Contestaţie la executare. Sentința nr. 11/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 11/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 11-11-2015 în dosarul nr. 15605/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 BUCUREȘTI - SECȚIA CIVILĂ
HOTĂRÂRE
SENTINȚA CIVILĂ NR._
Ședința publică din data de 11.11.2015
Instanța constituită din:
Președinte – P. D. O.
Grefier – T. C. N.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile formulată de contestatoarea A. N. PENTRU RESTITUIREA PROPRIETATILOR în contradictoriu cu intimații G. T. S. și H. A. I., având ca obiect contestație la executare.
Dezbaterile pe fondul cauzei au avut loc în ședința publică de la 28.10.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 11.11.2015 când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față constată următoarele:
Prin contestatia la executare înregistata pe rolul Judecatoriei Sectorului 3 Bucuresti la data de 09.04.2015 sub nr._, contestatoarea A. N. pentru Restituirea Proprietatilor – Directia Juridica si de C. in contradictoriu cu intimatii G. T. S. si H. A. I., a solicitat instantei ca prin hotararea ce va pronunta sa dispuna, anularea executării silite dispusă în dosarului nr. 247/2014, a popririi instituite în data 02.04.2015, a încheierii din data de 02.04.2015 prin care s-au stabilit cheltuielile de executare și act din dosarul nr. 247/2014; anularea încheierii de încuviințare a executării silite emisă de către B. Ulman B. în dosarul nr. 247/2014 și a încheierii de investire cu formulă executorie pronunțată în data de 21.11.2014 de către Tribunalul București în dosarul nr._/301/2014; suspendarea tuturor actelor de executare silită dispuse în baza Somației prin care s-a adus la cunoștiința A.N.R.P măsura popririi instituită în data 02.04.2015, încheierii din data de 02.04.2015 prin care s-au stabilit cheltuielile de executare din dosarul nr. 247/2014, inclusiv poprirea dispusă asupra conturilor ANRP deschise la Activitatea de Trezorerie și contabilitate Publică a Municipiului București, cu sediul în Splaiul Unirii nr. 6-8, sector 4 ; suspendarea executării silite dispusă în dosarul nr. 247/2014, întocmit de către B. Ulman B., în temeiul art. 700 alin. (1) și (3) Cod proc. Civ. până la soluționarea prezentei cauze ; iar in situația admiterii contestației, raportat la dispozițiile art. 722 alin. (1) și"(2) din N.C. proc. civ., restabilirea situației anterioare punerii în executare a Hotărârii nr. 120/2010 emisă de către Comisia Județeană Sibiu pentru aplicarea Legii 290/2003 și întoarcerea executării silite efectuate pentru suma de 65.118,68 lei ; cu cheltuieli de judecata.
In motivare, contestatoarea arata ca prin înștiințarea privind măsura popririi transmisă în data de 02.04.2014, B. Ulman B. a înștiințat-o despre inființarea propririi asupra conturilor pe care le deține ea la terțul poprit Trezoreria Municipiului București până la concurența sumei de 65.118,68 lei reprezentând compensațiile bănești și cheltuieli de executare, stabilite prin titlul executoriu reprezentat de Hotărâriea nr. 120/2010 emisă de către Comisia Județeană Sibiu pentru aplicarea Legii 290/2003.
De asemenea, a mai aratat ca, procedura de executare silită a fost demarată împotriva unei persoane care nu mai are calitatea de debitor incepand cu data de 18.12.2014, dată la care a intrat în vigoare Legea nr.164/2014.
Invedereaza instantei faptul ca, prin Legea nr. 164/2014 a fost reglementată o nouă procedură cu privire la soluționarea dosarelor constituite în temeiul Legii 290/2003 și de plată și a acestora.
Conform art.3 alin.2, „dispozițiile prezentei legi se aplica cererilor soluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, pentru care nu s-a efectuat plata, cererilor nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, precum și cauzelor aflate pe rolul instanțelor judecătorești, având ca obiect acordarea de despăgubiri în baza Legii nr. 9/1998, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și a Legii nr. 290/2003, cu modificările și completările ulterioare".
