Contestaţie la executare. Sentința nr. 13/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI

Sentința nr. 13/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 13-10-2015 în dosarul nr. 13625/2015

DOSAR NR._

ROMANIA

JUDECATORIA SECTORULUI 3 BUCURESTI

SECTIA CIVILA

SENTINTA CIVILA NR._

Ședința publica din data de 13.10.2015

Instanța constituita din :

Președinte – N. C.

Grefier - N. D.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile formulata de contestatoarea A. R. ASTRA SA prin administrator judiciar KPMG ADVISORY SRL in contradictoriu cu intimații C. F., C. A. C., C. D. M., având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns intimații, prin avocat care depune împuternicire avocațială la dosar.

Procedura legal îndeplinita.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședința în cuprinsul căruia se învederează că nu au fost depuse înscrisurile solicitate de către instanță prin rezoluție și lipsa dovezii achitării taxei judiciare de timbru, după care,

Avocatul intimaților depune în ședința publică întâmpinare și înscrisuri și învederează instanței că au luat cunoștință de cererea de chemare în judecată de la dosar. Reclamanta a mai formulat o cerere de chemare în judecată având același obiect, respectiv diminuarea onorariului de avocat pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București. Cu privire la celelalte obligații care trebuiau îndeplinite de către reclamantă mai arată și lipsa calității de reprezentant a semnatarului cererii.

Instanța invocă din oficiu excepția netimbrării cererii de chemare în judecată și pune în discuție excepția.

Avocatul intimaților solicită admiterea cererii având în vedere că până la acest moment nu s-a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru, prin urmare, solicită respingerea ca netimbrată a cererii.

Instanța reține cauza în pronunțare pe această excepție.

I N S T A N T A,

Deliberând asupra cauzei civile de față, instanța constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de 09.03.2015, contestatoarea A. R. ASTRA SA prin administrator judiciar KPMG ADVISORY SRL a formulat contestație la executare în contradictoriu cu intimații C. F., C. A. C., C. D. M. solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea parțială a actelor de executare silită efectuate în cadrul dosarului execuțional nr. 543/2015 al SCPEJ D., C. & Asociații, în sensul diminuării cheltuielilor de executare (onorariu executor și onorariu avocat) și suspendarea provizorie a executării deciziei penale nr. 537A/02.04.2015 pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr._/303/2010 până la soluționarea cererii de suspendare.

Acțiunea a fost depusă prin serviciul Registratură și nu a fost timbrată.

În drept, art. 450, 451 alin.2 și art. 669 alin.4 Cod procedură civilă.

La termenul de judecată din data de 13.10.2015 in ședința publica, intimații au depus întâmpinare prin care au solicitat pe cale de excepția netimbrarea cererii și lipsa calității de reprezentant a semnatarului cererii și pe fondul cauzei respingerea cererii ca neîntemeiată.

Prin rezoluția judecătorului din data de 25.08.2015(f.2) i s-a pus în vedere contestatoarei să achite taxa judiciară de timbru în cuantum de 1000 lei (pentru contestația la executare) + 50 lei (pentru suspendare), fiind citată cu aceasta mențiune(f.8).

La termenul de judecată din 13.10.2015, instanța de judecată a invocat din oficiu excepția netimbrării cererii de chemare in judecata și a rămas în pronunțare pe această excepție.

Analizând cu prioritate excepția netimbrării cererii de chemare in judecata față de fondul acesteia, instanța o constată întemeiată pentru următoarele motive:

Potrivit art.33 din OUG nr.80/2013 taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, cu excepțiile prevăzute de lege iar dacă cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se pune în vedere, în condițiile art. 200 alin. (2) teza I din Codul de procedură civilă, obligația de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanță și de a transmite instanței dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanței.

Potrivit art. 197 C.pr.civ. in cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se atașează cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condițiile legii.

Instanța constată această obligație neîndeplinită de către contestatoare, acesteia punându-i-se în vedere să achite taxa judiciară de timbru în cuantum de 1000 lei (pentru contestația la executare) + 50 lei (pentru suspendare) stabilita conform art.10 alin.2 din OUG nr.80/2013.

În raport de cele reținute anterior, având în vedere că nu s-a timbrat cerere de chemare in judecata, instanța, în temeiul art. 33 din OUG nr.80/2013 privind taxele judiciare de timbru rap. la art.197 C.pr.civ., va admite excepția netimbrării și va anula cererea de chemare in judecata ca netimbrată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTARASTE :

Admite excepția netimbrării cererii de chemare în judecată invocată din oficiu.

Anulează cererea de chemare în judecată formulată de contestatoarea A. R. ASTRA SA prin administrator judiciar KPMG ADVISORY SRL, J_, CUI_, cu sediul în București, .. 3, ., sector 3, în contradictoriu cu intimații C. F., CNP_ C. A. C., CNP_, C. D. M., prin reprezentanți legali C. F. și C. A.-C., toți cu domiciliul ales la C.. Av. C. M.-N. în București, .. 41, ., ., ca netimbrată.

Cu apel în 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 13.10.2015.

Președinte, Grefier,

N. C. N. D.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 13/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI