, a arătat că între intimata N. L. IFN SA, in calitate de societate finantatoare si Taxi Mondial SRL, in calitate de utilizatoare, s-au incheiat o . contracte de leasing financiar, in baza cărora a cedat folosința unor autoturisme și că debitoarea P. G. a inteles sa-si asume obligațiile utilizatoarei in calitate de fidejusor, că fidejusorul a renunțat expres la beneficiul de diviziune si discutiune (art. 5, alin 2, Condiții Specifice, din contractele de leasing financiar). De asemenea, a mai aratat ca a reziliat contractele de leasing financiar deoarece societatea utilizatoare a incetat plățile timp de mai multe luni, acumulând datorii considerabile, suma scadenta conform clauzelor contractuale.

A menționat ca a transmis notificarea de reziliere a contractelor de leasing financiar, cu confirmare de primire și că potrivit dispozițiilor legale in materie (O.G.51/1997) dar si contractuale (art. 8, art 9, Condiții Generale) debitoarea s-a obligat ca in cazul rezilierii sa restituie bunurile contractuale si sa achite debitele restante.

Intimata a învederat instantei faptul ca, creanța are caracter cert, lichid si exigibil, ca aceasta izvorăște din contractele de leasing financiar semnate, acceptate si însușite de către contestatoare, că aceasta a semnat contractele de leasing atat in calitate de reprezentata a debitoarei principale Taxi Mondial cat si in nume personal, in calitate de Fidejusor.

Totodata, a invederat faptul ca rezilierea contractelor de leasing este legala si temeinica, că ulterior deschiderii procedurii insolventei împotriva debitoarei Taxi Mondial, prin declarația de creanța depusa la grefa Tribunalului București Secția a VII a Civila, in dosarul_, a solicitat administratorului judiciar in temeiul art. 20 lit. j coroborat cu art. 86 din legea 85/2006 sa isi exprime poziția cu privire la menținerea sau denunțarea contractelor de leasing financiar încheiate intre parti insa nu a primit răspuns la aceasta solicitare, iar în lipsa unui astfel de răspuns, administratorul judiciar/lichidatorul nu va mai putea cere executarea contractului, acesta fiind socotit denunțat (art 86 alin 1 teza 2 din Legea 85/2006). In plus, de la data deschiderii procedurii insolventei (_ ), contestatoarea avea obligația achitării facturilor curente, in contextul in care se bucura in continuare de folosința bunurilor contractuale și că desi a folosit bunurile si a realizat venituri de pe urma acestora, nici debitoarea principala si nici fidejusoarea P. G. nu au inteles sa-si onoreze obligațiile de plata.

A mentionat ca reclamanta contestatoare are calitatea de administrator special al societății in insolventa Taxi Mondial SRL si cunoștea activitatea societății si veniturile realizate din folosința bunurilor ei și că a refuzat plata facturilor curente, fapt ce a dus in mod justificat la rezilierea contractelor de leasing. In ceea ce privește rezilierea contractului de leasing financiar nr._, a arătat că acest contract a fost denunțat de către administratorul judiciar, acesta fiind motivul pentru care a notificat rezilierea de drept a acestui contract.

A precizat că suma pretinsa prin declarația de creanța reprezintă debitele născute pana la data deschiderii procedurii insolventei împotriva debitoarei Taxi Mondial și că, creanțele născute după data deschiderii procedurii, în perioada de observație, vor fi plătite conform documentelor din care rezultă, nefiind necesară înscrierea la masa credală (art 64 alin 6 din legea 85/2006). De asemenea, a arătat că, creanța pretinsa prin Somația emisa in data de_ reprezintă suma datorata de către intimata calculate pana la data rezilierii contractelor de leasing. Or, contractele de leasing precum și garanțiile personale, constituite în scopul garantării obligațiilor asumate prin contractul de leasing, constituie titluri executorii, (art. 8 OG 51/1997).

A învederat instanței că sunt nefondate afirmatiile contestatoarei cu privire la o eventuala imbogatire fara just temei, ca dezechilibrul invocat de către contestatoare este inexistent, fals, în realitate societatea Taxi Mondial, al cărei asociat si administrator este debitoarea P. G., a utilizat autoturismele proprietatea N. L. IFN SA in activitatea de taxi fara întrerupere, aceasta fiind folosite 24 h/zi - 7 zile/săptămâna, lucrandu-se in mai multe schimburi și că, cu toate ca s-au realizat venituri considerabile, contestatoarea nu a inteles sa-si achite obligațiile de plata.

În dovedire, a solicitat proba cu inscrisuri. A aratat ca se opune probei cu expertiza contabila, aceasta nefiind utila, concludenta si pertinenta, modul de calcul al creanței rezultând din inscrisurile depuse la dosarul cauzei.

La data de 24.05.2013, contestatoarea P. G. in contradictoriu cu intimata N. L. SA a formulat contestație la executare înregistrată sub nr. de dosar _/301/2013 prin care a solicitat anularea publicatiei de vanzare nr.42/26.04.2013 si a procesului verbal din 19.04.2013 efectuata de SCPEJ D. COSOREANU & ASOCIATII in dosarul nr. 42/2013.

În motivare, contestatoarea a aratat ca intre . si N. L. SA, au fost incheiate mai multe contracte de leasing, ca acest contract de leasing a fost garantat de contestatoare, in calitate de fidejusor. A mai arătat că în data de 02.03.2013 impotriva . a fost deschisa procedura insolventei. A precizat că potrivit art. 36 din Legea nr. 85/2006, toate executarile silite se suspenda pe perioada procedurii insolventei și că potrivit art. 41 din Legea 85/2006, pe perioada insolventei nu se mai calculeaza dobanzi si penalitati. Or, daca asupra debitorului principal nu mai pot continua executarile silite si nici nu se mai pot calcula accesorii (dobanzi, penalitati) aceasta situatie trebuie aplicata si garantului. Mai mult decat atat, a aratat ca din tabelul preliminar din dosarul nr._ al Tribunalului Bucuresti, care are ca obiect insolventa debitoarei . rezulta ca N. L. este inscrisa in masa credala a debitului principal cu suma de 88.441,27 lei iar suma de 21.635,34 lei a fost inscrisa provizoriu.

A mentionat ca, creanta pretinsa este neintemeiata intrucat suma pretinsa este de 4 ori mai mare, că sumele calculate de N. L. cuprind penalitati de intarziere nejustificate si calculate dupa deschiderea procedurii insolventei impotriva debitoarei, lucru interzis de art. 41 din Legea 85/2006, că de la momentul rezilierii unilaterale de catre N. L. si momentul ridicarii masinilor, societatea de leasing a continuat sa calculeze accesorii (dobanzi penalizatoare) la care a adaugat si un procent de 25% raportat la suma totala, perceputa ca o penalitate suplimentara fata de dobanzile penalizatoare deja perceputa.

De asemenea, a mentionat ca a formulat contestatie si impotriva altor acte de executare si impotriva titlului executoriu, care fac obiectul dosarului nr._ /2012, cu termen de judecata la data de 14.06.2013.

În dovedire, a solicitat proba cu inscrisuri, interogatoriu si expertiza contabila.

În drept, au fost invocate disp. art. 399 C.pr.civ.

Cererea a fost legal timbrata cu taxa de timbru in cuantum de 194 lei si timbru judiciar de 5 lei (f. 243 din dosarul_/301/2013).

La data de 21.06.2013 intimata N. L. IFN SA a formulat în cadrul dosarului_/301/2013 intampinare prin care a solicitat respingerea contestației ca neintemeiata și a arătat ca pe rolul Judecatoriei Sector 3 Bucuresti se afla inregistrat dosarul nr._, avand aceleași părți și obiect.

In motivare, s-a aratat ca intimata N. L. IFN SA, in calitate de societate finanțatoare si Taxi Mondial SRL, in calitate de utilizatoare, s-au încheiat o . contracte de leasing financiar, in baza cărora a cedat folosința unor autoturisme, că debitoarea P. G. a inteles sa-si asume obligațiile utilizatoarei in calitate de fidejusor, că fidejusorul a renunțat expres la beneficiul de diviziune si discutiune. (art 5 alin 2, Condiții Specifice, din contractele de leasing financiar).

A mentionat ca a reziliat contractele de leasing financiar deoarece societatea utilizatoare a incetat platile timp de mai multe luni acumulând datorii considerabile, suma scadenta conform clauzelor contractuale. Mai mult, a transmis notificarea de reziliere a contractelor de leasing financiar, cu confirmare de primire și că potrivit dispozițiilor legale in materie (O.G.51/1997) dar si contractuale (art. 8, art 9, Condiții Generale) debitoarea s-a obligat ca in căzul rezilierii sa restituie bunurile contractuale si achite debite restante.

