Contestaţie la executare. Sentința nr. 6663/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 6663/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 14-05-2015 în dosarul nr. 6663/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTOR 3 BUCUREȘTI
Secția Civilă
SENTINȚĂ CIVILĂ NR. 6663
Ședința publică din 14.05.2015
Instanța constituită din:
Președinte: D. A.
Grefier: C. N.
Pe rol judecarea cauzei formulată de contestatorul C. S., în contradictoriu cu intimata C. SA D. BUCUREȘTI, având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că, la data de 08.04.2015, s-a depus dosarul de executare, la data de 17.04.2015 intimata a depus întâmpinare, după care:
Instanța constată că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă (f. 55). În condițiile art. 255 coroborat cu art. 258 Noul C.pr.civ., instanța încuviințează pentru părți proba cu înscrisuri și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 06.10.2014, contestatorul C. S. a formulat, în contradictoriu cu intimata C. SA D. București, contestație la executare prin care ca solicitat anularea formelor de executare întocmite în dosarul de executare nr. 163/2014 al B. L. și M..
În motivare, contestatorul a susținut că, prin Legea nr. 144 din 23 iulie 2012, a fost abrogat articolul 8 alin. 3 și 31 din OG nr. 15/2002, dispoziție legală care a constituit temei de drept pentru obligarea contestatorului la plata despăgubirilor de 28 de euro, creanță a cărei executare se solicită a fi executată. Legea nr. 144/2012, care a abrogat art. 8 alin. 3 și 31 din OG nr. 15/2002, este o lege în materie contravențională care conține dispoziții mai favorabile contravenientului, astfel încât ea se va aplica retroactiv și contravenției presupus a fi fost săvârșită de contestator, chiar dacă se presupune că această faptă a fost săvârșită înainte de . legii menționate.
Contestatorul a arătat că nu a primit procesul verbal ce constituie titlul executoriu și, în consecință, nu a avut posibilitatea să conteste procesul verbal. Niciodată nu a plătit amendă că ar fi circulat pe drumurile publice fără rovinietă, iar tariful de 28 euro este o obligație complementară amenzii de 250 lei, iar dacă nu a plătit amenda și nici nu a fost executat silit de ANAF pentru plata amenzii, nu înțelege cum se face că este executat silit pentru o obligație de a cărei existență nu a avut cunoștință până la primirea somației.
Cum apărările de fond sunt admisibile în cadrul contestației la executare dacă titlul executoriu pus în executare este reprezentat de un înscris care nu este o hotărâre a unui organ de jurisdicție, a învederat că înțelege să conteste procesul verbal de contravenție ce constituie titlu executoriu și pentru că acesta este nul, conform prevederilor OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor întrucât nu cuprinde semnătura olografă a agentului constatator, deși procesul verbal atacat a fost generat și semnat electronic de agentul constatator, el trebuia să conțină și semnătura olografă a agentului. Procesul verbal de contravenție, având natura juridică a unui act administrativ, deci de drept public, este considerat un act autentic, nu un înscris sub semnătură privată, fiind emis de un agent constatator în exercitarea atribuțiilor sale și în consecință este obligatorie semnătura olografă a agentului.
Contestatorul a precizat că încuviințarea executării este dată de o instanță necompetentă, întrucât nu are domiciliul în sectorul 5, iar la data pronunțării încheierii de încuviințare a executării, dispozițiile art. 650 alin. 1 NCPC erau suspendate ca urmare a declarării lor ca neconstituționale în baza deciziei nr. 348/17.06.2014 a CCR, motiv pentru care instanța de executare ar fi trebuit să fie Judecătoria sector 5 București și nu Judecătoria sector 3 București.
La data de 25.03.2015, intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației la executare și a invocat excepția inadmisibilității cererii contestatorului în ceea ce privește aspectele de netemeinicie și nelegalitate cuprinse în titlul executoriu.
