Contestaţie la executare. Sentința nr. 3233/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 3233/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 06-03-2015 în dosarul nr. 3233/2015
Dosar nr. _
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 BUCUREȘTI
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3233
Ședința publică din data de 06.03.2015
Instanța constituită din:
Președinte: A. C. V.
Grefier: A. B.
Pe rol se află soluționarea cererii formulată de contestatoarea B. SA în contradictoriu cu intimații B. A. B. S. C. SI D. N. și B. A. C. SI TANURCA, având ca obiect contestație la executare+ suspendare executare.
Dezbaterile asupra cererii au avut loc in sedinta publica de la data de 20.02.2015 fiind consemnate in incheierea de sedință de la acea dată, care face parte integranta din prezenta, când instanta având nevoie de timp pentru a delibera, în baza art. 396 C.proc.civ., a amanat pronuntarea la data de 06.03.2015, cand dupa deliberare a hotarât urmatoarele:
INSTANȚA,
Asupra cauzei civile de față, constată urmatoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul aceste instanțe la data de 24.01.2014, contestatoarea S.C. B. S.A. în contradictoriu cu intimații B.E.J. A. B. S. C. SI D. N. și S.C.P.E.J.A. C. SI TANURCA a formulat contestație la executare împotriva:
- Înstiintarii/Somatiei din data de 06.01.2014 emisa in dosarele executionale cu nr. 1388/2013 - 1419/2013 inregistrate la B. Asociați B. C. si D. N., comunicata subscrisei in data de 08.01.2014 si înregistrată sub nr.1069, prin care i s-a adus la cunostiinta ca, in baza titlurilor executorii reprezentate de "Procesele - verbale privind cheltuielile de executare" emise in temeiul art. 371(7) alin.4 C.proc.civ. de B. Asociați C. si Tanurca in dosarele de executare cu nr. 416, 391, 418, 434, 407, 421, 427, 430, 431, 432, 433, 417, 394, 396, 413, 410, 406, 404, 402, 401, 397, 439, 438, 436 si 435/2011 si a cererii acestuia, s-au declanșat procedurile de executare silită impotriva sa;
- executării silite insesi si a tuturor executare efectuate impotriva sa de către intimat in dosarele de executare nr. 1388/2013 - 1419/2013, cat si a titlurilor executorii emise de B. Asociați C. si Tanurca reprezentate de procesele-verbale privind cheltuielile de executare emise in dosarele de executare nr. 416, 391, 418, 434, 407, 421, 427, 430, 431, 432, 433, 417, 394, 396, 413, 410, 406, 402, 401, 397, 439, 438, 436 si 435 din 2011, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună:
- anularea executării silite in totalitate pentru întreaga suma de 102.643,41 lei asa cum este înscrisa in SOMAȚIA din data de 6.01.2014 si compusa din: 80.547,27 lei conform titlurilor executorii emise de B. Asociați C. si Tanurca constând in procesele-verbale privind chieltuielile de executare emise în dosarele de executare mai sus menționate si suma de 22.069,14 lei reprezentând cheltuieli de executare pretinse de B. A. B. S. - C. si D. N., cu mențiunea ca obligația principala de plata, respectiv cuantumul onorariului executorului convenția incheiata cu subsemnata, respectiv "Contractul privind efectuarea activității de executare silita nr.3/08.04.2010" .
- Anularea in totalitate a proceselor-verbale privind cheltuielile de executare emise in dosarele de executare nr.416, 391, 418, 434, 407,421,427,430,431,432,433,417,394,396,413,410,406,404,402,401,397,439,438,436 si 435/2011 ale B. Asociați C. si Tanurca, in sensul eliminării sumei totale de 80.547,27 lei reprezentând cheltuieli de executare, suma care este formata din onorariu executor si cheltuieli executare silita, iar pe cale de consecința, obligarea executorului judecătoresc la întocmirea unui proces-verbal real cu respectarea dispozițiilor "Contractului privind efectuarea activității de executare silita nr.3/08.04.2010" încheiat cu subsemnata, cat si a celor prevăzute de Codul de procedura civila.
- Lamurirea întinderii titlurilor executorii ce au stat la baza emiterii SOMAȚIEI din data de 06.01.2014 emisa in dosarele executionale cu nr. 1388/2013 - 1419/2013 ale B. Asociați B. S. - C. si D. N., in sensul constatării ca nedatorate a sumelor pretinse in aceste titluri, luând in considerare prevederile Contractului privind efectuarea activității de executare silita nr.3/08.04.2010 încheiat intre B. si B. Asociați C. si Tanurca.
- Anularea si a tuturor actelor de executare ulterioare ce vor fi emise in cadrul executării silite asupra sa.