Potrivit art. 11 alin. (1), „Plata sumelor stabilite prin titlurile de plată se efectuează de către Ministerul Finanțelor Publice, în termen de cel mult 180 de zile de la data emiterii acestora".
Astfel, invedereaza instantei faptul că, sub imperiul noii legislații aplicabile în prezenta cauză, sarcina plății revine în mod exclusiv Ministerului Finanțelor Publice, A. Națională pentru Restituirea Proprietăților neavând obligații privind plata despăgubirilor.
Potrivit dispozițiilor art. 9 lit a) din actul normativ anterior amintit „Actul administrativ prin care se stabilește dreptul la despăgubiri și cuantumul acestora este hotărârea comisiei județene, respectiv a municipiului București pentru aplicarea Legii 290/2003, cu modificările și completările ulterioare, emisă înainte de . prezentei legi".
Plata sumei acordată cu titlu de compensație urmează să fie efectuată în conformitate cu art. 10 alin. (1) și alin. (6) potrivit cărora „plata despăgubirilor stabilite prin actele administrative prevăzute la art. 9 lit. a) și b) se efectuează în ordinea cronologică a emiterii acestora, în tranșe anuale egale, eșalonat, pe o perioadă de 5 ani, începând cu data de 1 ianuarie 2015, respectiv Pentru fiecare tranșă anuală, ea, A. Națională pentru Restituirea Proprietăților emite un titlu de plată. Titlul de plată, în original, se comunică, în cel mult 5 zile de la emitere, Ministerului Finanțelor Publice și persoanelor îndreptățite".
Astfel ca, plata despăgubirilor stabilite prin Hotărârii nr. 120/2010 emisă de către Comisia Județeană Sibiu pentru aplicarea Legii 290/2003 nu sunt exigibile în momentul de față.
Mai mult decat atat, avându-se în vedere că pentru fiecare tranșă anuală, A.N.R.P. emite un titlu de plată, ce se va comunica reclamanților și în baza căruia se va face plata efectivă, prezenta cerere este prematur introdusă.
Avându-se în vedere cele expuse mai sus, solicita ca instanta sa constate că cererea de plată a despăgubirilor stabilite prin Hotărârii nr. 120/2010 emisă de către Comisia Județeană Sibiu pentru aplicarea Legii 290/2003, este prematură.
Mai mult decât atât, potrivit dispozițiilor art. 11 alin. (3) din actul normativ sus-menționat, „orice procedură de executare silită se suspendă de drept, până la împlinirea termenelor la care devin scadente obligațiile de plată prevăzute în titlurile de plată emise conform art. 10 alin. (6)".
In raport de cele menționate, aprecieaza că actele de executare silită menționate anterior sunt nelegale.
Mentioneaza ca somația a fost emisă cu încălcarea prevederilor O.G. nr. 22/2002 în sensul că articolul 2 al ordonantei prevede un termen de 6 luni în care instituția publică este obligată să dispună toate măsurile ce se impun pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii.
Totodata, invedereaza instantei că înțelegerea procedurii de realizare de unei creanțe împotriva statului sau a unei instituții publice trebuie a porni de la anumite principii inerente statului de drept: interpretarea cu bună-credință a legii, respectarea legii, executarea cu celeritate a obligațiilor stabilite în sarcina statului, fără de care dreptul la un proces echitabil este golit de conținut și lipsit de finalitate; în cazul în care există dubiu, normele se interpretează în favoarea creditorului, iar nu a debitorului, instituția publică care trebuia să execute ori să depună toate diligentele pentru executarea de bunăvoie a obligației, comportându-se astfel exemplar pentru celelalte subiecte de drept; în acest context, doar în cazul în care instituția publică nu are fonduri special alocate executării obligației din titlul executoriu (conform art. 1, din O.G. nr. 22/2002), executarea silită (începută prin somația emisă de organul competent de executare) va fi oprită 6 luni de zile, în care se înțelege că instituția publică va depune din nou toate diligentele pentru obținerea de fonduri special destinate executării obligațiilor prevăzute în titluri executorii. în cazul în care diligentele nu au ca rezultat obținerea unor astfel de fonduri speciale, creditorul este îndreptățit să continue executarea silită potrivit Codului de procedură civilă, având astfel nu numai posibilitatea de a popri conturi ale instituției, ci și de a executa silit bunuri mobile și imobile ale instituției publice.
