Contestaţie la executare. Sentința nr. 20/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 20/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 20-08-2015 în dosarul nr. 10598/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINTA CIVILA NR._
Ședința publică din data de 20.08.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: GALAȚANU N.
GREFIER: T. A.
Pe rol judecarea cauzei civile formulată de catre contestatoarea J. E. în contradictoriu cu intimatii P. B. ROMANIA SA și G. B. A., având ca obiect „contestație la executare - dosar executare 21EP/2013 SCPEJ I., S. SI P..”
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns intimatul G. B. A. personal, lipsind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședința care învederează instanței obiectul cauzei, stadiul procesual, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, după care,
Instanța constată că executarea silită este guvernată de Vechiul Cod de procedură civilă de la 1865, cererea de executare silită fiind formulată la data de 14.02.2013, fila 39 dosar iar față de cererea executorului judecătoresc pentru achitarea cheltuielilor de executare, instanța constată că nu sunt aplicabile dispozitiile art. 716 alin. NCPC.
Instanța face aplicarea dispozițiilor art. 98 C., în ceea ce privește procedura de citare cu contestatoarea și constatând că aceasta nu a formulat cerere de reexaminare împotriva încheierii de respingere a cererii de ajutor public judiciar și nici nu a achitat diferența de taxa judiciară de timbru, invocă din oficiu exceptia insuficientei timbrări a contestatiei la executare și acordă cuvantul asupra acesteia.
Intimatul G. B. A. personal, solicita admiterea exceptiei invocate.
Instanța retine cauza în pronuntare, asupra exceptiei insuficientei timbrări a contestatiei la executare, invocata din oficiu.
INSTANȚA
Asupra cauzei civile de fata retine urmatoarele:
Prin contestatia la executare inregistrata pe rolul acestei instante la data de 02.03.2015 sub nr._, contestatoarea J. E. în contradictoriu cu intimata P. B. ROMANIA SA, a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea procesului verbal de licitatie intocmit la data de 11.02.2015 de SCPEJ I., S. SI P., in dosarul de executare nr. 21EP/2013 si a actelor subsecvente acestuia.
În dovedire, cererea de chemare în judecată a avut anexate înscrisuri, filele 6-12.
La termenul de judecata din data de 20.08.2015 instanta a invocat din oficiu exceptiei insuficientei timbrări a contestatiei la executare.
Analizand cu prioritate exceptia invocata, potrivit art. 248 alin. 1 Cod procedura civila, instanta constata urmatoarele:
Potrivit art. 1 alin. 1 din OUG nr. 80/2013, actiunile si cererile introduse la instantele judecatoresti sunt supuse taxelor judiciare de timbru.
Potrivit art. 33 alin. 1 si 2 din acelasi act normativ, taxele judiciare de timbru se platesc anticipat, cu exceptiile prevazute de lege. Daca cererea de chemare in judecata este netimbrata sau insuficient timbrata, reclamantului i se va pune in vedere obligatia de a timbra cererea in cuantumul stabilit de instanta si de a transmite instantei dovada achitarii taxei judiciare de timbru.
Instanța constată că J. E., în calitate de contestatoare, nu a formulat cerere de reexaminare împotriva încheierii de respingere a cererii de ajutor public judiciar și nici nu a achitat diferența de taxa judiciară de timbru de 900 de lei.
Pentru aceste considerente, constatand ca exceptia este intemeiata, in temeiul prevederilor art. 197 Cod procedura civila, instanta va admite exceptiei insuficientei timbrări a contestatiei la executare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE
Admite exceptia insuficientei timbrari.
Anuleaza contestatia la executare, formulată de catre contestatoarea J. E., CNP_, cu domiciliul în sector 3, București, ., ., . în contradictoriu cu intimatii P. B. ROMANIA SA, J_, CUI RO_, cu sediul social în sector 1, București, .. 29-31 și G. B. A., CNP_, cu domiciliul în sector 2, București, ., ca insuficient timbrata.
Cu drept de apel in termen de 10 zile de la comunicarea sentintei, care se va depune la Judecatoria Sectorului 3 Bucuresti.
Pronuntata in sedinta publica, astazi, 20.08.2015.
Președinte, Grefier,
GALAȚANU N. T. A.
GN/TA/5EX/16.09.2015
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 25/2015.... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 20/2015. Judecătoria... → |
---|