De asemenea, a aratat ca, creanța are caracter cert, lichid si exigibil, izvorand din contractele de leasing financiar semnate, acceptate si însușite de către debitoarea P. G., că aceasta a semnat contractele de leasing, atat in calitate de reprezentata a debitoarei principale Taxi Mondial cat si in nume personal, in calitate de Fidejusor.

A arătat ca rezilierea contractelor de leasing este legala si temeinica, având în vedere că ulterior deschiderii procedurii insolventei împotriva debitoarei Taxi Mondial prin declarația de creanța depusa la grefa Tribunalului București Secția a VII Civila, in dosarul_, a solicitat administratorului judiciar in temeiul a 20 lit j coroborat cu art 86 din legea 85/2006 sa isi exprime poziția cu privire menținerea sau denunțarea contractelor de leasing financiar încheiate intre parti insa, nu a primit răspuns la aceasta solicitare, iar în lipsa unui astfel de răspuns administratorul judiciar/lichidatorul nu va mai putea cere executarea contractului acesta fiind socotit denunțat (art 86 alin 1 teza 2 din Legea 85/2006). In plus, de la data deschiderii procedurii insolventei (_ ), debitoarea avea obligația achitării facturilor curente, in contextul in care se bucura in continuare de folosința bunurilor contractuale și că desi a folosit bunurile si a realizat venituri de pe urma acestora, nici debitoarea principala si nici fidejusoarea P. G. nu au inteles sa-si onoreze obligațiile de plata.

A arătat că debitoarea P. G. are calitatea de administrator special al societății in insolventa Taxi Mondial SRL si cunoștea activitatea societății si veniturile realizate din folosința bunurilor și că a refuzat plata facturilor curente, fapt ce a dus in mod justificat la rezilierea contractelor de leasing. In ceea ce privește rezilierea contractului de leasing financiar nr._, acest contract a fost denunțat de către administratorul judiciar, acesta fiind motivul pentru care ea a notificat rezilierea de drept a acestui contract.

A învederat instanței că debitoarea P. Gergeta contesta caracterul cert al creanței, comparând suma cu care a solicitat înscrierea la masa credala in dosarul de insolventa cu suma cuprinsa in somația din data de_ transmisa de catre Societatea Civila Profesionala de Executori Judecătorești D., Cosoreanu & D.. A arătat că suma pretinsa prin declarația de creanța reprezintă debitele născute pana la data deschiderii procedurii insolventei împotriva debitoarei Taxi Mondial și că, creanțele născute după data deschiderii procedurii, în perioada de observație, vor fi plătite conform documentelor din care rezultă, nefiind necesară înscrierea la masa credala (art 64 alin 6 din legea 85/2006). De asemenea, a arătat că creanta pretinsa prin somatia emisa in data de_ reprezintă suma datorata de catre debitoarea P. G. calculate pana la data rezilierii contractelor de leasing.

A învederat instanței faptul ca, Tribunalului București, secția a VII a Civila, a soluționat contestatia la Tabelul creantelor formulata de catre P. G. in contractul cu N. L. IFN SA in sensul respingerii contestatiei ca neintemeiata, hotarare pronuntata in 19.04.2013, in dosarul_/3/2012. Totodata, a aratat ca afirmatiile debitoarei cu privire la o eventuala imbogatire fara just temei sunt nefondate, că dezechilibrul invocat de catre contestatoare este inexistent, fals și că în realitate, societatea Taxi Mondial, al carei asociat si administrator este debitoarea P. G., a utilizat autoturismele proprietatea N. L. IFN SA in activitatea de taxi, fara intrerupere, acestea fiind folosite 24 h/zi – 7 zile pe saptamana, lucrandu-se mai multe schimburi.

În dovedire, a solicitat proba cu inscrisuri. A aratat ca se opune probei cu expertiza contabila si interogatoriu, acestea nefiind utile, concludente si pertinente, întrucât modul de calcul al creantei rezulta din inscrisurile depuse la dosarul cauzei.

Prin incheierea din data de 27.09.2013 a fost admisa exceptia de conexitate invocata de contestatoare a dosarului nr._/301/2013 cu dosarul nr._ si a atasat dosarul nr._/301/2013 la dosarul nr._ .

La data de 24.01.2014, contestatoarea P. G. a formulat cerere completatoare in dosarul nr._ .

Cu privire la nulitatea clauzelor contractuale prevăzute la pct. 5.5. și 5.6. din condițiile generale a arătat că în Codul civil la art. 1247 se prevede că este nul contractul încheiat cu încălcarea unei dispoziții legale constituite pentru ocrotirea unui interes general. Contractele de leasing financiar nr._/25.07.2007, nr._/25.07.2007, nr._/16.06.2009, nr._/16.06.2009, nr._/16.06.2009, nr._/16.06.2009, nr._/16.06.2009, nr._/06.10.2009, nr._/06.10.2009, nr._/14.01.2010, nr._/14.01.2010, nr._/14.01.2010, nr._/14.01.2010, nr._/14.01.2010 conțin toate aceleași condiții generale, la pct. 5.5. fiind prevăzută clauza în conformitate cu care „dacă Utilizatorul nu indeplinește la scadență obligațiile de plată izvorâte din contract, Finanțatorul este îndreptățit să pretindă penalități de întârziere în cuantum de 0,35%/zi calendaristică asupra sumelor neîncasate, că utilizatorul renunță la beneficiul punerii în întârziere și este de acord să plătească penalități de la data la care sumele devin exigibile" și că această clauză contravine prevederilor Legii nr. 93/2009, O.G. nr. 13/2011, O.U.G. nr. 1)10, Legii nr. 130/2000, Legii nr. 193/2000.

A mai arătat că S.C. N. L. IFN S.A. este instituție financiară nebancară și își desfășoară activitatea în conformitate cu prevederile Legii nr. 93/2009 privind instituțiile financiare nebancare.

A mai arătat că art. 14 alin. (1) reglementează activitățile de creditare ce pot fi desfășurate de instituțiile financiare nebancare, între aceste activități regăsindu-se și aceea de leasing financiar și că potrivit art. 9 alin. (2) din lege, se consideră client al instituției financiare nebancare orice persoană cu care, în desfășurarea activităților prevăzute la art. 14, instituția financiară nebancară a dat o tranzacție și că utilizând termenul de „client", nu operează distincția între persoanele fizice și cele juridice, respectiv instituția financiară nebancară trebuie să asigure egalitate de tratament tuturor clientilor, respectiva normă implică aplicarea și pentru persoanele juridice a cerințelor legale, prevăzute de diferitele acte normative pentru persoanele fizice.

De asemenea, a mai arătat că penalitatile de întârziere prevăzute la art. 5.5. din condițiile generale de la cele 14 contracte reprezintă daune interese moratorii care reprezintă despăgubirile în bani pe care debitorul aflat în întârziere trebuie să le plătească creditorului pentru întârziere în executarea obligațiilor și ele pot fi evaluate anticipat. Daunele interese moratorii privesc deopotrivă obligațiile în natură și cele pecuniare, iar în ce privește obligațiile în natură, daunele pot fi convenite de părți, iar în caz contrar ele se vor stabili pe cale judiciară. In cazul obligațiilor pecuniare, daunele moratorii se stabilesc printr-un procent din suma datorată si poarta denumirea de dobândă.

S-a mai arătat că dobânda poate fi legală (oficială), când se stabilește de legiuitor, iar dobânda convențională este fie cea convenită de ambele părți contractante, fie cea stabilită de catre una din părțile contractante prin contractul de finanțare de adeziune, practicat în activitățile de creditare desfășurată de instituțiile financiare nebancare. Dobânda convențională nu poate depăși dobânda legală care reprezintă rata de referință a dobânzii BNR. A arătat că O.G. nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești și pentru reglementarea unor măsuri financiar fiscale din domeniul bancar prevede la art. 1 alin. 1 dreptul părților să stabilească, în convenție, rata dobânzii atât pentru restituirea unui împrumut al unei sume de bani, cât și pentru întârzierea la plata unei obligații bănești.

A precizat că dobânda datorată de debitorul obligației bănești pentru neîndeplinirea obligației respective la scadență este denumită dobândă penalizatoare, că rata dobânzii legale remuneratorii se stabilește la nivelul ratei dobânzii de referință a BNR, care este rata dobânzii de politică monetară stabilită prin hotărâre a consiliului de administrație al BNR, că rata dobânzii legale penalizatoare se stabilește la nivelul ratei dobânzii de referință plus 4 puncte procentuale, că dobânda trebuie să fie stabilită prin act scris, în lipsa acestuia se datorează numai dobânda legală.

De asemenea, a arătat că dobânda se va calcula numai asupra cuantumului sumei împrumutate, că dobânzile se pot capitaliza și pot produce dobânzi în temeiul unei convenții speciale încheiate în acest sens, după scadența lor, dar numai pentru dobânzi datorate pe cel puțin 1 an.