- Suspendarea executării silite cu respectarea prevederilor legale in ceea ce privește constituirea unei cauțiuni.
- anularea încheierilor prin care s-a incuviintat executarea silita, asa cum sunt menționate si înscrise in somația din data de 06.01.2014 emisa in dosarele executionale cu nr. 1388/2013- 1419/2013 al B. Asociați B. S. - C. si D. N., dar necomunicate odată cu aceasta.
- Restabilirea situației anterioare executării in conformitate cu prevederile Art. 722 alin.1 C.proc.civ.
- Cu cheltuieli de judecata.
În motivare contestatoarea a arătat că a încheiat cu B. Asociați C. si Tanurca "Contractul privind efectuarea activității de executare silita nr.3/08.04.2010" (anexat in copie) care prevede la Art. 4 ca "Onorariul ... este In conformitate cu OMJ nr.2550/C/2006 si este detaliat in Anexa 1 la contract" Anexa care prevede: "un onorariu fix de 100 ron /dosar de executare plus tva, plătit de banca in avans si un onorariu procentual din sumele recuperate, calculat in funcție de valoarea acestora. Întrucât o . credite contractate de clienții băncii nu au fost rambursate la scadenta, conform prevederilor contractuale, contestatoarea a menționat că a demarat procedura executării silite impotriva acestor debitori, iar in temeiul contractului incheiat cu executorul judecătoresc B. Asociați C. si Tanurca a înaintat un număr de cereri de executare silita pentru care s-au constituit dosarele de executare silita mai sus menționate.
De asemenea a precizat că în urma demersurilor privind executarea silita întreprinse de B. Asociați C. si Tanurca prin intermediul dosarelor de executare nr.416,391,418,434,407,421,427,430,431,432,433,417,394,396,413,410,406,404,402,401,397,439,438,436 si 435/2011, a achitat către acesta suma/sumele prevazuta(e) in contract ca si obligații de plata, inclusiv cheltuielile prilejuite cu executarea. Astfel s-au achitat: (i) avans onorariu in valoare de 100 lei + TVA pentru 95 de dosare de executare si (ii) sume reprezentând cheltuieli avansate, recunoscute de altfel de către executorul judecătoresc ca fiind achitate. Totodată a menționat ca in cadrul procedurii de executare silita inceputa in dosarele mai sus menționate nu s-au recuperat/incasat și virat de către B. Asociați C. si Tanurca sume provenite din executarea silita a debitorilor B. SA.
În motivare s-a mai învederat faptul că prin procesele-verbale privind cheltuielile de executare emise de către B. Asociați C. si Tanurca in dosarele de executare mai sus menționate, i s-au pretins sume reprezentând onorariu aferent activității de executare mult mai mari decât cele convenite prin convenția incheiata, in condițiile in care nu s-a recuperat nicio suma de la debitorii executați, pretențiile acestuia fiind total neintemeiate, iar aceste procese-verbale privind cheltuielile de executare sunt emise cu incalcarea dispozițiilor art. 669 Cod.pr.civ.
Contestatoarea a mai menționat că, atâta timp cat executorul judecătoresc a incheiat cu creditoarea B. SA Contractul nr.3/08.04.2010, acesta a fost de acord cu calcularea onorariului in conformitate cu prevederile contractuale cu suportarea diferenței de onorariu pana la valorile minimale la care face referire in procesul-verbal. Astfel, se învederează ca executorul judecătoresc nu poate sa-si invoce propria culpă in necunoașterea sau ignorarea legii la momentul asumării obligațiilor contractuale, obligatia calculării onorariului conform contractului fiind o obligație prevăzuta in acest contract, agreată si asumata de către acesta. Mai mult decât atat, a arătat ca, prin Adresa 447/22.09.2011, B. C. Orlando a procedat la denunțarea unilaterala a contractului la inițiativa sa, motiv pentru care raporturile contractuale dintre creditoarea B. si B. C. au incetat la data prevăzuta pentru denunțare.
S-a mai arătat că în procesul-verbal de distribuție a sumelor rezultate din executarea silita pot fi avute in vedere numai cheltuielile efectiv realizate, iar nu si cele ce urmeaza a se realiza, care nu reprezintă in niciun caz o creanța certa si exigibila. Prin urmare dreptul de a solicita recuperarea cheltuielilor de executare se naște doar in momentul in care cheltuielile au fost deja efectuate, anterior acestui moment existând doar obligația creditorului de a face plata către executorul judecătoresc, cele doua obligații neputând exista in paralel, deoarece obligația debitorului de restituire a cheltuielilor de executare va deriva tocmai din faptul executării de către creditor a obligației sale de suportare a cheltuielilor efectuate cu executarea.