Astfel, potrivit art. 2 din O.G. nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii ,,dacă executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată. Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somația de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului".
Astfel considera ca, executorul judecătoresc avea obligația emiterii către debitoare a unei somații de plată întemeiate pe dispozițiile legale menționate, ulterior putând proceda la executarea silită a titlului executoriu.
In consecință, în vederea îndeplinirii condițiilor prev. de art. 2 din O.G. nr. 22/2002, este obligatorie emiterea unei somații de către executorul judecătoresc, în cadrul procedurii de executare silită, în cauză executorul judecătoresc procedând direct la înființarea popririi, omițând să emită somația prevăzută de art. 2 din O.G. nr. 22/2002.
De asemenea, Curtea Constituțională a statuat că acest act normativ (O.G. nr. 22/2002) are o evidentă finalitate de protecție a patrimoniului instituțiilor publice, ca o premisă indispensabilă a derulării în condiții optime a activității acestora și, prin aceasta, a îndeplinirii atribuțiilor ce le revin ca parte integrantă a mecanismului statului.
De asemenea, solicita exonerarea de la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 400 lei reprezentând onorariu de avocat, intrucat, în materia executării silite rolul avocatului este extrem de redus, activitatea propriu-zisă de executare fiind desfășurată de către executor.
Activitatea avocatului de consiliere a creditorului în ceea ce privește punerea în executare a unui titlu executoriu nu necesită un efort de documentare prea amplu, iar redactarea unei cereri de executare silită nu poate fi considerată o activitate complexă, care să atragă o muncă deosebită a avocatului.
Se mai arata ca,în susținerea solicitării sale aduce în discuție și practica în materie a CEDO, conform căreia partea care a câștigat procesul nu va putea obține rambursarea unor cheltuieli decât în măsura în care se constată realitatea, necesitatea și caracterul lor rezonabil (cauzele C. împotriva României, cauza S. împotriva României, cauza S. și alți împotriva României, cauza R. împotriva României).
Există două raporturi conexe: raportul juridic civil dintre părțile contractului de asistență juridică (client/avocat) și raportul juridic de drept procesual civil dintre părți. Art. 274, alin.(3) din C. proc. civ. reglementează posibilitatea diminuării cheltuielilor, ori de câte ori judecătorul constată motivat că acestea sunt nepotrivit de mari, față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.
Cu toate acestea, raportul juridic dintre avocat și clientul său nu este stânjenit în nici un fel, deoarece activitatea instanței se limitează doar la reducerea corespunzătoare a cheltuielilor de judecată și nu a onorariul propriu-zis. C. de asistență juridică se menține în integralitate, clientul plătind avocatului onorariul convenit.
Insă, cealaltă parte va fi obligată să plătească adversarului numai onorariul în cuantumul fixat de instanță.
Mentioneaza ca, este incontestabil faptul că o asemenea prerogativă a instanței este cu atât mai necesară cu cât respectivul onorariu, convertit în cheltuieli, urmează a fi suportat de partea adversă, dacă a căzut în pretenții, ceea ce presupune în mod necesar ca acesta să-i fie opozabil. Ori, opozabilitatea sa față de partea potrivnică, care este terț în raport cu convenția de prestare a serviciilor avocațiale, este consecința însușirii sale de instanță prin hotărârea judecătorească, prin al cărei efect creanța dobândește caracter cert, lichid și exigibil.
In drept, au fost invocate disp. art. 711 si urm. C.pr.civ., art.700 alin.1 si C.pr.civ., Lg. 290/2003, HG nr.1020/2006, Lg. Nr. 164/2014.
La dosar au fost anexate inscrisuri (filele 8-12).
Potrivit art. 223 alin. (3) din codul de procedură civilă solicită judecarea si în lipsă.