A mai arătat că evaluarea legală a daunelor interese privește doar obligațiile ce au ca obiect prestația de a da o sumă de bani și că evaluarea legală a daunelor interese moratorii are câteva trăsături specifice:

a) creditorul poate pretinde ca echivalent al prejudiciului suferit prin întârziere doar dobânda, deoarece aceste daune interese se cuvin fără ca creditorul să fie ținut a justifica vreo lege;

b) daunele interese moratorii sunt evaluate de lege, dobânda legală este stabilită într-un procent fix fata de capital care este și procentul maxim al dobânzii aplicabil pe tot timpul cât legea care l-a prevăzut se află în vigoare, acest proces se numește și rata dobânzii legale și nu poate fi depășit nici pe cale convențională;

c) dobânda se calculează numai asupra sumei datorate și nu poate fi percepută anticipat;

d) dobânda la dobândă, sau anatocismul, este interzisă prin dispozițiile art. 1089 alin. (2) C. civil;

e) prin excepție, dobânda la dobândă este admisibilă dacă se datorează pe cel puțin 1 an împlinit, dobânzile să fi ajuns la scadență, iar creditorul reînnoiește convenția de anatocism după fiecare scadență.

A precizat că la momentul încheierii celor 14 contracte de credit, erau în vigoare dispozițiile Legii nr. 289/2004 privind regimul juridic al contractelor de credit pentru consum destinate consumatorilor persoane fizice, act normativ abrogat prin O.U.G. nr. 50/2010, că Anexa nr. 1 a Legii cuprindea clauze minimale obligatorii ale contractelor de credit, în funcție de obiectul fiecăruia, la pct. 1 aflându-se contractele de credit având ca obiect finanțarea furnizării de bunuri sau, servicii, contracte în categoria cărora intră și leasingul financiar, că O.U.G. nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, în faza inițială se aplica și contractelor de leasing financiar aflate în curs de executare, prevedere exclusă prin modificările aduse de Legea nr. 288/2010 de aprobare a O.U.G. nr. 50/2010.

A învederat instanței că, cele 14 contracte de leasing financiar împreună cu condițiile generale sunt întocmite și conțin prevederi comune cu contractele de credit încheiate cu consumatorii persoane fizice, singura diferență ce apare este la sancționarea întârzierii la plată a obligațiilor debitorului, cele 14 contracte de leasing financiar având prevăzută o penalitate de întârziere de 0,35%/zi aplicabilă la rata de leasing, în timp ce în celelalte contracte de credit dobânda penalizatoare se aplică doar la rata de capital, că în condițiile generale la art. 5.5. Finanțatorul a prevăzut o penalitate de întârziere de 0,35% pe zi calendaristică pentru întârziere la plata ratelor de leasing și a altor obligații ce trebuiau achitate de către utilizatori și că penalitățile de întârziere de 0,35%/zi corespund unei dobânzi anuale de 127,75%.

A menționat ca penalitatea de întârziere prevăzută în condițiile generale, stabilită convențional și unilateral de către Finanțator, depășește cu mult dobânda legală, ea constituie „cămătărie", fiind contrară ordinii publice și bunelor moravuri, că rata de leasing are două componente: capital și dobândă și că penalitățile de întârziere au fost aplicate la ratele de leasing în integritatea lor, respectiv s-a calculat și pretins dobândă la dobândă, ceea ce constituie anatocism, interzis de Codul civil român.

A solicitat ca instanta sa constate că, clauza privind penalitățile de întârziere, prevăzută la art. 5.5. din condițiile generale ale tuturor celor 14 contracte de leasing financiar, contravine ordinii publice și bunelor moravuri și, pe cale de consecință să se declare nulitatea ei.

Cu privire la nulitatea clauzei privind taxa pentru somații a arătat că, Codul civil la art. 1247 prevede că este nul contractul încheiat cu încălcarea unei dispoziții legale instituite pentru ocrotirea unui interes general, că contractele de leasing financiar nr._/25.07.2007, nr._/25.07.2007, nr._/16.06.2009, nr._/16.06.2009, nr._/16.06.2009, nr._/16.06.2009, nr._/16.06.2009, nr._/06.10.2009, nr._/06.10.2009, nr._/14.01.2010, nr._/14.01.2010, nr._/14.01.2010, nr._/14.01.2010, nr._/14.01.2010 conțin toate aceleași condiții generale la pct. 5.6. fiind prevăzută clauza în conformitate cu care „dacă Finanțatorul somează Utilizatorul în vederea achitării sumelor restante, Utilizatorul este obligat să achite finanțatorului costurile acestei acțiuni în cuantum de 20 euro și că obligația de a plăti această sumă devine scadentă din momentul primirii somației". Această clauză contravine prevederilor Legii nr. 93/2009, Legii nr. 130/2000, Legii nr. i/2000, Legii nr. 363/2007, Legii nr. 289/2004.

A solicitat ca instanța sa constate că, clauza privind dreptul de a transmite somatii, prevăzută la art. 5.6. din condițiile generale ale tuturor celor 14 contracte de leasing financiar, contravine ordinii publice și, pe cale de consecință să fie declarata nulitatea ei.

Privitor la lipsa calității de creditor a S.C. N. L. IFN S.A, a aratat ca, Contractele de leasing financiar nr._/25.07.2007, nr._/25.07.2007, nr._/16.06.2009,_/16.06.2009, nr._/16.06.2009, nr._/16.06.2009, nr._/16.06.2009, nr._/06.10.2009, nr._/06.10.2009, nr._/14.01.2010, nr._/14.01.2010, nr._/ 14.01.2010, nr._/14.01.2010, nr._/14.01.2010 sunt contracte standardizate conținând „condiții specifice", că la pct. 6.2. se prevede că „Utilizatorul este notificat prin prezenta în conformitate cu contractul de cesiune de creanță încheiat între Finanțator și Banca Românească - Sucursala Union, că toate drepturile, titlurile și beneficiile prezente și viitoare, în legătură cu prezentul contract au fost cesionate către Banca Românească - Sucursala Union, că toate plățile în temeiul contractului de leasing se vor efectua în contul indicat în antet, până în momentul primirii unei notificări ulterioare din partea Băncii, astfel că în toate cele 14 contracte de leasing financiar - titluri executorii, S.C. N. L. IFN S.A. are doar calitatea de Finanțator, în baza căreia asigură derularea contractelor de leasing financiar, calitatea de Creditor pentru debitele născute din executarea contractelor revenind exclusiv Băncii Românești.

A precizat că în conformitate cu prevederea de la pct. 6.2. din condițiile specifice, doar Banca Românească putea cere executarea silită a Fidejusorului P. G. în baza titlurilor executorii reprezentate de cele 14 contracte de leasing financiar.

Cu privire la perimarea de drept și desființarea executării, a aratat ca executarea silită a creditelor în baza contractelor bancare are loc în baza titlului executoriu reprezentat de contractul bancar, titlu ce trebuie denunțat, respectiv reziliat pentru a se începe executarea. Contravine procedurii executării silite având la bază titlul executoriu reprezentat de contracte bancare, contractul de leasing financiar făcând parte din această categorie, pe de o parte începerea executării silite asupra unor creanțe datorate în condițiile în care contractele de leasing financiar nu sunt reziliate și, pe de altă parte, continuarea derulării respectivelor contracte în executarea cărora „creditorul operează plățile efectuate de debitor, stingându-le în ordinea vechimii lor".

A precizat că astfel cum rezultă din documentele dosarului de executare silită nr. 42/2013, comunicate contestatoarei, S.C.P.E.J. D., C. & D. a fost învestită cu continuarea executării silite începută de intimata creditoare S. N. L. IFN S.A. prin proprii executorii, că această situație de fapt rezultă în mod expres din încuviințarea executării silite pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București în dosarul nr._ prin încheierea din data de 21.04.2011.

A mai arătat că art. 389 C. proc. civ. sancționează cu perimarea de drept a executării silite situația creditorului care lasa să treacă peste 6 luni de la începerea executării silite fară să fi urmat alte acte de urmărire, cu consecința desființării acesteia. In speță, începerea executării silite a avut loc prin înregistrarea de S.C. N. L. IFN S.A a cererii de executare silită și formarea dosarului de executare silită la executorul IFN propriu.

A mai mentionat că în anul 2013, după rezilierea la 04.12.2012 și la 21.12.2012 a celor 14 contracte de leasing financiar, S.C. N. L. IFN S.A. a sesizat S.C.P.E.J. D., C. & D. cu reluarea executării silite începută în dosarul executorului propriu, fiind format dosarul de executare nr. 42/2013, și a transmis către P. G. Somația și Procesul verbal din 14.02.2013. Or, in cazul in speta, intre deschiderea dosarului de executare propriu in anul 2010 si reluarea executarii prin intermediul S.C.P.E.J. D., Cosoreanu & D. nr.42/2013 au trecut mai mult de 6 luni, lasare in nelucrare sanctionata de art.389 C.pr.civ., cu perimarea de drept a executarii silite cu consecinta desfiintarii ei.