Astfel, atât timp cât există calea de atac a plângerii contravenționale, aspectele privind nelegalitatea sau netemeinicia actului sancționator sau a procedurii de emitere și comunicare a acestuia, etc. nu pot fi invocate direct pe calea contestației la executare, ci ele pot și trebuie să fie invocate pe calea plângerii contravenționale, conform dispozițiilor art. 712 NCPC. În acest sens, a solicitat instanței de judecată să facă aplicabilitatea dispozițiilor art. 712 alin. 2 NCPC, să admită excepția așa cum a fost formulată și în consecință să respingă motivele invocate ca fiind privitoare la fondul dreptului cuprins în titlul executoriu, întrucât contestatorul a avut la dispoziție din momentul comunicării procesului verbal contestat, posibilitatea formulării plângerii conform dispozițiilor OG nr. 2/2001.
Referitor la fondul cauzei, a învederat instanței de judecată faptul că emiterea și comunicarea procesului verbal de contravenție în cauză au fost efectuate în termenul imperativ prevăzut de lege, respectiv cu respectarea dispozițiilor art. 13 coroborat cu art. 14 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare. Nu se poate susține faptul că procedura de comunicare a procesului verbal de contravenție a fost viciată sau că debitorului i-au fost lezate drepturile procesuale. În situația în care instanța de executare constată faptul că titlul executoriu nu poate fi pus în executare sau că nu ar fi valabil, nu ar fi încuviințat și ordonat punerea în executare.
În ceea ce privește aprecierea contestatorului că în speță ar fi aplicabile dispozițiile art. 1 pct. 2 din Legea nr. 144/2012 pentru modificarea și completarea OG nr. 15/2002, a solicitat instanței să o respingă ca fiind neîntemeiată.
Dispozițiile invocate se aplică de la data intrării în vigoare a legii, deci pentru faptele contravenționale săvârșite după această dată.
În ceea ce privește dispozițiile art. II din Legea nr. 144/2012 pentru modificarea și completarea OG nr. 15/2002, a învederat faptul că în speța de față acestea nu se aplică. Legiuitorul a avut în vedere numai contravenienții care au fost sancționați în baza OG nr. 15/2002 și care au contestat în instanță tarifele de despăgubire. În speța de față nu este vorba de aplicarea legii contravenționale mai favorabile, ci este vorba de executarea silită a creanțelor rezultată dintr-un proces verbal întocmit anterior datei intrării în vigoare a Legii nr. 144/2012 care nu a fost contestat în instanță.
Totodată, Decizia nr. 228/2007 a Curții Constituționale referitoare la prevederile art. 12 alin. 1 din OG nr. 2/2001, potrivit căruia „dacă printr-un act normativ fapta nu mai este considerată contravenție, ea nu se mai sancționează chiar dacă a fost săvârșită înainte de data intrării în vigoare a noului act normativ”, nu este aplicabilă în speță, întrucât Legea nr. 144/2012 nu dezincriminează fapta de a circula fără rovinietă valabilă, ci exclude doar obligația de plată a tarifului de despăgubire.
În ceea ce privește aspectele legate de generarea și semnarea electronică a procesului verbal de contravenție ridicate de către contestator, intimata a solicitat instanței de judecată să constate faptul că acestea sunt nefondate. Debitorul a avut la dispoziție din momentul comunicării procesului verbal contestat, posibilitatea formulării plângerii conform dispozițiilor OG nr. 2/2001. Or, debitorul nu a apelat la această cale procesuală și prin urmare până la desființarea acestuia, titlul executoriu își menține puterea executorie. Astfel, atât timp cât există calea de atac a plângerii contravenționale, aspectele legate de generarea și semnarea electronică a procesului verbal de contravenție ridicate de către contestator nu pot fi invocate direct pe calea contestației la executare, ci ele pot și trebuie să fie invocate pe calea plângerii contravenționale, conform dispozițiilor art. 712 NCPC.