La data de 27.05.2015 intimatii G. T. S. si H. A. I. au formulat intampinare la contestatia la executare formulata de catre contestatoarea A. N. pentru Restituirea Proprietatilor – Directia Juridica si de C., prin care au solicitat respingerea acesteia si, sa se ia act ca solicita cheltuieli de judecata.
Pe excepție, intimatii invoca tardivitatea formularii contestației la executare, precum și a contestării sau atacării procesului verbal de stabilire a cheltuielilor de executare raportat la termenul de 5 zile de la comunicare și data formulării contestației la executare.
Totodata, aduc la cunostinta instantei că, contestatoarea a mai sesizat ulterior prezentei contestații și Judecătoria Sectorul 1 București cu o nouă contestație care vizează aceleași critici, același dosar execuțional, motiv pentru care am invocat în acel dosar al Judecătoriei Sectorului 1 București cu nr._/299/2015 și termen de judecată la data de 12 iunie 2015, excepția litispendenței.(anexăm o copie după prima pagină a acelei contestații). *
Iar pe fond, solicita ca instanta sa aprecieze contestatia ca neîntemeiată, iar actele de executare ca legale.
Intimatii invedereaza faptul ca, sub un prim aspect, critica executarea motivat de faptul ca, contestatoarea nu ar avea calitate de debitor.
In susținerea acestei aparente excepții, în esență, se arată că, conform noii legislații, începând cu 18.12.2014, aceasta nu mai are calitate de debitor, pe motiv că legea nu-i mai obligă decât să emită un titlu de plată și altcineva să o efectueze, respectiv Ministerul Finanțelor Publice.
De asemenea, astfel cum a aratat chiar contestatoarea, prin textele de lege citate, noile dispoziții legale se aplică cererilor soluționate si cauzelor aflate pe rolul instanțelor judecătorești, etc.
Pe de altă parte, conform Constituției, legea nu retroactivează dacă nu se prevede în mod expres, astfel că nu este aplicabilă executării silite care a fost demarată și încuviințată de onorata instanță înaintea apariției acestei legi.
Așa cum arată decizia Tribunalului București, cererea de încuviințare a executării silite s-a înregistrat la instanță la data de 16.07.2014, cu mult anterior apariției legii amintite. Chiar și această decizie prin care s-a încuviințat executarea silită a fost pronunțată tot înainte de noua lege, respectiv în data de 21.11.2014.
In al doilea rând este criticată executarea silită pe motiv că somația executorului a fost emisă cu încălcarea legii, în sensul că OG 22/2002 le conferă dreptul de a beneficia de un termen de amânare a îndeplinirii obligației, de 6 luni.
Intimatii solicita ca instanta sa constate că și de aceste critici, executarea silită este la adăpost. Contestatoarea interpretează în mod eronat și cu intenție de tergiversare dispozițiile legale amintite. Chiar articolul 2 citat de contestatoare, arată că trebuie să se emită o somație, de la care curge termenul de 6 luni.
In situația în care se va dovedi că sunt incidente aceste norme legale, în sensul lipsei de fonduri, etc., sigur că se va respecta legea, însă până atunci, așa cum au arătat, somația a fost emisă conform legii.
Astfel ca, cererea de suspendare a executării este de asemenea neîntemeiată și nu întrunește condițiile legale.
Cu privire la apararile referitoare la onorariul de avocat, în sensul
că este exagerat de mare, de asemenea se solicita respingerea acestui capat de cerere ca neintemeiat, considerand ca acesta este rezonabil și bine proporționat, raportat la valoarea pricinii și munca depusă de avocat care nu se limitează numai la cele menționate de contestatoare, mai ales că în cauză încuviințarea executării silite s-a obținut în calea de atac declarată și susținută cu acte, prin avocat, etc.
In drept, au fost invocate disp. art. 205, art 411 coroborat cu art. 223 alin (3) NCPC.