La data de 05.03.2014 intimata a depus intampinare la cererea completatoare prin care a aratat ca cererea completatoare depusa de catre contestatoare la data de 24.01.2014 incalca prevederile art. 132 Cod procedura civila, aceasta fiind inadmisibila. Totodata, intimata a invocat inadmisibilitatea cererii completatoare avand in vedere ca eventuala existenta a unor clauze abuzive nu se constata pe calea contestatiei la executare, iar contestatoarea nu are calitatea de consumator. A mai aratat ca in mod gresit se sustine ca Banca Romaneasca SA ar avea calitatea de creditoare, interpretandu-se gresit prevederile art. 6.2 din contractele de leasing incheiate intre parti.

La termenul din 11.07.2013 instanta a calificat exceptia perimarii si exceptia lipsei de interes a executarii silite invocate de catre contestatoare ca fiind aparari pe fondul cauzei, a incuviintat pentru contestatoare proba cu inscrisuri si proba cu expertiza in specialitatea contabilitate, iar pentru intimata proba cu inscrisuri.

La termenul din 25.10.2013 instanta a respins ca neintemeiata exceptia conexitatii dosarelor nr._/301/2013 si nr._/301/2013 cu dosarul nr._ invocata de catre contestatoare si a admis exceptia tardivitatii formularii contestatiei la executare formulate impotriva publicatiei de vanzare si procesului verbal din 19.04.2013 invocata din oficiu.

La termenul din 07.03.2014 instanta a calificat exceptia inadmisibilitatii cererii completatoare invocata de intimata prin intampinare ca fiind exceptia tardivitatii depunerii cererii completatoare si a admis exceptia tardivitatii depunerii cererii completatoare invocata de intimata.

La termenul din 25.04.2014 instanta a incuviintat pentru intimata proba cu contraexpertiza tehnica in specialitatea contabilitate.

La data de 05.12.2013 s-a depus raportul de expertiza in specialitatea contabilitate efectuat in cauza de doamna expert Zlataru Constanta L. (f. 204-237 din volumul II) la care intimata a formulat obiectiuni care au fost incuviintate de instanta, raspunsul la obiectiunii fiind depus la data de 06.03.2014 (f. 295-301 din volumul II)

La data de 18.11.2014 s-a depus raportul de expertiza in specialitatea contabilitate efectuat in cauza de doamna expert A. C. (f. 104-142 din volumul III) la care partile nu au formulat obiectiuni.

La data de 30.01.2015 intimata a depus concluzii scrise.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:

In fapt, între intimata N. L. IFN SA., în calitate de finanțator, S.C. TAXI MONDIAL S.R.L., în calitate de utilizator, și contestatoarea P. G., în calitate de fidejusor, s-au încheiat contractele de leasing financiar nr._/16.06.2009, nr._/16.06.2009, nr._/16.06.2009, modificat prin act adițional_.1/06.05.2010, nr._/16.06.2009, nr._/16.06.2009, modificat prin act aditional nr._.1/06.05.2010,_/25.07.2007, modificat prin act adițional nr._.1/06.05.2010, nr._/25.07.2007, modificat prin act adițional nr._.1/06.05.2010, nr._/06.10.2009, nr._/06.10.2009, modificat prin act aditional nr._.1/06.05.2010, nr._/14.01.2010, modificat prin act adițional nr._.1/06.05.2010, nr._/14.01.2010, modificat prin act adițional nr._.1/06.05.2010, nr._/14.01.2010, modificat prin act adițional nr._.1/06.05.2010, nr._/14.01.2010, modificat prin act adițional nr._.1/06.05.2010, nr._/14.01.2010 (f. 171-214 din volumul I) in baza cărora finanțatorul a cedat folosința unor autoturisme in favoarea utilizatorului in schimbul platii periodice a ratei de leasing in conformitate cu prevederile contractuale.

Prin art. 5 alin. 2 din contractele mentionate mai sus, contestatoarea a inteles sa-si asume obligațiile utilizatoarei in calitate de fidejusor, renunțand expres la beneficiul de diviziune si discutiune.

Impotriva utilizatorului S.C. TAXI MONDIAL S.R.L a fost deschisa procedura insolventei prin incheierea din data de 02.03.2012 pronuntata de Tribunalul Bucuresti-Sectia a VII-a Civila in dosarul nr._ (f. 224, 225 din volumul I).

Intimata prin adresa nr. 3109/03.05.2012 (comunicata prin email la data de 07.06.2012) i-a solicitat utilizatorului S.C. TAXI MONDIAL S.R.L. prin administrator judiciar ( f. 66-69 din volumul III), sa isi exprime pozitia cu privire la mentinerea sau denuntarea contractelor de leasing financiar incheiate intre parti in conformitate cu art. 20 lit. j si art. 86 din Legea nr. 85/2006, avand in vedere ca aceasta nu si-a mai achitat obligatiile de plata mai mult de 90 de zile.

Prin adresa nr. 8314/04.12.2012, intimata a notificat utilizatorului S.C. TAXI MONDIAL S.R.L. prin administrator judiciar DOUBLE INSOLVENCY SPRL (adresa care a fost primita la data de 11.12.2012- f. 60 din volumul III), rezilierea contractului de leasing financiar nr._/16.06.2009, ca urmare a nerespectarii prevederilor art. 7.1 din contractul mentionat, respectiv „Neplata de catre Utilizator a unei rate de leasing sau a unei prime de asigurare timp de 2 luni consecutive. Rezilierea intra in vigoare imediat, fara a mai fi necesara punerea in intarziere si fara orice alta formalitate prealabila”, la data rezilierii utilizatorul figurând cu un debit restant în cuantum de_,39 lei (f. 136 si 137 din volumul I).

De asemenea, prin adresa nr._/21.12.2012 (adresa care a fost primita la data de 03.01.2013- f. 63 din volumul III), intimata a notificat utilizatorului S.C. TAXI MONDIAL S.R.L., prin administrator judiciar DOUBLE INSOLVENCY SPRL, rezilierea contractelor de leasing financiar nr._/16.06.2009, nr._/16.06.2009, nr._/16.06.2009, nr._/16.06.2009, nr._/06.10.2009, nr._/06.10.2009, nr._/14.01.2010, nr._/14.01.2010, nr._/14.01.2010, nr._/14.01.2010 si nr._/14.01.2010, ca urmare a nerespectarii prevederilor art. 7.1 alin. 1 din contractele mentionate, respectiv „Neplata de catre Utilizator a unei rate de leasing sau a unei prime de asigurare timp de 2 luni consecutive. Rezilierea intra in vigoare imediat, fara a mai fi necesara punerea in intarziere si fara orice alta formalitate prealabila” la data rezilierii utilizatorul figurând cu un debit restant în cuantum de_,62 lei (f. 116 si 117 din volumul I).

Inițial, împotriva contestatoarei P. G. si utilizatorului S.C. TAXI MONDIAL S.R.L. a fost începută executarea silită in temeiul titlurilor executorii reprezentate de contractele de leasing financiar nr._/16.06.2009, nr._/16.06.2009, modificat prin act adițional_.1/06.05.2010, nr._/16.06.2009, nr._/16.06.2009, modificat prin act aditional nr._.1/06.05.2010,_/25.07.2007, modificat prin act adițional nr._.1/06.05.2010, nr._/25.07.2007, modificat prin act adițional nr._.1/06.05.2010, nr._/06.10.2009, nr._/06.10.2009, modificat prin act aditional nr._.1/06.05.2010, nr._/14.01.2010, modificat prin act adițional nr._.1/06.05.2010, nr._/14.01.2010, modificat prin act adițional nr._.1/06.05.2010, nr._/14.01.2010, modificat prin act adițional nr._.1/06.05.2010, nr._/14.01.2010, modificat prin act adițional nr._.1/06.05.2010 si nr._/14.01.2010 in cadrul dosarului de executare nr. 1151/2010 de către executorul bancar T. S. M., executor din cadrul Copului executorilor bancari ai . SA, față de cererea de executare silită formulată de către intimată, încuviințarea executării silite a acestor titluri executorii realizandu-se prin Încheierile pronunțate de Judecătoriile Sectoarelor 1 (17.03.2011), 2 (24.03.2011) și 3 (21.04.2011) – f. 103-105 din volumul 1.

In raport de inscrisurile depuse la dosar, se constată că in dosarul de executare gestionat de executorul bancar nu au fost efectuate acte de executare.