Nu se poate susține faptul că titlul executoriu în cauză ar avea natură administrativă, așa cum în mod eronat susține contestatorul, întrucât în acest caz ar fi fost incidente prevederile legii contenciosului administrativ nr. 544/2004, cu modificările și completările ulterioare și nu cele ale OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare, așa cum este cazul procesului verbal în cauză.
Referitor la invocarea dispozițiilor Deciziei nr. 348/2014 emisă de CCR, prin care a fost constatată neconstituționalitatea dispozițiilor art. 650 alin. 1 NCPC, intimata a învederat instanței de judecată următoarele:
Cererea de executare silită formulată împotriva debitorului a fost înregistrată pe rolul B. L. și M. în data de 16.06.2014, primind numărul de dosar 163/2014. Prin cererea înregistrată la data de 18.06.2014 la Judecătoria sectorului 3 București, executorul judecătoresc a solicitat încuviințarea executării silite împotriva debitorului. Prin încheierea pronunțată în Camera de Consiliu în data de 07.07.2014 instanța a încuviințat executarea silită a titlului executoriu reprezentat de PVCC . nr._/26.07.2011.
Conform art. 147 alin. 4 din Constituția României ”Deciziile Curții Constituționale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor”.
Având în vedere cele prezentate, precum și faptul că Decizia Curții Constituționale a României nr. 348/2014 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, partea I nr. 529/16.07.2014, aceasta își produce efectele numai pentru viitor, nu și asupra cererilor înregistrate și soluționate anterior publicării Deciziei.
Prin urmare, intimata a solicitat instanței de judecată să constate faptul că susținerile contestatorului cu privire la faptul că încuviințarea executării silite a fost dată de către o instanță necompetentă sunt nefondate și pe cale de consecință să fie respinse.
În drept, a invocat art. 205-208 NCPC, precum și pe dispozițiile legale cuprinse în prezenta întâmpinare.
La data de 31.03.2015, contestatorul a depus cerere prin care a solicitat admiterea contestației la executare și pentru că, potrivit Deciziei Civile nr. 06/16.02.2015 a ÎCCJ, procesele verbale de constatare și sancționare a contravențiilor aplicate șoferilor care au circulat fără rovinietă, transmise acestora pe suport de hârtie, sunt lovite de nulitate absolută în absența semnăturii olografe a agentului constatator.
Având în vedere aceste dispoziții, precum și faptul că apărările de fond sunt admisibile în cadrul contestației la executare dacă titlul executoriu pus în executare este reprezentat de un înscris care nu este o hotărâre a unui organ de jurisdicție, contestatorul a înțeles să conteste nelegalitatea titlului executoriu constând în procesul verbal de contravenție pentru că acesta este nul.
La data de 17.04.2015, intimata a formulat întâmpinare la cererea adițională (completatoare) formulată de către debitorul C. S., prin care a solicitat instanței să constate faptul că această cerere nu conține elemente/considerente noi față de contestația inițială. Aceasta nu reprezintă de fapt decât o reiterare a motivelor contestației inițiale la care intimata a formulat un punct de vedere în cuprinsul întâmpinării depuse.
Analizând cererea, prin prisma probelor administrate, instanța va recalifica „excepția inadmisibilității cererii contestatorului în ceea ce privește aspectele de netemeinicie și nelegalitate cuprinse în titlul executoriu” (f. 26) ca fiind o apărare în cadrul contestației la executare în condițiile în care, așa cum a arătat și intimata, contestatorul nu a formulat un capăt de cerere distinct care să vizeze aspectele de nelegalitate, netemeinicie ale procesului verbal, ci doar le-a invocat ca și apărări. Or, excepțiile procedurale pot fi invocate numai în legătură cu o cerere, nu în legătură cu o apărare neputându-se pronunța o minută de tipul „admite excepția inadmisibilității apărării x, respinge apărarea x ca inadmisibilă”.