Contestatoarea a mai arătat că în privința cheltuielilor inca neefectuate, onorariul executorului judecătoresc B. Asociați C. si Tanurca nu poate fi considerat nicicum o cheltuiala FĂCUTA in cadrul executării silite in folosul creditorului. In conformitate cu prevederile Contractuale si cu dispozițiile art. 39 din Legea nr. 188/2000 executorul judecătoresc are dreptul la acest onorariu pentru serviciile prestate, adică daca ar fi făcut efectiv actele de executare silita si daca procedura s-ar fi finalizat prin valorificarea bunurilor debitoarei si achitarea unor sume către subsemnata, or in cadrul acestor dosare de executare nu s-au incasat de către subsemnata sumele datorate de către debitori.
Pe de alta parte, contestatoarea a mai menționat ca suma de 80.574,27 lei reprezentând valoarea creanței conform somației contestate nu corespunde sumelor pretinse si inscrise in procesele-verbale privind cheltuielile de executare intocmite de B. Asociați C. si Tanurca in dosarele de executare mai sus precizate, respectiv nu corespund onorariilor aferente activității de executare prestate si cu cele care au fost convenite prin contractul incheiat intre subscrisa si organul de executare. Conform somației, obiectul executării silite il constituie suma totala de 102.643,41 lei compusa din suma de 80.574,27 lei - reprezentând creanțe restante asa cum sunt inscrise in titlurile executorii, respectiv in procesele-verbale privind cheltuielile de executare si suma de 22.069,14 lei reprezentând cheltuielile de executare efectuate de B. Asociați B. S. -C. si D. N. in cadrul procedurii de executare silita incepute impotriva subscrisei. Nici un element probatoriu nu demonstrează valabilitatea acestor sume asa cum au fost stabilite prin somația atacata sau prin titlurile executorii pentru cheltuieli de executare ale B. Asociați C. si Tanurca. Astfel, sumele pretinse nu coincid nici cu titlurile executorii reprezentate de procesele-verbale privind cheltuielile de executare emise de către B. Asociați C. si Tanurca, nici cu obligațiile ce rezulta a fi datorate in conformitate cu prevederile contractului nr. 3/08.04.2010 ori cu orice alt inscris menționat in cuprinsul somației contestate. Aceasta neconcordanta dintre sumele urmărite si cele inscrise in Somație si pretins a fi datorate atrag nulitatea integrala a actelor de executare in temeiul art.665 alin.5 pct.4 Cod pr.civ.in vigoare.
Prin urmare, contestatoarea a învederat că onorariul executorului judecătoresc se obține, in urma executării silite, exclusiv de la debitor, si numai in cazul in care executarea silita se finalizează cu realizarea obligației prevăzute de titlul executoriu, în speță procedurile de executare silita incepute de către executorul judecătoresc B. Asociați C. si Tanurca, nefinalizându-se cu realizarea obligației prevăzute in respectivele titluri executorii, subscrisa neprimind nicio suma rezultata din executarea silita a debitorilor. Așadar, nu se justifica încasarea onorariului executorului B. Asociați C. si Tanurca pentru dosarele de executare in care nu s-a recuperat nicio suma din creanțele rezultate din titlurile executorii deținute de B. SA impotriva debitorilor.
În drept, cererea a fost întemeiată pe art. 451(2), art.669(4), art. 711 alin. 1 si 2, art.718 alin. 1, art.719 alin. 1 Cod proc.civ.
În susținerea cererii contestatoarea a solicitat proba cu înscrisuri.
La data de 03.03.2014, contestatoarea a depus la dosarul cauzei cerere precizatoare-modificatoare a acțiunii introductive prin care a învederat că:
- Pct.a se reformulează astfel: " In legătura cu executarea silita insasi, anularea pentru suma de 2797,42 lei, asa cum este inscrisa/ prevăzuta prin încheierea din data 16.01.2014 emisă de B. A. B. S. - C. si D. N. in dosarul de executare nr. 1416/2013, suma constituita din 1480,9 lei conform titlului executoriu emis de B. Asociatii C. si Tanurca, titlu numit "procesul — verbal privind cheltuielile de executare nr.416/25.03.2011, plus cheltuieli executare pretinse de B. Asociați B. Ș. - C. si D. N. in suma de 1003,97 lei. Obligația principală de plata, respectiv cuantumul onorariului B. Asociații C. si Tanurca, este nejustificat pe motiv ca nu respecta cadrul legal si convenția incheiata cu subsemnata, respectiv "Contractul privind efectuarea activității de executare silita 3/08.04.2010" ;
- pct.b se reformuleaza astfel: „Anularea în totalitate a procesului - verbal privind cheltuielile de executare nr. 416/25.03.2011 emis dosarul de executare nr. 416/2011 al B. Asociați C. si Tanurcă, în sensul eliminării sumei reprezentand cheltuieli de executare, suma formata din onorariu executor si cheltuieli executare silita, iar pe cale de consecința, obligarea executorului judecătoresc la intocmirea unui proces-verbal real cu respectarea dispozițiilor "Contractului privind efectuarea activității de executare silita nr.3/08.04.2010" incheiat cu B. SA, cat si a celor prevăzute de Codul de procedura civila.