Ulterior, la data de 18.01.2013 a fost formulată de către intimata, cerere de continuare a executării silite a titlurilor executorii reprezentate de contractele de leasing financiar nr._/16.06.2009, nr._/16.06.2009, nr._/16.06.2009, modificat prin act adițional_.1/06.05.2010, nr._/16.06.2009, nr._/16.06.2009, modificat prin act aditional nr._.1/06.05.2010,_/25.07.2007, modificat prin act adițional nr._.1/06.05.2010, nr._/25.07.2007, modificat prin act adițional nr._.1/06.05.2010, nr._/06.10.2009, nr._/06.10.2009, modificat prin act aditional nr._.1/06.05.2010, nr._/14.01.2010, modificat prin act adițional nr._.1/06.05.2010, nr._/14.01.2010, modificat prin act adițional nr._.1/06.05.2010, nr._/14.01.2010, modificat prin act adițional nr._.1/06.05.2010, nr._/14.01.2010, modificat prin act adițional nr._.1/06.05.2010, nr._/14.01.2010 in vederea recuperarii unei creante in cuantum de _,01 lei compusa din suma de_,14 lei reprezentand obligatii de plata restante la data rezilierii contractelor de leasing si suma de_,87 lei reprezentand daune interese in cuantum de 25% din valoarea de intrare a bunurilor si in vederea recuperarii bunurilor mobile ce au format obiectul contractelor de leasing mentionate mai sus, cerere ce a fost adresată SCPEJA D., Cosoreanu & D., fiind format dosarul de executare nr. 42/2013 (f. 215 si 216 din volumul I).

Prin încheierea din camera de consiliu din data de 04.02.2013, Judecătoria Sectorului 3 a încuviințat executarea silită a titlului executoriu reprezentat de contractul de leasing financiar nr._/16.06.2009 împotriva contestatoarei P. G. si utilizatorului S.C. TAXI MONDIAL S.R.L (f. 89 din volumul I).

În cadrul dosarului nr. 42/2013 executorul judecatoresc a emis la data de 31.01.2013 procesul verbal privind predarea de catre S.C. TAXI MONDIAL S.R.L a doua autovehicule (f. 86 din volumul I), la data de 04.02.2013 procesul verbal privind predarea de catre S.C. TAXI MONDIAL S.R.L a unui autovehicul (f. 84 din volumul I), la data de 14.02.2013 procesul verbal prin care s-a luat act de cererea formulata de catre intimata la data de 13.02.2013 (f. 79 din volumul I) potrivit careia solicita demararea procedurii executarii silite pentru suma de _,85 lei (in temeiul titlurilor executorii reprezentate de contractele de leasing financiar nr._/16.06.2009, nr._/16.06.2009, modificat prin act adițional_.1/06.05.2010, nr._/16.06.2009, nr._/16.06.2009, modificat prin act aditional nr._.1/06.05.2010,_/25.07.2007, modificat prin act adițional nr._.1/06.05.2010, nr._/25.07.2007, modificat prin act adițional nr._.1/06.05.2010, nr._/06.10.2009, nr._/06.10.2009, modificat prin act aditional nr._.1/06.05.2010, nr._/14.01.2010, modificat prin act adițional nr._.1/06.05.2010, nr._/14.01.2010, modificat prin act adițional nr._.1/06.05.2010, nr._/14.01.2010, modificat prin act adițional nr._.1/06.05.2010, nr._/14.01.2010, modificat prin act adițional nr._.1/06.05.2010, nr._/14.01.2010) si a stabilit cheltuieli de executare in cuantum de 1240 lei si onorariu executor judecatoresc in cuantum de_,55 lei, in total suma ramasa de recuperat fiind de_,4 lei (f. 78 din volumul I).

Totodata in cadrul dosarului de executare nr. 42/2013 s-au mai emis procesul verbal de situatie imobiliara din 14.02.2013 (f. 77 din volumul I), somatia imobiliara din 14.02.2013 in vederea recuperarii unei creante in cuantum de_,4 lei (f. 76 din volumul I), procesul verbal din 14.03.2013 prin care s-a constatat predarea de catre S.C. TAXI MONDIAL S.R.L a 12 autovehicule (f. 62 din volumul I), procesul verbal din 02.04.2013 prin care s-au stabilit cheltuieli de executare suplimentare (f. 55 din volumul I), somatia de plata din 02.04.2013 privind creanta in cuantum de_,45 lei (f. 54 din volumul I), procesul verbal din 19.04.2013 prin care s-au stabilit cheltuieli de executare suplimentare (f. 27 din volumul I), publicatia de vanzare nr. 42 /26.04.2013 (f. 40 si 41 din dosarul nr._/301/2013) si publicatia de vanzare nr. 42 /29.05.2013 (f. 26 si 27 din dosarul nr._/301/2013).

In drept, potrivit art. 399 alin. 1 Cod procedura civila, împotriva executării silite, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare. Pe de altă parte, art. 399 alin. 3 Cod procedura civila, prevede că, în cazul în care executarea silită se face în temeiul unui titlu executoriu care nu este emis de o instanță judecătorească, se pot invoca în contestația la executare apărări de fond împotriva titlului executoriu, dacă legea nu prevede în acest scop o altă cale de atac.

Potrivit art. 8 din O.G. nr. 51/1997 privind operațiunile de leasing și societățile de leasing, contractele de leasing, precum și garanțiile reale și personale, constituite în scopul garantării obligațiilor asumate prin contractul de leasing, constituie titluri executorii.

În cauza de față, instanța constată că se solicită de către contestatoare anularea formelor de executare silită, fiind invocate urmatoarele motive:

  1. Executarea silita este perimata avand in vedere ca intre deschiderea dosarului de executare la executorul IFN propriu in anul 2010 si reluarea executarii prin intermediul S.C.P.E.J. D., Cosoreanu & D. nr. 42/2013 au trecut mai mult de 6 luni, lasare in nelucrare sanctionata de art.389 C.pr.civ., cu perimarea de drept a executarii silite cu consecinta desfiintarii ei.
  2. La data pronuntarii incheierii prin care s-a incuviintat executarea silita contractele de leasing nu erau reziliate, or nu se poate incepe o executare silita in baza contractelor de leasing decat daca acestea sunt reziliate.
  3. Rezilierea contractelor de leasing este nelegala intrucat a intervenit in perioada in care debitoare . se afla in insolventa, iar temeiul de drept indicat in notificarea de reziliere a contractului nr._/16.06.2009 nu exista in cuprinsul acestui contract.
  4. In cuprinsul somatiei nu este detaliat modul de calcul al sumei de_,85 lei pentru a putea determina calculul facut de executor.
  5. S-au calculat penalitati si cheltuieli contractuale cu titlu de accesorii si dupa data deschiderii procedurii insolventei contrar disp. art. 41 alin. 1 din Legea nr. 86/2006;
  6. clauzele contractuale prin care se percep penalități constând in cote procentuale zilnice la sumele facturate, cumulate cu penalități constând . de 25% din valoarea bunului sunt abuzive.
  7. Nu s-a scazut din totalul sumelor datorate sumele ce rezulta din valorificarea bunurilor ce au făcut obiectul contractelor de leasing.
  8. creanta izvorâta din contractele de leasing mai sus precizate nu au un cuantum cert si lichid avand in vedere ca pe rolul Tribunalului București, Secția a VII - a Civila se afla dosarul nr._/3/2012, ce are ca obiect contestație la înscrierea in Tabelul preliminar al creanțelor împotriva debitoarei . -beneficiara a contractelor de leasing - a creanței N. L. IFN SA.
  9. Executarea silita este lipsita de interes avand in vedere ca din suma rezultata din valorificarea bunului imobil executat silit se va indestula cu prioritate ..

În ce privește critica formulată de către contestatoare legată de faptul că datorită neefectuării vreunui act de executare silită in perioada cuprinsa intre data cererii de executare silita la executorul bancar si data depunerii cererii de continuare a executarii silite la S.C.P.E.J. D., Cosoreanu & D. nr. 42/2013 ar fi intervenit perimarea executării silite, se rețin următoarele:

Potrivit disp. art. 389 alin.1 Cod procedura civila „Daca creditorul a lasat sa treaca 6 luni de la data indeplinirii oricarui act de executare, fara sa fi urmat alte acte de urmarire, executarea se perima de drept si orice parte interesata poate cere desfiintarea ei.”

Instanța va reține că din analiza textului de mai sus rezultă că, pentru a putea fi incidentă instituția perimării, trebuie să existe cel puțin un act de executare, iar in raport de data acestuia urmează a se calcula termenul perimării.

In cauză nu se va reține incidența disp. art. 389 Cod procedura civila, din moment ce in dosarul de executare nr. 1151/2010 al executorului bancar T. S. M., executor din cadrul Copului executorilor bancari ai . SA, nu au fost emise acte de executare silită.

Față de cele reținute mai sus, si in raport de actele din dosarul de executare se va reține că deși in perioada 2010 (data formarii dosarului de executare la executorul bancar) pana in data de 18.01.2013 (data formarii dosarului de executare la S.C.P.E.J. D., Cosoreanu & D.) nu a fost efectuat nici un act de executare, executarea silită nu s-a perimat, termenul de 6 luni neputând curge in lipsa unui act de executare ( primul act de executare fiind procesul verbal din 31.01.2013 privind predarea de catre S.C. TAXI MONDIAL S.R.L a doua autovehicule (f. 86 din volumul I).