Analizând cererea pe fond, instanța se va pronunța mai întâi pe susținerile contestatorului privind pretinsa nulitate a procesului verbal, numai în măsura în care se va reține existența unui titlu executoriu legal impunându-se să se mai analizeze legalitatea procedurii de punere în executare a acestui titlu.
Contestatorul a susținut că procesul verbal ar fi nul pentru că nu este semnat olograf de agentul constatator cum a decis ICCJ prin decizia RIL 6/2015, dar, contrar susținerilor sale, art. 712 NCPC prevede clar că în cazul în care executarea se face în temeiul unui titlu executoriu care nu este emis de o instanța de judecată, se pot invoca in contestația la executare și motive de fapt sau de drept privitoare la fondul dreptului cuprins în titlul executoriu, numai daca legea nu prevede în legătură cu acel titlu executoriu o cale procesuală specifică pentru desființarea lui. Din aceste dispoziții legale rezultă că, daca există o astfel de posibilitate legala, atunci partea trebuie să formuleze acea acțiune distinctă, specială prevăzută de actele normative, fără posibilitatea de invocare a unor aspecte de fond prin contestația la executare.
Atâta timp cât titlul executoriu care stă la baza dosarului de executare contestat în prezenta cauză este un proces verbal de contravenție și cât OG 2/2001 prevede clar că un proces verbal de contravenție poate fi anulat pe calea plângerii contravenționale, rezultă că motivele invocate de contestator privind faptul că procesul verbal de contravenție ar fi nul puteau fi valorificate numai pe calea plângerii contravenționale.
În prezenta cauză, în condițiile în care contestatorul a arătat expres și în cererea inițială și în cererea depusă la data de 31.03.2015 (f. 4, 36) că nu formulează decât contestație la executare și că invocă această pretinsă nulitate numai ca și apărare de fond, rezultă că pretinsa nulitate nu poate fi analizată în cadrul prezentei contestații la executare.
Instanța are în vedere și faptul că contestatorul avea posibilitatea să formuleze și plângere contravențională în termenul de 15 zile de la data la care acest proces verbal i-a fost comunicat de B. (f. 48) în condițiile în care potrivit art. 27 OG 2/2001 comunicarea procesului-verbal și a înștiințării de plată se face prin poștă, cu aviz de primire sau prin afișare la domiciliul sau la sediul contravenientului, iar prin Decizia pronunțată într-un recurs în interesul legii nr. 10/10.06.2013 Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că modalitatea de comunicare a procesului-verbal de contravenție și a înștiințării de plată, prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului, este subsidiară comunicării prin poștă, cu aviz de primire astfel încât va fi utilizată numai în situația în care nu s-a reușit, din diverse motive, comunicarea prin poștă, cu aviz de primire.
Intimata nu a făcut dovada că procesul-verbal cu înștiințarea de plată a amenzii și a tarifului de despăgubire ar fi fost trimis contestatorului anterior prin poștă, astfel că afișarea procesului-verbal pretins realizată la domiciliul contestatorului la data de 08.08.2011 (f. 44) nu satisface exigențele prevăzute de art. 27 OG 2/2001 întrucât există un dubiu asupra luării la cunoștință a actului comunicat. Prin urmare procedura de comunicare din 2011 era nelegală. Implicit termenul de 15 zile de formulare a unei plângeri contravenționale nu a început să curgă în 2011, ci de abia în 2014 de la data comunicării procesului verbal realizată de B. odată cu somația, astfel că neformularea, în prezentul dosar, în termenul legal și a unui capăt de cerere distinct care să vizeze anularea procesului verbal pe motiv de pretinsă nelegalitate este imputabilă doar contestatorului.
În ceea ce privește contestația la executare propriu-zisă nu pot fi reținute susținerile contestatorului privind necompetența instanței care a încuviințat executarea față de împrejurarea că domiciliul său este în sector 5.