La data de 13.07.2015 contestatoarea A. Națională pentru Restituirea Proprietăților a formulat raspuns la intampinarea formulata de catre intimatii G. T. S. si H. A. I., invederand instantei faptul ca prin încheierea din data de 12.06.2015, Judecătoria Sector 1 București a admis excepția litispendenței în dosarul nr._/299/2015 și a trimis actele de executare emise de către B.E.J Ulman B. în data de 06.04.2015 și contestate de către ea către prima instanță investită respectiv Judecătoria Sector 3 București și a dispus atașarea dosarului nr._/299/2015 la dosarul nr._ .
Referitor la excepția tardivității cererii de chemare în judecată solicita ca instanta sa observe faptul B. Ulman B. i-a comunicat ei actele de executare, contestate în dosarul nr._ în data de 03.04.2015.
Astfel cum rezultă din bordoroul de poștă militară nr.2323 din data de 08.04.2015, atașat prezentei și în conformitate cu art.714 alin.2 Cod Procedură Civilă coroborat cu art. 101 alin.1, contestația la executare împotriva actelor de executare din dosarul nr.247/2014, transmise ei în data de 03.04 2015, a fost depusă deci în termenul legal de 5 zile, impus de lege pentru contestarea încheierilor emise de către biroul de executori.
Totodată, invedereaza instanței faptul că și actele de executare emise în data de 06.04.2015 de către B.E.J Ulman B. au fost contestate în termen legal.
Astfel, așa cum rezultă din bordoroul de poștă militară nr.2341 din data de 14.04.2015, atașat prezentei și în conformitate cu art.714 alin.2 Cod Procedură Civilă coroborat cu art. 101 alin.1, contestația la executare împotriva actelor de executare din dosarul nr.247/2014, transmise ei în data de 08.04.2015 a fost depusă în termenul legal de 5 zile impus de lege pentru contestarea încheierilor emise de către biroul de executori
Avându-se in vedere toate aceste considerente, solicita instanței, respingerea, ca neîntemeiată a excepțiilor invocate de către creditorii intimați.
In drept, au fost invocate dispozițiile art.205-208 C.pr.civ.
In conformitate cu art. 223 alin.3 din C.pr.civ., a solicitat judecarea si in lipsa.
La termenul de judecată din data de 11.11.2015, pentru considerentele cuprinse în încheierea de dezbateri instanța a respins excepția tardivității formulării contestației la executare.
Analizând actele si lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin Hotărârea nr. 120/06.10.2010 emisă de Comisia Județeană Sibiu pentru aplicarea legii 290/2003 s-a dispus acordarea despăgubirilor bănești în sumă de 57.735 lei intimaților G. T. S. și H. A.- I..
Intimații au formulat în data de 17.06.2014 cerere de executare silită (fila 41) pentru suma de 57.735 lei, formându-se dosarul de executare nr. 247/2014, al B. Ulman B., în cadrul căruia a fost obținută, în data de 21.11.2014, încuviințarea executării silite prin Decizia civilă nr. 1835/A/21.11.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a civilă în dosarul nr._/301/2014 (f. 62-64) în urma admiterii apelului declarat împotriva încheierii pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București în data de 16.07.2014 prin care s-a respins cererea de încuviințare a executării silite.
Prin Încheierea din 02.04.2015 ( fila 69) au fost stabilite cheltuieli de executare de 7.383,68 lei, din care și 400 lei reprezentând onorariu avocat în faza de executare silită.
Prin somația din data de 02.04.2015 (fila 72), emisă de B. Ulman B., i s-a pus în vedere contestatoarei să plătească intimaților suma de 65.118,68 lei, compusă din suma de 57.735 lei compensații bănești și suma de 7.383,68 lei, cheltuieli de executare silită.
La data de 06.04.2015 a fost înființată poprirea asupra tuturor conturilor debitoarei, aceasta fiind înștiințată despre înființarea acestei măsuri în data de 06.04.2015 potrivit dovezii de comunicare de la f. 76.
Potrivit art. 711 alin. 1 C.pr.civ.,împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare. De asemenea, se poate face contestație la executare și în cazul în care executorul judecătoresc refuză să efectueze o executare silită sau să îndeplinească un act de executare silită în condițiile legii.