- pct. c. se reformulează astfel:" lamurirea intinderii titlului executor ce a stat la baza emiterii SOMAȚIEI din data de 06.01.2014 emisa in dosarul executional nr.1416/2013 al B. Asociați B. S. - C. si D. N., in sensul constatării ca nedatorate sumele pretinse in acest titlu, luând in considerare prevederile Contractului privind efectuarea activității de executare silita nr.3/08.04.2010 incheiat intre subscrisa si B. Asociați C. si Tanurca;
- pct.d se reformuleaza astfel:" se contesta somația din data de 06.01.2014 emisa in dosarul executional cu nr. 1416/2013 al B. Asociați B. S. - C. si D. N., comunicata contestatoarei in data de 08.01.2014, a tuturor actelor de executare silita subsecvente emise la cererea creditoarei, B. Asociați C. si Tanurca.
- pct.e: Contestatoarea a renunțat la acest capăt de cerere, ca rămas fara obiect deoarece B. Asociați B. S. - C. si D. N. a dispus înființarea popririi asupra conturilor noastre deschise la BNR, sumele in cauza fiind virate ;
- pct.f se reformuleaza astfel:"anularea încheierii prin care s-a încuviințat executarea silita, asa cum este menționata si înscrisa in somația din data de 06.01.2014 emisa in dosarul executional cu nr. 1416/2013 al B. Asociați B. S. - C. si D. N., dar necomunicate odată cu aceasta;
- pct.g se reformuleaza astfel: „restabilirea situației anterioare executării in conformitate cu prevederile Art. 722 alin.1 C.proc.civ.
- se renunță la pct. e din acțiunea introductivă
În drept, cererea a fost întemeiată pe art. 204 alin. 1 Cod de procedură civilă.
La data de 20.06.2014, intimatul B. C. și Tanurcă a depus întâmpinare la dosarul cauzei prin care a solicitat respingerea contestației la executare ca neîntemeiată și obligarea contestatoarei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare intimata a arătat că în schimbul activităților de executare silită, B. avea obligația, conform Anexei 1 la contractul 3/08.04.2010, să înainteze în avans un onorariu de executare fix, în cuantum de 100 lei plus TVA, precum și un onorariu variabil, calculat în funcție de valoarea sumei ce trebuia recuperată, ca urmare a executării silite desfășurate de subscrisa. Mai mult, a mai învederat că în Anexa 1 s-a prevăzut în mod expres că „Toate cheltuielile ocazionate de procesul de executare silită și avansate de către executor vor fi suportate de Bancă.”
Intimata a mai precizat că din cauza modalității greoaie de lucru cu B. a hotărât încetarea colaborării cu aceasta, motiv pentru care a transmis Notificarea nr. 306/30.08.2010 prin care a adus la cunoștință reprezentanților băncii denunțarea unilaterală a Contractului nr. 3/08.04.2010, la data rezilierii, B. datorând importante sume de bani reprezentând cheltuieli de executare suportate de subscrisa în diverse dosare de executare formate la solicitarea contestatoarei.
Totodată s-a mai învederat că din cauza faptului că B. nu a înțeles să stingă de bunăvoie debitul datorat, s-a pornit începerea executării silite în baza titlului executoriu reprezentat de procesul-verbal de stabilire a cheltuielilor de executare emise în dosarul de executare nr. 416/2011 precum și încheierile emise de executorii D. N. și B. S. C. în dosarul de executare nr. 1416/2013 în vederea recuperării sumei de 2597,42 lei. Astfel, intimata a menționat că a fost trimisă Somația nr. 1069/08.01.2014 prin care i s-a solicitat debitoarei să procedeze la plata sumei de 102.643,41 lei, sumă ce include și cheltuielile de executare efectuate în dosarul nr. 416/2011, în termen de 5 zile lucrătoare de la comunicarea somației, lucru care nu s-a întâmplat, motiv pentru care s-a procedat la continuarea procedurilor legale de executare.