Conform art. 24, 25 NCPC, executarea este supusă legii în vigoare la data demarării ei. Pe cale de consecință, având în vedere data înregistrării pe rolul B. L. și M. a cererii C. de demarare a executării silite sub nr. 163 respectiv 16.06.2014 (f. 40), rezultă că prezenta contestație este supusă prevederilor NCPC, respectiv prevederilor art. 650 NCPC forma în vigoare la data de 16.06.2014, conform cărora instanța de executare cu competență a se pronunța și pe cererea de încuviințare era instanța de la sediul B., adică în cauză JS3.
Însă, cât privește invocarea de către contestator a intervenirii legii contravenționale mai favorabile, instanța constată că, contrar susținerilor intimatei, dispozițiile art. II din Legea nr. 144/2012 pentru modificarea și completarea OG nr. 15/2002 puteau fi incidente în cauză pentru că imposibilitatea de contestare a procesului verbal de către contestator până la data intrării în vigoare a Legii 144/2012 a fost determinată de culpa intimatei care nu a comunicat procesul verbal contestatorului în termen legal și cu procedura legală. Dar, în același timp, aceste dispoziții nu pot fi aplicate în cauză pentru că, așa cum am arătat și mai sus, contestatorul nu a înțeles să formuleze și plângere contravențională în termenul de 15 zile de la primirea procesului verbal de la B., singura procedură în care s-ar fi putut dispune anularea procesului verbal și anularea tarifului de despăgubire.
Totuși, deși în cauză nu se va proceda la anularea procesului verbal, nici la anularea tarifului de despăgubire, se impune anularea executării față de reținerea incidenței legii contravenționale execuționale mai favorabile .
Astfel, potrivit art. 12 din O.G. nr. 2/2001, dacă printr-un act normativ fapta nu mai este considerată contravenție, ea nu se mai sancționează, chiar dacă a fost săvârșită înainte de data intrării în vigoare a noului act normativ, iar dacă sancțiunea prevăzută în noul act normativ este mai ușoară se va aplica aceasta. În cazul în care noul act normativ prevede o sancțiune mai gravă, contravenția săvârșită anterior va fi sancționată conform dispozițiilor actului normativ în vigoare la data săvârșirii acesteia.
Potrivit art. 8 alin. 3 din O.G. nr. 15/2002, astfel cum era în vigoare la data încheierii procesului-verbal de constatare a contravenției, contravenientul avea obligația de a achita, pe lângă amenda contravențională, și un tarif de despăgubire, în funcție de tipul vehiculului folosit fără a deține rovinieta valabilă. Însă, prin Legea nr. 144/2012, a fost abrogat acest alineat, împreună cu toate prevederile care făceau referire la tariful de despăgubire. Prin urmare, în prezenta cauză devin incidente dispozițiile art. 12 teza a doua – regim sancționator mai ușor pentru o faptă identică cu cea reținută în sarcina contestatorului.
Chiar dacă potrivit reglementării din O.G. nr. 15/2002 astfel cum era în vigoare anterior modificării prin Legea nr. 144/2012, tariful de despăgubire era aparent reglementat ca o despăgubire acordată C.N.A.D.N.R. S.A. pentru folosirea drumurilor naționale fără achitarea rovinietei, totuși, acest tarif de despăgubire avea natura juridică a unei sancțiuni complementare, caracterul sancționator rezultând și din expunerea de motive a Legii nr. 144/2012, în condițiile în care tariful de despăgubire se aplica automat, fără a se proceda la o evaluare în concret a prejudiciului cauzat C. SA prin neplata rovinietei, ci la o sumă standard reprezentând contravaloarea rovinietei pentru 12 luni pentru tipul de autovehicul în cauză și se aplica ori de câte ori autovehiculul era surprins circulând pe drumurile publice fără rovinietă valabilă, indiferent de tarifele anterior aplicate prin alte procese-verbale. Faptul că tariful de despăgubire nu se regăsește în enumerarea expresă și limitativă din art. 5 al O.G. nr. 2/2001 nu schimbă natura acestuia de sancțiune pentru că, potrivit alin. 4 al acestui articol, prin legi speciale se pot stabili și alte sancțiuni principale sau complementare, iar sancțiunea achitării tarifului de despăgubire era prevăzută în mod expres în O.G. nr. 15/2002.