Cu privire la motivul de contestație referitor la lipsa calității de debitor a contestatoarei față de . legii 164/2014 instanța retine ca in cazurile privind titlurile emise în baza Legii nr. 290/2003 statul nu a reglementat o procedură concretă de achitare a reparațiilor recunoscute în mod definitiv prin deciziile emise și a lăsat să se scurgă o perioadă de timp nerezonabilă fără a le executa.
Referitor la dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr.164/2014, instanța reține că plata despăgubirilor stabilite prin actele administrative prevăzute la art. 9 lit. a) și b) se efectuează în ordinea cronologică a emiterii acestora, în tranșe anuale egale, eșalonat, pe o perioadă de 5 ani, începând cu data de 1 ianuarie 2015.
Însă instanța are în vedere faptul că la emiterii titlului executoriu, 06.10.2010, erau în vigoare dispozițiile art.18 alin.5 lit. b HG nr. 1120/2006, care stabileau că despăgubirile bănești stabilite prin hotărârea comisiei județene ori a municipiului București pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, a Serviciului pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, trebuiau achitate beneficiarilor, in limita sumelor aprobate anual cu această destinație în bugetul de stat, eșalonat în două tranșe, pe parcursul a 2 ani consecutivi, astfel: 60% în primul an și 40% în anul următor, dacă cuantumul despăgubirilor se încadrează între 50.001 lei și 100.000 lei, suma necesitând a fi plătită în anii 2010 și 2011. În speță, instanța constata ca titlul executoriu privind acordarea despăgubirilor a fost emis în data de 06.10.2010. Or, in cauza, pana in prezent, creditorilor intimați nu li s-a plătit voluntar anterior demarării executării silite nici prima transa a acestor despăgubiri, deși pana in 2011 suma ar fi trebuit sa fie achitata integral.
Instanța are în vedere principiul constitutional ce vizează neretroactivitatea legii civile, dar si cu normele de drept privind aplicarea legii in timp. In acest context, reaminteste instanța ca potrivit art. 6 alin 2 C.civ (din anul 2009), actele si faptele juridice incheiate ori savarsite inainte de . legii noi nu pot genera alte efecte juridice decat cele prevazute de legea in vigoare la data incheierii sau dupa caz, a savarsirii lor. Or, la data emiterii titlului executoriu, creanta era recunoscuta de lege și exigibila. Cu privire la procedura de executare silita, acesteia ii sunt incidente normele de drept material si procedural de la data inregistrarii cererii de executare – 17.06.2014, chiar daca actele de executare silita sunt emise . indelungata de timp, aspecte care se desprind din cuprinsul prevederilor art. 24 C.proc.civ. În concluzie, . Legii nr.164/2014 nu are efecte asupra executării silite desfășurate în speță și implicit asupra caracterului exigibil al creanței.
Deși debitoarea a avut la dispoziție o eșalonare reglementată prin chiar legea specială, această eșalonare nu a fost aplicată, imediat după emiterea titlului executoriu, nefiind aplicata nici pana in prezent. Aplicarea corectă și la timp a eșalonării stabilită de Legea nr.290/2003, de HG nr.286/2004, HG nr. 1120/2006 si a actelor legislative intervenite ulterior in acest sens, precum și reglementarea unei ordini clare în achitarea creanțelor stabilite, ar fi determinat plata la timp și în mod echitabil a sumelor stabilite.
Or, ANRP își invocă propria culpă în nerespectarea calendarului de plată a despăgubirilor, a lipsei unei reglementări clare în achitarea despăgubirilor.
În sine, această perioadă de timp (aproximativ 4 ani de când creditorii ar fi trebuit sa primească despăgubirile), lipsește creditorii de beneficiul sumelor stabilite în așa măsură încât vor fi practic lipsiți de folosința acestor sume.