Cu privire la solicitarea de încetare a executării silite însăși, la anularea Încheierii prin care s-a încuviințat executarea silită, a actelor de executare efectuate deja în cauză precum și a oricăror acte de executare viitoare, intimata a menționat că nu s-a indicat de către contestatoare nici măcar un motiv pentru care se impune anularea actelor de executare, întreaga contestație axându-se pe un asa-numit motiv de nulitate ce consta în aceea ca intre suma urmărita si cea inscrisa in Somație si pretins datorata exista o neconcordanță de natura a atrage nulitatea integrala a actelor de executare, deoarece s-a incuviintat o executare pentru o creanța ce nu este certa, lichida si exigibilă.
Totodată intimata a învederat că art. 669 Cod de procedură civilă prevede că: „Partea care solicită indeplinirea unui act sau a altei activități care interesează executarea silită este obligata sa avanseze cheltuielile necesare in acest scop", iar în situația de față, calitatea de persoana interesată o are în mod indubitabil creditorul, în susținerea acestui fapt fiind și mențiunea si Anexa 1 la contractul nr. 3/08.04.2010, care prevede că B. va suporta cheltuielile de executare.
D. fiind caracterul „silit” al executării, legiuitorul prezuma culpa debitorului și stabilește regula că acesta suportă cheltuielile ocazionate de efectuarea executării silite, regulă de la care există două excepții, dintre care una este incidentă atunci când creditorul a renunțat la executarea silită, situație în care creditorul va fi cel ținut să suporte cheltuielile de executare silită. Astfel, intimata a precizat că înțelegerea creditoarei cu debitorul său, echivalează practic cu o renunțare la executarea silită din partea creditoarei, întrucât această procedură nu ar mai avea nici un rost, de vreme ce debitul a fost recuperat integral. Mai mult s-a arătat că nu s-a solicitat executorului judecătoresc încetarea executării silite de către contestatoare, ci dimpotrivă citațiile trimise prin care i se cerea să comunice dacă mai stăruie în executarea silită, nu s-a primit nici un răspuns din partea creditoarei.
S-a mai arătat că nu poate fi primită susținerea contestatoarei conform căreia executorul judecătoresc era îndreptățit doar la plata onorariului fix de 100 de lei prevăzut în Anexa 1 a Contractului nr. 3/08.04.2014, întrucât această sumă reprezenta doar un avans înaintat de Bancă, după înregistrarea cererii de încuviințare a executării silite pe rolul instanței competente, restul de onorariu urmând a fi plătit executorului judecătoresc ulterior în cuantumul menționat în procesele-verbale de stabilire a cheltuielilor. Mai mult, se mai arată că prevederile art. 669 alin. 3 pct. 2 Cod de procedură civilă prevăd expresis verbis că reprezintă cheltuieli de executare onorariul executorului.
Cu privire la cererea de întoarcere a executării silite, intimata a arătat că atâta timp cât contestatoarea nu a putut identifica vreun motiv temeinic pentru desființarea executări sau a titlului executoriu, urmând ca instanța să respingă prezenta contestație, B. nu are calitatea de persoană îndreptățită la restabilirea situației anterioare.
În drept au fost invocate dispozițiile art.205 si urm, art. 669 Cod Proc. Civ., Hotărârea 2/2007, art. 39 din Legea 188/2000 privind executorii judecătorești.
În susținerea cererii, intimata a solicitat proba cu înscrisuri.
La data de 05.11.2014, intimatul Biroul Executorilor Judecătorești Asociați „B. S. C. ȘI D. N.” a depus cerere prin care a invocat excepția lipsei calității procesual pasive (fila 15 vol. II).
La solicitarea instanței, Biroul Executorilor Judecătorești Asociați „B. S. C. ȘI D. N.”, a comunicat în copie dosar execuțional nr. 1416/2013 (filele 28-62 VOL. II).
Prin încheierea din 19.12.2014, instanța a respins excepția netimbrării invocată de intimatul Biroul Executorilor Judecătorești Asociați „C. SI TANURCA”, ca neîntemeiată, a admis excepția lipsei calității procesual pasive a Biroului Executorilor Judecătorești Asociați „B. S. C. ȘI D. N.”, invocată de acesta, urmând a da efect excepției prin hotărâre.
Contestatoarea si intimatul SCPEJ A. C. SI TANURCA au depus concluzii scrise în care au reluat în esență susținerile din cererile depuse.
În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța retine urmatoarele:
Prealabil, în ce privește excepția lipsei calității procesual pasive a Biroul Executorului Judecătoresc „B. S. C. ȘI D. N.”, având în vedere că a fost admisă la termenul de judecată din data de 19.12.2014, astfel cum s-a precizat, în cuprinsul încheierii de la acea dată, se va da efect excepției prin prezenta hotărâre.
