Contestaţie la executare. Sentința nr. 10/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 10/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 10-11-2015 în dosarul nr. 15516/2015
DOSAR NR._
ROMANIA
JUDECATORIA SECTORULUI 3 BUCURESTI
SECTIA CIVILA
SENTINTA CIVILA NR._
Ședința publica din data de 10.11.2015
Instanța constituita din :
Președinte – N. C.
Grefier - N. D.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile formulata de contestatoarea N. M. in contradictoriu cu intimatul A. T., având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimatul, prin avocat care depune împuternicire avocațială la dosar, lipsă fiind contestatoarea.
Procedura legal îndeplinita.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședința în cuprinsul căruia se învederează că prin serviciul Registratură, la data de 02.11.2015, B. P. V. a depus dosarul de executare nr. 67/2015, după care,
Intimatul, prin avocat, invocă excepția insuficientei timbrări.
Instanța reține cauza în pronunțare asupra excepției netimbrării cererii de chemare în judecată.
I N S T A N T A,
Deliberând asupra cauzei civile de față, instanța constată următoarele:
Prin cererea de chemare in judecata înregistrată pe rolul instanței la data de 24.03.2015, contestatoarea N. M. a formulat contestație la executare în contradictoriu cu intimatul A. T. solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea executării silite de face obiectul dosarului de executare nr. 67/2015 pe rolul B. P. V. ca fiind nelegală și ca fiind începută în baza unui titlu executoriu care nu are forță executorie; anularea actelor de executare reprezentate de încheierea din data de 24.02.2015, înființarea popririi, somației și a încheierii de stabilire a cheltuielilor de executare din data de 05.03.2015 ca fiind emise într-o executare silită fără forță executorie și în baza unui titlu executoriu asupra căruia s-a intervenit prin exercitarea căilor de atac; suspendarea executării silite până la soluționarea contestației și întoarcerea executării silite.
Cererea de chemare a fost depusă prin serviciul Registratură și nu a fost timbrată in mod complet, fiind depusa doar dovada achitării taxei judiciare de timbru de 50 lei.
În drept, art. 622, 711 și următ și art. 722 și următ. C.pr.civ.
Legal citat, la data de 20.07.2015, intimatul a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de suspendare a executării silite până la soluționarea contestației la executare; respingerea contestației la executare ca neîntemeiată; cu cheltuieli de judecată.
În drept, art. 205 și următ., art. 451 C.pr.civ.
La solicitarea instanței, la data de 02.11.2015, B. P. V. a depus dosarul de executare nr. 67/2015.
Prin rezoluția judecătorului din data de 16.09.2015(f.2) i s-a pus în vedere contestatoarei să achite taxa judiciară de timbru în cuantum de 138,35 lei pt. contestația la executare + 50 lei pt. suspendarea executării silite, fiind citată cu aceasta mențiune(f.43).
La termenul de judecată din 10.11.2015, instanța de judecată a invocat din oficiu excepția netimbrării cererii de chemare in judecata și a rămas în pronunțare pe această excepție.
Analizând cu prioritate excepția netimbrării cererii față de fondul acesteia, instanța o constată întemeiată pentru următoarele motive:
Potrivit art.33 din OUG nr.80/2013 taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, cu excepțiile prevăzute de lege iar dacă cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se pune în vedere, în condițiile art. 200 alin. (2) teza I din Codul de procedură civilă, obligația de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanță și de a transmite instanței dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanței.
Potrivit art. 197 C.pr.civ. in cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se atașează cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condițiile legii.
Instanța constată această obligație neîndeplinită de către contestatoare, acesteia punându-i-se în vedere să achite taxa judiciară de timbru în cuantum de 138,35 lei pt. contestația la executare + 50 lei pt. suspendarea executării silite stabilita conform art.10 alin.2 din OUG nr.80/2013.
În raport de cele reținute anterior, având în vedere că nu s-a timbrat cererea de chemare in judecata, instanța, în temeiul art. 33 din OUG nr.80/2013 privind taxele judiciare de timbru rap. la art.197 C.pr.civ., va admite excepția netimbrării și va anula cererea de chemare in judecata ca netimbrată.
Fiind în culpă procesuală, în conformitate cu dispozițiile art.453 alin.1 rap. la art.716 alin.2 C.pr.civ., instanța va obliga contestatoarea la plata către B. P. V. a sumei de 135,16 lei, reprezentând costul fotocopierii și transmiterii dosarului de executare silita.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE :
Admite excepția netimbrării cererii de chemare în judecată invocată din oficiu.
Anulează cererea formulată de contestatoarea N. M., cu domiciliul în București, ., .. A, ., sector 1, în contradictoriu cu intimatul A. T., cu domiciliul în București, ., .. A, ., sector 1, ca netimbrată.
Obliga contestatoarea la plata către B. P. V. a sumei de 135,16 lei costul fotocopierii și transmiterii dosarului de executare silita.
Cu apel în 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 10.11.2015.
Președinte, Grefier,
N. C. N. D.
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 11/2015. Judecătoria... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 11/2015. Judecătoria... → |
---|