Mai mult decât atât, instanța constată că intimații creditori au o creanță patrimonială certă, irevocabilă și exigibilă pe care o consideră ca intrând sub incidența noțiunii de ”bun” în sensul art. 1 Protocolul nr. 1 din Convenția Europeană a drepturilor Omului (cauza V. împotriva României din 9 decembrie 2008, cauza Ș. împotriva României din 24 martie 2005), iar faptul de a fi deja lipsiți de bunul lor timp de mai bine de 4 ani, nefiind respectata eșalonarea de stabilita de stat, fara o garanție ca ar primi suma cuvenita cu titlu de despăgubire in viitorul apropiat, ar face ca dreptul ocrotit de art. 1 Protocolul 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului să nu mai fie unul efectiv și concret, ci unul iluzoriu.
In concluzie, instanta retine ca intimaților nu li se poate pretinde sa astepte o perioada de timp nedeterminata pentru plata efectiva si integrala a drepturilor cuvenite, iar statul nu se poate prevala de faptul ca resursele bugetare sunt prea mici pentru a despagubi toate persoanele indreptatite chiar in temeiul normei edictate de autoritatea legiuitoare, trebuind sa estimeze la momentul adoptarii legii resursele materiale necesare platii despagubirilor respective.
Mai mult, instanța retine ca invocarea dispozițiilor Legii nr.164/2014 cu privire la o modificare a calitatii de debitor a contestatoareu ANRP, nu poate fi reținuta in speța, nefiind vorba de o schimbare a debitorului, ci priveste modalitate in care urmeaza a fi efectuata plata. De asemenea, instanta retine ca au fost depasite si aceste termene prevazute de art.10 alin.6 din Legea nr.164/2014 iar debitoarea nu a efecuat in mod voluntar nici macar prima transa din suma.
În ceea ce privește motivul contestației referitor la încălcarea dispozițiilor OG 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice stabilite prin titluri executorii, respectiv faptul că în cadrul procedurii nu a fost respectat termenul de grație de 6 luni care operează legal în beneficiul său) instanța reține următoarele:
Potrivit art. 2 din actul normativ menționat „dacă executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată. Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somația de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului”, iar potrivit art. 3 “în cazul în care instituțiile publice nu își îndeplinesc obligația de plată în termenul prevăzut la art. 2, creditorul va putea solicita efectuarea executării silite potrivit Codului de procedură civilă și/sau potrivit altor dispoziții legale aplicabile în materie”.
Se constată că beneficiul termenului de 6 luni în favoarea instituțiilor publice este condiționat de dovada neexecutării benevole a obligației din cauza lipsei de fonduri, dar și de dovada demersurilor făcute pentru obținerea fondurilor necesare achitării obligațiilor.
Refuzul autorităților de a aloca sumele necesare plății debitului constituie o atingere adusă dreptului ce decurge din art.1 din Protocolul nr.1 al Convenției.
Instanța reține că și interpretarea dată de contestatoare art. 2 și art. 3 din OG nr. 22/2002 este greșită întrucât acest termen de 6 luni de amânare a plății nu operează ope legis, ci este condiționat de dovedirea de către debitor a condițiilor impuse chiar de actul normativ invocat, respectiv a faptului că debitoarea-contestatoare se află în situația prevăzută de art. 2, respectiv „lipsa fondurilor” și existența „demersurilor necesare pentru îndeplinirea obligațiilor de plată”.
In speță, contestatoare nu a făcut dovada demersurilor efectuate pentru obținerea fondurilor in vederea achitării benevole a obligației stabilită prin titlul executoriu, iar in lipsa acestora, simpla lipsa de lichidități învederată în contestația la executare, nu o poate apăra pe debitoare de executarea silită.
Susținerile contestatoarei potrivit carora achitarea despagubirilor este condiționata de existenta in bugetul de stat a unor sume suficiente aprobate anual cu aceasta destinatie nu pot fi primite avand in vedere ca obligatia ce incumba acesteia nu poate fi conditionata de existenta fondurilor alocate in acest sens de stat. Daca s-ar da eficienta sustinerilor contestatoarei, ar insemna sa se accepte ca obligatia ce îi incumba ar fi afectata de o conditie pur potestativa, fiind suficient sa nu se prevada in bugetul propriu sumele necesare platii despagubirilor in discutie pentru ca plata acestora sa fie amanata sine die.