Tot cu titlu prealabil, instanța reține că în urma modificării cererii introductive, contestatoarea a înteles să conteste prin prezenta cerere actele de executare silită din dosar execuțional nr. 1416/2013 al B. B. S. C. ȘI D. N. și anularea procesului verbal privind cheltuielile de executare emis în dosar de executare nr. 416/25.03.2011 al B. Asociați C. și Tanurcă, cu cereri derivand din acestea (fila 25 vol. I).
În fapt, la data de 30.10.2014, creditoarea SCPEJA „C., TANURCA SI ASOCIAȚII”, a depus pe rolul Biroul Executorului Judecătoresc „B. S. C. ȘI D. N.”, cerere de executare silită a titlului executoriu reprezentat de Proces verbal privind cheltuielile de executare nr. 416/25.03.2011, emis în dosar de executare nr. 416/2010, împotriva debitorului B. SA, până la recuperarea sumei de 1480,90 lei+cheltuieli de executare (fila 28 vol. II).
Prin Încheierea din 30.10.2013 B. B. S. C. ȘI D. N. a deschis dosar de executare nr. 1416/2013 (fila 32 vol. II), executarea silită fiind încuviințată prin Încheierea din data de 09.12.2013, de Judecătoria Sector 3 București, în dosar nr._/301/2013 (fila 44).
Prin Încheierea din data de 16.01.2014, B. B. S. C. ȘI D. N., în dosar de executare nr. 1416/2013 a stabilit suma de 1003,97 lei cu titlu de cheltuieli de executare (fila 35 vol. II) iar prin Încheierea de la aceeași dată, de stabilire cheltuieli suplimentare, s-a stabilit suma datorată, în cuantum de 2597,42 lei (din care 1003,97 lei cheltuieli de executare si 1593,45 lei creanța actualizată-fila 35 vol. II).
Prin adresa emisa la data de 16.01.2014 B. B. S. C. ȘI D. N. a emis adresa de infiintare a popririi pentru suma de 2597,42 lei, tertul poprit BNR procedand la indisponibilizarea acestei sume.
La data de 05.02.2014 executorul judecatoresc a emis incheierea de distribuire a sumei obtinute din executarea silita, suma de 1613,45 lei fiind virata in contul creditoarei, iar suma de 983,97 lei fiind virata in contul executorului judecatoresc cu titlu de cheltuieli de executare (fila 43 vol. II).
Examinand criticile formulate de contestatoare instanta retine ca acestea sunt fondate în parte pentru urmatoarele considerente:
În ce privește contestația la executare silită însăși, prin care s-a solicitat anularea actelor de executare pentru suma de 2597,42 lei prevăzută în încheierea din 16.01.2014 emisă de B. B. S. C. SI D. N., constituită din 1408,9 lei prevăzută în procesul verbal nr. 416/25.03.2011 al B. A. C. SI TANURCA (în dosar de executare 416/2011) +1003,97 cheltuieli de executare (în dosar de executare 1416/2013), instanța reține următoarele:
Cu titlu prealabil, se reține că la data de 08.04.2010 intre B. S.A. in calitate de creditor si Biroul Executorului Judecătoresc „C. M. ORLANDO” s-a incheiat Contractul privind efectuarea activității de executare silită nr. 3/08.04.2010 avand ca obiect executarea silita in modalitatile prevazute de lege a dispozitiilor cu caracter civil din mai multe titluri executorii identificate prin parti, numere de inregistrare si valoarea debitelor la data predării dosarelor către Executorul Judecătoresc (art. 1 din contract).
Se mai reține că onorariul executorului a fost stabilit de parti in anexa 1 „Onorariul de executare” dupa cum urmeaza: onorariu fix de 100 lei plus TVA platit de banca in avans si un onorariu procentual din suma recuperata (fila 58 verso – vol. II).
Părțile au mai convenit la art. 5 din contract că toate cheltuielile aferente executarii silite precum si onorariul executorului judecatoresc vor fi recuperate de la debitor iar diferenta de onorariu va fi retinute de executor din sumele recuperate de la debitori, dupa distribuirea catre creditor asumelor platite drept avans.
Conform art 16 din acelasi contract, creditorul s-a obligat sa plateasca in avans onorariul stabilit, in termen de 15 zile lucratoare de la data inregistrarii cererii de incuviintare a executarii silite pe rolul instantei competente, suma astfel achitata reprezentand onorariul minimal stabilit la ANEXA 1 din contract (filele 57-58 vol. II).