Mai mult decât atât, potrivit art. 15 alin. 2 din Constituția României, legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile, nu cu excepția sancțiunilor penale sau contravenționale mai favorabile. Prin urmare, ori de câte ori o lege contravențională cuprinde dispoziții mai favorabile, fie că acestea se referă la sancțiunea amenzii sau la alte tipuri de sancțiuni, fie că se referă la termene de comunicare, fie că se referă la termene de atacare, la condiții de atacare etc., această lege mai favorabilă trebuie aplicată în întregul ei conținut.
De asemenea, instanța constată faptul că, inclusiv Curtea Constituțională prin Decizia nr. 112/2014 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. II din Legea nr. 144/2012 pentru modificarea OG 15/2002, a constat faptul că, în urma abrogării dispozițiilor legale care instituiau obligația achitării tarifului de despăgubire - suplimentar față de obligația de plată a amenzii pentru utilizarea pe drumurile publice a unui autovehicul pentru care nu s-a achiziționat rovinieta - textul de lege criticat conține o normă contravențională mai favorabilă, în concordanță cu prevederile art. 15 alin. 2 din Legea fundamentală.
Totodată, instanța va lua în considerare și prevederile Deciziei nr. 228 din 13 martie 2007 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 12 alin. 1 din OG nr. 2/2001, la care Curtea Constituțională a făcut referire și în Decizia nr. 112/2014. Astfel, prin Decizia nr. 228/2007, Curtea a conchis că o sancțiune aplicată în baza unei legi pentru o faptă dezincriminată printr-un nou act normativ urmează să nu mai fie executată, chiar dacă procedura de executare a acesteia a început, admițând astfel excepția de neconstituționalitate și constatând că dispozițiile art. 12 alin. 1 din OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor sunt neconstituționale în măsura în care prin sintagma „nu se mai sancționează” prevăzută în text se înțelege doar aplicarea sancțiunii contravenționale, nu și executarea acesteia.
Pentru aceste motive, constatând că tariful de despăgubire are natura juridică a unei sancțiuni complementare care a fost înlăturată prin Legea nr. 144/2002, luând în considerare și prevederile art. 12 alin. 2 din O.G. nr. 2/2001 privind obligativitatea aplicării legii contravenționale mai favorabile și în plan execuțional, instanța constată că a intervenit o lege contravențională mai favorabilă, astfel încât, sancțiunea chiar aplicată prin procesul-verbal de constatare a contravenției neanulat, nu se mai putea executa odată cu . Legii 144/2002.
Pentru aceste motive, instanța va admite contestația și va anula executarea efectuată de C. în dosar de executare 163/2014 al B. L. și M..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite contestația formulată de contestatorul C. S. (CNP_) cu domiciliul în București, ., ., ., în contradictoriu cu intimata C. SA D. BUCUREȘTI (C._) cu sediul în București, .. 401A, sector 6.
Anulează executarea efectuată în dosar de executare 163/2014 al B. L. și M..
Cu apel în 10 zile de la comunicare, apel care se depune la Judecătoria sector 3 București.
Pronunțată în ședință publică azi, 14.05.2015.
Președinte, Grefier,
D. A. C. N.
DA/CN/24.06.2015/4ex
| ← Pretenţii. Sentința nr. 4809/2015. Judecătoria SECTORUL 3... | Încuviinţare executare silită. Sentința nr. 4920/2015.... → |
|---|