În consecință, contestatoarea ca institutie publica, nu poate să refuze, să omită sau să întârzie executarea titlului executoriu, lipsa fondurilor nefiind un motiv justificat nici pentru întârzierea in executare si nici pentru anularea actelor de executare.
Mai mult decat atat, instanta retine ca in cauza, contestatoarea a avut un interval de timp rezonabil pentru a solicita și a obține alocarea resurselor necesare executării obligațiilor de plată instituite în sarcina sa, aceasta neputând invoca în cadrul contestației la executare propria culpă privind lipsa mijloacelor de plată. In nici un caz lipsa sa de diligența și propriile inacțiuni nu justifica anularea actelor de executare intocmite de executorul judecatoresc.
În ceea ce privește onorariul de avocat în cuantum de 400 lei, aferent fazei de executare silită, instanța apreciază că acesta nu este disproporționat de mare, are un cuantum rezonabil, răspunzând cerințelor de realitate și necesitate impuse de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudența sa (cauzele C. împotriva României, S. împotriva României, S. și alții împotriva României, R. împotriva României), fiind depusă în cadrul dosarului de executare chitanța nr. 758/28.05.2014 (f. 42). În acest sens, se reține că executarea creanței deținută de intimați a presupus activitatea avocatului împuternicit constând în, consultații acordate creditorilor, formularea cererilor de începere a executării, plata taxelor aferente, deplasări la biroul executorului judecătoresc, urmărirea executării. Față de cele expuse, instanța apreciază că onorariul avocatului în cuantum de 400 lei nu apare ca fiind disproporționat.
Prin urmare, instanța reține că motivele contestației la executare sunt neîntemeiate, iar creanța pusă în executare de către intimați îndeplinește toate condițiile prevăzute de art. 662 C. pr.civ. în vederea executării silite. Nu s-au dovedit de către debitoare alte vicii ale actelor de executare silită contestate in mod expres sau vicii care să afecteze executarea silită însăși.
În ceea ce privește capătul de cerere privind întoarcerea executării silite, instanța reține că potrivit art. 722 alin. 1 C. – în toate cazurile în care se desființează titlul executoriu sau însăși executarea silită, cel interesat are dreptul la întoarcerea executării, prin restabilirea situației anterioare.
Rezultă așadar că cererea de întoarcere a executării silite, formulată în cadrul contestației la executare, are un caracter accesoriu, soluția dată acesteia depinzând de soluția pronunțată cu privire la capătul principal de cerere, respectiv contestația la executare.
Întrucât contestația la executare urmează a fi respinsă ca neîntemeiată, actele efectuate în cadrul dosarului de executare cu nr. 247/2014 rămânând valabil încheiate, potrivit principiului accesorium sequitur principale, instanța apreciază că și capătul de cerere privind este neîntemeiat.
Referitor lacererea de suspendare a executării silite, instanța reține că, potrivit art. 718 alin.1 C. pr.civ. până la soluționarea contestației la executare sau a altei cereri privind executarea silită, la solicitarea părții interesate și numai pentru motive temeinice, instanța competentă poate suspenda executarea. Față de faptul că la data de 11.11.2015 a fost soluționată contestația la executare, instanța va respinge ca rămasă fără obiect cererea de suspendare a executării silite, până la soluționarea prezentei contestații.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge contestația la executare formulată de contestatoarea A. N. PENTRU RESTITUIREA PROPRIETATILOR, CUI_, cu sediul sector 1, București, CALEA FLOREASCA, nr. 202 în contradictoriu cu intimații G. T. S., CNP_, cu domiciliul ales în SIBIU, . și H. A. I., CNP_, cu domiciliul ales în SIBIU, ., ca neîntemeiată.
Respinge cererea de suspendare a executării silite, ca rămasa fără obiect.
Cu apel in termen de 10 zile de la comunicare care se va depune la Judecătoria Sectorului 3 București.
Pronunțată în ședință publică, azi 11.11.2015.
Președinte Grefier
P. D. O. T. C. N.
Red. și tehnored. ODP/TCN
15.12.2015
5 ex.
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 10/2015. Judecătoria... | Pretenţii. Sentința nr. 10/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI → |
|---|