Astfel, se reține că termenul de perimare se calculează de la data îndeplinirii ,,oricărui act de executare” și nu de la data la care creditorul a solicitat începerea executării sau de la data la care s-a încuviințat executarea silită. Actele de executare sunt acele acte efectuate de executorul judecătoresc pentru aducerea la îndeplinire a titlului executoriu la solicitarea creditorului (somații, adrese de înființare a popririi etc.), și nu cererea de executare formulată de creditor și nici încheierea de încuviințare a executării silite emisă de instanță. În plus, până la data la care s-a obținut încuviințarea executării silite –21.04.2011 (f. 103 din volumul 1), executorul nu putea efectua în mod legal nici un act de executare. După obținerea încuviințării executării silite, executorul a procedat în mod legal la emiterea primului act de executare, respectiv procesul verbal din 31.01.2013 privind predarea de catre S.C. TAXI MONDIAL S.R.L a doua autovehicule, astfel că de la această dată ar începe să curgă eventualul termen de perimare a executării silite.

În concluzie, instanța reține că motivul de contestație privind perimarea executării silite este neîntemeiat.

În ceea ce privește cea de-a doua critica formulată de către contestatoare legată de faptul că la data pronuntarii incheierii din 21.04.2011 prin care s-a incuviintat executarea silita de catre Judecatoria Sectorului 3 a contractelor de leasing mentionate mai sus, acestea nu erau reziliate, astfel ca nu se poate incepe o executare silita in baza contractelor de leasing decat daca acestea sunt reziliate, instanta o apreciaza ca fiind neintemeiata.

Potrivit art. 372 din Codul de procedura civila executarea silita se va efectua numai in temeiul unei hotarari judecatoresti ori a altui inscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu, iar potrivit art. 8 din O.G. nr. 51/1997 privind operațiunile de leasing și societățile de leasing, contractele de leasing, precum și garanțiile reale și personale, constituite în scopul garantării obligațiilor asumate prin contractul de leasing, constituie titluri executorii.

Astfel, conform art. 8 din O.G. nr. 51/1997contractul de leasing constituie titlu executoriu indiferent daca acesta a fost reziliat sau nu, putand fi pus in executare si in situatia in care se solicita doar recuperarea creantei cu titlu de rate de leasing scadente si neachitate de debitor.

Contravaloarea clauzelor penale datorate in situatia rezilierii contractelor de leasing din culpa debitorului sunt scadente la data rezilierii acestor contracte, insa dreptul de a solicita rezilierea contractului de leasing apartine in exclusivitate creditorului, acesta putandu-l sau nu exercita in functie de propria vointa.

In conditiile in care contractul de leasing este un contract cu executare succesiva, ar fi formalist din partea instantei sa solicite existenta a unor multitudini de incheieri de incuviintare a executarii silite a acestor contracte de leasing in functie de scadenta fiecarei rate de leasing si in final la data rezilierii contractului de leasing. Astfel, in conditiile in care in cuprinsul contractului de leasing exista clauze contractuale agreate de debitor prin care se indica cuantumul ratei de leasing lunare, cuantumul penalitatilor de intarziere, precum si valoarea clauzei penale in situatia in care contractul este reziliat inainte de ajungere la termen din culpa debitorului, instanta apreciaza ca este suficienta pronuntarea unei singure incheieri de incuviintare a executarii silite prin care se verifica caracterul formal al titlului executoriu, nefiind necesar a se pronunta cate o incheiere de incuviintare a executarii silite pentru fiecare creanta devenita scadenta ulterior pronuntarii primei incheieri prin care s-a incuviintat executarea silita.

În ceea ce privește cea de-a treia critica formulată de către contestatoare legată de faptul că executarea silita demarata impotriva sa este nula deoarece rezilierea contractelor de leasing este nelegala intrucat a intervenit in perioada in care debitoare . se afla in insolventa, iar temeiul de drept indicat in notificarea de reziliere a contractului nr._/16.06.2009 nu exista in cuprinsul acestui contract, instanta o apreciaza ca fiind neintemeiata.

Conform art. 20 lit. j din Legea nr. 85/2006 „Principalele atribuții ale administratorului judiciar, în cadrul prezentei legi, sunt: menținerea sau denuntarea unor contracte incheiate de debitor”, iar potrivit art. 86 din același act normativ „(1) Contractele în derulare se consideră menținute la data deschiderii procedurii. Orice clauze contractuale de desființare a contractelor în derulare pentru motivul deschiderii procedurii sunt nule. În vederea creșterii la maximum a valorii averii debitorului, administratorul judiciar/lichidatorul poate să denunțe orice contract, închirierile neexpirate sau alte contracte pe termen lung, atât timp cât aceste contracte nu vor fi fost executate în totalitate ori substanțial de către toate părțile implicate. Administratorul judiciar/lichidatorul trebuie să răspundă, în termen de 30 de zile, unei notificări a contractantului, prin care i se cere să denunțe contractul; în lipsa unui astfel de răspuns, administratorul judiciar/lichidatorul nu va mai putea cere executarea contractului, acesta fiind socotit denunțat. Contractul se consideră denunțat: a) la data expirării unui termen de 30 de zile de la recepționarea solicitării cocontractantului de denunțare a contractului, dacă administratorul judiciar/lichidatorul nu răspunde.(7) Într-un contract prevăzând plăți periodice din partea debitorului, menținerea contractului nu îl va obliga pe administratorul judiciar/lichidator să facă plăți restante pentru perioadele anterioare deschiderii procedurii. Pentru astfel de plăți poate fi formulată declarație de creanță împotriva debitorului.”

In speta, se observa ca administratorul judiciar . nu a raspuns la notificarea intimatei prin care i s-a cerut să denunțe contractele de leasing mentionate mai sus ( f. 66-69 din volumul III). Cu toate acestea, intimata nu a considerat a fi denuntate contractele de leasing, executandu-si in continuare obligatiile asumate prin aceste contracte, permitandu-i debitoarei . sa foloseasca bunurile ce au format obiectul contractelor de leasing. De altfel, instanta apreciaza ca dreptul de a considera denuntate contractele aflate în derulare la momentul deschiderii procedurii insolventei, in situatia in care nu se primeste un raspuns la notificarea comunicata administratorului judiciar, este stipulat in favoarea cocontractantului. Or, astfel cum se observa, din actele depuse la dosar rezulta ca intimata nu a dorit sa isi exercite acest drept.

Totodata instanta apreciaza ca dispozițiile citate anterior nu pot fi interpretate în sensul că, odată cu menținerea contractului, debitorul supus procedurii insolvenței se poate prevala de drepturile rezultate din acesta fără a-și mai îndeplini propria obligație (de plată a ratelor). Numai pentru ratele scadente anterior deschiderii procedurii sunt incluse prevederi speciale în lege, alin. 7 indicând că, în cazul menținerii contractului, pentru sumele datorate anterior deschiderii procedurii cocontractantul poate face declarație de creanță. Pentru viitor însă, per a contrario, menținerea contractului înseamnă că părțile sunt ținute de toate drepturile și obligațiile contractuale.

Contractele de leasing mentionate mai sus prevad posibilitatea rezilierii pentru neplata de catre utilizator a unei rate de leasing sau a unei prime de asigurare timp de doua luni consecutive (art. 7.1.1 si art. 8.1). Este adevărat că această clauză nu ar putea fi invocată pentru ratele scadente anterior, însă ea este pe deplin valabilă pentru ratele scadente ulterior pornirii procedurii. Interpretarea contrară nu are fundament legal și ar fi contrară oricărui principiu de echitate, întrucât ar presupune că, pe toată durata procedurii insolvenței (în derulare, în speță, de peste doi ani), debitorul are posibilitatea să se folosească de bunul ce face obiectul contractului de leasing fără a plăti ratele și fără ca debitoarea să aibă posibilitatea să desființeze contractul, fiind supusă, în plus, pericolului real de a nu-și recupera în întregime creanța bănească (știut fiind că simpla declarație de creanță nu garantează acoperirea acesteia, plata creditorilor făcându-se proporțional și că, în majoritatea covârșitoare a cazurilor, bunurile debitorului nu sunt suficiente pentru acoperirea datoriilor sale).

Or, astfel cum rezulta din raportul de expertiza in specialitatea contabilitate efectuat de doamna expert A. C., . nu a plătit ratele de leasing datorate in temeiul contractelor de leasing mentionate mai sus, dupa data deschiderii procedurii insolventei ( a se vedea in acest sens data emiterii facturilor fiscale si a scadentei acestora indicate in anexa 1. 1- f. 104-142 din volumul III), astfel ca intimata era pe deplin îndreptățită să declare rezilierea contractelor de leasing mentionate mai sus.