Mai retine instanta ca potrivit art. 17 din contract creditorul s-a obligat sa avanseze sumele stabilite prin anexa 1 impreuna cu cheltuielile de judecata, taxele postale si inscrierea somatiei in cartea funciara, dupa caz. Toate celelate cheltuieli necesare solutionarii cererii de executare urmand a fi efectuate de catre si cu acordul creditorului iar diferenta de onorariu stabilita conform legii va fi recuperata de catre executorul judecatoresc de la debitor.
Prin adresa nr. 306 din 30.08.2010 executorul judecatoresc C. M. ORLANDO si-a exprimat intentia de reziliere a contractului nr.3/08.04.2010, precizand ca dosarele deja inregistrate vor fi lucrate in masura in care banca va achita taxele corespunzatoare incuviintarii executarii silite. De asemenea, prin adresa nr. 447/22.09.2014 executorul judecatoresc a adus la cunostinta creditoarei ca prin adresa 306 din 30.08.2010 a reziliat contractul incheiat.
Prin Procesul verbal nr. 416/25.03.2011 emis in dosarul de executare 416/2010 (creditor fiind B. SA și debitor G. N.), executorul judecatoresc C. ORLANDO a stabilit cu titlu de cheltuieli de executare suma de 1635,80 lei din care suma de 833,62 lei reprezentand onorariu executor iar diferenta cheltuieli necesare desfasurarii executarii silite (fila 28 verso).
Având în vedere că procesul verbal de cheltuieli de executare din 25.03.2011, a fost emis sub imperiul legii vechi, conform art. 371 ind. 7 alin. 4 C.proc.civ., constituie titlu executoriu pentru sumele stabilite dar potrivit art. 371 indice 7 alin 2 C.proc.civ. cheltuielile ocazionate de efectuarea executarii silite sunt in sarcina debitorului urmarit, afara de cazul cand creditorul a renuntat la executare sau daca prin lege se prevede altfel.
Interpretand dispozitiile legale mai sus mentionate instanta retine ca, de regula, cheltuielile de executare sunt suportate de debitor cu exceptia cazului in care creditorul renunta la executare ori a altor cazuri in care legea prevede expres acest fapt.
Sustinerile creditoarei intimate potrivit carora, contestatoarea a renuntat la executarea silita în mod indirect, pentru ca a incheiat intelegeri directe cu debitorul ori ar fi acordat debitorului eventuale esalonari pe care banca le-a negociat cu debitorul ori eventuale termene pentru stingerea creantelor, nu pot fi retinute de instanta in lipsa oricarui suport probator care sa ateste astfel de imprejurari.
De altfel instanta retine ca renuntarea la executarea silita trebuie sa fie expresa si neindoielnica, iar nu dedusa din imprejurari a caror existenta nu este certa.
Se mai retine ca suma pretinsa cu titlu de onorariu de executor excede conventiei incheiate de parti, in conditiile in care nu s-a făcut dovada că s-a recuperat nici o suma de la debitorul urmarit G. N.; prin urmare, fiind determinata in afara intelegerii partilor, creanta pretinsa de executorul judecatorescu cu titlu de onorariu, nu prezinta caracter cert.
Astfel, în dosar de executare nr. 1416/2013 al B. „B. B. SERRBAN C. SI D. N.”, s-a început executarea silită a creditoarei cu încălcarea dispozițiilor art. 371 indice 7 alin. 2 C.proc.civ. de la 1865, întrucât procesul verbal nr. 416/25.03.2011 emis in dosarul de executare 416/2010 nu putea fi pus în executare împotriva creditoarei contestatoare, în speță B. SA. Mai mult, potrivit art. 39 alin. 3 din legea nr. 188/2000 privind executorii judecătorești, creditorul nu putea fi obligat la plata anticipată a onorariului în vederea executării silite.
Având în vedere considerente reținute, instanta constata ca in cauza contestoarei nu ii revine obligatia de plata a cheltuielilor de executare stabilite prin procesul verbal in discutie, aceasta neavand calitatea de debitor.
D. fiind aceste elemente având în vedere prevederile art. 711 C.proc.civ. nou, instanta urmeaza sa admită contestația la executare si să dispuna anularea actele de executare emise de B. „B. B. SERRBAN C. SI D. N.” in dosarul de executare nr. 1416/2013, inclusiv a încheierii de încuviințare executare silită pronunțate de Judecătoria Sector 3 București în dosar_/301/2013, întrucât creanța constatată prin procesul verbal nu este certă, lichidă și exigibilă, astfel cum prevede art. 665 alin. 5 pct. 4 noul C.proc.civ., fiind executată împotriva creditorului si nu a debitorului.
În ce privește cererea de întoarcere a executării silite, instanța reține că potrivit art. 723 C.proc.civ. În toate cazurile în care se desființează titlul executoriu sau însăși executarea silită, cel interesat are dreptul la întoarcerea executării, prin restabilirea situației anterioare acesteia. Cheltuielile de executare pentru actele efectuate rămân în sarcina creditorului.
Avand in vedere soluția ce se va da contestației la executare înseși si retinand, astfel cum rezulta din incheierea de distribuire a cheltuielilor de executare (fila 43 vol. II), ca tertul poprit a virat in contul de consemnare al executorului judecatoresc suma de 2597,42 lei instanța apreciază că se impune întoarcerea executării silite cu privire la aceasta suma de bani astfel ca in baza art. 723 alin 1 C.proc.civ. va admite si acest capat al cererii si va dispune întoarcerea executării silite prin restabilirea situatiei anterioare pentru suma efectiv executată.
Asupra cererii de lămurire a titlului executoriu ce a stat la baza emiterii somației din 06.01.2014 emisă în dosar de executare nr. 1416/2013, în sensul constatării ca nedatorate a sumelor pretinse în acest titlu, instanța o va respinge ca neîntemeiată.
Sub acest aspect, instanța constată că banca contestatoare nu invocă motive ce țin de titlul executoriu sub aspectul lămuririi înțelesului, întinderii sau aplicării acestuia, ci motive legate de netemeinicia actelor de executare efectuate în temeiul acestuia, ce au fost analizate în precedent.
Pe cale de consecință, instanța va respinge ca neîntemeiată contestația la titlu.
Cu privire la anularea procesului verbal de stabilire a cheltuielilor de executare nr. 416/25.03.2011 al B. Asociați C. și Tanurca, instanta retine ca in cauza contestatoarea nu a invocat veritabile motive de nulitate a acestuia formuland doar critici referitoare la faptul ca prin acesta i s-a pretins sa plateasca un onorariu de executor stabilit contrar contractului incheiat, ca acesta ar fi fost emis cu eludarea dispozitiilor art. 669 C.proc.civ., ca nu este datorat pentru ca nu constata o creanta certa, lichida si exigibila, critici care puteau fi invocate exclusiv pe calea contestatie la executare, recunoscuta contestatoarei potrivit art. 399 C proc civ.
D. fiind aceste elemente, instanta urmeaza sa respinga ca neintemeiat capatul de cerere privind anularea procesulului verbal nr.416/25.03.2011 emis in dosarul de executare 416/2010.
În ce privește cererea intimatei de obligare a contestatoarei la plata cheltuielilor de judecată, instanța în baza art. 453 C.proc.civ. urmeaza a respinge solicitarea ca neîntemeiată, retinand ca aceasta nu a dovedit efectuarea unor astfel de cheltuieli in cauza dedusa judecatii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE
Respinge contestația formulată în contradictoriu cu Biroul Executorilor Judecătorești Asociați „B. S. C. SI D. N.”, C.F. RO_, cu sediul în București, . 3, ca fiind formulată în contradictoriu cu o persoană fără calitate procesuală pasivă.
Respinge ca neîntemeiată contestația la titlu.
Admite in parte contestatia la executare precizată de contestatoarea B. SA, J_, CUI_, cu sediul în București, .. 6A, sector 2 și sediul procesual ales la R. și Asociații SPRL, cu sediul în București, .. 15-17, Bucharest Tower Center, etaj 20, sector 1, în contradictoriu cu intimatul Biroul Executorilor Judecătorești A. „C. SI TANURCA” cu sediul în București, ., ., ., și cu sediul procesual ales la Cabinet de Avocat B. A. M., în București, ., ., ., sector 5.
Dispune anularea executării silite și a tuturor actelor de executare intocmite in dosarul nr. 1416/2013 al B. B. S. C. și D. N..
Respinge cererea de anulare a procesului-verbal nr. 416/25.03.2011 emis in dosarul nr. 416/2010 al B. C. și Tanurca ca neîntemeiată.
Admite cererea de intoarcere a executării silite și dispune restituirea de către intimat in favoarea contestatoarei a sumei executată efectiv.
Respinge cererea intimatei de obligare a contestatoarei la plata cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.
Cu drept de apel în termen de 10 de zile de la comunicarea prezentei sentințe, care se depune la Judecătoria Sectorului 3 București.
Pronunțată în ședință publică, azi, 06.03.2015.
Președinte, Grefier,
A. C. V. A. B.
Red. A.C.V./A.B.
07.05.2015/6 Ex.
← Pretenţii. Sentința nr. 1475/2015. Judecătoria SECTORUL 3... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 02/2015.... → |
---|