De asemenea, se observa ca in cuprinsul adresei nr. 8314/04.12.2012 intimata a notificat utilizatorului S.C. TAXI MONDIAL S.R.L. prin administrator judiciar DOUBLE INSOLVENCY SPRL (adresa care a fost primita la data de 11.12.2012- f. 60 din volumul III), rezilierea contractului de leasing financiar nr._/16.06.2009, ca urmare a nerespectarii prevederilor art. 7.1 din contractul mentionat conform caruia „Neplata de catre Utilizator a unei rate de leasing sau a unei prime de asigurare timp de 2 luni consecutive.”(f. 136 si 137 din volumul I). Astfel, se retine ca in notificarea adresata utilizatorului S.C. TAXI MONDIAL S.R.L. prin administrator judiciar DOUBLE INSOLVENCY SPRL (singurul in masura sa reprezinte utilizatorul) s-a indicat in mod corect numarul articolului din contract care nu a fost respectat, contrar celor sustinute de contestatoare.

Prin urmare, se impune si respingerea acestui motiv ca fiind neintemeiat.

În ceea ce privește cea de-a patra si a cincea critica formulată de către contestatoare legată de faptul că executarea silita este nula deoarece in cuprinsul somatiei nu este detaliat modul de calcul al sumei de_,85 lei pentru a putea determina calculul facut de executor si pentru ca s-au calculat penalitati si cheltuieli contractuale cu titlu de accesorii si dupa data deschiderii procedurii insolventei contrar disp. art. 41 alin. 1 din Legea nr. 86/2006, instanta le apreciaza ca fiind neintemeiate.

În primul rand instanta retineca nicio dispoziție legală nu prevede obligativitatea prezentării prin cererea de incuviintare a executarii silite sau in cuprinsul somatiei de plata comunicata debitorului a unui mod de calcul prin care s-a ajuns la determinarea valorii creanței urmărite silit.

În al doilea rand, așa cum rezultă din actele depuse la dosar, reiese că debitoarea . este in procedura insolventei, procedură care este încă in curs de derulare. Dată fiind această stare a debitorului principal, acesta beneficiază de disp. art. 41 alin.1 din Legea nr. 85/2006 potrivit cărora „Nicio dobândă, majorare sau penalitate de orice fel ori cheltuială, numită generic accesorii, nu va putea fi adăugată creanțelor născute anterior datei deschiderii procedurii.”

În vederea determinării cuantumului creanței datorate de către contestatoare in cauză a fost administrată proba cu expertiză tehnică judiciară in specialitatea contabilitate, la dosar fiind depus raportul de expertiză efectuat in cauza de doamna expert Zlataru Constanta L. (f. 204-237 din volumul II) la care intimata a formulat obiectiuni care au fost incuviintate de instanta, raspunsul la obiectiunii fiind depus la data de 06.03.2014 (f. 295-301 din volumul II) si raportul de expertiza in specialitatea contabilitate efectuat in cauza de doamna expert A. C. (f. 104-142 din volumul III) la care partile nu au formulat obiectiuni.

Astfel cum rezultă din Încheierea de ședință de termenul din 23.01.2015, nici una dintre părți nu a avut de formulat obiecțiuni la raportul de expertiză in specialitatea contabilitate efectuat in cauza de doamna expert A. C., astfel ca instanta va avea in vedere acest raport de expertiza. De altfel, astfel cum s-a mentionat si prin incheierea din data de 25.04.2014, instanta nu poate retine concluziile raportului de expertiză efectuat in cauza de doamna expert Zlataru Constanta L. fata de imprejurarea ca aceasta a avut in vedere penalitatile pe care intimata le-ar fi putut percepe si nu suma efectiv solicitata de intimata prin cererea de executare silita depusa la executorul judecatoresc.

Conform raportului de expertiza in specialitatea contabilitate efectuat in cauza de doamna expert A. C., dupa data deschiderii procedurii insolventei impotriva debitoarei ., respectiv 02.03.2012, pana la data de 14.02.2013, data emiterii somatiei, intimata nu a calculat si nu a solicitat penalitati.

De altfel, instanța reține că doar debitoarea persoană juridică este singura îndreptățită să beneficieze de dispozițiile legale ale art. 41 alin.1 din Legea nr. 85/2006, acestea fiind stipulate in considerarea situației deosebite in care se află doar persoana juridică, intuitu personae. Astfel, in cazul în care . nu ar fi fost supusa procedurii insolventei, in baza contractelor de leasing, aceasta ar fi datorat pentru neplata la termen a ratelor de leasing și penalități de întârziere.

In ce o privește de contestatoare, aceasta nu poate invoca dispozitiile speciale ale art. 41 alin.1 din Legea nr. 85/2006

Instanța mai reține că în mod corect intimata a determinat valoarea debitului datorat de către contestatoare la suma de _,85 lei in temeiul titlurilor executorii reprezentate de contractele de leasing financiar nr._/16.06.2009, nr._/16.06.2009, modificat prin act adițional_.1/06.05.2010, nr._/16.06.2009, nr._/16.06.2009, modificat prin act aditional nr._.1/06.05.2010,_/25.07.2007, modificat prin act adițional nr._.1/06.05.2010, nr._/25.07.2007, modificat prin act adițional nr._.1/06.05.2010, nr._/06.10.2009, nr._/06.10.2009, modificat prin act aditional nr._.1/06.05.2010, nr._/14.01.2010, modificat prin act adițional nr._.1/06.05.2010, nr._/14.01.2010, modificat prin act adițional nr._.1/06.05.2010, nr._/14.01.2010, modificat prin act adițional nr._.1/06.05.2010, nr._/14.01.2010, modificat prin act adițional nr._.1/06.05.2010, nr._/14.01.2010, conform cererii depuse in cadrul dosarului de executare la data de 13.02.2013 (f. 79 din volumul I).

In acest sens, se observa ca in cuprinsul raportului de expertiza in specialitatea contabilitate efectuat in cauza de doamna expert A. C. s-a retinut ca la data de 14.02.2013 contestatoarea datora suma de_,01 lei (_,01 lei debit- 1500 lei suma achitata la data de 15.01.2013) in temeiul contractelor de leasing financiar nr._/16.06.2009, nr._/16.06.2009, nr._/16.06.2009, modificat prin act adițional_.1/06.05.2010, nr._/16.06.2009, nr._/16.06.2009, modificat prin act aditional nr._.1/06.05.2010,_/25.07.2007, modificat prin act adițional nr._.1/06.05.2010, nr._/25.07.2007, modificat prin act adițional nr._.1/06.05.2010, nr._/06.10.2009, nr._/06.10.2009, modificat prin act aditional nr._.1/06.05.2010, nr._/14.01.2010, modificat prin act adițional nr._.1/06.05.2010, nr._/14.01.2010, modificat prin act adițional nr._.1/06.05.2010, nr._/14.01.2010, modificat prin act adițional nr._.1/06.05.2010, nr._/14.01.2010, modificat prin act adițional nr._.1/06.05.2010, nr._/14.01.2010. Totodata in cuprinsul acestui raport s-a retinut ca in temeiul contractului de leasing financiar nr._/16.06.2009 contestatoarea datoreaza suma de_,16 lei, or in conditiile in care din cererea depusa de intimata la data de 13.02.2013 in cadrul dosarului de executare, rezulta ca aceasta nu mai solicita nicio suma de bani in temeiul acestui contract (probabil ca urmare a platilor efectuate), se observa ca debitul datorat de catre contestatoare la data de 14.02.2013 este de_,85 lei (_,01 lei debit-_,16 lei ), exact cat a indicat si intimata prin cererea depusa la data de 13.02.2013.

Astfel, instanta apreciaza ca creanta pentru care este executata silit contestatoarea este certa, lichida si exigibila.

În ceea ce privește cea de-a sasea critica formulată de către contestatoare legată de faptul că executarea silita demarata impotriva sa este nula deoarece clauzele contractuale prin care se percep penalități constând in cote procentuale zilnice la sumele facturate, cumulate cu penalități constând . de 25% din valoarea bunului sunt abuzive, instanta o apreciaza ca fiind neintemeiata.

În primul rând, părți in contractele de leasing sunt doi profesioniști, si anume intimata în calitate de finantator si ., persoană juridică, in calitate de utilizator.

În al doilea rând pentru a putea fi incidente disp. Legii nr. 192/2000, potrivit disp. art. 1 alin. 1 si art. 2 alin. 1, se impune ca să fie vorba de un contract încheiat între profesioniști și consumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înțelegerea cărora nu sunt necesare cunoștințe de specialitate, iar consumatorul să fie o „ persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociații, care, în temeiul unui contract care intră sub incidența prezentei legi, acționează în scopuri din afara activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale.”

Prin raportare la dispozițiile de mai sus se constată că în temeiul contractului de fidejusiune nu a avut loc o vânzare de bunuri sau prestare de servicii dinpartea finantatorului către contestatoare, ci s-a constituit de către contestatoare o garanție personală pentru garantarea obligației ce revine debitorului din contractele de leasing.

Legat de modul in care a înțeles să acționeze contestatoarea, se va reține că in contract s-a menționat in mod expres că aceasta avea si calitatea de administrator la . la momentul semnării contractelor de leasing. In atare condiții, din moment ce contestatoarea era in mod direct interesată ca societatea pe care o reprezenta să obțină contractele de leasing, nu se poate considera că aceasta ar fi acționat în vederea realizării unui scop „din afara activității sale comerciale”.

Prin urmare, din moment ce contestatoarea nu a avut calitatea de „consumator” se apreciază că aceasta nu se poate prevala de dispozițiile Legii nr. 193/2000 care protejeaza aceasta categorie de persoane, respectiv nu poate invoca existenta unor clauze abuzive in contract.

Având in vedere disp. art. 969 C.civ, art. 977 C.civ si ale art. 1652 C.civ, se va reține că între intimată și contestatoare a fost încheiat in mod valabil un contract de fidejusiune.

În ceea ce privește cea de-a saptea critica formulată de către contestatoare legată de faptul că executarea silita demarata impotriva sa este nula deoarece nu s-a scazut din totalul sumelor datorate sumele ce rezulta din valorificarea bunurilor ce au făcut obiectul contractelor de leasing, instanta o apreciaza ca fiind neintemeiata.

Întrucât nici debitorul principal . si nici contestatoarea nu și-au executa obligația de plată a ratelor de leasing, întârziind cu mai mult de două luni plata unei rate, în data de 04.12.2012, respectiv 21.12.2012, intimata a înaintat debitorului principal . si contestatoarei notificarile privind rezilierea de drept a contractelor de leasing din culpa utilizatorului.

Potrivit dispozițiilor art. 7.1 din contractele mentionate „ Constituie cazuri de neindeplinire a obligatiilor contractuale: Neplata de catre Utilizator a unei rate de leasing sau a unei prime de asigurare timp de 2 luni consecutive.”, iar potrivit art. 8.1 „In cazul producerii vreuneia dintre cazurile de neindeplinire a obligatiilor contractuale prevazute mai sus la art. 7, precum si in cazul in care utilizatorul nu indeplineste vreuna dintre obligatiile asumate prin prezentul contract, finantatorul are printre altele, dreptul sa considere contractul desfiintat de drept, fara a mai fi necesara punerea in intarziere si fara orice alta formalitate prealabila. In acest caz utilizatorul are obligatia: sa restituie finantatorului bunul in termen de 5 zile lucratoare de la notificarea rezilierii contractului utilizatorului in conformitate cu prevederile art. 9; sa plateasca finantatorului ratele de leasing scadente si neachitate pana in acel moment, inclusiv penalitatile aferente, si o indemnizatie de reziliere care devine exigibila imediat prin efectul rezilierii, compusa din: costurile reposesiei, costurile aducerii bunului in stare normala de functionare conform prescriptiilor producatorului si daune interese reprezentand 25% din valoarea de intrare a bunului. Utilizatorul datoreaza de asemenea TVA, taxe vamale, accize si orice alte costuri aferente incetarii contractului, prevazute la art. 9.2 si 11.1.

Potrivit dispozițiilor contractuale mentionate mai sus, părțile au înțeles să insereze în contract un pact comisoriu de grad patru, fapt ce, la intervenirea unei cauze de neexecutare a contractului, permite părții care avea calitatea de creditor al obligației neexecutate să reziliere contractul fără alte formalități, de drept, fără punere în întârziere. În consecință, contractele au fost reziliate unilateral de către locator potrivit dispozițiilor contractuale.

De asemenea, se observa ca potrivit clauzelor agreate de parti, sumele obtinute din valorificarea bunurilor ce au făcut obiectul contractelor de leasing nu trebuie scazute din sumele datorate de contestatoare.

F. de cele expuse, instanta apreciaza ca si acest motiv este neintemeiat.

În ceea ce privește cea de-a opta critica formulată de către contestatoare legată de faptul că creanta izvorâta din contractele de leasing mai sus precizate nu au un cuantum cert si lichid avand in vedere ca pe rolul Tribunalului București, Secția a VII - a Civila se afla dosarul nr._/3/2012, ce are ca obiect contestație la înscrierea in Tabelul preliminar al creanțelor împotriva debitoarei . -beneficiara a contractelor de leasing - a creanței N. L. IFN SA, instanta o apreciaza ca fiind neintemeiata.

Existența creanței urmarita silit in cadrul dosarului de executare nr. 42/2013 rezultă din chiar cuprinsul contractelor de leasing mentionate mai sus, detalierea cuantumului fiecărei rate și fiecărei clauze penale fiind făcută în contracte și în scandențarul anexă la acestea, caracterul său lichid rezultă din faptul că aceasta este determinată prin însuși actul de creanță, iar exigibilitatea acesteia rezultă din dispozițiile contractuale, care stipulează expres termenele de plată.

De altfel, inclusiv expertiza contabila efectuata in cauza de doamna expert A. C. a dovedit ca suma pentru care este executata silit contestatoarea a fost corect calculata in raport de clauzele contractuale agreate de parti.

De asemenea, instanta apreciaza ca existenta dosarului nr._/3/2012, ce are ca obiect contestație la înscrierea in Tabelul preliminar al creanțelor împotriva debitoarei . nu are nicio influenta asupra prezentei cauze si asupra determinarii cuantumului creantei datorate de contestatoarea din prezenta cauza.

În consecință, constatând că sunt îndeplinite condițiile art. 379 Cod procedura civila, instanța va înlătura susținerile contestatoarei cu privire la acest aspect.

În ceea ce privește cea de-a noua critica formulată de către contestatoare legată de faptul că executarea silita demarata impotriva sa este nula deoarece executarea silita este lipsita de interes avand in vedere ca din suma rezultata din valorificarea bunului imobil executat silit se va indestula cu prioritate ., instanta o apreciaza ca fiind neintemeiata.

Instanta apreciaza ca intimata creditoare justifică un interes legitim, personal, născut și actual în demararea executării silite, având în vedere că aceasta urmărește o creanță certă, lichidă și exigibilă deținută contra debitoarei, iar măsura în care, în cadrul procedurii executării silite, aceasta va reuși să se îndestuleze cu suma datorată, precum și problemele riscului insolvabilității debitorului nu pot fi raportate la existența sau nu a interesului în declanșarea urmăririi silite de creditor, această apărare fiind neîntemeiată

Pentru considerentele expuse, instanța în baza art. 399 Cod procedura civila, va respinge cererea principală ca neîntemeiată.

Avand in vedere ca prin incheierea de la termenul din 25.10.2013 instanta a admis exceptia tardivitatii contestatiei la executare formulate impotriva publicatiei de vanzare si procesului verbal din 19.04.2013, ce formeaza obiectul cererii conexe, invocata din oficiu (pentru motivele consemnate in cuprinsul respectivei incheieri), va respinge ca tardivă cererea conexă.

În conformitate cu disp. art. 274 Cod procedura civila. și cu principiul disponibilității acțiunii civile, instanța va lua act că parțile și-au rezervat dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

În ceea ce priveste cererea expertului în specialitatea contabilitate A. C. privind majorarea onorariului cu suma de 1352,5 lei, instanta vazand disp. art. 213 alin. 2 Cod procedura civila conform carora „La cererea expertilor, tinandu-se seama de lucrare, instanta le va putea mari plata cuvenita prin incheiere executorie data cu citarea partilor”, precum si decontul depus la fila 145 din volumul III si tinand cont de complexitatea cauzei, va admite cererea expertului în specialitatea contabilitate A. C. privind majorarea onorariului cu suma de 1352,5 lei și dispune majorarea onorariului acestuia cu suma de 1352,5 lei. Avand in vedere ca intimata este cea care a solicitat proba cu contraexpertiza in specialitatea contabilitate va obliga intimata să achite expertului în specialitatea contabilitate A. C. suma de 1352,5 lei reprezentând onorariu expert majorat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTARASTE

Respinge ca neîntemeiată cererea principală formulata de contestatoarea P. G. - sector 3, București, .. 17, ., . in contradictoriu cu intimata N. L. IFN SA - sector 2, București, . BUSINESS CENTER, nr. 3, cladirea B., .> Respinge ca tardivă cererea conexă formulata de contestatoarea P. G. - sector 3, București, B. N., nr. 17, ., . in contradictoriu cu intimata N. L. IFN SA - sector 2, București, G. C., UPGROUND BUSINESS CENTER, nr. 3, cladirea B., .> Ia act că parțile și-au rezervat dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

Admite cererea expertului în specialitatea contabilitate A. C. privind majorarea onorariului cu suma de 1352,5 lei și dispune majorarea onorariului acestuia cu suma de 1352,5 lei.

Obligă intimata să achite expertului în specialitatea contabilitate A. C. suma de 1352,5 lei reprezentând onorariu expert majorat.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțata în ședință publică, astăzi, 06.02.2015.

Președinte, Grefier,

A. M. I. A. C.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 1409/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI